Ca de obicei luna februarie e rezervata pentru Oscar :), si cat o sa mai reusesc sa tin blogul up & running, cam asa o sa fie (chit ca anul trecut n-am stat asa bine la predictii ca in precedentii). De ce ma chinui sa fac Oscar coverage every year ? Motivul, foarte pe scurt, nu e de dragul faptului ca public e considerat cel mai important premiu in cinema pur si simplu. Dupa mine, impreuna cu BAFTA ( iar cum ambele is aproape n-am timp de doua :) ) chiar e cel mai important, dar din cauza procesului de vot care implica cateva mii de membri care ajung (in functie de etapa nu chiar toti) sa contribuie la atribuirea unui premiu (spre deosebire de Cannes unde e juriu de 10 oameni sau Globuri unde parca erau in jur de 50) - deci rezultatul e oricum mai obiectiv (cel putin in teorie, ca in practica ...). N-o s-o mai iau iar de la capat cu explicatii detaliate .. cred ca ar fi a patra oara, si pana la urma ideea e mai mult de prilej de a puncta cateva filme bune spre foarte bune si mai putin cine si ce ia. Deci, nominalizarile pentru 2011 (anul asta cu IMDb links :-p) ...
Cam asta ar fi. Sper sa nu fi incurcat linkurile or smth else. Habar n-am despre cate categorii o sa apuc sa intru in detalii, dar prima o sa fie next week :) ...
Daca nu e deja evident de vreo doua-trei saptamani incoace am inceput sa scriu despre filme care in teorie ar avea ceva potential la nominalizari pentru Oscar anul asta. Mai exact ma chinui sa optimizez ratia de un film vazut pe saptamana (ma rog .. cea curenta am facut excese .. doua) in asa fel incat sa imi ajunga timpul ca sa am ce scrie luna viitoare ( sau mai bine zis, sa mai mut o parte in cea curenta :) ). Ma indoiesc ca o sa am tot atatea postari Oscar related ca in anii trecuti dar sper sa acopar macar Best Movie + poate una doua alte categorii. Spre deosebire de anul trecut, cel curent as avea si motive avand in vedere diferenta de nivel la ce a iesit prin cinemauri in 2010. Deci ca sa o scurtez, azi am mers pe varianta "The Fighter" care a impuscat deja 2 Globuri pentru actori.
Ce pot sa zic. Motivele pentru care am vazut filmul sunt de fapt unul singur si e cel de mai sus - potential de nominalizari + gradatia de pe IMDb. Nu ma asteptam sa vad cine stie ce si nici n-am vazut ca s-o zic din start. Filmul nu e slab, dar ... Hai sa ne gandim un pic la anul 2004 (ca sa fiu bland .. ca as putea s-o iau mai de la Adam si Eva). Care a fost cel mai de succes titlu la nivel de premii ? "Million Dollar Baby" - 4 Oscaruri. In 2005 continuam pe linia de box stories - "Cinderella Man" (care chiar mi-a placut destul de mult la vremea aia). 2006 - "Rocky Balboa" (aka Reloaded aka Rocky VI aka Yet Another Box Story). 2008 - "The Wrestler" (ok, de acord, luam o pauza de la box .. da nu prea departe). In 2007 si 2009 nu tin minte nici un titlu major (dar pentru ca nu ma pot abtine pot sa zic doua dinainte de 2004 - "Hurricane" si "Ali"). Toate filmele amintite sunt ok. Nici unul insa mai mult de atat - ba chiar multe overrated as putea zice. Problema cred insa ca e evidenta. Se pare ca americanii au o preferinta acuta pentru drame cu boxeri (+ un wrestler) cu final mai mult sau mai putin fericit, si cu baza mai mult sau mai putin reala. Atat de acuta ca nu se poate ca macar o data la doi ani sa nu iasa un titlu care sa scoata suficienti bani cat sa duca linia mai departe. Bine, avem povesti diferite, dar sumarul e acelasi - "life is hard, you have to fight (la propriu) to get through it", iar pe mine deja ma cam lasa rece...
"The Fighter" nu face exceptie. E bazat pe un caz real, al unui tip care a reusit sa castige un titlu mondial la categoria semiusoara sau usoara cred candva prin 2000. Nici macar nu e vorba de cine stie ce titlu - versiunea WBU. Sunt patru versiuni majore din cate stiu pentru world title = WBA, WBO, IBF si WBC - asta ca sa nu creada careva ca am ceva cu boxul (din cand in cand mai vad si eu cate un meci). Dar evident nu asta e ideea ci povestea respectivului = irlandez dintr-un cartier sarac, cu un frate dependent de droguri, probleme de familie si tot tacamul. Storyul clasic de plecat de jos si chinuit pana ajuns undeva la lumina. Nimic rau aici, da' ... cum ziceam, parca e prea des pusa pe ecran povestea asta, si in acelasi context de box/fighter story.
