marți, 24 septembrie 2019

Ad Astra (2019)



Dupa cum spuneam tura trecuta n-am reusit sa vad "Ad Astra" in weekend, dar am ajuns, sau mai bine zis am decis sa ajung, sa-l vad luni. Si prefer sa nu mai aman nici intrarea de blog ca deja am inceput sa uit din impresiile lasate la cald. Ceea probabil o sa faca what's next foarte foarte subiectiv, dar cred ca mi-ar fi greu sa nu fiu oricum, so...

Am auzit inainte sa vad filmul ca e slow & boring. Discutabil = sa nu mint, in prima jumatate m-am uitat la ceas de cateva ori... Am auzit ca ba s-ar apropia de "Gravity", ba de "Interstellar". As zice ca e ceva mai SF decat primul, dar ceva mai putin SF ca al doilea. In orice caz are net mai multa substanta ca "Gravity" (care raman la parerea ca nu-i altceva decat o reteta simpla de disaster movie doar ca plasat in space + extra VFX bling-bling), ceea ce cu desfasurarea lenta care o are l-ar apropia intr-adevar mai mult de "Interstellar". Dar sa lasam comparatiile si sa intram in subiect.

In viitor omenirea a reusit sa infiinteze colonii pe Luna, Marte si sa trimita o expeditie pe orbita lui Neptun. Nava spatiala e condusa de Dr. H. Clifford McBride, cu misiunea de a incerca un contact cu alte specii inteligente. Numai ca statusul expeditiei pare sa ajunga la un soi de "lost in space" = nimeni nu mai stie aparent nimic de ei de aproape 30 de ani, Dr. McBride fiind intre timp etichetat ca erou spatial ce a dus civilizatia pamanteasca where no man has gone before. Dupa care ne trezim periodic cu niste descarcari electromagnetice suficient de puternice cat sa puna in pericol viata in sistemul solar. Departamentul de aparare spatiala (sau ceva de genul asta) suspecteaza nava pierduta ca fiind cauza, sau mai precis capitanul ei despre care se banuieste ca ar fi inca in viata. Iar ca solutie decid sa-l trimita pe Roy McBride, fiul respectivului, astronaut si el, pana la cel mai departat avanpost inca functional - pe Marte, pentru a transmite un mesaj de pace. Numai ca, previzibil, destinatia finala o sa fie ceva mai departe...

That was the story, now the philosophy :) Warning: this is not an action movie - go see Alien for that ;) E multa filosofie in film, si cateodata ti se pare ca incearca sa fie = sa para, chiar mai multa decat e. Cel putin asta-i senzatia care mi-a lasat-o pana la jumatate. Dupa asta incepe insa sa prinda parca mai mult sens. Roy McBride e un tip singuratic, divortat ca sa nu-si supuna familia la stress-ul ca se va pierde si el prin spatiu (cel putin asta declara), foarte calculat si suficient de rece in momente de criza, supus regulilor si comenzilor primite, candidatul perfect pentru o misiune critica. Is multe aspecte de finete in toata lentoarea in care se desfasoara prima parte, care is destinate fix constructiei unui personaj foarte complex. Care pe scurt sugereaza un individ smarter than average dar care-si stie locul sau mai bine zis stie sa nu iasa din locul respectiv. In contradictie completa de caracter cu McBride tatal, alt individ smarter than average, dar pentru care a merge mai departe in telul propus de a gasi si alta civilizatie, sau generalizand a depasi realizarile unei vieti normale, primeaza suficient cat sa sacrifice tot ce tine de o viata normala: familie, intoarcerea acasa, viata echipajului. E un punct spre final la care filmul pare foarte biased in comparatia care ti-o pune in fata a celor doi: personajul pozitiv si personajul negativ, in sensul de mai bine stai cuminte, te conformezi la ce se cere, te gandesti la cei din jur, si-ti faci treaba decat sa visezi sa obtii ceva ce clar nu exista, si sa calci si pe cadavre pentru asta. Dar parca e prea alb si negru...

