vineri, 24 iunie 2011

Game of Thrones




Evit sa scriu despre seriale ... de fapt mai bine zis cel putin de un timp nu am ce sa scriu ca nu prea mai am timp sa urmaresc mare lucru. Da' ca sa revin la prima idee, motivul pentru care evit e ca nu stiu cat de valabil se mentine ce scriu si pentru urmatorul sezon. Asa ca daca scriu, prefer sa scriu dupa ultimul. Si dupa ultimul de obicei nu mai sunt chiar atat de incantat de ce-am vazut asa ca .. nu mai scriu. Exista evident si o gramada de exceptii .. despre una - "Farscape" - am scris de trei ori, inclusiv inainte de final. Si a meritat. Desi clar n-ajunge la acelasi nivel ( da' pentru mine probabil nimic nu ajunge la acelasi nivel cu "Farscape" :) ), am zis sa ma risc si cu "Game of Thrones" pentru ca primul sezon mi s-a parut suficient de promitator.

In afara de "Stardust" nu-mi vine in minte nici un fantasy in droaia aparuta dupa "Lord of the Rings" care sa se ridice peste un anumit nivel. Asa ca desi vorbim de o serie, considerand saracia lucie calitativa, o sa-mi permit sa consider "Game of Thrones" al doilea. Fiecare insa din cele trei e un gen aparte de fantasy. LotR am putea sa-l categorisim drept clasic (avand in vedere si importanta in literatura de gen). "Stardust" e o bijuterie aparte marca Neil Gaiman care a reusit sa combine nspe genuri pe un fond de fantasy si sa scoata ceva cat se poate de coerent, watchable, si care prinde cred la orice varsta si cam la orice persoana. "Game of Thrones" e, cel putin dupa primul sezon, mai mult un medieval thriller decat un fantasy. Desi stii ca ai elemente suficiente de fantasy pe undeva, nu is chiar atat de vizibile .. si in mare masura pentru ca nu prea ai parte de "magic factor" (am inteles totusi ca sezoanele urmatoare ar manca mai mult buget pentru efecte din cauza cresterii pe partea asta). Daca stai un pic si te gandesti, poti lua bine mersi actiunea si s-o trantesti undeva in evul mediu intr-un context unde cateva clanuri nobiliare sunt implicate cu sau fara voie intr-o gramada de ite si intrigi avand ca punct final aparent ocuparea tronului tinutului respectiv. Context la care se mai adauga si o amenintare supranaturala din nordul necunoscut care tot vine vine vine si (spoiler) in sezonul I nu mai vine, dar e unul din elementele ce te tin cu ochii in ecran pe langa restul.

E complicat de povestit mai mult din subiect, si nici nu cred ca e cazul, pentru ca tot farmecul tine aproape de cate intorsaturi de situatie ai pe parcurs. Si spre deosebire de multe alte serii cand intorsatura de situatie si introducerea unui alt fir in actiune e din cauza ca scenaristii habar n-aveau cum se termina seria cand au inceput-o si trebuie sa mai scoata fie o idee noua, fie sa se adapteze la probleme de productie (= plecari de actori, taieri de buget, etc), aici totul se leaga extrem de bine. Evident, motivul principal e ca nu avem un scenariu original. E vorba de o adaptare dupa primul volum dintr-o serie de patru (pana in prezent) de George R. R. Martin. Ca sa nu exagerez totusi cu laudele nu e chiar cel mai grozav scenariu pe care l-am intalnit, in sensul ca ai totusi o serie de clisee dar sunt acoperite de "febra momentului" ca sa zic asa = daca reuseste sa te prinda, nu prea le mai observi. Si in general reuseste sa te prinda.

Nivelul de productie e excelent in ciuda faptului ca n-o sa ai parte de cine stie ce efecte cum te-ai astepta de la un fantasy. Distributia nu are foarte multe nume mari, dar e pe masura, si as zice chiar ca e probabil unul din cele mai perfecte castinguri care le-am vazut la o serie. Chiar daca n-am citit cartea, daca m-ar pune acum cineva sa aleg o distributie pentru aceleasi roluri nu cred ca as sta pe ganduri in nici un caz ca sa aleg fix acelasi actor. Vizual e dragut datorita varietatii de locatii, set decoration-ului, etc, dar nu pot sa zic ca e chiar o capodopera. Ca sunet in schimb mi-a placut la nebunie ( sau poate o fi impresia prea puternica data de genericul de intro, dar chiar si asa ... :) )

Ce sa mai zic ... Daca ar fi sa fac o recomandare comparativa cu altceva made by HBO as alege "Rome". Ai cam acelasi nivel de violenta, sex, actiune, si tot tacamul care il face sa fie aproape rated R. Dar pe langa toate astea ai si un subiect care ajunge sa te faca sa astepti urmatorul episod cum nu prea se intampla la multe serii. Din pacate sezonul II vine abia la anul :) ... Iar cum habar n-am daca o sa se mentina la fel (desi dupa ultimul episod din primul sunt premise mai mult decat incurajatoare) o sa pastrez obiceiul sa nu dau ratinguri la serii, dar daca ar fi de ales sa vezi ceva iesit anul asta "Game of Thrones" e principala recomandare de la mine ;)









sâmbătă, 18 iunie 2011

Carlos (2010)




N-am mai scris de ceva vreme despre o miniserie TV asa ca am zis ca ar fi cazul. Mai ales ca asta e cam tot ce am apucat sa vad de vreo doua saptamani incoace. In plus, asteptarile erau destul de ridicate, cu un Glob de Aur, o gramada de aprecieri la Cannes si un scor pe Metacritic de 94.

