duminică, 31 iulie 2011

Super 8 (2011)




Ma gandeam azi dimineata sa scriu in intrarea asta despre ultimul Harry Potter. Dar am zis sa mai astept pana seara ca sa mai trec un film pe lista celor vazute saptamana asta (record anul curent = is in vacanta finally .. cel putin teoretic). Rezultatul e ca dupa "Super 8" mi-am schimbat topicul dupa cum se vede, desi n-as putea spune ca pe scara mea valorica e cine stie ce diferenta intre ele, amandoua fiind cam de 3.5 din 5. Am ales totusi "Super 8" pentru ca se incadreaza perfect in ce cred eu ca ar trebui sa fie un asa zis "summer movie" = avem un mix de adventure, drama si love story intr-un SF (care e pana la urma very light ca elemente de SF efectiv = 1979, on Earth, with normal people .. in cea mai mare parte) si care acopera in consecinta si cam toate categoriile de varsta si spectatori ca target.

Actiunea e plasata intr-un orasel fictiv din US, unde un grupulet de copii incearca sa faca un film cu zombie pentru o participare la un concurs. Una din sesiunile de productie desfasurata intr-o halta e intrerupta de o deraiere a unui tren, care porneste practic actiunea filmului. 1. Trenul nu pare a fi un tren obisnuit ci unul apartinand US Air Force, 2. Deraierea nu e accidentala ci e provocata de un profesor de biologie cu valente de kamikaze la volanul unei camionete, despre care urmeaza sa aflam mai multe mai incolo in film si 3. Din tren a iesit ceva ... Pentru ce anume, si alte detalii, evident :) go see the movie. Actiunea e fain construita, desi nu poti zice ca e extrem de complexa. In plus scenariul nu duce lipsa de clisee la care se mai adauga mici scapari de productie. Daca ai vazut ultimul "Star Trek" scos de acelasi J.J. Abrams poti sa faci o comparatie in sensul asta. E la fel = watchable, nu plictiseste, dar nici sa nu te astepti la cine stie ce complexitate a povestii, care pana la urma e una care nu-i chiar extraordinar de originala, mai ales daca o iei pe bucatele, partea care adauga ceva valoare fiind in primul rand ca nu ti se da chiar din prima toata pe tava ci cate un pic pana la final.

Probabil filmul ar fi prins mai bine la public daca era 3D (chit ca nu-s fan 3D ...) mai ales ca nu prea pot zice mare lucru legat de imagine ci mai mult de efecte. Pot sa zic totusi ca la nivelul asta sta cat se poate de bine si fara 3D, deraierea din start fiind cred punctul forte. Lasand tehnicul la o parte, primul lucru de remarcat ar fi grupuletul de copii care duce filmul si de care tind sa cred ca o sa mai auzim prin urmatoarea generatie de actori.

In ciuda faptului ca e relativ simplist daca stai la sfarsit si te gandesti un pic, nu lasa sa transpara asta pe parcurs, cum am zis povestea fiind livrata bucatica cu bucatica. Ce ar fi de amintit insa sunt ceva referinte/tedinte de asemanare cu alte productii, care pentru cine le-a vazut ar trezi poate ceva amintiri placute :). As mentiona "Close Encounters of the Third Kind" de Spielberg aici (care e si producator la "Super 8"), film care nu mi-l mai amintesc prea clar, dar ca vizual, context de desfasurare si chiar si sunet ca sa risc un pic desi nu-s sigur ca parca imi pare legat de ce poti vedea aici. Alta referire clara ( watch the credits ... or what's near them :) ) e Romero de care (coincidenta) aminteam saptamana trecuta cand scriam despre "The Crazies". Iar partea comuna nu se opreste la referirea clara si la filmuletul realizat de copii, ci merge un pic mai departe pana la ideea de celula de criza manageriata de armata, si altele dar nu e cazul sa dau mai multe detalii aici pentru ca deja ma cam apropii de spoilers dupa cum vad :) . So, concluzia e asa cum ziceam in start cam 3.5 din 5, dar pentru ca nu dau cu virgula ;) ...

