The Shape of Water (2017)

"The Shape of Water" e un "Beauty and the Beast" in varianta Guillermo del Toro. Daca ai mai vazut ceva din filmografia omului - "Pan's Labyrinth", "Hellboy" sau chiar "Pacific Rim" intr-o cu totul alta nisa, si pana si dezastrul care a fost "Crimson Peak", e imposibil sa nu observi acelasi stil regizoral, si mai particular influenta in vizual & production design. Partea asta aduce mult si aici, dar plusul mai mare vine din alte directii.

Avem o actiune plasata undeva in anii '50-'60, in plin razboi rece, intr-un laborator de cercetari din Statele Unite, unde e adus in mare secret un exemplar dintr-o creatura umanoida pescuita din apele Amazonului, cu abilitati aparent de supravietuire atat sub apa cat si pe uscat. Paranteza: Asemanarea clara m-a dus gandul in prima faza la Abe Sapien, omul acvatic din "Hellboy", mai ales ca del Toro e un punct comun, dar pana la urma se pare ca n-avem nici o legatura directa. So, moving back to the lab, "the Beast" e chinuit repetat de seful securitatii (Michael Shannon). Dar ca in orice institutie, avem un personal de intretinere, iar in personalul de intretinere o avem pe "the Beauty" (Sally Hawkins) - aici o domnisoara cu un simplu job de femeie de servici. Care impartaseste o problema oarecum similara de comunicare cu omul albastru = e muta. Si asa avem inceputul unui "impossible romance", in care mai avem si o conspiratie ruseasca (Cold War context, remember...), dar sa mai lasam si pentru vazut in film ceva.

Plusul mare de care ziceam vine de la actori. Michael Shannon face un personaj negativ total detestabil, dar cea care fura ecranul e clar Sally Hawkins. Interpretarea e de exceptie, mai ales ca nu vorbim de o actrita muta, si nici de ceva in gen "The Artist". Rolul e unul cat se poate de natural. Pe langa actori avem restul de care aminteam in start, si nu e cazul sa mai insist pe detalii tehnice - totul duce la atmosfera creata, una care te prinde efectiv acolo, you're in some gloomy '60s in care de undeva avem culoare. In mod normal, din motive probabil mai mult sau mai putin subiective, nu prea gust romance-urile, but this was nice :) Daca finalul cam fortat n-ar face "the incredible romance" intr-adevar incredible...

Rating: 4 out of 5

Coco (2017)

Cand am vazut trailerul pentru "Coco" am avut un deja vu cu "Book of Life", si am decis sa spun pas, cu atat mai mult cat mai aveam inca doi factori de respingere: 1. musical (ca o fi el animat/neanimat... tot detest genul) 2. Disney/Pixar = coeficient lacrimogen excesiv. Am reconsiderat (cu greu) decizia in urma recenziilor aparute care plaseaza filmul ca best animation pentru anul trecut. N-a fost o idee prea buna, dar nu neaparat (sau na... integral) din motivele amintite.

Contextul este intr-adevar foarte similar cu "Book of Life". Avem tot o locatie somewhere in Mexico. Avem un baiat, Miguel, care isi doreste o cariera de mariachi dar familia il impinge spre una de pantofar (ma rog, e o diferenta fata de toreador dincolo... dar anyway). Avem probleme vechi de familie nerezolvate. Avem contextul "Day of the Dead". Avem trecerea in lumea de dincolo, unde Miguel isi cauta un stra-stra-stra-bunic fugit de-acasa cu tot cu chitara. Si de aici incolo, din fericire avem alta poveste. Partea buna e ca overall e ceva mai bine organizata in special pe final ca story-ul din "Book of Life". O parte proasta e ca povestea din "Coco" e mult mai simplista/liniara. Alta parte proasta e ca, din vreo trei twisturi care se vor importante am vazut doua venind mult prea repede = fara exagerare, din primul minut in care personajul/elementul de twist a intrat in scena. Chestie care a facut cam boring o bucata buna de film... si un motiv suficient sa nu zic iar mai mult despre subiect :)

In ceea ce priveste partea de musical, e relativ consistenta dar din fericire nu asa de pregnanta = tolerabila. Coeficientul lacrimogen excesiv (trademark Pixar) exista, si e principala problema care am avut-o cu filmul, dar din pacate nu cum ma asteptam... Adica nu in sensul de a da ochii peste cap si a verifica pe ceas cat mai am de indurat. Nu e un film pe care l-as recomanda sa-l vezi in anumite momente din viata... can get very painful... dar as prefera sa nu intru in mai multe detalii.

