Aveam in plan sa aleg un subiect din trei variante. Prima, probabil mai in ton cu perioada, ar fi fost "Der Himmel über Berlin" (aka "Wings of Desire") de acum aproape 40 de ani, pe care il aveam pe lista de o vreme lunga tot din doua cifre. Tre' sa admit o gaura din experienta de cinema = Wim Wenders pe care am "reusit" sa-l evit, pentru ca mi s-a parut cam orice ocazie (ultima fiind the "Perfect Days" made in Japan) cu potential semnificativ de a atinge niste coarde mai sensibile. Dar la cat le-am stresat in ultima perioada am zis sa vad cat se mai intind, numai ca n-am apucat sa-l mai vad, si-mi fixasem un release deadline pentru intrarea de fata. A doua varianta ar fi fost "If I Had Legs I'd Kick You", destul de underrated, dar am zis ca parca-i prea multa tensiune acolo. Totusi, nu pot sa-i scap o recomandare pentru cine vrea sa vada cum poti scoate ceva mult peste medie dintr-o imagine cu buget de indie, doar din cadraj, unghiuri, un pic de cromatica si cu ceva suport pe montaj. Prin urmare, cu un pic de noroc (debatable..), am prins optiunea trei, revazut dupa aproape 30 de ani, deci un alt film de cinemateca, "Karakter".
Vorbim de o productie olandeza, ecranizare dupa un roman interbelic, cu o actiune plasata in Rotterdam-ul aceleiasi perioade, care urmareste un triunghi de trei personaje, tatal, mama si un fiu, de la nasterea celui din urma pana la disparitia parintilor. A.B. Dreverhaven, un executor judecatoresc cu o reputatie mai de gheata decat ploile reci de langa Marea Nordului, are o menajera taciturna, Joba, pe care o lasa insarcinata impotriva vointei ei. La confirmarea situatiei, femeia decide sa plece si sa se descurce singura. Dupa nasterea baiatului, tatal incepe o serie de scrisori telegrafice cu acelasi continut: o propunere de casatorie + o suma de intretinere, pe care mama le returneaza sistematic lunar, preferand sa dea numele propriu copilului: Katadreuffe. Din punctul respectiv, linia actiunii e centrata mai mult pe un conflict fiu-tata, romanul avand de altfel un subtitlu, "a novel of son and father". Mama, cu o prezenta mai mult absenta, are insa un rol in poveste pe care prefer sa-l las pentru descoperit sau mai bine zis interpretat. In planul principal avem duelul Katadreuffe vs. Dreverhaven, acutizat dupa maturizarea tanarului, care in ciuda conditiei materiale precare reuseste o cariera, aparent presarata cu hopuri cadou de la propriul tata. Ar mai fi de zis, dar sa ramanem totusi in zona spoiler-free.
E interesanta schimbarea de perceptie pe care o ai dupa doua decenii si mai bine de la o vizionare la alta. Stiam ca e un film bun, dar totusi nu e flawless cum imi aduceam aminte. Ca tehnica e destul de hollywoodian, si aluneca si un pic spre teatral. Avem o interpretare zic eu magistrala a tatalui, jucat de Jan Decleir, un actor belgian pe care nu retin sa-l mai fi vazut in alta parte. Avem insa si cateva minusuri de overacting pe ici pe colo, desi partea asta e totdeauna subiectiva. Imaginea alterneaza intre scene care pot fi pesemne predate intr-un curs de gen cel putin pentru integrarea de clarobscur, dar si aici parca merge uneori un pic cam departe cu niste tendinte de noir care nu prea-si au locul. Coloana sonora se face simtita puternic din genericul de intro, dar se pastreaza totusi echilibrata mai departe. Cu toate minusurile, ramane probabil unul din cele mai bine lucrate filme vest europene pe care le-am vazut.
Aveam un "debatable.." in intro din motivul ca nu cred ca optiunea trei a fost mult mai lucky decat ar fi fost optiunea unu. "Karakter" e un film care atinge multe aspecte de viata, de la cele evidente de mai sus legate de relatia parinti-copii, la o linie secundara de romance pe care nu mi-o mai aminteam, care vine cumva intr-o paralela complexa fata de cea muta dintre parinti. Dar probabil cea mai fina parte care se intrepatrunde intre restul itelor e alta. "Le travail rend libre" e o fraza care-si are originea printr-un titlu de roman german de secol XIX, reluata in franceza de Auguste Forel, un entomolog si psihiatru elvetian, intr-un tratat despre furnici, de prin anii '20, in care nu stiu cate relationari are cu functionarea creierului uman, dar daca nu acolo a avut prin altele. Sintagma in germana e una ulterior denaturata prin plasarea deasupra portii de la Auschwitz, Dachau, si in alte lagare, dar sensul de baza eu zic ca ramane cel din varianta Forel = sentimentul de libertate dat de ceva care ocupa timpul, care in "Karakter" creste usor, pana la punctul in care tanarul Katadreuffe nu prea mai observa ce mai exista in afara de cariera. Clar nu e tema de fond a filmului, dar e iluzia care sustine depasirea obstacolelor. Din pacate, o iluzie ramane totusi o iluzie, cu pericolul aferent in momentul trezirii. Cel putin daca nu esti constient de ea ;)
Rating: 4.5 out of 5 (usor subiectiv)
Postări