Rating: 4 out of 5





vineri, 22 iulie 2011

The Crazies (2010)




Stiu ca zic asta prea des, dar tura asta chiar is intr-un episod acutizat din criza de timp cronica, asa ca nu stiu cat de la subiect o sa fiu mai departe ca nu prea am multa vreme sa stau sa gandesc ce scriu. Am ales un horror pentru saptamana asta pentru ca a trecut ceva timp de la ultimul (chit ca in ultima runda de previews am avut o gramada .. da' alea is previews). "The Crazies" e un remake dupa un film destul de vechi de George Romero. In caz ca numele nu suna cunoscut e vorba de autorul seriei "of the Dead" care a plecat de prin '60 si ceva si cred ca a ajuns pe la 5-6 filme pana azi. In caz ca nici seria "of the Dead" doesn't ring a bell, e vorba de, nu stiu daca initierea dar oricum seria care a facut practic cunoscut genul "zombie horror". Si totodata seria care prin primele 3 filme daca nu gresesc numarul e probabil emblematica pentru gen, nivelul fiind mult superior fata de alte imitatii mai ieftine. Ultimele productii au cam dat inspre comert pur + se pare ca nenea Romero la batranete nu prea mai are idei si cam reincalzeste supa.

Dar, sa revin la "The Crazies", care desi nu face parte din seria "of the Dead" intra totusi in acelasi gen de horror. In loc de zombies avem un virus care aparent pleaca de la crescut irascibilitatea purtatorului, pana la dementa, si in final moarte ( definitiva = no zombies, by definition :) ). Ei, totul pleaca de la povestea clasica a unei arme chimice scapata de sub control cu efectele de mai sus intr-un orasel, armata care se chinuie sa instituie carantina (mai mult sau mai putin definitiva) si tot tacamul care l-am mai vazut prin nu stiu cate filme. Ceea ce prinde (cel putin la mine) la genul asta e modul cum ai integrate diverse personaje si subdirectii ale actiunii in tot contextul asta care a fost utilizat si rasutilizat de la primul film al lui Romero (daca nu de mai devreme). Si evident n-o sa dau detalii in privinta asta :) because spoils all the fun.

Dupa mine categorisirea ca horror la tipul asta de film, in cazul productiilor care chiar merita vazute e doar in sens pur comercial. Pentru asta ai ceva cantitati de sange varsat care sa atraga si populatia doritoare de ecrane rosii, dar tot pe acelasi gen intra si filme mai light din punctul asta de vedere cum ar fi "Assault on Precinct 13" al lui Carpenter ( sau "They Live" tot de Carpenter, desi acolo nu mai stiu cat de light e :) ). Deci facand abstractie de horror ca gen, si gandindu-te la contextul de situatie de criza in care ai plasate o mana de personaje cum ziceam in paragraful de mai sus ai un film catastrofa (a la "2012"), sau o drama (a la "Hotel Rwanda" - sa-mi fie scuzata comparatia, dar nu gasesc altceva acum), sau ambele. Scriptul (inca o data, la un film care totusi se respecta) are posibilitatea de a exploata o gramada de aspecte pe fondul care il are, de la conflicte umane pana la analiza psihologica mascata de actiune (a se vedea utopia/fantezia mallului aflat la propria dispozitie ... plecata de la "Dawn of the Dead" si folosita in multe alte parti, inclusiv aici). Asta e partea care chiar face un film de genul asta sa merite vazut. "The Crazies" n-as putea sa zic ca se ridica la un nivel egal cu cele mai complexe din punctul asta de vedere. Dar pe segmentul asta de productii as zice ca e imediat sub ele. Actiunea predomina, dar nu e ieftina, nu e exagerata (luand productia ca horror), face ca filmul sa prinda si lasa si ceva spatiu si pentru mici reflectii :) Usor subiectiv ...

Rating: 4 out of 5





vineri, 15 iulie 2011

The Eagle (2011)




Intamplarea face ca saptamana asta sa fi vazut "The Eagle", film regizat de acelasi tip ca si varianta 2009 la "State of Play" pe care aproape o anti-recomandam saptamana trecuta. N-am prea dat importanta regiei atunci pentru ca scenariul mi s-a parut partea cea mai proasta din film. Deci n-am stat sa vad cine e Kevin Macdonald si pe la ce a mai lucrat. In concluzie habar n-am avut, si nici nu prea m-a interesat, inainte sa vad "The Eagle" cine e regizorul. Probabil daca reuseam sa fac legatura intre cele doua lasam filmul de azi pe altadata, mai ales ca pe IMDb e cotat slabut si ceva mai prost decat alta productiune pe o tema aproape similara despre care am scris (de rau) acum cateva luni - "Centurion". Well, din fericire n-am lasat filmul balta ... :) nu de alta, da' la cat apuc sa vad in ultima vreme incepe sa-mi fie din ce in ce mai greu sa gasesc saptamanal ceva care sa merite timpul de scris ceva pe blog.

