"You know what kind of plan never fails? No plan. You know why? If you make a plan, life never works out that way." In traducere aproximativa cam asta se desprinde din "Parasite." De acord cu primul raspuns. Axiomatic e corect, n-am ce zice. Mai putin de acord cu al doilea. Iar in final filmul tinde sa para ca-mi da dreptate ( macar printre randuri ;) ).
O familie de someri din Coreea de Sud gasesc o portita de a intra in viata unei familii din "inalta societate" - sau mai direct: cu bani. Mai precis rand pe rand fiecare membru reuseste sa-si gaseasca cate un job in resedinta respectiva, facilitat de precendentul angajat: profesor privat de engleza, un combo de profesoara privata de arte + psiholog de copii, sofer, menajera/bucatareasa. O mica problema - fiecare vine cu recomandari si identitate falsa, si cu exceptia primului locul urmatorului angajat e eliberat de fiecare data prin metode nu foarte ortodoxe. Numai ca as usual, karma fights back, si cand toata familia se vede in sfarsit cu sacii in caruta = un job bine platit, vine o surpriza...
Care fiind surpriza hai sa n-o stricam ;) Si asa mi s-a parut ca se putea scoate ceva mai mult, desi jumatate de film e construit pe surpriza asta, dar parca lipseste ceva. Sau o anumita parte din desfasurare ajunge la concluzii prea rapid. Mai sunt cateva aspecte care mi s-au parut un pic improprii. Light spoiler: scenariul vrea cumva sa empatizezi cu cei patru escroci, cel putin in ultima parte fiind evidenta asta, personajelor fiindu-le data un soi de aura pozitiva. Dar ca sa fac o paralela cu "Shoplifters", frate asiatic de trofeu la Cannes cu cel de fata, daca acolo a mers, aici mi s-a parut totusi greu de trecut peste prima parte. In ciuda convingerilor personale ca people can change, dar aici totusi n-am vazut asta intr-un mod evident, deci... Concluzie: Aproape intotdeauna mi s-au parut overrated titlurile castigatoare la Cannes, si exceptia care confirma regula = "Shoplifters" a trecut. Totusi sunt multe parti pozitive: umorul negru tipic coreean, tentativa de soc, actorii, coloana sonora, etc. Deci e un film bun, dar nu foarte bun ;)
1. De o vreme am ajuns sa fac o selectie din ce in ce mai stricta la ce vad - unfortunately time is limited, movies to pick from not. 2. "London Fields" was a guilty pleasure - unde dupa vizionare as zice ca am ramas mai mult cu partea de guilty si mai putin cu cea de pleasure. 3. IMDb ii da 4.3, Metacritic un 16/100, iar RottenTomatoes are un epic 0% in dreptul acestui titlu, care are trebui sa fie mai mult decat suficient ca warning rosu de "stay away!" - dar Amber Heard are ochii verzi, si pana la urma am cedat...
...in my defense: nu inainte sa aflu ca ar exista un director's cut, aparent ceva mai decent ca varianta lansata initial acum un an. Sincer sa fiu, nu sunt sigur ce versiune am vazut, dar din ce-am mai auzit tind sa cred ca a fost cea care e aparent ceva mai bine montata cel putin. Adica avem o continuitate totusi in actiune, care poate fi urmarita, comparativ cu desfasurarea haotica care am inteles (again, din auzite) ca ar exista in versiunea initiala. Acum, in ce priveste continutul actiunii, oh well...
"London Fields" se vrea a fi un soi de neo-noir mystery plasat in jurul unei femme fatale: Nicola Six, care intr-o zi cu soare intra intr-un bar unde se intersecteaza cu 3 tipi, si are o viziune a propriei morti la a 30-a aniversare de mana unuia dintre ei. Numai ca nu stie care... un scriitor american mutat temporar in Londra, un jucator betiv de darts falit si plin de datorii, sau un bancher tanar cu un nivel de inteligenta similar cu gradul de variatie din everyday life. Se formeaza in contextul asta un soi de triunghi (sau mai bine zis patrat) amoros, fara foarte mult sens. Sau daca o fi vreunul, filmul nu-ti da prea multe motive sa mai pierzi extra timp sa stai sa-l cauti. Partea de mystery e spulberata macar partial la un anume moment cand afli ca unul din cei trei nu mai are prea multe de pierdut. Partea de neo-noir se pierde si ea repede in stilul regizoral, neavand prea multe scene care s-o sustina. Si totusi...