Din fericire tot filmul e presarat cu monologurile lui McBride junior care daca esti atent mai aduc un pic de gri, macar ca substrat daca nu evident. Nu mai retin replicile exact dar la un moment dat e una in genul ca doar la sfarsit "I'll find happyness in my loneliness/solitude" + alta, mai precis de data asta (thanks to Google): "I see myself on the outside, smile, present a side. It’s a performance, with my eye on the exit. Always on the exit." ce speculand un pic o interpretare ar zice ca si fiul stie ca ar putea realiza ceva mai mult dar e o alegere asumata, nu neaparat placuta, de a nu depasi niste limite, de care va scapa totusi mental macar pe final de viata. Speculatie intarita si de monologul de sfarsit (iar thanks to Google) livrat intr-o evaluare psihologica de rutina dupa intoarcerea pe Terra: "I am focused on the essentials, to the exclusion of all else. I’m unsure of the future, but I’m not concerned. I will rely on those closest to me, and I will share their burdens, as they share mine. I will live and I will love. Submit.". Sa zicem ca sunt total de acord cu toata "concluzia" asta care iti e livrata intr-o nota destul de optimista de happy-end. Pana la urma asta ar trebui sa primeze ca om. Ce m-a iritat totusi e lumina pozitiva in care ajunge cel putin subliminal toata acceptiunea asta de conformism si stat in banca ta for the good of everybody, si cea total negativa de a incerca sa fortezi un pic your daily life to reach the stars - sau ca sa mai citez si de prin alta parte “Non est ad astra mollis e terris via" - "There is no easy way from the earth to the stars” (Seneca). Substratul care-i mai ascuns, dupa subliminal, ceva de genul daca mergi pe linia asta pana la urma you know you won't be happy with your decisions, cum ziceam mai sus mai atenueaza din senzatia de alb si negru, dar e pur speculativ - depinde de ce simte fiecare. Oricum ce e cert e ca marea parte din gri-ul dintre alb si negru totusi lipseste filmului.. Maybe there's a middle way to "share their burdens" and also "get concerned of the future", i.e., to try to reach the stars. Why exclude that completely? At least let the hope live! :) Am zis ca-s subiectiv ;) Gata. Too much philosophy.

Rating: 4 out of 5

duminică, 22 septembrie 2019

Prospect (2018)



Am avut in intentie sa ajung sa vad "Ad Astra" weekendul asta dar n-am mai apucat, deci m-am multumit cu alt SF care l-am gasit mai la indemana = "Prospect". Not that bad, numai ca nush in ce masura chiar respecta eticheta de SF...

Undeva in viitor, pe o planeta indepartata cu atmosfera irespirabila, un tip si fiica lui incearca o operatiune de "prospectare" (vorba titlului), mai precis recoltarea unui soi de pietre pretioase crescute de o planta indigena. Ceva in genul productiei de perle, dar cu un ingredient acid la mijloc care sa faca operatiunea foarte dificila. Pana aici avem SF. Mai departe aflam ca n-ar fi singurii in cautare de avere pe planeta, iar (light spoiler) dorinta de imbogatire rapida a tipului nu-i aduce un sfarsit prea bun. Mai grav, naveta de plecare se strica, filtrele de oxigen se epuizeaza, si fata ramasa singura de voie de nevoie ajunge sa faca echipa intr-o tentativa de scapare cu un prospector rival. Hai ca deja am ajuns la jumatate :) Restul in film...

Dupa cum spuneam, desi elemente de SF sunt daca stau si ma gandesc acum retrospectiv destule, parca senzatia care ti-o lasa la final e a unui soi de action/thriller care ar fi putut foarte bine fi plasat si undeva prin jungla amazoniana. Povestea e destul de simpla si liniara, dar cumva filmul nu plictiseste. Ba o arma cu un singur foc si evident nevoie de mai multe, ba un filtru de aer care expira, ba nevoie de o alifie pentru rani infectate, ba un bastinas cu intentii ascunse, ba alti mercenari in cautare de avere. In linii mari e un fel de plimbare de o ora jumatate printr-un mediu total neprietenos, cu mici, dar fara mari surprize. Care totusi te prinde :)...

Rating: 3.5 out of 5

vineri, 13 septembrie 2019

The Heat (2013)



Nu stiu daca "am zabovit" prea mult prin Asia in ultima vreme, sau am prins o pasa prea critica, dar "The Heat" mi s-a parut aproape de penibil... aproape... N-am alt subiect, si nici nu cred ca apuc sa fac rost de unul pana la finalul saptamanii. Asa ca defilam cu asta tura curenta...

Am mai zis ca tin de ceva vreme o lista de filme "to watch" in care mai adaug ce apare si n-apuc sa vad, lista din care pe timp ce trece tot scot din ce in ce mai multe si adaug din ce in ce mai putine. Din pacate cel curent era inca pe-acolo. E un film din nisa "cop duo". O agenta FBI (Sandra Bullock) cu un IQ mai rasarit aparent decat al colegilor si o atitudine un pic prea superioara in consecinta, e detasata din New York in Boston, cu misiunea sa identifice un drug lord pe care nu l-a vazut nimeni. La fata locului e fortata sa faca echipa cu o politista (Melissa McCarthy) un pic sarita de pe fix si cam alcoolica. Mai departe, pana ce ajungem din delincvent in delincvent la capo di tutti capi, avem reteta clasica - comedie alternata cu actiune. However...

Reteta clasica a prins chiar ok in '80-'90 - toata seria "Lethal Weapon", "48 Hrs.", "Rush Hour" (macar primul), chiar si "Showtime", si mai sunt si altele. Din cand in cand ma mai intersectez pe la TV cu unul, altul si inca mi se pare ca these aged well. Pe de alta parte cam tot ce-am vazut iesit dupa 2010 in genul asta = "Cop Out", "21 Jump Street", vinovatul de fata = "The Heat", mi se pare ca merge din prost in mai prost. As fi tentat sa zic ca-s subiectiv, in sensul ca accentul pe comedie dupa care nu ma dau asa tare in vant e mai puternic in defavoarea partii de action/thriller care am avut-o mult mai clara prin "Lethal Weapon" de exemplu. Totusi daca ar fi un comic ok ar fi in regula, dar avem o densitate mare de tot felul de glumite care mai de care mai rasuflate si mai imature. E un comic atat de ne-natural ca in cea mai mare parte n-are nici o credibilitate & it fails... at least for me. Peste toate mai e si atat de evident cine-i misteriosul traficant sef ca devine un chin sa astepti finalul. Singura parte care mi s-a parut de bine a fost ceva chimie intre personaje. Dar nici asta nu poate salva un scenariu prea rasuflat...