Spuneam mai sus ceva de apropierea de "Centurion". Povestea pe scurt acolo se invartea in jurul legiunii a IX-a romane, disparute undeva in jurul anului 100 in Britania si de care nici pana azi nu se stie exact ce s-a ales, varianta acceptata fiind ca a fost macelarita de triburile locale. Ce ni se prezenta in "Centurion" era fix povestea asta + soarta catorva romani scapati si fugind mancand pamantul din calea inamicului. Totul intr-un context greu credibil, haotic si plin de sange ca sa mute atentia si sa nu observi gaurile imense din script. "The Eagle" are actiunea plasata la ceva ani dupa intamplarile din "Centurion", si desi n-are nici o legatura cu celalalt film in mod direct, ai putea sa-l iei ca pe-o continuare. Fiul conducatorului legiunii a IX-a cere comanda unui fort din Britania, cu scopul personal de a recastiga onoarea pierduta de familie cand tatal sau nu s-a mai intors din lupta cu acvila romana a legiunii. Stiu, ideea/povestea suna destul de .. cheesy, sa-i zicem, si din pacate pe durata filmului ai parte de asa ceva, mai ales pe final care e full de clisee. Dar lasand la o parte ideea principala pe care se merge = de a te umple de glorie prin regasirea in teritoriul inamic a unui pasaroi infipt intr-un bat, cat o fi el de important ca simbol, ce complementeaza asta - de la narativ - context de desfasurare, cum avanseaza povestea pana la filmic - regie, imagine, montaj, etc, merita tot timpul.

Nu o sa detaliez storyul mai mult decat am lasat sa se inteleaga mai sus (trailerul o sa mai dea un pic si cred ca e suficient). E bazat pe o carte se pare. Si probabil si din cauza asta e ceva mai complex decat un simplu slalom printre hoarde de salbatici cum am avut in "Centurion". Ceva mai complex nu inseamna insa foarte complex, si de asta am si inceput intrarea de azi cu referiri la regie. Pentru ca asta ridica enorm filmul asta. Cumva reuseste sa placa, cu toata linia de "crazy quest for glory" care probabil prinde undeva la 12-15 ani dar mai incolo te lasa cam rece, cu lipsa totala de romance subplot, si cu un story care pana la urma nu are mai nimic neprevizibil in el. As putea sa le iau pe rand si sa dau un punct de vedere en detail legat de cum reuseste regia sa mascheze toate belelele astea (desi o parte se mai itesc si din pacate pe final, ca sa taie mai mult din impresie), dar ma tem ca m-as lungi prea mult si ar deveni prea boring intrarea :) Ce pot sa mai zic aici e ca dupa ce am vazut "The Eagle" am aflat ca acelasi Kevin Macdonald a regizat si "The Last King of Scotland", film pe care pot sa-l recomand cu incredere pentru cine nu l-a vazut, iar pentru cine l-a vazut .. clar "The Eagle" nu-i de acelasi calibru, dar ceva comun la regie poti sa vezi.

O sa inchei cu vreo doua vorbe legate de imaginea de Anthony Dod Mantle ("Slumdog Millionaire"). Filmul e lucrat foarte fain, ai cam tot ce vrei - de la scene de actiune trase cu kinetic camera destul de decent pentru cat de grozava consider eu tehnica asta, scene deschise, flashbacks, slow motion, etc. Ce mi-a placut insa cel mai mult e cromatica relativ calda in care e lucrat filmul. Spre deosebire, in "Centurion" e rece, ceea ce face ca toata violenta excesiva din film sa fie perceputa si mai clar. In cazul "The Eagle" as putea sa zic ca e chiar prea cuminte = pe langa faptul ca scenele dure is cam cenzurate, culoarea da o nuanta de liniste in plus. Chestie care nu adoarme totusi (a se vedea "The Last Mohican" care totdeauna mi-a dat senzatia asta din aceeasi cauza) pentru ca ai actiunea suficienta ca sa te tina treaz. Iar in vreo cateva scene "contrastul", la figurat, dintre nivelul de suspans/tensiune si calmul dat de culoare e destul de mare ca sa dea un efect de .. nu stiu .. ceva de genul a ce simti cand vezi ca se aduna niste nori negri de furtuna intr-o zi cu soare iar lumina incepe sa treaca intr-o nuanta galbuie care pe cat de calda e stii ca numa de bine nu e :)

