Volition (2019)

 

Chiar daca "Volition" pleaca din start cu handicapul unui buget de indie movie, care se cam vede in tot ce tine de production design, pana la distributie, reuseste sa se pastreze la un nivel decent, suficient cat sa-i dai o sansa.

Povestea e undeva aproape de poate mai cunoscutul "Next", la randul sau inspirat dintr-un short story de P. K. Dick. Mai precis avem un tip pe nume James care are flash-uri cu ce aduce viitorul. Daca in "Next" asta parca se rezuma la "next 2 minutes", in "Volition" darul e ceva mai generos, dar si mai indefinit - viziunile neavand un moment clar si fiind intercalate. E genul de film care se construieste intr-un stil de puzzle, cu intoarceri in propria desfasurare. Totul pleaca de la o viziune in care James isi prevede propria moarte, dupa ce intra in asociere cu un personaj dubios care ii cere sa-l ajute sa plaseze o mana de diamante furate. De aici avansam un pic dupa care avem un first twist, care din pacate pare atat de slab la capitolul credibilitate incat ma indur sa dau un spoiler - James capata si puteri de "time travel" - fizic vorbind, nu doar cu mintea. Dupa ce reusesti sa treci peste modul cum se-ntampla asta (sa nu fie chiar full spoiler totusi), pare totusi ca scenariul isi mai spala din pacate legand destul de bine tot felul de evenimente dintr-o actiune mai complexa decat pare initial.

Unfortunately... cand te-ai obisnuit si cu feelingul de low-budget, si cu modul semi-cretin de time-travel, cand actorii nu ti se mai par asa neprofesionisti, si cand poti sa zici chiar ca filmul are o idee de fond in spate care si-a construit-o cu grija... ultimele 30 de secunde fac praf tot scenariul. Tot ce mai pot sa zic e ca daca vrei musai un happy-end, it delivers. Da' o putea face si altfel. Na, c-am mai dat un spoiler...

Rating: 2.5 out of 5

Uncut Gems (2019)

 

Acum ceva vreme am vazut "Good Time", o productie scrisa si regizata de aceeasi frati Safdie ca si "Uncut Gems". Mi s-a parut teribil de overrated si nisat atat de precis intr-un gen anume, incat am zis ca e destul de clar ca alt film cu aceeasi oameni in spate n-are cum sa fie prea diferit.

Nu m-am inselat. "Uncut Gems" e aceeasi isterie enervanta cap-coada, cu acelasi tip de personaj principal - un tip fara prea multe scrupule care se chinuie sa-si rezolve o problema creand alta, dar totusi exista cateva diferente. Personajul in "Uncut Gems" e un bijutier mult prea galagios din New York, dependent de pariuri, probabil rolul carierei facut de Adam Sandler, mult peste toate partiturile din comediile usurele obisnuite. Filmul urmareste cateva zile din viata nu prea fericita a respectivului, in care e urmarit in permanenta de camatari, incercand sa se puna pe picioare cu o vanzare prin licitatie a unei pietre neslefuite, toate astea in timp ce nu se poate abtine de la pariat. Actiunea e relativ densa, prinzand si problemele de familie, si colaborarile neortodoxe cu vanzatori de falsuri, si altele. Din pacate filmul e mult prea dens si in tipete, orice dialog aproape ajungand sa fie conflictual si plin de nervi. Ceea ce ajunge dupa cum spuneam enervant si obositor in acelasi timp.

Nu-i un spoiler sa zic ca povestea n-are happy end. Devine atat de evident de la un punct ca omul se duce spre mai rau, incat singura necunoscuta e cat de rau. Iar aici finalul e clar peste "Good Time". In spirala descendenta in care merge, ai senzatia la un moment dat ca incep sa mai apara niste iesiri dar fiecare e pe rand ratata. Incheierea pune insa cireasa pe tort. Am avut cred vreo trei variante, niciuna de bine, care mi-au trecut prin minte in ultimele 15 minute care vor iar sa te amageasca ca exista lumina la capat de tunel. Dar am avut surpriza sa fie livrat un alt sfarsit. Cred ca singurul posibil care salveaza un film, care nu pot sa zic ca mi-a placut, dar la care finalul ma forteaza sa fiu obiectiv si nu mai pot sa zic ca-i slab. Aici chiar nu pot da un spoiler. Doar ca senzatia e ceva de genul ca vecinului care a dat gauri cu burghiul toata ziua i s-a luat curentul. E o "liniste" brusca si scurta care nu-ti ofera prea multe momente de reflexie ca s-o intelegi. Ai un "L'amour Toujours" pe end credits sa o completeze in caz mai ai nevoie de ceva. Nu mi-a trecut niciodata prin cap sa ascult mai atent versurile la melodia asta pana la "Uncut Gems".

