O sa permanentizez varianta asta "brief" de preview, cu doar o intrare in medie pe luna calendaristica. Nu pentru ca as vrea sa o expediez mai repede, ci pentru ca nu prea am de unde alege mai multe titluri care sa promita ceva. Foarte posibil sa fi ajuns eu prea old, grumpy & picky, dar na... asta-i viata.
In decembrie m-am chinuit sa gasesc altceva care sa para mai interesant decat ultimul episod din saga "Star Wars", dar n-am reusit (really, am vazut inca alte 12 trailers cu data de lansare in luna care vine pana s-o las balta). Si din pacate nu pentru ca "The Rise of Skywalker" ar fi foarte interesant - in conditiile in care deja exista suficiente spoilers, si clisee par si mai suficiente. Am zis ca-s old, grumpy & picky. But let's keep some hope...
Ianuarie e ceva mai ofertant, dar de departe totusi titlul care mi se pare de urmarit e "The Gentlemen", sau in sfarsit intoarcerea lui Guy Ritchie la genul care l-a consacrat.
Am cam renuntat la horrors de la o vreme. Candva un regizor spunea intr-un interviu ca e genul cel mai accesibil care-ti permite sa fii cel mai creativ (ironic era intr-un "making of" pentru un film foarte slab). Exista cateva studiouri care s-au specializat pe nisa asta more or less (Blumhouse, Screen Gems, etc.) si care tot repeta cateva retete in care mai schimba cate-un ingredient. In februarie avem "Fantasy Island", care vine parca totusi cu un setting un pic diferit. Nu mult, dar macar iesim din zona de ghosts si alte evil spirits care a ajuns ultra uzata.
Cum am mai zis-o si in alti ani, la nivel de weekly entry defilez si eu cu ce am apucat (daca am apucat) sa vad in zilele respective, dar la fiecare aniversare de blog si final de an ma chinui insa un pic mai mult sa gasesc un titlu care sa merite vazut. Din pacate, daca la inceputuri "chinuiala" asta includea timp rezervat pentru macar vreo 3 filme, de ceva ani incerc sa caut si sa aleg mai cu grija in speranta ca nimeresc pe "the lucky one" din prima, pentru ca nu mai e cand pentru a doua. Iar tura asta vad ca m-am trezit tarziu si pentru alesul mai cu grija. Ergo: canci sanse de un 5/5. Dar "Extra Ordinary" e totusi un pic parca peste "ordinary" :)
Somewhere in Ireland: Rose Dooley e instructor auto si fiica + ucenic a faimosului Vincent Dooley, exorcist de fantome si expert in paranormal. Fost exorcist de fapt, pentru ca intr-o sesiune cu final nefericit, a fost izbit de un tir. In consecinta, Rose, traumatizata de eveniment, incearca sa se concentreze pe jobul mai domestic, desi in catunul respectiv se pare ca numarul de spirite nelinistite si potentialul de clienti speriati e net superior doritorilor de permis de conducere. Si asa ajungem la Martin Martin care mai convietuieste inca cu a lui nevasta decedata in urma cu 10 ani, in ciuda insistentelor fiicei sale de a rezolva problema. Povestea se complica, sau "the plot thickens", ca sa citez direct din personaj, cand Christian Winter, cantaret de "one-hit wonder" refugiat in Irlanda pentru a scapa de taxe, si mare amator de ritualuri satanice pentru a scoate un 2nd-hit wonder, pune ochii pe Sarah Martin, fiica lui Martin Martin.
