The Two Faces of January (2014)

 

"The Two Faces of January" lasa in primele 10 minute o impresie clara de deja vu, si n-a trecut mult pana sa ma prind ca motivul e "The Talented Mr. Ripley". Pana la urma, ambele filme au la baza un roman de Patricia Highsmith. N-am citit niciunul din cele doua, dar constructia de personaje mi s-a parut asemanatoare, la fel ca genul de actiune, perioada de timp, pana chiar si locatiile alese chiar daca intr-o parte-i Italia iar in alta Grecia - tot undeva intr-o zona insorita pe malurile Mediteranei. 

Cum nici "The Talented Mr. Ripley" nu-i prin lista mea de filme favorite, nici "The Two Faces of January" nu mi-a lasat cea mai grozava impresie. Toata desfasurarea e centrata pe periplul unui cuplu prin Grecia, Chester si Colette, unde el e un fost broker din New York fugit cu banii investitorilor. Ajuns din urma de un detectiv particular, care moare in urma unei incaierari, Chester se vede nevoit sa caute un mijloc de scapare din tara, pentru care recurge la serviciile unui tanar ghid american, Rydal, care de fapt nu-i altceva decat un mic escroc local. Asa ajunge sa se formeze un soi de triunghi cu iz amoros, unde cam stii din start ca povestea n-are un final prea fericit. 

Tre' sa admit ca nu-mi mai aduc aminte foarte bine "The Talented Mr. Ripley", dar dupa cum am zis sentimentul de deja-vu a fost acolo. Totusi parca la vremea la care l-am vazut mi s-a parut ceva mai credibil decat ce-avem aici, care pare un soi de versiune B a aceluiasi gen de film. Singura parte care mi-a ramas destul de clara in memorie din "The Talented Mr. Ripley", e finalul absolut in plop, unde trebuie sa dau credit filmului de fata care are o inchidere decenta. Cam atat.

Rating: 2.5 out of 5

The Verdict (1982)

 

Raman si saptamana asta in zona de cinemateca, cu un film la fel de vechi ca si cel de tura trecuta, dar altceva n-am apucat sa vad. "The Verdict" intra intr-o categorie de nisa, undeva inspre ecranizarile din genul "legal thriller" dupa John Grisham, dar cu un scenariu mai degraba de "legal drama" si mai putin de thriller. 

Frank Galvin (intr-o interpretare de exceptie a lui Paul Newman) e un avocat care dupa un caz suspect de influentare a juriului e aproape dat afara din barou, divorteaza, se refugiaza in alcool, si nu mai reuseste sa contracteze decat patru cazuri in trei ani, toate pierdute. O sansa de schimbare apare cu o oportunitate perfecta: un caz de malpraxis in care victima e in stare vegetativa de cativa ani buni, iar sora si sotul ei urmaresc o compensatie materiala pentru a sustine tratamentul si a se si muta din oras. Dioceza care patroneaza spitalul pare de acord sa se inteleaga pentru o suma de bani pentru a nu ajunge la proces. Solutia pare convenabila pentru toata lumea, si l-ar scoate si pe Galvin din foame, dar omul are o strafulgerare brusca de morala... care-i zice ca nu-i suficienta dreptate pentru victima daca doctorii continua sa profeseze. 

In concluzie, contrar cu toate sfaturile, Galvin decide singur ca are avantaje suficiente cat sa porneasca un proces. Ce urmeaza e un adevarat razboi legal cu firma de avocatura din partea adversa suficient de versata incat sa anuleze pe rand tot ce parea ca da sanse de castig. Mai mult nu zicem ca intram in spoilers. 

Desfasurarea filmului e destul de aproape de o piesa de teatru (n-ar fi imposibil de montat si asa probabil). Pana la urma, David Mamet, care semneaza scenariul e recunoscut ca dramaturg. Si cu toata ostilitatea care o am in general fata de teatru transpus in film - in sensul de vaduvire a filmului de unele elemente de cinema - ce avem aici e o piesa chiar buna. Evident nu exceleaza tehnic in nici o directie, si are o patina de invechire, dar compenseaza suficient prin interpretari si actiunea care aduce cateva twisturi spre final, suficient cat sa merite timpul.

Rating: 4 out of 5

 

Gandhi (1982)

 

Nu cred ca am foarte multe titluri nevazute din ce s-ar putea clasifica in categoria "epic movie" produs in era sonora a cinema-ului. Nu ca ar fi o categorie foarte larga. "Spartacus" s-ar putea sa fie o exceptie care mi-a ramas, desi sunt sanse sa-l fi vazut cand eram suficient de mic ca sa nu-mi mai aduc aminte. "Kundun" si "Gandhi" erau altele doua. Pentru primul am avut totdeauna dubii care mi s-au adancit dupa "Silence" regizat de acelasi Scorsese. Pentru al doilea, la cele trei ore care le are mi s-a parut prea complicat sa-mi fac timp sa-l vad. Saptamana asta m-am decis in sfarsit sa-l impart pe bucati si sa-l tai de pe lista.

