Archive (2020)

Cand a fost anuntat "Ex Machina" (2014) mi s-a parut ca urmeaza o copie pentru "The Machine" (2013). N-a fost pana la urma chiar acelasi story, chit ca in ambele cazuri avem de-a face cu un AI pe nume Ava. Alt element comun e ca nici unul dintre cele doua filme nu mi-a lasat o impresie suficient de buna la vremea respectiva cat sa-i acord timp pentru o intrare de blog. De asta n-aveam asteptari prea mari de la "Archive", care pare la prima vedere la randul sau foarte aproape de un "Ex Machina" v2.0. Doar la prima vedere...

Doua puncte comune avem: din nou un AI feminin si un inginer in robotica undeva intr-un laborator izolat intr-un cadru pitoresc. Aici se cam termina asemanarile. Povestea in "Archive" e cam asa: anul 2048 - George Almore e detasat solo de vreo doi ani undeva intr-o locatie ultra-securizata intr-o padure din Japonia de catre compania pentru care lucreaza; scopul: cercetari ultra-secrete in robotica. Asta vine dupa ce George a scapat dintr-un accident de masina. Din pacate nu scapa si sotia sa Jules, dar in viitorul respectiv exista Archive. Adica alta companie care se ocupa cu salvarea imediata a constiintei celor in prag de moarte, pastrand o posibilitate limitata de comunicare cu acestia. Problema e ca nu-i ceva definitiv, cu fiecare convorbire apropiindu-ne din ce in ce mai mult de momentul in care Jules va fi pierduta complet. Motiv pentru care, in loc sa se ocupe de ce vrea exact compania de la el, George incepe un proiect personal: androidul model J-01, dupa care modelul J-02, iar filmul ne gaseste la modelul J-03. Ghici de la ce vine J? ;)

Filmul are o desfasurare destul de lenta, si poate pentru unii s-ar putea sa para plictisitor. Mie insa mi-a dat un sentiment de... "serenity". As zice chiar ca ritmul e perfect - ajutat mult de partea tehnica care e ireprosabila: si sunetul, dar mai ales partea vizuala adica tot ce intra la set decoration + VFX + imagine + montaj, unde avem o alternanta frecventa intre laborator si cadrul natural. Am vazut "Moon" acum mai bine de 10 ani, dar tot imi mai aduc suficient aminte cat sa remarc o similaritate. Gavin Rothery - regizor si scenarist aici a fost parte din art department ca "head of graphic design" acolo. Si aspectul vizual nu-i chiar singura asemandare, daca luam in calcul ideea de film SF cu desfasurare lenta, cu un actor, AI vorbitor, si un twist de final.

Mai mult insa decat ce pare comun cu "Moon", un element de baza din "Archive" a venit clar din alta parte. Ideea de "archive" asa cum e prezentata aici nu e noua. Nu stiu sigur unde a aparut prima oara, dar ce avem in film e teribil de similar conceptului de "moratorium" din "Ubik". "Ubik" e un roman scris de Philip K. Dick aparut in 1969 - dupa umila mea parere, sau cel putin gust personal, best SciFi novel ever written. Semnificatia reala a cuvantului care e de suspendare pana la un termen limita era tradus acolo cam la fel ca aici - un "moratorium" era un soi de banca privata ce pastra constiinta celor decedati in cold-storage, disponibila pentru comunicare pana la epuizarea venita cu trecerea timpului. A nu se intelege insa ca avem mai mult din "Ubik" aici ( desi... dar better no spoilers ;) ). Contextul e cu totul altul, dar asa cum si alte filme (cel mai bun exemplu e "Inception") au preluat una, alta de acolo, era greu sa trec peste. Si nu-i ceva rau, dar eu inca sper sa prind odata si o ecranizare la "Ubik" ca "Ubik" :) Pana atunci, ne multumim si cu bucatele...