Filmul are trei parti care urmaresc viata lui Ilich Ramirez Sanchez, mai cunoscut sub numele care da titlul, de la intrarea pe la inceputul anilor '70 in Frontul de Eliberare a Palestinei pana la capturarea sa din '94. Chit ca fiecare parte incepe cu un fel de disclaimer ce s-ar putea interpreta ca mai tot ce o sa vezi e fabulatie, asta cred ca vine mai mult pe un considerent legal dat de singurele infractiuni dovedite in tribunal din cariera teroristica a personajului principal, doua crime, pentru altele existand inca un proces. Deci chiar daca ceea ce ofera filmul are evident un grad suficient de "romantare" sa-i zicem a povestii, pana la urma din p.d.v. documentaristic as putea zice ca sta excelent. E ca un fel de mini-istorie a terorismului din perioada '70 - '90 a zonelor unde se presupune (sau de fapt se stie) ca ar fi activat Carlos. O chestie interesanta e ca spre deosebire de alte productii, aici ce vezi e tratat destul de neutru. Asta daca iei tot filmul pe ansamblu, pentru ca pe bucatele ai evident partea de dramatizare care trage ca feeling intr-o parte sau alta in functie de privitor. Dar sentimentul creat nu e foarte puternic pentru ca in final, nu poti sa spui ca ai o productie care sa incerce sa puna personajul, faptele, si mai tot restul intr-o anume lumina negativa, sau pozitiva. E asa cum am zis, neutru - ai o relatare de fapte, si strict din astea poti sa-ti creezi o impresie. Pe de o parte probabil e de apreciat, pe de alta pentru mine a fost cam sec.

Trecand la actori + tehnic, rolul titular facut de Edgar Ramirez care parcurge 20 de ani din viata lui Carlos ar fi de Oscar daca am vorbi de productie de big screen. In perioada asta, filmul te poarta prin mare parte din Europa si tarile arabe din anii '70 - '80, si incearca sa dea o atmosfera cat mai autentica. Se vorbeste cred in ce putin sapte limbi pe parcursul peliculei (ai cel putin engleza, araba, franceza, spaniola, germana, ungara si rusa). Ce mi-a placut si nu mi-a placut in acelasi timp e partea de imagine, montaj si sunet. Mi-a placut (in special montajul) pentru ca te mentine destul de atent la actiune care datorita lungimii, perioadei parcurse, etc ar putea deveni usor plictisitoare. Nu mi-a placut pentru ca (lasand la o parte cateva scene) in general imprima totusi acelasi aer sec care merge excelent pentru un documentar dar pentru un film ... (ma rog, pentru mine, poate tine de gust aici).

Nu prea stiu cum sa inchei. Cred ca ratingul propriu e un pic mai jos decat valoarea filmului, dar cum am zis-o mai devreme s-ar putea sa fie o problema de gust si vine mai mult din valoarea de productie cinematografica decat din actiune, subiect, etc. Daca ar fi sa dau o recomandare as zice ca e un film de vazut, macar pentru ceea ce-i de bine si poti sa observi "printre randuri" ca sa zic asa (considerand ca in anii actiunii filmului mai erau active si IRA, ETA si altele, pe langa ce vezi in pelicula) .. si anume ca "amenintarea terorista la nivel global" (ca sa iau un cliseu standard) pe metru patrat e indiscutabil mai mica azi, cu toata verva de dupa 9/11, decat in perioada '70-'80 (ma rog, poate depinde si de continent).

Rating: 3 out of 5




vineri, 10 iunie 2011

The Tempest (2010)




Cum nu prea am somn, am zis sa grabesc un pic intrarea de saptamana asta, ca si-asa n-am foarte mult de scris. Eram sceptic inainte sa vad "The Tempest" luand in considerare ratingul de pe IMDb, la care se mai adauga si ca long long ago am avut o tentativa sa citesc "Furtuna" de Shakespeare esuata rapid din cauza pierderii interesului. Well, dar asta a fost long long long ago ...