Rating: 3.5 out of 5

True History of the Kelly Gang (2019)

 

Ce m-a convins sa vad "True History of the Kelly Gang" au fost cateva critici pozitive si am vrut sa mai ies un pic din zona de cinemateca in care se pare ca am cam intrat in ultima perioada. I should have known better...

Short background info: Ned Kelly a fost un soi de haiduc australian de final de secol XIX. Filmul nu se vrea o istorie reala asa cum zice titlul, ci un soi de abordare atat de minimalista incat da impresia de low budget (in ciuda distributiei), cu pretentii de inovatie artistica. De fapt e o incercare ratata de copie dupa Terrence Malick, sau ma rog... poate-i reusita in functie de care film de Malick il alegi pentru comparatie. Are cam acelasi tip de desfasurare ingrozitor de lenta care contrasteaza cu secvente de haos pline de "sensuri ascunse" care sa te faca sa te minunezi de "geniul regizorului" (nu conteaza ca raman ascunse - atat timp cat critica zice ca regizorul e geniu). In prima parte, care e ceva mai coerenta, mi s-a parut ca mai aduce un pic si cu "Plunkett & Macleane", mai ales ca subiectul de baza e in aceeasi zona, dar la final comparatia mi se pare mult prea injusta. A trecut un car de ani de cand am vazut "Plunkett & Macleane", dar tot imi mai aduc aminte ca desfasurarea haotica e in niste limite, iar pe langa asta soundtrackul lui Craig Armstrong a facut istorie acolo. Aici singurul element care merita apreciere e imaginea, dar si asta devine repetitiva la un moment dat + mai incalca si orice norme de safety pentru epilepsie cu o scena de mai bine de 2 minute cred in flashuri continue de lumina.

Coincidenta face ca "True History of the Kelly Gang" sa aiba in fruntea distributiei acelasi actor ca "1917", ultimul film care mi s-a parut demn de un 5 din 5. E singurul punct comun dintre cele doua. 

Rating: 1 out of 5

In loc de trailer, ca nu merita... 

The Sting (1973)

 

Dupa ce am vazut "The Verdict" acum vreo trei saptamani, mi-am adus aminte ca mai am o restanta in zona de clasice, "The Sting", din care am prins cate o bucatica pe ici pe colo la TV din cand in cand, dar niciodata n-am reusit sa vad tot filmul cap-coada.

Sincer, mi-e destul de greu sa scriu o recenzie pentru "The Sting". Subiectul e planificarea si executia unei escrocherii de amploare, contra unui bancher nemilos cu legaturi in lumea interlopa a Chicago-ului anilor '30. Totul pleaca de la o escrocherie mai mica avand ca victima un curier al respectivului, o polita platita cu sange, si o razbunare care duce subiectul in planul de mai sus. Desfasurarea filmului e construita cate o bucatica la rand intr-un puzzle care se completeaza incet incet spre final, iar sa dezvalui mai mult i-ar strica tot farmecul.

Daca ar fi sa compar "The Sting" cu altceva, cum mai fac de obicei, ca sa vedem pe unde ne situam, ar fi un film de Guy Ritchie cu o structura episodica a la Tarantino dar lansat in 1973, adica mult mai cuminte. Pe langa plusul evident al distributiei de pe afis, ceea ce a fost o adevarata surpriza a fost imaginea. Daca in general sentimentul e de "old movie", chiar mai aproape poate de anii '50-'60 decat de '70, linia asta e intrerupta din cand in cand de cate o scena care pare revolutionar de contrastanta fata de restul. Fie ca e vorba de un zoom in, fie de o kinetic camera aparuta de nicaieri, fie pur si simplu de organizarea unei scene cum ar fi o urmarire unde doi oameni fug in directii diferite unul pe o platforma deasupra altuia. Nu e ceva extraordinar daca ne uitam la best stuff din zilele curente, dar pentru '73 e de remarcat. Concluzie: o distribuite si un subiect solid + o tehnica excelenta = un film care pentru o varsta de aproape 50 de ani, clar inca merita vazut.

Rating: 4 out of 5