Suficient cred ca sa nu intram in spoilers. Filmul e ceva in genul unui "Ghostbusters" meets Edgar Wright & Simon Pegg, dar fara Edgar Wright si Simon Pegg. Adica avem cam acelasi aer si gen de umor negru din "Shaun of the Dead" sau "Hot Fuzz". Cateodata poate sa para un pic silly, dar totul e sters de un crescendo spre final, getting more & more crazy cu fiecare scena, si cu un final apoteotic (really, pana si prin prisma VFX, care contrasteaza major cu ce te-ai astepta de la low-budget-ul vazut pana atunci). Nu e o capodopera, dar actorii is ok, scenariul e ok, avem o tema sonora minimalista care se potriveste bine, si cel mai important: am ras. Ceea ce nu mi se-ntampla chiar des la ce comedii mai apar in ultima vreme (de asta le si cam evit).
Rating: 3.5 out of 5
Cam asta ar fi pentru aniversarea de 12 ani. Inca persist in a duce mai departe probabil cel mai necitit blog din tara ca views/zile de existenta :) (prezumtie neverificata cu probabilitate foarte ridicata). But well, moving on ;)...
Am vazut "Deadwood", seriile, mult mai recent decat data productiei (2004-2006). Ceea ce mi-a oferit o continuitate decenta pentru "Deadwood: The Movie", lansat de HBO abia anul asta. N-am de gand sa fac vreun sinopsis complet pentru ca in ciuda faptului ca e un serial relativ scurt la 3 sezoane, e totusi mult continut. Am zis ca merita insa o intrare in special pentru filmul de la 13 ani dupa finalul initial, care in ultra-restransa nisa de "extra closures" pentru diverse serii cred ca e un exemplu de "how to do it". Sau cel putin o foarte interesanta abordare intr-un context imposibil, de la care multi scenaristi de serii cred ca ar putea lua lectii (nu ca as vedea eu multe serii, dar simteam nevoia de ceva timp la un apropo la ultimul episod din GoT... mai ales ca a mai luat si o nominalizare la un Emmy for best writing...).
Deci, ca sa n-o mai lungim, contextul seriei pe scurt e viata intr-un orasel intr-o zona de exploatari aurifere, Deadwood, undeva in Dakota de Sud, spre final de secol XIX. Iar ultimul episod din 2006 incheie totul intr-un stil destul de in ton cu seriile, adica ceva in genul: life is tough and happy-ends are fairy tales. Mai precis, unul din personajele principale, Al Swearengen, proprietar de "saloon" si stalp de baza in invartit itele comunitatii respective, e nevoit sa-si execute una din angajatele in “the world's oldest profession”, nevinovata, pentru a o salva pe alta ce a atentat la viata unui magnat, George Hearst. Care magnat prin metode foarte neortodoxe (= via contract killers) tine sa acapareze toata zona. Dupa cum am zis, nu e timp de intrat in alte detalii mai mult sau mai putin telenovelistice, dar o chestie e esentiala: Deadwood is real. Locul exista. Istoria locului exista. Multe din personajele serialului au existat in realitate. Si daca viata si sfarsitul unora s-a pierdut in negura vremii, lasand loc mult pentru o "romantare" de pus pe TV, in alte cazuri a face asta e cam greu. George Hearst in particular, principalul personaj negativ din finalul seriei, a fost pe bune unul din cei mai bogati oameni din US la vremea respectiva, ajungand senator, si fiind tatal probabil mai celebrului William Randolph Hearst, magnat de presa, si subiect de inspiratie pentru "Citizen Kane". Ca o fi fost sau nu atat de lipsit de scrupule, si malefic cum o sugereaza "Deadwood", habar n-am... Dar asta au ales scenaristii, si ultima serie s-a inchis de voie de nevoie cu Hearst bine mersi in viata parasind comunitatea cu zambetul pe buze, si cu restul lumii agonizand la propriu sau la figurat, in urma a ce a lasat respectivul. Ca na, daca nu esti Tarantino in "Inglorious Basterds", nu prea ai cum sa rescrii istoria chiar asa radical si sa bagi o vendetta de happy-end vs. cineva care a mai trait mult si bine dupa o trecere pasagera prin Deadwood.