In primul rand filmul asta nu e pentru oricine si probabil ori tre sa fii foarte odihnit ori foarte obosit cand il vezi. Daca ai avut vreodata ocazia sa vezi vreo ecranizare - de preferabil in engleza - dupa Shakespeare care sa fie, sau sa stea cat mai aproape de scrierea originala si te-a plictisit pana la chiar scos din sarite prin topica frazelor, "The Tempest" e bine de evitat probabil. Din vaga amintire care o am de cand am citit inceputul piesei pot sa zic ca nu sare foarte departe ca adaptare (in ciuda faptului ca personajul principal e Prospera in loc de Prospero). Dar de parca n-ar fi suficient ca (mai ales la un prim contact cu o piesa) engleza shakespeariana cere un pic de timp ca sa poti sa pui corect cap la cap unele replici, aici avem si un stil alert si cam haotic de punere in scena care nu prea iti lasa ragaz sa faci asta (desi partea cu alert are si o latura pozitiva trebuie sa recunosc ...). N-am mai vazut alte filme regizate de Julie Taymor, dar din ce-am mai citit se pare ca ar fi o amprenta specifica partea asta, care e si in mare motivul pentru ce spuneam mai sus vis-a-vis de o dispozitie potrivita pentru vizionare.

Dar exista si o parte buna, chiar foarte buna as putea zice ... desi poate depinde si de gust aici. Vizual, pentru mine cel putin, filmul a fost superb incluzand aici tot ce tine de asta: imagine, efecte, art direction, etc, poate mai putin montajul care nu mi-a sarit in ochi. Deci ca sa fiu si mai clar, toate astea au fost la un nivel suficient incat sa conteze mai mult decat subiectul in cazul de fata (nu-s foarte amator de Shakespeare dupa cum se observa .. cu ceva exceptii totusi). Si ca sa nu ramana in urma coloana sonora - Elliot Goldenthal - suplimenteaza destul de bine vizualul, chiar daca uneori pare un pic ciudata/fortata (dar cred ca tocmai asta o face sa se simta ca e acolo pana la urma).

Raman la o parere personala ca Shakespeare e infinit mai potrivit pentru targetul original = teatru, decat pentru film. Altul e nivelul de perceptie in cazul unei reprezentatii live. Totusi, prin contextul desfasurarii, "The Tempest" e cumva o exceptie din cauza potentialului vizual, si cum am zis-o mai sus varianta 2010 isi face datoria din plin pe partea asta.

Rating: 3 out of 5




sâmbătă, 4 iunie 2011

2nd Part of Summer-Fall 2011 Movie Preview



Is serios presat de timp cu altele asa ca fara prea multa introducere intru direct in previewul de toamna cu titlurile ce au data de lansare in septembrie. Si ca sa mai lungesc un pic vara am zis sa pornesc cu ceva usor, fara cine stie ce pretentii. Daca anul trecut am avut (in caz ca nu ma lasa memoria legat de perioada) "Piranha 3D" (pe care personal nu l-am prins), anul asta avem ceva care pare in acelasi ton de "guilty pleasure light summer horror" ca sa scot un termen destul de cuprinzator, de data asta cu rechini .. de apa dulce .. : "Shark Night 3D"





Sarind un pic cu nivelul de la light la hard desi nu mai e vorba de horror ci thriller, tot in septembrie avem un remake dupa un film din 1971 - "Straw Dogs". Originalul regizat de Sam Peckinpah si cu Dustin Hoffman in rol titular, din ce stiu a fost destul de controversat la vremea respectiva si inca e considerat ca fiind un film destul de dur. Ceea ce cam lasa trailerul sa se vada si pentru versiunea noua:





Am zis sa ma risc si sa am si un pure action movie in lista din tura asta, desi am un feeling ca in cazul asta ar trebui sa repet a nu stiu cata oara ca intrarea curenta e un preview si nu o recomandare (a se citi mai mult printre randuri). Anyway .. macar storyul (atat cat se vede) pare sa aiba ceva potential pentru genul asta. Mai mult pentru "Abduction" ramane de vazut la final de septembrie:





Pentru octombrie, o sa incep cu "Take Shelter", ceva ce pare a fi o drama cu un usor iz de "Frailty" (pentru cine l-a vazut) ca atmosfera, mai putin partea de crime thriller. Ce e sigur e ca pe moment ratingul din prescreenings de pe IMDb e huge ...





Ceva ce nu credeam ca o sa ajung sa vad (si de fapt nici nu stiu daca am de gand sa vad mai mult de nivelul trailerului) e "The Three Musketeers" ... in 3D. Fara mai multe comentarii:





Dupa cum poate deja e clar de mai sus din octombrie deja apare problema obisnuita de cand scriu intrarile de genul asta - nu prea mai sunt trailere iesite pentru ce urmeaza sa apara :) Asa ca inchei luna cu ceva ce e mai mult un teaser care nici nu zice prea multe si nici nu pare extraordinar de promitator (in plus mai e si pentru un horror :-p). O singura chestie, regizorul, Kevin Smith, s-ar putea sa fie cunoscut pentru unii pentru cateva comedii (cum nu-s fan n-o sa stau sa extind mai mult CV-ul) - so the teaser for "Red State" presented by himself:





Din motivele amintite deja mai sus pe noiembrie nu am decat un singur titlu. Si cum nu puteam sa inchei sarind complet peste animatii, titlul e "Puss in Boots" = the "Shrek" spin-off, evident de la DreamWorks. Just a teaser for now:





Back next time with the normal weekly movie entry ;)