Rating: 4.5 out of 5 (poate is un pic subiectiv, dar filmul mi se pare underrated - cel putin peste "Ex Machina" este clar)

The Guest (2014)

In primele 20-30 de minute "The Guest" da impresia unui thriller de duzina. David Collins, abia lasat la vatra de US Army dupa o detasare in Afghanistan, face o vizita familiei unui fost camarad cazut pe front, Caleb Peterson. E mai mult decat evident din scena 1 ca omul n-are intentiile cele mai ortodoxe, iar prima noapte petrecuta in vizita se transforma repede intr-o sedere prelungita. David are un talent aparte de a se apropia de fiecare membru al familiei, fie tinand locul fiului pierdut, fie rezolvand problemele fratelui mic de la scoala. Totul pare ca o clona ieftina de multe alte filme (imi vine "The Gift" in minte acuma) in care vezi un final sumbru unde strainul foarte prietenos ajunge incet incet foarte periculos. Well... finalul, predictibil, se confirma. Cum ajungem insa acolo...

Dupa prima parte care nu anunta nimic neobisnuit in linia asteptata de mai sus, in afara de a stabili poate un usor feeling retro via soundtrack (lots of synth there pentru amatori), vine momentul in care ce avem aici incepe sa prinda culoare. Mai precis un telefon dat la baza militara de sora lui Caleb, singura care incepe sa se prinda ca David nu-i chiar ce incearca sa para. Telefon care pune in miscare instant o divizie intreaga care sa neutralizeze pericolul si ne dam seama ca David nu-i chiar personajul tipic cu probleme mentale. De fapt David nu e David, dar sa nu epuizam chiar tot subiectul.

Si asa, fara alte extra story spoilers, am ajuns de la feelingul de start a unui "The Gift" low-budget, ca in final sa am impresia ca am vazut ceva intre "Firestarter" si "Halloween" (originalele). N-are chiar elementul supranatural din primul, si nu trece parca totusi granita de horror din al doilea, dar prinde un aer '70s-'80s thriller (unul bun), si nu-i vorba doar de coloana sonora cu valente retro. Pe Dan Stevens (rolul principal) cred ca l-am mai vazut, dar faptul ca habar n-am in ce film imi zice ca probabil mi s-a parut un actor de umplutura. Aici as zice ca-i comparabil cu Rutger Hauer in "The Hitcher" valoric ca interpretare de villain (ca sa mai trecem o referinta de anii '80 pe raboj). Mai avem si un umor negru sec, foarte fin si destul de greu sesizabil in cateva scene - putin dar bun - care iar se regaseste din ce in ce mai rar in productiile recente, unde pe genul asta ori n-au nimic ori merg pe un comic mult mai deschis ca element de tension relief. Overall, filmul chiar a fost o surpriza placuta, desi totusi am fost dezamagit de final = evident, se putea si cu mai putina violenta + m-asteptam la un twist care n-a mai venit, dar exista loc de sequel ;)

Rating: 4 out of 5

The Gentlemen (2019)

Am vazut si eu in sfarsit "The Gentlemen" sau altfel zis intoarcerea lui Guy Ritchie la genul care l-a consacrat, probabil caracterizabil undeva ca "British gangster action/comedy/thriller". Chiar daca am avut niste reminiscente de asa ceva si prin "Sherlock Holmes" sau "The Man from UNCLE", seria care practic a definit genul de mai sus a inceput in '98 cu "Lock, Stock..." si a luat o pauza in 2008 cu "RocknRolla", atingand apogeul zic eu cu "Snatch", care ramane in continuare referinta.

"The Gentlemen" incepe lent, cu o poveste istorisita intr-o seara de un detectiv particular care leaga (sau dezleaga) itele incalcite dintre un cultivator de marijuana care vrea sa-si vanda afacerea ca sa iasa de pe piata si potentialii sai clienti - de fapt doar unul. Scopul istorisirii e un banal santaj, care insa se mai complica in ultima parte. Dar ca sa respect regula de spoilers free, mai bine lasam filmul sa-si faca treaba relativ la story. Ca sumar, avem increngatura tipica si titlurilor de mai sus, care pana la urma e parte din farmecul lor adaugand la subiect pe parcurs cate un fir nou si cate un personaj mai colorat ca altul.