Trecand peste subiect, principala atractie din film cred ca e distributia. Mark Wahlberg are rolul titular, dar peisajul e furat in general de Christian Bale care probabil face un rol mai bun decat toate Batman-urile in care a jucat si in care o sa mai joace de acum la un loc. Clar si indiscutabil e cel mai bun rol din cariera (si da, am vazut "The Machinist", e mai bun decat acolo). Distributia e completata pe partea feminina, iar de apreciat, de Amy Adams si Melissa Leo (care de fapt a luat deja un Glob pentru rol). Pe langa casting ce sa mai zic ... probabil regia merita amintita pentru ca nu te lasa sa adormi. Altceva pe moment n-as mai puncta, poate dupa ce se anunta nominalizarile la Oscar sa mai am vreo revelatie pentru ceva ce mi-a scapat (desi n-as crede) ...
Filmul e watchable pana la urma, chiar asa cu feelingul de supa reincalzita care il are. Nu e nevoie sa iti placa boxul, e nevoie sa ai chef de o life drama buna - ceea ce o sa si vezi. Problema e ca in mare probabil ai mai vazut-o deja ...
Un om, un loc, o problema, totul (aproape) static, timp de desfasurare 127 ore. Cum faci un film de durata normala din asta ? Cam asta a fost intrebarea care mi-am pus-o cand am auzit de filmul de fata. Si evident nu din cauza ca 127 ore ar fi prea mult pentru 90 de minute ci din contra, nesemnificativ in contextul asta.
Ok, care-i contextul ? Filmul e bazat pe un caz real din 2003 cand un alpinist american a ramas prins pentru durata amintita undeva intr-un canion cu mana dreapta blocata sub un bolovan. Ce s-a intamplat dupa 127 de ore cu respectivul o sa las totusi filmul sa zica (sau Wikipedia/IMDb/etc pentru curiosi), pentru ca eu deja am dat cam tot subiectul/desfasurarea intr-o singura fraza, si de-aici incolo o sa cam trec direct la movie making part. Deci, inca o data, cum faci un film despre asa ceva ? Da, story-ul (daca se poate chema story ...) ar putea sa para catchy la prima vedere (cu scuzele de rigoare pentru apreciere + si pe mai departe, avand in vedere ca e vorba de un real case destul de tragic pana la urma). Dar totusi ... cum scoti la cap un film, fara sa plictisesti privitorul avand in vedere ca in principiu ai un actor care e prins cu o mana sub un bolovan ca scena/actiune principala cam pe toata durata peliculei. Bine ... avem un intro pana ce respectivul ajunge in situatia respectiva, si o incheiere. Sa zicem ca esti regizor - scoti 30 minute max din asta (sincer nu stiu daca e chiar atat in film ...). Mai departe ? Cat de variate ar putea fi tentativele de "evadare" chiar si in 127 ore ? Ca un light spoiler, evident nu sunt prea multe. Atunci ? ...
Ei, cam asta cred ca e principalul punct de apreciat la "127 Hours". Daca il vezi, nici nu simti "problema" expusa mai sus. Nu exista. Cum e rezolvata ? Evident - n-o sa ai pe ecran chiar non-stop diverse cadre pentru aceeasi scena cu respectivul tip prins sub bolovan. Mai mult ar strica daca as zice, si oricum ideea e de regie/montaj si script care reuseste cumva sa iasa un pic din cadrul static, fara sa schimbe totusi cursul ... actiunii. Habar n-am cat din scenariu chiar are vreo legatura cu realitatea, care bine mersi ar putea fi cat se poate de simplista = nu stiu ... poate respectivul a dormit bustean 95% din cele 127 ore, sau .. ar putea fi asa cum e in film. Pentru ca e credibil (si evident trebuie sa fie, avem restrictii de reality aici). Si mai e si watchable. Responsabil de asta e Danny Boyle in mare parte - regie + script. N-am crezut, acum nu mai stiu cati ani, cand vedeam "The Beach", ca o sa ajung sa apreciez regizorul candva (nici nu cred ca m-a interesat de fapt cine a regizat chestia aia). Dar au urmat "28 Days Later", "Sunshine" si "Slumdog Millionaire". Apropo de ultimul, aici avem cam aceeasi echipa - imagine excelenta Anthony Dod Mantle/Enrique Chediak (inca o data, think at the static setting si cam cum si cate cadre tre sa scoti, mai ales in conditiile in care the static setting e un fel de groapa/ravena/falie sau cum s-o mai chema intre doua stanci). Si mai e si soundul - A. R. Rahman care probabil ramanea la lalaiala tip Bollywood daca nu era Slumdog Millionaire, da' e bine ca n-a fost asa. A se vedea (de fapt auzi) scena cea mai dura din film in sensul asta si cam cat creste tensiunea din cauza sonorului (ma rog, are si inginerul de mixaj un merit marisor aici). Inchei cu actorul care practic joaca de unul singur toata pelicula - James Franco - ca sa nu ma lungesc o sa zic doar ca o nominalizare la Oscar e 99.99% sigura.