Din pacate lipsa asta totala de happy-end a cam tanjit totusi dupa un alt tip de closure, care dupa cum ziceam in start, in contextul istoric parea cumva imposibil. Ei na ca dupa multi ani, aceeasi scenaristi au gasit o varianta si a iesit "Deadwood: The Movie", in care surprise, surprise, la 10 ani in film dupa ultimele evenimente, personajul negativ e tot George Hearst, care revine in Deadwood, tot cu scopuri de business si cu aceleasi metode rezumate la "cine nu mai respira, nu poate zice nu". Numai ca de data asta, we have the payback. Fara sa rescriem istoria, desi probabil partea asta nu-i consemnata :). N-o sa dau spoilers, dar felul in care filmul reuseste totusi sa incheie niste fire narative e hai sa zicem... de data asta suprinzator de multumitor, si nu-i vorba doar de vreun happy-end, pentru ca n-avem chiar 100% asa ceva. Again, intr-un context adaptat from real facts in care avem limitari destule, nu intr-un fantasy unde poti scrie ce-ai tu chef ( nu m-am putut abtine :) ).
T6 aka "Dark Fate" e intr-adevar dark la propriu. In ciuda faptului ca nu-i in 3D, coeficientul de luminozitate in unele scene te face sa te-ntrebi daca n-ai cumva ochelarii stereoscopici pe ochi. Dar nu-i asta cea mai mare problema. Sorry, spoilers will follow...
Toata seria "Terminator", cu exceptia "Salvation", are cam aceeasi poveste. Avem un Terminator trimis inapoi in timp sa termine pe cineva, si altcineva care se chinuie sa-l opreasca. Si in ciuda repetitivitatii, povestea chiar prinde. Cum? Pai avem variatie. Primul e man vs machine, al doilea machine vs machine unde the good machine = the bad machine din primul, al treilea Kristanna Loken vs machine, etc, samd. Dar variatia mai merge si mai departe de what vs. who/what. Avem poveste. Si chiar si in ultima parte se pare ca avem ceva poveste, pana ce ne dam seama ca totusi e parca prea... la fel. Linda Hamilton revine din T2, tinta e o noua Linda ca in T1, de partea buna avem un soi de female terminator ca in T3, care de fapt e un enhanced human, aproape ca in T4, iar Schwarzenegger e un terminator imbatranit care a inceput sa deprinda ceva ce aduce a sentimente (aproape) ca in T5, si incheiem cu un final care se vrea varianta de metal melting din T2 in stil scurt-circuit/EMP, total stupid si cu un feeling de cheap copy - la >20 de ani de evolutie in VFX. Deci nu prea avem cine stie ce elemente inovative in story.
Si totusi, chiar si asa, n-ar fi fost atat de rau daca nivelul de productie era decent. Dar avem gramezi de clisee in scenariu, avem bad acting/overacting la greu, avem imagine slaba de care deja am zis, avem exces de efecte care sa suplimenteze lipsa de material narativ, avem prima situatie cand scenaristilor le-a fost lene sa se chinuie sa mai gaseasca un punct de legatura cu un minim de sens cu productiile anterioare si au reluat complet firul imediat dupa T2. Care e anulat complet din start - John Connor moare, deci Skynet ar invinge, dar culmea Skynet nu mai e Skynet in viitor ci e Legion, si nu prea stim clar de ce Skynet e Legion daca tot l-am scos pe John Connor din schema, da nu-i problema, ca ametim publicul cu batai pe viata si pe moarte in avioane depresurizate. Ideea de enhanced human aduce totusi cateva elemente de originalitate, si Rev. 9 - modelul de terminator rau, vine cu un mod de doppelganger, complet inexplicabil si neexplicat ca functionalitate, dar care arata cool. And of course, there's the old T-800 care anunta ca de data asta he'll "not be back" ( pfff... what a way out... :( ).
Rating: 3 out of 5 (= 2+1 - I'm nostalgic and subjective, dar reviewul a fost obiectiv ;)...)
Postări
