duminică, 30 august 2020

The Infiltrator (2016)

 

Raman in zona "based on a true story" si saptamana asta. "The Infiltrator" e yet another movie plasat in contextul tulbure al traficului de cocaina din anii '80 dominat de Pablo Escobar si cartelul columbian. 

Povestea de aici, cum zice si titlul, e actiunea de infiltrare in gruparea respectiva condusa de un agent vamal sub acoperire al Statelor Unite. Desfasurarea filmului e destul de densa amestecand cele doua vieti paralele ale respectivului. Prima linistita impreuna cu familia, pe langa o alta sub amenintare constanta unde pozeaza ca om de afaceri de succes care-si ofera serviciile pentru spalat milioane de dolari din vanzarile de droguri. Pe scurt, avem toate ingredientele unui subiect de gen, interceptari, informatori, asasinate, etc., pana la o finalitate in care una din consecintele semnificative istoric a fost caderea BCCI, a saptea banca comerciala din lume in anii '80, si aparent o principala institutie financiara implicata in transferurile de fonduri catre gruparea columbiana.

Filmul are toate elementele necesare pentru o productie memorabila, cu exceptia cuiva care sa stie sa le combine cum trebuie = mi s-a parut ca esueaza lamentabil ca regie. Da impresia unui produs nefinisat. Desi subiectul e foarte ofertant, firele narative nu-s chiar balansate cum trebuie, cateodata dand ba un sentiment de exagerare, ba unul de superficialitate. Distributia isi face treaba bine cu un Bryan Cranston vizibil antrenat pentru rol de partitura din "Breaking Bad". Cu toate astea apare senzatia de overacting pe ici pe colo, iar asta din nou e mai mult vina regiei unde parca s-a facut economie de mai tras inca o dubla.

Pe final, nu ma pot abtine sa nu compar rapid filmul de fata cu o serie lunga din acelasi registru. Avem clasicul "Donnie Brasco" din '97, unde Johnny Depp joaca un agent FBI sub acoperire in mafia din New York, continuam cu "Blow" din 2001, cu acelasi Johnny Depp in rolul unui transportator pentru cartelul columbian. In "Kill the Messenger" din 2014, Jeremy Renner e un ziarist care investigheaza implicarea CIA in traficul de droguri din perioada respectiva, iar in "American Made" in 2017, Tom Cruise il joaca pe Barry Seal, alt transportator pentru aceeasi grupare ajuns informator, personaj pe care il intalnim pentru scurt timp si aici. Lista poate fi si mai lunga, dar am zis s-o reduc la titluri care au o corespondenta foarte apropiata cu subiectul din "The Infiltrator". Unde vreau s-ajung e ca niciun titlu din cele de mai sus nu e slab ca film in sine, dar dintre toate cred ca doar "Kill the Messenger" ar fi sub "The Infiltrator". Concluzia: if you like this one, you should better check the other three ;)

Rating: 3.5 out of 5

 


sâmbătă, 22 august 2020

The Railway Man (2013)

 

N-am cea mai buna dispozitie de scris, si ca si-n ultimele saptamani n-am decat una bucata film vazut ceva mai recent ca optiune ca sa faca asta si mai complicat. "The Railway Man" e alta adaptare dupa o true story. Eric Lomax, un veteran al celui de-al doilea razboi mondial, pare sa-si gaseasca in sfarsit linistea la vreo 30 de ani dupa, in urma casatoriei cu Patricia. Doar pare, pentru ca de fapt crizele de stres posttraumatic nu dispar. Asa aflam despre ororile prin care Lomax + tot regimentul din care facea parte au trecut, fiind trimisi la munca fortata pentru constructia caii ferate dintre Birmania si Thailanda. Cam asta avem in prima jumatate de film.

In a doua jumatate de film aflam si noi si Lomax, ca un fost translator al Kenpeitai (politia secreta japoneza), membru al echipelor de interogare (si implicit tortura) e inca in viata lucrand ca ghid in anii '80 intr-un muzeu al razboiului. In cautarea linistii, Lomax decide sa-i faca o vizita, cu ganduri de razbunare, dar ce gaseste e aparent un individ schimbat cu traumele sale proprii. In concluzie, intalnirea duce intr-un final la o reconciliere benefica pentru linistea ambilor.

Povestea cu mici diferente e intr-adevar reala, Lomax publicand si o carte autobiografica. M-as risca sa zic ca probabil cartea e mai buna decat filmul desi n-am citit-o. De la film nu trebuie sa te astepti la prea mult din pacate. Prima parte e ok, desi tinde cateodata un pic parca prea mult spre melodramatic pentru o adaptare dupa o situatie reala. Tranzitia spre a doua jumatate e insa brusca, fortata si modul cum e pusa pe ecran pierde si mai mult din credibilitate. Mai multe nu prea am de zis... Daca ar fi sa facem o medie...