Deci ... se poate totusi face un film pe linia data. Si chiar unul bun.
Probabil daca ar fi cineva sa-mi urmareasca blogul de pe cand l-am pornit ( acu' serios vorbind cred ca m-ar pune pe ganduri daca as avea vreun "fan" chiar asa constant pentru ce ajung sa debitez, avand in vedere pe la ce ore si in ce viteza scriu :)) ), ar crede ca am o oarecare aplecare spre genul western. Ceea ce e departe rau de tot de adevar, si cred ca am mai zis-o chiar de mai multe ori. Cumva insa vad ca periodic ajung la asa ceva pe blog, si asta in ciuda faptului ca nu prea se mai produc westernuri - deci nu stiu cum, cred ca am reusit sa bifez aproape toate titlurile majore pe zona asta din ultimii ani, daca nu intr-un post dedicat, macar prin intrarile Oscar related sau previews. Habar n-am cum s-a intamplat asta, dar in cazul de fata chiar am simtit nevoia sa ma opresc iar tot pe segmentul asta, desi e numai pe jumatate tura curenta - "True Grit". Cealalta jumatate - "Winter's Bone" e o drama cu o nuanta puternica de thriller. Intamplarea a facut sa vad filmele aproape unul dupa altul, dar motivul pentru care am un "double topic" ca sa zic asa azi, evident nu-i asta. Nu prea stiu sincer daca "vs." din titlul intrarii are vreun sens in cazul de fata, dar suna mai bine ca "and", so ... :) . Ideea e ca filmele desi pe genuri diferite au multe puncte comune. As putea chiar inversa clasificarea de mai sus in sensul ca ca "Winter's Bone" ar putea trece ca un western fara partea de "west" la localizare si plasat temporal in prezent, iar "True Grit" ca o drama + thriller (ceea ce pana la urma se regaseste mai mult sau mai putin in orice western). Ok ... deja am un intro dublu ( si incepe sa ma ia somnul si pe mine daca il mai continui :) ) asa ca o s-o tai brusc spre subiect...
"True Grit" e ultimul film al fratilor Coen ("A Serious Man", "Burn After Reading", "No Country for Old Men", "The Big Lebowski", "Fargo", "Barton Fink", etc). Pe scurt e vorba de o revenge story destul de simpla ca idee. Un tip plecat sa incheie o tranzactie privind niste ponei e ucis de omul tocmit sa-l ajute. Fiica respectivului, in varsta de doar 14 ani, vrea musai dreptate si, oferind o recompensa pentru capul vinovatului, angajeaza un "federal marshall" betiv, fara un ochi si cu o reputatie de "kill first ask later" (jucat impecabil de Jeff Bridges). Si cum respectivul om al legii insufla o "siguranta absoluta" printre aburii de alcool, fata nici nu concepe sa nu plece impreuna cu el in urmarirea fugarului. Grupul de urmaritori mai e completat si de un "texas ranger" (alt rol ok - Matt Damon) care are si el o alta recompensa de ridicat pusa pe capul killerului. Dupa cum am zis, ideea de plecare pare simpla. Ce se vede pe ecran insa in evolutia actiunii (si chiar in intriga de mai sus) e ceva mai complex.