Exista un oarecare fir al actiunii. Nicola se chinuie sa stoarca bani de la un tip ca sa plateasca datoriile altuia, in timp ce al treilea observa. Nu prea e clar de ce. Ca si reactia de resemnare in fata sortii crunte - ma gandeam ca motivul mioritic e ceva balcanic, dar se pare ca nu. Anyway, cu exceptia lui Jim Sturgess la care overactingul e parca prea "over", actorii fac o treaba decenta. Amber Heard in ciuda unei nominalizari gratuite la Razzie (cu tot obiectivismul pe care pot sa-l manifest) poate sa joace, si chiar e un rol bun fata de altele. Si una-doua scene din ce spuneam ca ar parea sa fie "director's cut" au si ceva sclipire artistica din pdv editing/camera work. Pacat insa ca-s anulate de alte una-doua scene. Problema majora insa cred ca vine din story si din scenariu - ambele avand ca autor pe Martin Amis care a semnat si un best-seller cu acelasi nume acum 30 de ani.
In fine, ca sa concluzionam obiectiv, nu stiu cum o fi avut succes romanul, dar un amestec bizar de ite amoroase cu foarte mult darts in compozitie, care abia prinde un cap si o coada fara prea multa consistenta intre, merge pesemne doar ca alternativa la ceva de serie B de vazut ca somnifer. Se poate totusi si mai rau (imi vine in minte "The Counselor"). Macar aici n-aveam asteptari. In orice caz, ca alta optiune de mystery tot cu un personaj in genul femme fatale in centrul actiunii, am bifat acu' ceva timp pe blog "A Simple Favor". Mult mai inteligent si overall much, much, much better.
Rating: 2 out of 5 ( obiectiv ;) - subiectiv +0.5 :P )
Ma gandeam care tagline ar suna mai bine: "from Road Trip to Joker" sau "much ado about nothing", dar ambele is parca un pic prea carcotase si unfair, desi tot ambele au si ceva adevar in ele.
Are sens sa mai fac vreun sinopsis la poveste? Hai s-o luam altfel: this is not a superhero universe movie. Nici macar nu cred ca are DC Comics pe undeva prin opening titles, care is ceva in stil anii '70 - inclusiv logo-ul Warner Bros de pe vremea aia. Ceea ce e promitator. Cel putin pentru mine care is satul pana peste urechi de cea mai de succes reteta de facut bani in cinema din ultimii 15 ani. Ma rog... corectie... -nu pare- din acelasi superhero universe cu ultimele Justice League sau Avengers (da, le-am pus in aceeasi propozitie - prea mare diferenta nu e). Pana la urma avem evident ceva plasat in Gotham, pe vremea cand Bruce Wayne isi traia copilaria si inca nu avea aripi de liliac. Arthur Fleck e un tip singuratic, cu o problema neurologica care ii genereaza periodic un ras isteric, tinuta sub control cu medicamente, impreuna cu probabil multe alte probleme psihice. Omul traieste singur cu mama sa, si are un job mizerabil de clovn angajat pe la diverse evenimente. Si previzibil cand pare ca lucrurile care merg prost vor merge si mai prost, se-ntampla asta. Slujba se pierde, fondurile de asistenta sociala se pierd si ele, medicamentele la fel, cu ele si controlul, urmeaza cateva crime si asa de la Arthur Fleck ajungem la Joker. Na, c-am facut si un soi de sinopsis... Probabil nu foarte elocvent, dar nici nu intentionam.
Si nu intentionam pentru ca filmul e foarte foarte liniar. Asta e principala si marea problema. Ai un pic de mister cu iz de telenovela la un moment dat apropo de mama parasita care trimite de-o viata scrisori lui Thomas Wayne, tatal bogat al viitorului Batman, dar se rezolva rapid. Si cum e singura digresiune de la o linie in care vezi ce vine cu macar 5 minute in avans o sa ma abtin de la spoilers. In rest, ca poveste cel putin, nu surprinde cu nimic. And now, the taglines...