O sa incerc sa ma refer la "Gandhi" pe scurt, si in special din perspectiva cinematografica. Orice film are un story si un story are o morala, dar mai ales in momentul in care povestea respectiva e o situatie reala comentariile atasate moralei aluneca prea usor si prea des in sfera sociala, politica, etc, si cam uita sa evalueze filmul ca film. Iar asta-i un blog de cinema si o sa incerc sa-l pastrez asa. Chiar daca in cazul de fata e destul de greu, pentru ca "Gandhi" e un film in primul rand cu mesaj politic. Dar e tarziu, si oricum n-am prea mult chef de scris :) ...

Evident "Gandhi" e o biografie a lui Mahatma Gandhi, incepand cu sfarsitul, intorcandu-se la perioada de activism pentru drepturile minoritatii hindu din Africa de Sud, trecand la perioada de lupta pasnica pentru independenta Indiei si terminand tot cu sfarsitul. Adica un asasinat fara niciun sens al unui batran aflat oricum la apus de viata, venind ca o ironie amara dupa o serie de posturi (practic greve ale foamei) aproape sinucigase, o principala modalitate folosita de Gandhi de-a lungul vietii pentru a rezolva diverse conflicte. 

N-am vazut toate filmele regizate de Richard Attenborough, dar din ce-am vazut cred ca in "Gandhi" e cea mai vizibila influenta a lui David Lean. Daca n-ai sti cine-i regizor, probabil ai putea pune filmul in aceeasi linie cu "The Bridge on the River Kwai" sau cu "Lawrence of Arabia". Pe de-o parte asta-i de bine, dar pe de alta nu. 

In partea pozitiva sta atentia la detalii, la punerea actorilor in valoare (practic "Gandhi" l-a lansat pe Ben Kingsley), la scene cheie, si la o derulare aproape documentaristica care nu pare sa piarda nimic important. In zona negativa avem lungimile, care daca vezi filmul in trei bucati cum am facut eu, nu le simti chiar asa tare, dar sunt acolo. Ca si la Lean sunt momente unde zis pe sleau: "it drags". Tot pe negativ, sonorul e ok, dar clar nu-i cea mai stralucita parte din film, dar asta e oarecum specific perioadei pre '90 cand era mult mai discret decat in prezent. Totusi si asta contribuie la un sentiment de imbatranire care ti-l da filmul in general, imbatranire care nu-i asa evidenta la alte titluri din decada '80, cum ar fi de exemplu "The Last Emperor" al lui Bertolucci, ce-i drept cu 5 ani mai nou. 

"Gandhi" ramane totusi un film de vazut, macar pentru cultura generala si mesajul pacifist care probabil s-ar rezuma la ceva de genul "there's no good & evil, just two sides that should come together", unde am zis ca nu vreau sa ma arunc in comentarii, dar pare valabil la nivel global si in perioada curenta, din pacate insa cam greu de priceput atat pentru the "good" side, cat si pentru the "evil" side, care or fi ele.

Rating: 3.5 out of 5

The Limehouse Golem (2016)

 

Plasat in Londra victoriana de final de secol XIX, "The Limehouse Golem" se incadreaza in genul crime mystery, undeva intre Agatha Christie si Arthur Conan Doyle, parca ceva mai aproape de ultimul si al sau Sherlock Holmes. 

Filmul urmareste ancheta condusa de inspectorul Kildare de la Scotland Yard asupra unei serii de crime petrecute in Limehouse, unul din cartierele rau famate ale Londrei anilor 1800. Subiectul, ecranizare dupa un roman, are similaritati cu istoria reala a cazului Jack the Ripper care pare o sursa evidenta de inspiratie - de la locatie pana la anchetator sau suspecti, o parte preluati din figurile reale ale perioadei respective. Firul actiunii ajunge intersectat cu un caz paralel de otravire a unui dramaturg, si al sotiei sale pusa sub acuzare, care pana la urma practic devine pista principala de ancheta, numele implicate in cele doua situatii fiind comune. 

Nu pot sa zic ca filmul mi-a placut, dar obiectiv trebuie sa-i dau credit pentru cateva aspecte. Itele sunt suficient de incalcite incat sa pastreze misterul pana spre final, desi poti reduce numarul suspectilor relativ repede. Abordarea regizorala e interesanta punand accent mai mult parca pe partea artistica (vizual, scenografie, etc) decat pe subiectul concret. Cateodata pare insa grabit, si cam pierzi sirul actiunii. Iar daca tot am ajuns la minusuri, cam multa vopsea rosie. Scenele dure contrasteaza puternic cu restul dar nu mi se pare ca-i ceva foarte util in sensul probabil care se doreste = accentuarea aceluiasi constrast intre personalitatea criminalului si imaginea reala a personajului ( fara mai multe spoilers :) ). Ca ultima remarca pentru intrarea curenta Bill Nighy mi s-a parut parca prea obosit in rolul titular, desi din nou, poate asta o fi fost intentia privind caracterul personajului. Bottom line... 

Rating: 3 out of 5