Rating: 3 out of 5


duminică, 16 august 2020

The Old Man & the Gun (2018)

 

 "The Old Man & the Gun" e un "Catch Me If You Can" intr-o varianta lenta si trista, scurta dar lunga. Short summary: ambele sunt productii biografice, avand ca personaj central un infractor atipic - in cea de fata, un hot de banci la varsta a treia, in cealalta un escroc falsificator de cecuri inainte sa implineasca 20 de ani. Intr-un sens cred ca impresia care ti-o lasa filmul e cumva proportionala cu anvergura personajului. Dar n-o sa ma lungesc si cu un rezumat la "Catch Me If You Can" (google for Frank Abagnale). 

In "The Old Man & the Gun" il avem pe Robert Redford in rolul lui Forrest Tucker, un tip care si-a petrecut cam toata viata dupa gratii, intre evadari (mai mult de 16 la numar) perfectionandu-si o tehnica de a jefui banci in cel mai politicos mod posibil. Legenda (si filmul) zice ca fara a trage un foc de arma. Ce avem in productia curenta e o privire scurta asupra ultimelor ferestre de libertate a individului respectiv. 

Ce transpira din interpretarea personajului principal, dar mai ales din cea a politistului care-l urmareste (Casey Affleck) e o stare de plictiseala cronica care se reflecta in cam tot filmul. Cele aproximativ 90 de minute de durata par cam doua ore si jumatate. Chiar daca filmul prinde bine atmosfera de ani '80, distributia e plina de nume cunoscute, iar printre picaturi mai apare cate o tresarire de vitalitate, avem totusi o lentoare debusolanta si un feeling permanent ca lipseste ceva + parca stii ca nu vom avea un happy end, dar nici chiar un unhappy end... 

Daca stau si ma gandesc acum, cred ca mai degraba decat "Catch Me If You Can" o comparatie mai potrivita ar fi "The Mule", pentru care am avut o intrare pe blog acum cateva luni. Toate elementele de context de aici: un batranel simpatic ca si criminal mastermind, politist aproape frustrat obsedat de caz, un episod de romance la final de viata, le avem si acolo. Diferenta o face cum sunt legate intre ele. Chiar daca si acolo avem o desfasurare lenta si finalul e la fel de incert, vrei sa astepti sa vezi ce se intampla, aici parca ai prefera sa zici pas.

Rating: 2.5 out of 5

sâmbătă, 8 august 2020

The Invisible Man (2020)




Mi-a scapat romanul clasic de H.G. Wells cu acelasi titlu ca productia de fata, "The Invisible Man", din literatura perioadei de adolescenta. Dupa ce-am vazut insa "Hollow Man" acum 20 de ani, am reusit insa sa aflu ca respectiva carte ar fi un horror in toata regula. Nu ca ar avea mare legatura cu vreunul din cele doua filme, desi sunt incadrate in acelasi gen pe IMDb.

Subiectul, in ambele filme, si-n roman din auzite, are una bucata element comun = evident omul invizibil, un cercetator care reuseste in urma unui experiment sa ajunga la starea respectiva. Din pacate nu profita in sens pozitiv de situatie, in fiecare caz fiind corupt de probleme mentale. In "Hollow Man", si iar din auzite, in carte, motivul e ireversibilitatea experimentului. Mai departe din film nu-mi aduc aminte mare lucru in afara ca avea efecte faine pentru vremea aia si ca mi-a placut, iar cartea cum am zis, n-am citit-o. In ultima versiune de "Invisible Man" povestea e un pic diferita. Experimentul e de fapt un costum creat de un geniu in optica, Adrian Griffin, costum evident dezbracabil = efect reversibil. Geniul in optica are insa alta problema, mai precis o obsesie in a avea control total asupra propriei sotii, Cecilia. Obsesie care merge pana la instalarea de camere si sisteme de securitate care transforma resedinta familiei intr-o carcera. Rezultatul e fuga disperata intr-o noapte a sotiei, aceasta refugiindu-se la un prieten politist al propriei surori. Traumele sunt insa suficient de mari incat sa-i fie frica sa paseasca in afara casei respectivului. Cel putin pana ce afla ca, acum fostul sot, s-a sinucis...