Toata partea de build-up in "The Gentlemen" pana la prima scena, adica pana in prezent, tine cam trei sferturi din film, iar actiunea accelereaza abia in ultimul sfert, ceea ce poate sa faca ritmul sa para usor imbatranit fata de exemplele mai vechi. Cam de asta se plangeau din ce-mi aduc aminte si unele reviewuri cand a iesit filmul. Dar daca ne uitam pe bucatele avem pasaje, unele chiar introduse artificial - fake story in the story, tocmai ca sa pastreze o dinamica care eu zic ca e mai mult decat decenta. Mai punem si stilul de montaj care face cat jumatate din film - pe langa James Herbert, editorul cu care Ritchie lucreaza de multa vreme (se observa similaritati cu "The Man form UNCLE", "Sherlock Holmes", etc), apare pe credits aici si Paul Machliss ("Baby Driver", "Scott Pilgrim"), deci poti sa-ti imaginezi rezultatul. Iar peste asta vine distributia excelenta, unde iar mai bine las filmul sa-si faca treaba si sa zica ce-i de zis. Chiar daca povestea e usor previzibila si clar nu are aceeasi consistenta ca "Snatch", tot ce-i pe langa o imbraca extrem de bine. In concluzie, avem o revigorare a genului + un exemplu de cum ar trebui sa arate un film in nisa de pure entertainment.

Rating: 4 out of 5

Ready or Not (2019)

Prima impresie dupa cateva minute din "Ready or Not" a fost ca ne indreptam spre ceva in genul "Knives Out", probabil cea mai buna comedie neagra vazuta in ultimii nush cati ani. Nu-i totusi acelasi lucru. Aici avem niste accente de horror, subiectul e mult mai simplu, si n-avem niciun twist de final. Cu toate astea, it was fun.

In centrul povestii avem (ca si in "Knives Out" de unde si comparatia anterioara) o familie aristocrata disfunctionala, Le Domas, care si-a format averea pe o industrie de board games, pornita undeva cu trei generatii in urma, ca rezultat al unei misterioase intalniri undeva pe un vas in mijlocul oceanului a strabunicului cu un individ pe nume Le Bail (light spoiler: anagrama, easy one). Respectivul propune un pact - noroc si avere pentru toata familia dar cu o conditie - la fiecare noua inrudire prin alianta, noul Le Domas e musai sa joace un joc in noaptea nuntii cu restul familiei, joc decis random de o cutie care scoate o carte pentru jucator. Variantele par nevinovate, sah, dame, etc, cu o unica exceptie: hide and seek. Diferenta aici e ca regulile zic ca noul membru al familiei va fi si cea mai noua pierdere a familiei = trebuie gasit de restul si sacrificat intr-un ritual macabru, altfel adio noroc, avere si viata la pachet.

Ne intoarcem la prezent, cand Alex, aparent cel mai normal la minte din tot clanul Le Domas, se afla in pragul casatoriei cu Grace. Evident fara preaviz pentru saraca femeie la ce urmeaza in speranta ca va fi o simpla partida de sah. Din nou evident, nu-i o partida de sah, iar mai departe avem un soi de "Hard Target", dar fara Van Damme si intr-o varianta cu mai mult umor (da, stiu ca referinta-i antica, dar cam asa-s si eu ;)). Deja am dezvaluit probabil partea cea mai neliniara din film, asa ca pentru restul detaliilor sa ne abtinem de la spoilers. Chit ca nu prea mai gust eu scene cu exces de vopsea rosie, pot sa zic ca filmul e lucrat impecabil, cu o mentiune speciala pentru partea audio - coloana sonora (Brian Tyler) si montaj sunet. Pe Samara Weaving din rolul principal, am mai vazut-o intr-o partitura oarecum similara in "Mayhem" (alta comedie neagra cu multa vopsea rosie) acum ceva vreme. Nu stiu daca vreo doi ani, cat e intre cele doua filme sunt suficienti pentru o crestere consistenta in experienta actoriceasca, dar daca acolo abia am retinut-o, aici sigur o s-o tin minte. Astea fiind zise...

Rating: 4 out of 5