In primul rand e modul cum sunt construite personajele principale, chestie care nu cred ca e atat de migalos lucrata la nivel de script si pusa si in practica in foarte multe cazuri (la nivel de filmografie in general - nu doar privind un singur titlu). Cred ca depinde si de faptul ca regizorul e si scenarist fiind specifica la Coen brothers si la Tarantino spre exemplu care se incadreaza pe criteriul asta. Si evident, constructia personajelor e doar o mica parte din scenariu - care e lucrat in asa fel incat sa te prinda si sa te tina cu ochii in ecran in ciuda faptului ca nu ai totusi cine stie ce poveste. In general scenariul cred ca e cea mai buna (si atractiva de altfel) parte din filmografia Coen brothers. Aici totusi nu e unul original, ca si in "No Country for Old Men", e ecranizare (the second one, mai e un "True Grit" cu John Wayne vechi de prin '60 - '70 care nu l-am vazut). Spre deosebire insa de "No Country for Old Men", aici romanul are o linie mai simpla care nu se vrea atat de "filosofica" iar rezultatul ar fi ca baza principala a scriptului e doar urmarirea in sine cred. Dar o simpla urmarire poate sa aiba tot felul de ite pe parcurs, dialoguri de duh, si un final (mai final decat finalul, ca light spoiler) ceva mai putin asteptat. Pe langa asta, filmul e lucrat fain si ca imagine (Roger Deakins - care incet incet vad ca incepe sa-mi placa si mie desi pana nu demult il consideram cam la fel de overrated ca "No Country for Old Men", unde totusi n-a luat Oscarul) si ca montaj (tot fratii Coen, care nici nu stiu daca au vreun titlu major prin filmografia proprie unde sa nu fi mers pe tripleta regie-script-editing) . Si mai e ceva. Ceva care adaugat la tot ce am zis da un aer de care nu esti foarte sigur la inceput, dar esti sigur la final. Soundtrackul - Carter Burwell (pe care nu-l apreciam pana acum decat pentru "Bella's Lullaby" din "Twilight", dar doar ca bucata muzicala nu ca sound corelat cu pelicula - n-am vazut filmul). Iar aerul de care vorbesc .. e un pic cam late acum ca sa gasesc o descriere foarte clara. Sa zicem ca e ceva de romance drama - desi n-ai nimic de genul asta in film; in orice caz e un "warm feeling", iar ca sa dau ceva comparativ acum ar fi atmosfera din "Legends of the Fall" chiar daca acolo avem cu totul altceva ca subiect.
Ok, am scris cred suficient legat de prima bucata din topicul de azi deci o sa trec la a doua, inainte sa dau si o explicatie mai clara legata de ce le-am pus una langa alta. Daca acum cateva postari in urma scriam despre "Balibo" ca fiind poate unul din cele mai greu de vazut/inghitit war movies din ce am prins, "Winter's Bone" e cam acelasi lucru cred pentru drame sau thrillers. Filmul e un indie movie = de buget nu foarte mare, premiat cu cea mai importanta distinctie la Sundance in 2010 (festivalul cel mai important in ce priveste Independent Cinema in US). Subiectul pleaca pe o idee oarecum apropiata de cea de mai sus, dar totusi diferita. Undeva intr-o comunitate dintr-o zona montana a US, o fata de 17 ani primeste vizita serifului local, fiind anuntata ca tatal ei, eliberat pe cautiune a disparut. Problema e ca respectivul pentru cautiune oferise drept gaj casa si terenul. Problema devine si mai incurcata in contextul in care fiica disparutului se chinuie sa-si creasca fratele si sora mai mica + mama bolnava psihic. La punctul asta filmul pare a semana un pic ca aer cu "Frozen River" pentru cine l-a vazut (alt indie premiat la Sundance acu' un an sau doi .. se pare ca au o preferinta pentru social dramas).