Rating: 4 out of 5





duminică, 10 iulie 2011

State of Play (2003 vs. 2009)




Probabil nu-i o idee foarte stralucita sa compari o mini-serie TV cu un film pentru big screen, dar alt subiect mai bun n-am pe azi asa ca fix asta o sa fac. "State of Play" e un thriller, hai sa zicem .. politic, lansat de BBC ca mini serie cu destul de mult succes (cel putin in UK) in 2003. In 2009 Universal a scos varianta americana care iar din auzite pare ca a fost primita relativ bine si de public si de critica. Eu vad insa o diferenta uriasa intre cele doua, si nu ma refer la buget ...

O sa incep cu partea comuna (sau cat de cat comuna) - povestea. Pe scurt firul actiunii incepe cu o moarte aparent accidentala a unei membre/stagiare dintr-o comisie guvernamentala intr-o statie de metrou, urmata rapid de o crima in care un marunt infractor de duzina e executat profesionist pe o strada laturalnica, singurul martor fiind si el impuscat si trimis in coma de asasin. Succesiunea de evenimente ne intoarce in prima directie, unde seful comisiei de care ziceam mai sus izbucneste in lacrimi in timpul unei audieri publice, cu toata presa de fata, la momentul anuntului nefericitului eveniment. Chestie care incepe sa dea de gandit imediat la o relatie nu tocmai exclusiv profesionala intre respectivul si fosta angajata. De aici, ne mutam in redactia unui ziar unde un grupulet de ziaristi, in frunte cu un amic al omului nostru din guvern ajung sa investigheze problema .. care ajunge sa aiba mai multe ite si sa fie mai complicata decat labirintul Minotaurului pana sa-i dai de capat. Si de aici incep sa apara diferentele .. asta cu labirintul fiind valabila pentru versiunea engleza. In cea americana, avand in vedere si ca timpul e mai scurt explorarea labirintului e ceva mai accelerata = mai spargem niste ziduri ca sa gasim iesirea mai repede. Pana si twistul de final are o nuanta usor diferita, dar mai multe o sa las filmul sa zica. Suficient atat pentru story.

Prima versiune pe care am vazut-o a fost cea engleza. Mi s-a parut overrated = excesiv de lunga - 6 episoade de o ora, chestie care a facut si sa fie un pic previzibila pe bucati, desi nu pot sa zic ca a ajuns pana acolo incat sa ma plictiseasca. Dupa care am vazut varianta americana care a compresat actiunea de la 6 la 2 ceasuri = fix ce ziceam mai sus. Dar problema nu e doar ca mai pierde din complexitate (desi sincer sa fiu, asta conteaza destul de mult). Fiindca story-ul il stiam deja n-am mai fost foarte prins de el si am avut ocazia sa observ alte aspecte. Primul e ca scenariul e indiscutabil mai prost calitativ - de la clisee prin el, pana la adaptari ale actiunii din partea cealalta intr-un stil enervant targeted pentru U.S. mai "politically correct" (doar un exemplu pentru care nu vad nici un motiv - the bad guys nu mai sunt din industria petroliera, sunt din partea evil army private contractors). Dupa asta vine partea ce tine de actori. Lasand la o parte ca in varianta americana avem taiate de-a dreptul personaje din actiune, in ciuda distributiei aparent de prima mana rezultatul e net inferior productiei BBC. Singurul rol comparativ e cel al lui Helen Mirren ( ... & she's british ...) care se ridica suficient de aproape de cel al lui Bill Nighy din versiunea originala ca editor cinic al ziarului ce conduce investigatia. In rest, poate Russell Crowe ti s-ar parea credibil daca nu l-ai fi vazut pe John Simm (total necunoscut pentru mine pana aici) in prima versiune (a se lua doar ultima parte din film ca exemplu si e destul). Ma rog, e adevarat ca si rolul ca si altele sunt trase zdravan inapoi de script, dar parca totusi ...