Rating: 3 out of 5

Stalker (1979)

Dupa intrarea de saptamana trecuta mi-am adus aminte ca nu-mi mai aduc aminte prea bine alt film de Tarkovsky, vazut long long ago. Si asa am ajuns sa revad "Stalker". Cum nu prea am o dispozitie buna de scris, cred a fost cea mai potrivita optiune. Pentru ca iar avem un film unde e cam inutil de vorbit prea multe.

E o productie dusa aproape de la cap la coada de 3 actori impreuna cu o imagine, montaj si sunet care depasesc mult din ce vedem azi iesit in cinematografe. O calauza - the stalker - conduce alti doi oameni printr-o Zona unde ceva nu foarte bine definit s-a intamplat, rezultatul fiind o realitate relativa intr-un perimetru parasit, inchis si pazit. In Zona se afla o Camera care se zice ca ar indeplini orice dorinta cui ii trece pragul - motivul aparent si al expeditiilor organizate ilegal. Mai departe de contextul asta fiecare isi poate crea propria interpretare a ce vede = de la drumul spre Camera care nu poate fi cel mai scurt, pana la efectiv scopul camerei in sine.

A nu te astepta la ceva clar in desfasurare - in scenariul scris de fratii Strugatskiy (bazat pe o nuvela SF proprie), dialogurile uneori au sens, alteori mai putin. O problema poate e ca uneori se creeaza lungimi care pot face sa simti desfasurarea lenta. Totusi cel mai des asta e compensata perfect pe partea tehnica, pe langa montaj/imagine avand si o locatie care e sus de tot in toate distopiile care le-am vazut vreodata (a fost filmat undeva pe langa o hidrocentrala dezafectata din Estonia).

Bottom line: E un film care cere rabdare, si mai mult cred ca mai cere si o varsta = o sa intelegi ceva dupa 10 ani (probabil nu prea multe), altceva dupa 20, altceva dupa 30, si asa mai departe...

Rating: 4 out of 5

Ivan's Childhood (1962)

"Ivan's Childhood", sau in varianta originala "Ivanovo destvo", e unul din primele filme regizate de Andrei Tarkovsky, si de fapt primul mai vizibil pe plan international luand cateva premii in anul respectiv. L-am ocolit pana de curand, fiindca subiectul unui copil prins pe frontul rusesc in timpul WW2 nu era chiar cea mai fericita tema, mai ales ca dispozitia mea nu-i cea mai roz de ceva vreme incoace. Am zis hai, pana la urma, in special pe criteriul lungime film (care dupa cum spuneam intr-o intrare acu' ceva timp, pare sa confirme ca la Hollywood se plateste pe centimetru de celuloid consumat in ultima vreme, nu prea conteaza ce-i pe pelicula). Surpriza, de asteptat de altfel fiind vorba de Tarkovsky, a fost ca nu avem o poveste liniara = drama exista, dar modul cum e prezentata mai relaxeaza cat de cat din duritate (sau na, depinde de perceptia fiecaruia pana la urma...). Ivan e un pusti de vreo 10 ani, ramas orfan in timpul razboiului, si maturizat inainte de vreme ocupandu-se cu misiuni de recunoastere in tabara inamica. Prea multe despre actiune n-ar mai fi de zis. Daca astepti o desfasurare clasica cu cap, mijloc si coada look somewhere else. Ce avem aici e un film construit pe compozitie: de personaje, de imagine, de montaj, de context, etc. Nu pe o poveste. Si as putea zice ca e incredibil cum arata o productie 1962, in alb-negru, made by Mosfilm in Soviet Union, astazi. Lasand la o parte poate o interpretare uneori un pic prea teatrala care e prezenta des in filmele vechi, pe tehnic daca iei numai partea de cum e lucrat contrastul in imagine, efecte la vremea aia si deplasare camera ar fi probabil mult de vorbit. Dar si cam inutil :) mai bine e de vazut...

Rating: 4 out of 5