Cam ce-i mai sus ar fi intriga, actiunea fiind concentrata pe cautarea fetei care se chinuie sa dea de propriul tata in termenul anuntat de politie pentru a nu se trezi cu familia aruncata in strada (sau mai exact, in padure). Povestea insa e un pic mai complicata ca desfasurare, respectiva comunitate fiind formata din rude mai apropiate sau mai departate ca sange - personajul principal fiind se pare din a doua categorie, implicate cam toate in actiuni nu tocmai legale. Ceva de genul unei familii/clan de mafie dar plasat intr-o zona rurala in mijlocul padurii (propice de altfel pentru diverse culturi + rafinare de ierburi + buruieni interzise la vanzarea in piata). Ca un spoiler, incet incet fata se prinde ca tatal ei e disparut definitiv, dar problema ramane si din a-l cauta pentru a-l trimite la proces ajunge sa il caute pentru a-l expedia ca dovada la morga. Oricat de rece sau dura ar suna fraza asta nu e nici pe departe la acelasi nivel cu filmul. Exact ceea ce ziceam mai sus cand am spus ca e greu de inghitit. E probabil unul din cele mai reusite filme care le-am vazut in a crea o atmosfera apasatoare spre scary la propriu fara a recurge la violenta excesiva (desi nu lipseste complet). E o senzatie care am mai avut-o uneori, una din primele dati fiind la "Training Day" cu mult mult timp in urma. Cred ca am mai scris pe undeva pe blog daca nu ma insel. Cand am iesit de la cinema dupa ce l-am vazut prima data, aveam efectiv senzatia de insecurity pe strada in drum spre casa = ceva de genul, we live in a world with some bad bad people. Tocmai prin faptul ca tensiunea e creata la nivel de interactiune intre personaje, atitudine, etc, si mai putin prin secvente de actiune care nu-s in general credibile intr-un action movie, ajungi sa ai feelingul asta. Iar "Training Day" e film educativ de gradinita pe langa "Winter's Bone". Aici "the chill factor" creste pe masura ce fata se apropie de finalul cautarii, iar secventa cheie in ce priveste titlul pune capac = cere un pic de stomac ca s-o vezi, desi inca o data daca o scoti din contextul construit aici pana la punctul respectiv si o pui de exemplu intr-un thriller/horror/action obisnuit n-ar prezenta probabil nici o problema. Si totusi ( iar dau un light spoiler :) ) filmul nu te lasa acolo. Pentru ca ar termina exagerat de dur. Te lasa sa te linistesti dupa, terminand intr-o nota care se vrea totusi a fi pozitiva, iar pentru cat de "dark" e povestea probabil chiar e suficient de pozitiva. Pentru toate astea - intriga, climax, final - si cum te poarta filmul prin ele trebuie sa dau credit in special la regie - Debra Granik - care habar n-am cine e, si care semneaza partial si scenariul (ecranizare), dar care cred ca merita de urmarit in continuare pentru ce va mai regiza.
Pe post de concluzie o sa termin scurt cu motivul pentru care am pus filmele unul langa altul. O cauza, mai putin importanta, ar fi una care s-ar putea sa sune un pic weird :) . Nu prea sunt fan literatura romana si nici nu mai tin minte prea multe din ce am citit prin scoala, dar una din bucatile literare care au fost obiect de studiu a fost "Baltagul" de Sadoveanu ... ( ya, I know, deja suna aiurea :)) ) Ei, fara sa fac acuma rezumatul operei literare care presupun totusi ca e cunoscut de majoritatea celor care au terminat liceul (daca nu, check later the english version of my blog - posibil sa mai dau vreo doua fraze in plus acolo cand oi avea timp sa postez), mi s-a parut ca cele doua filme se completeaza destul de ciudat intr-un mod relativ apropiat de cartea amintita, si nu doar ca subiect ci si ca feeling. "Winter's Bone" ar fi cam ca o prima parte, care e efectiv cautarea celui ucis, si care by the way se termina cu un capitol in care respectivul e gasit si care mi-a ramas in minte ca fiind unul destul de dur prin tot ce am avut de citit prin scoala. "True Grit" e ca razbunarea ce vine ulterior = aparent mai light ca tensiune si ca desfasurare. Cum am zis ... e doar o impresie proprie :) .. poate ca da o idee mai clara de cam cum se prezinta cele doua filme pe ansamblu. Principalul motiv insa pentru care am zis sa scriu postul asta exagerat de lung ca double entry :) ar fi asa cum am zis, ca se pleaca de la cam acelasi tip de caracter - o fata singura, minora, si incapatanata rau :) si pe acelasi gen de actiune - respectiva tine musai sa rezolve o problema mai dura decat ar fi "admis" pentru varsta ei. De aici, desi is genuri diferite de film, desi cautarea nu e chiar aceeasi in ambele, poti face totusi niste comparatii interesante intre un film de buget marisor destinat sa fie blockbuster si care uneori din cauza asta poate sa para ceva mai usurel/comercial si un indie movie care tinteste mai mult spre festivaluri de film si pare atat de aproape de real la un punct ca nu stii daca mai ai chef sa-l mai vezi tura a doua. Pana la urma s-ar putea sa ajungi la concluzia ca trasa linia ar avea cam aceeasi valoare ;) .
Rating: 4 out of 5 (for both - pentru ca au ceva extreme vazute unul dupa altul :), daca ar fi sa le iau separat probabil ar fi 5)
Postări