N-o sa ma mai lungesc cu technical aspects, pentru ca nici unul din filme nu impresioneaza foarte mult aici (din nou, pentru varianta BBC, cred ca s-ar putea nota totusi montajul). Ma gandeam, daca o fi careva interesat sa le vada pe amandoua, sa recomand a se vedea in ordine inversa celei vazute de mine = intai varianta americana ca sa nu ti se pare atat de slaba si apoi cea BBC. Dar probabil in cazul asta o sa te plictiseasca din cauza lungimii (desi ai destule elemente de "noutate" finalul pana la urma e acelasi). Deci, nu stiu care ordine ar fi mai buna ... Ideea de final pana la urma e ca daca as fi vazut probabil doar unul, aprecierea mea s-ar fi oprit la un nivel mediu (acum insa diferenta mi se pare mult prea mare). Deci poate e de preferat sa optezi doar pentru o varianta ... want something better - UK ; want something faster - US ;)

Rating:
4 out of 5 - BBC, 2003
2 out of 5 - Universal, 2009









duminică, 3 iulie 2011

Defendor (2009)




Am fost ingrozitor de prins cu altele de la ultima postare pana acum, dar din fericire am apucat sa vad vreo doua filme (de fapt .. exact doua), iar cel despre care scriu acum ar merita probabil mai mult decat jumatatea de ora care am timp sa i-o acord. "Defendor" e un fake super hero movie dintr-un gen care se pare ca a prins aripi in ultimii doi ani cu trei titluri. Mai avem "Kick Ass" despre care am scris si "Super" care inca nu l-am vazut (tocmai am aflat ca ruleaza in seara asta la un festival de film local de pe unde is, dar evident n-am timp).

Daca in cazul "Kick-Ass" am avut buget, efecte, care sa justifice o dementa totala rated R cu R mare care se incadreaza cu succes undeva la guilty pleasure = esti constient la final ca a cam sarit calul dar nu prea poti zice ca nu te-a distrat, "Defendor" e cu totul alta mancare de peste desi pana la urma e .. acelasi peste, dar altfel preparat (cred ca tocmai am scris de doua ori acelasi lucru :| .. da cum dorm in papuci, nu mai stau sa reanalizez fraza acu', prea lunga :) ). Deci, aici avem o drama .. nu o comedie .. si asta e deja un spoiler destul de marisor, pentru ca incepe cu senzatia de comedie dar ajunge in final la drama. "Defendor" e un tip fara casa si familie ajutat de actualul angajator sa-si duca viata de pe o zi pe alta, si care in plus mai are si o mica problema in ce priveste capacitatile mentale, ramase aparent undeva la nivelul copilariei. De unde se trage si rezultatul = noaptea se transforma intr-un "super" erou dotat cu "gadgeturi" care variaza de la bilute de sticla la borcanele cu viespi, in cautarea maleficului "Captain Industry". Well, inadaptarea mentala nu acopera chiar toata cauza la chestia asta, dar n-o sa spun mai mult acum ca mai trebuie sa las si ceva de vazut pana la urma. Tot ce mai zic e ca incredibil dar adevarat, se pare ca "Defendor" reuseste sa-si gaseasca inamicul de moarte pana la urma (sau .. un inamic) iar povestea si modul cum curge is realmente induiosatoare, dar se mentin si destul de funny ca sa nu te deprime, pana in final.

Rolul titular e extraordinar jucat de Woody Harrelson. E absolut impecabil. E ceva vreme de cand am vazut "Rain Man" cu Dustin Hoffman dar cred ca pot sa ma risc sa fac o comparatie. Productia in rest e de buget mic = a nu te astepta la ceva de genul "Kick-Ass" nici pe partea asta. Totusi ... e un aspect care nu cred ca o sa-l uit multa vreme (desi nici "Kick-Ass" n-a stat prost aici). Are unul din cele mai faine soundtrackuri care le-am auzit in ultimul timp. De la partea originala compusa de un tip care mi-e complet necunoscut - John Rowley, pana la partea de songs unde am descoperit cu ocazia asta o formatie canadiana de care iar habar n-aveam - Metric (si ca sa fiu mai precis melodia e "Help I'm Alive").

O sa inchei cu vreo doua cuvinte despre finalul filmului cu riscul sa maresc spoilerul de mai sus, dar o sa incerc sa-l pastrez destul de criptic. 99.9999999 % probabil ti se pare evident cum se termina. 0.0000001 % ai o albinuta in ultima scena care daca o lasi sa-ti duca imaginatia destul de departe s-ar putea sa ajungi la alta concluzie ;)

Rating: 4 out of 5