Mai departe ne spune trailerul ce se intampla. Filmul are, daca am numarat bine, vreo trei wannabe twists, din care hai... ca sa fiu fair, unul nu-i asa previzibil. In rest, cam totul e previzibil. Poate in afara de vreo doua actiuni care nu prea se leaga. Filmul e insa suficient de dinamic cat sa nu plictiseasca dar ce-l salveaza e in special cum e lucrat. Intr-adevar, imprima o atmosfera de tensiune care duce spre horror, dar ca gen l-as plasa mai degraba la thriller - efectul asta intalnindu-l suficient de rar cat sa-l apreciez (culmea e ca acum mai putin de o luna am avut "The Guest" pe blog). As puncta pozitiv ca n-avem exces gratuit de violenta. Nu inseamna ca n-avem dar e concentrata cam toata in trailer cu exceptia unei scene mai dure. As mai puncta partea de art direction/set decoration/location setting pentru alegerea resedintei Griffin. Proprietatea imensa, plasata undeva in apropiere de o plaja, interioarele, pana si gardul, parca ajung sa capete rol de actor la un moment dat. Parca n-as merge chiar pana la o comparatie cu Overlook Hotel din Shining, dar oricum e undeva in top 10 la imobile de remarcat in filme.

Dintre "Hollow Man" varianta 2000 si "The Invisible Man" varianta 2020, cred ca in final prefer "Memoirs of an Invisible Man" varianta 1992. Care e bazat pe o alta carte care e o combinatie intre SF, actiune si comedie si n-are nici o tangenta cu romanul lui Wells sau cu genul horror. Culmea, e regizat de John Carpenter ("Halloween", "The Fog", "The Thing", etc.). Dar din care iar nu-mi aduc aminte prea multe pe langa impresia care mi-a lasat-o cand l-am vazut. Ca oi fi eu nostalgic dupa vremuri cu mai multa liniste si mai putine griji, maybe... Desi, daca ar fi sa ma iau dupa trailers, ignoring the aging effect. Well, judge for yourself...

Rating: 3.5 out of 5

duminică, 2 august 2020

The Guilty (2018)




In lipsa de timp, iar am mers pe varianta de cel mai scurt film pe care l-am gasit = alta optiune n-am in afara de "The Guilty" pentru saptamana curenta. E o productie daneza, care a fost suficient de premiata acum vreo doi ani cat sa-mi atraga atentia cat s-o trec pe o lista de "must watch". E un film bun, dar evident, ca de obicei cand asteptarile is sus, impresia finala parca nu-i chiar la fel (valabil si viceversa - a se vedea intrarea trecuta).

Subiectul in "The Guilty" se preteaza foarte bine pentru o piesa de teatru. Asger Holm e un politist impulsiv, anchetat pentru uciderea unui suspect in timpul unei interventii, trecut temporar la dispeceratul de apeluri de urgenta pana la finalizarea cazului. Toata desfasurarea filmului e construita practic din convorbiri telefonice. Primele apeluri au rolul sa dea un contur de start personajului care-l avem in fata, pe scurt un tip cu intentii bune dar parca un pic prea sigur pe el, dupa care intram in main story - Iben, mama a doi copii, acuza ca ar fi rapita aparent de fostul sot dupa un conflict conjugal violent. Primul telefon care-i pare lui Asger suficient de serios cat sa merite atentia.

Tot impactul in "The Guilty" se bazeaza pe evolutia cazului prin fiecare apel care aduce elemente noi, iar eu deja am avansat cu informatiile primite cam mult cat sa dau printre randuri si un hint ca avem cateva twists. Tot ce-as mai zice e ca in final e usor de tras concluzia ca subiectul principal al filmului e de fapt de cealalta parte a telefonului decat ai crede la inceput. Mai precis nu Iben, ci Asger, sau o caracterizare de personaj care tot evolueaza de la acel contur de start, spre o morala care ar zice ca impulsul de moment nu-i chiar cea mai fericita optiune. Well, that's debatable... sau cel putin mie mi s-a parut parca prea one-sided filmul in directia asta, daca ar fi s-o scoti din context (in ciuda faptului ca in general as rezona cu ideea).

In orice caz, ca sa ne apropiem de concluzie, as mai puncta cateva chestii. Pentru un film sub 90 de minute din care majoritatea sunt parte audio telefonica, avem o situatie un pic ciudata.. e in acelasi timp de apreciat cat poate scoate din montaj sunet si efecte, dar nu pot sa nu remarc ca in anumite parti devine neglijent. Aspect care-i valabil si pentru realismul scenariului care daca in start il face poate chiar greu de urmarit ca intensitate a dramei de la un punct ajunge cam exagerat relativ la ce manifestari ai putea avea nederanjat intr-un dispecerat de urgenta in care nu esti singurul operator. Raman deci la parerea ca e ok dar se putea mai bine.

Rating: 3.5 out of 5