Rating: 2 out of 5

luni, 9 septembrie 2019

Be With You (2004)




Am vazut "Be With You" in 5 reprize. Nu-i mai lung de doua ore dar la ce program am avut saptamana asta atat mi-a luat. To be fair, prima a durat pana-n 10 minute ca am adormit si a fost nevoie sa o repet aproape integral. Iar finalul in ultima m-a intrigat un pic, suficient cat sa ma-ntorc la alte cateva minute din penultima. Deci filmul pana la urma nu-i probabil chiar asa plictisitor cum pare initial... However, beware the drama...

Ce avem aici e o ecranizare japoneza (daca n-am reusit sa ma dezlipesc de cinema-ul asiatic nici saptamana asta am zis sa ne mai mutam macar un pic din partea continentala) a unei povesti care incepe cu un final a la "Love Story" = ea moare inainte de vreme, si de-acolo merge cumva inapoi dar inainte ca desfasurare. Mai pe scurt avem un pic de sci-fi/fantasy in film, in care ea isi respecta o promisiune de a mai reveni un timp printre cei vii, pe durata unui sezon ploios in clima japoneza. Perioada in care ne lamurim si cu backgroundul celor doi. Si... cam atat... + vreo 15-20 minute de epilog care surprinzator mai taie un pic din feelingul de "I know how this goes on...".

Am fost convins sa vad filmul de partea de fantasy din categorizarea IMDb (n-am vazut trailerul), si as putea sa zic ca ma simt un pic pacalit din perspectiva asta. E un romance 100% deci la asta ar trebui sa te astepti si la nimic altceva, dar din fericire unul relativ ok. Depinde pesemne si de dispozitie. In anumite pasaje poate fi de-a dreptul heartbreaking, dar spre deosebire de alte productii are un soi de calm care-l tine-n frau, si mai mult il impiedica sa ajunga intr-o zona lacrimogena ieftina. Presupun ca un merit il are si materialul scris. Se pare ca a fost reluat chiar anul trecut de un remake coreean. Mie pe moment mi-e suficient originalul.

Rating: 3 out of 5 (usor subiectiv)

luni, 2 septembrie 2019

A World Without Thieves (2004)


Probabil am intrecut deja maximul de postari anuale de cand tin blogul asta pe filme made in Asia, dar "A World Without Thieves" e singurul film vazut in ultima saptamana, si nu ma ajuta creierul la ora asta la sondat memoria pentru o alta optiune. Iar cea curenta nu-i chiar rea oricum...

Un cuplu de escroci de cariera trece printr-o perioada "profesionala" tulbure. Mai exact ea pare sa aiba remuscari si ar vrea o schimbare de karma. Chestie care el n-o prea intelege. Avem si o motivatie mai clara care vine la un moment dat dar o sa las filmul sa o dezvaluie. Cumva cei doi ajung in acelasi tren cu Dumbo. Nu elefantul, ci un tanar chinez de la tara ce se intoarce de la munca spre satul natal decis sa-si intemeieze o familie. Cu toate veniturile adunate = suma de 60000 de yuan (undeva intre 7-8 mii de euro), cash, in geanta de pe umar. Baiatul, nu prea umblat prin lume, e convins ca daca nu l-au papat lupii la munca pe camp, n-are cum sa-l pape nici un lup cu doua picioare. Mai mult, e suficient de naiv cat sa trambiteze asta sus si tare in gara inainte de plecare, enervat de sugestiile altor co-workers ca un transfer bancar ar fi mai sigur. Situatia se complica si mai mult cand in acelasi tren se urca si o alta intreaga banda de escroci in frunte cu unchiul Li, mare maestru de kung fu in prestidigitatie si curatirea oualor de coaja (you'll get it when you'll watch the movie). Mai departe toata desfasurarea o avem in tren, unde ea vrea sa-i pastreze baiatului iluzia unei lumi pure, el vrea sa-i arate realitatea, si unchiul Li vrea banii si un membru nou in echipa.

Avem un pic de exces de melancolie tipica pentru filmele chinezesti, cateva faze care is cam picate din plop, dar peste toate actiunea e coerenta, cu suficiente schimbari de situatie si o constructie destul de interesanta a personajelor. Pe langa asta filmul e lucrat foarte fain vizual. Concluzie: chiar daca la inceput ti s-ar putea parea un pic subtire si greu credibil, incet incet capata complexitate cat sa se transforme intr-o drama suficient de solida care te prinde.

Rating: 3.5 out of 5