"From Road Trip to Joker": Todd Phillips a regizat din 2000 incoace aproape numai comedioare. Deci a fost cumva surprinzatoare asocierea cu Joker (no pun intended), iar critica s-a grabit un pic sa desfiinteze asteptarile din perspectiva asta, pana la anuntarea titularului de pe afis Joaquin Phoenix care a mai mutat atentia. Evident ca nici "Road Trip", nici "Hangover", nici macar "Borat" unde Phillips a scris scenariul nu-s cele mai bune referinte pentru a garanta o drama puternica cum s-a vrut, si a iesit totusi, "Joker". De asta ziceam ca taglineul ar fi un pic unfair. Daca ai vazut totusi "War Dogs", ultimul film al lui Phillips inainte de "Joker", cu toata linia comica care e prezenta si acolo, incep sa se simta totusi niste valente dramatice destul de strong. Si in ciuda faptului ca filmul e al naibii de liniar aici, din pdv regie nu cred ca se putea scoate ceva mult mai bun. Iar ca scenariu pe un "story" de genul asta nici atat. As zice chiar ca Phillips a facut minuni cu materialul de baza. Dintr-o poveste practic rezumabila la trei cuvinte = crazy guy snaps - a reusit sa stoarca totusi un personaj suficient de solid construit (unde clar un rol esential il are si interpretarea) cat sa faca un pic de valva. Si asa ajungem la...
"Much ado about nothing": Sau de ce se plange critica dupa release. Cea americana in particular, ca in Europa filmul a fost mai bine primit. Ca filmul ar fi periculos, ca ar instiga la violenta, ca e pro-guns, si altele. Is curios cat de departe se poate ajunge cu gradul de filtrare prin prisma social-politica cu un film. Ma rog, am din fericire luxul de a nu fi rezident pe continentul american, unde poate presiunea zilnica a factorului astuia o fi ajuns atat de mare, incat distinctia intre un movie release si o declaratie politica nu prea mai exista. A movie is a movie, is art and should be first an escape from reality not a reference to it. Eu raman la crezul asta de baza, desi nuante exista intotdeauna. Nu cred ca Todd Phillips a vrut sa "pozitiveze" personajul, sau sa dea vreo justificare unor violente, desi poate sa para asa. Un personaj complex de aia e complex, ca are si bune si rele, si aici e o constructie solida in care intra ambele, iar asta e ceva de apreciat nu de criticat + in final, tras linia ce ramane clar e un personaj negativ. Cu atat mai mult nu cred sa fi fost vreo intentie de film amestecat in proteste de stanga sau de dreapta. Nici macar nu merita discutia. Dar na.. Pentru cine nu-i suficient de smart incat sa nu ia la modul direct ca rezolvi o problema cu o arma sau sa se ridice peste a asimila ce vede intr-un Gotham city fictiv cu ce are pe langa in real life, atunci... well... e intr-adevar un film suficient de dur si puternic cat sa influenteze direct in sensul asta. And that might make it dangerous indeed. Dar asta depinde de cat de smart e privitorul si nu descalifica productia ;)
Am pierdut numarul la cate reprize mi-a luat sa vad "The Kid Who Would Be King". Cred ca e un record personal, undeva la vreo 6-7. Culmea e ca prima parte a filmului care am fost nevoit s-o fragmentez mai tare mi s-a parut mult mai ok ca a doua jumatate. Long story short: avem o reinterpretare a cavalerilor mesei rotunde unde rolul lui Arthur il ia un baiat de prin Londra care scoate Excalibur dintr-un pietroi pierdut pe langa un santier, moment din care e sortit sa salveze tara. De Morgana + o hoarda de undead care urmeaza sa atace la urmatoarea eclipsa = in 4 zile.
Filmul e undeva intre Narnia si Harry Potter. Adica publicul tinta e undeva la 10-15 ani, dar nu-i chiar simplist, adica digerabil si daca esti mai bosorog. Am zis sa-l vad desi n-aveam sperante mari pentru ca a trecut ceva timp de cand am prins un fantasy decent. In anumite parti as zice ca e chiar mai promitator decat exemplele amintite. Problema e insa ca simti ca vine incet incet si o parte care ori e prea for kids, ori frizeaza ridicolul. Si vine... dupa care trece... dupa care vine iar. Anyway... on the plus side:
- e mai fantasy decat lasa trailerul sa se vada
- are un production design de top (chiar surprinzator), VFX decente si imagine faina
- coloana sonora are un fine touch de synth, care abia il simti, da aduce mult
- Patrick Stewart ca Merlin in varianta old
Din pacate partile alea care frizeaza ridicolul is parca un pic prea... cringe, ca tot ii la moda termenul... Dar s-ar putea sa fie o chestiune de gust = pentru tot restul merita o sansa. Si pentru 10-15 ani indubitabil e chiar ok.
Postări
