Reminiscence (2021)

Am avut "red flags" la "Reminiscence", suficiente cat sa zic pas, da' n-am tinut cont. 46 pe Metascore, 37 pe RT si un amarat de 6.0 pe IMDb nu m-au convins. Am zis ca nu se poate sa fie asa de prost cu un trailer asa de promitator. Cum parea, ca SF cu ceva time travel la pachet, pleca din start cu un avantaj subiectiv in ce ma priveste. Da' era o vorba cu un pom laudat si un sac. Deci, da, din pacate e asa de prost...

In primul rand n-avem niciun time travel. Intr-un viitor care pare precursorul lui "Waterworld" (mai putem pune un red flag) = intr-un Miami semi-inundat, o tehnologie avansata (cam singura tehnologie avansata de fapt) permite retrairea amintirilor intr-o staza indusa. Nick Bannister (Hugh Jackman) e un intreprinzator privat care presteaza servicii de genul asta, oferindu-si experienta acumulata in ultimul razboi cand respectiva masinarie fusese folosita pentru interogatorii. Intr-o zi, Mae - "la femme fatale" - intra in scena ca o clienta ce vrea doar sa afle unde si-a pierdut cheile, si de aici intram si noi intr-un romance neo-noir cu multe ite si cu si mai multe gauri printre ele. E pierdere de timp sa scriu ceva in plus...

Partea cea mai frustranta e ca povestea din "Reminiscence" are totusi potential. Dar e facuta praf de regie si scenariu. La prima vedere poate sa para ceva intre "Inception" si "Blade Runner" dar nu se apropie de niciunul. Probabil o comparatie mai directa ar putea fi cu "Strange Days", un film mai vechi si mai necunoscut, dar mult, mult mai bun decat ce-avem aici. Actorii se chinuie in "Reminiscence", dar de la replici de cliseu la vorbind cu sine ca sa-ti zica tie ce vezi deja pe ecran e greu sa iasa mai mult. Dupa asta e modul cum e pus cap la cap tot - senzatia a fost ca avem niste episoade de serial scurtate si unite intre ele ca sa scoatem un film de doua ore, dar grabit si fara finisaj. Mai pot sa adaug la asta si un montaj de sunet care de regula nu-i ceva care se remarca sau cel mult iti atrage atentia pozitiv. Foarte rar mi s-a intamplat sa ma zgarie pe ureche modul cum is mixate trackurile audio intre ele, chiar fiind vorba doar de una doua scene aici. Singura parte cat de cat ok ramane cea vizuala... si trailerul. Pacat de ce promite.

Rating: 1.75 out of 5 (cu o reminiscenta de 0.25 pentru ce-ar fi putut fi)

The Green Knight (2021)

Episodul "The Green Knight" probabil poate fi considerat ca un soi de basm al lui Harap-Alb in folclorul britanic. Evident subiectul difera, dar tot un "quest for glory" si calatoria initiatica e la baza. Eu nu mai tin minte toate detaliile din poveste, deci sper sa nu gresesc, dar din vagi amintiri cred ca Harap-Alb e totusi mai complex. De asta cand am auzit de ecranizarea de aici mi s-a parut ca are un potential filmic relativ redus. Raman cumva la aceeasi opinie si dupa vizionare, limitata insa la partea narativa. In rest, "The Green Knight" e o lectie pentru ce se poate face din pdv vizual intr-un film, chiar si pe un subiect aparent simplu.

Tind sa cred ca regizorului, David Lowery, i-a convenit de minune spatiul lasat de vagile legende din seria Arthur si cavalerii mesei rotunde, unde intra si cea de fata. E un context care da intr-adevar o libertate de expresie. Pe de alta parte, pentru cineva care nu stie nimic despre subiect tocmai libertatea asta de expresie cred ca incurca. E cred una dintre putinele situatii unde e recomandabil sa stii dinainte povestea ca sa intelegi ce doreste sa transmita filmul. Cam ca la o piesa de teatru cunoscuta pe care cand o vezi a nu stiu cata oara poti aprecia mai degraba modul cum e pusa in scena decat subiectul.

Candva am citit o varianta scrisa a legendei, iar din ce mai tin minte amestecat probabil si cu ce mi-a mai reamintit filmul, povestea era cam in felul urmator. "The green knight", un personaj misterios isi face aparitia intr-o zi de Craciun in fata regelui Arthur propunand un joc: se ofera sa fie lovit de oricine doreste in conditiile in care cine o face are suficient curaj ca dupa un an sa primeasca aceeasi lovitura. Gawain, cel mai tanar dintre cavalerii mesei rotunde, si cel mai in lipsa de fapte eroice la activ, e cel care accepta provocarea, crezand ca o rezolva repede decapitandu-si adversarul. Spre surprinderea tuturor insa cavalerul verde isi culege propriul cap de pe podeaua insangerata si pleaca amintindu-i lui Gawain ca intr-un an e asteptat la capela verde pentru a primi lovitura inapoi. Trece anul, si Gawain se vede nevoit a-si onora cuvantul dat, de unde urmeaza si calatoria initiatica despre care scriam la inceput. Spre finalul drumului Gawain poposeste in castelul unui alt cavaler misterios si a consoartei sale, care cavaler ii propune la randul sau un joc - pe timpul cat il gazduieste va pleca la vanatoare iar ce va prinde ii va da in schimbul a ce primeste Gawain cat va sta in casa lui. De aici nu mai retin foarte bine ce era in versiunea originala, cu exceptia faptului ca Gawain isi respecta intelegerea pana spre final cand sotia celui ce il gazduieste, incercand sa il seduca fara succes timp de mai multe zile, il saruta si-i ofera un brau ce-l va proteja de orice rau. Gawain ofera stapanului castelului sarutul primit dar decide sa pastreze braul protector pentru infruntarea finala. Unde cavalerul verde se multumeste doar cu o zgarietura pe gatul tanarului Gawain. Dupa care isi dezvaluie identitatea ca fiind cel ce tocmai l-a gazduit iar zgarietura fiind pedeapsa pentru ca i-a tainuit primirea braului, dar si cumva rasplata pentru ca in afara de greseala asta si-a pastrat onoarea intacta.

Filmul deviaza un pic pe final intr-o interpretare proprie, dar oricum diferentele nu-s departe de varianta de mai sus si nu mai intru in detalii. Initial am fost surprins de turnura luata la sfarsit, doar ca sa inteleg unde a vrut sa ajunga in ultima scena. Dar ca sa pricepi asta cred ca e nevoie sa stii povestea din start. Ecranizarea vine oricum cu o gramada de simbolistica pe care din pacate eu n-am mai avut rabdarea necesara s-o diger. N-as putea sa zic ca plictiseste, dar clar, nu-i un film cu o desfasurare tipica. Principalul atu ramane partea de atmosfera, si in particular ce tine de vizual. Pe scurt, merita sa vezi "The Green Knight" pentru asta. Restul tine de dispozitie.

Rating: 3 out of 5

The Orville

Imi facea cu ochiul de ceva vreme "The Orville" in peisajul destul de arid de SF series, mai ales ca n-are foarte multe episoade iesite pana in prezent (doua sezoane relativ scurte), si in sfarsit am reusit sa le vad. Verdictul pe scurt e acelasi ca in majoritatea opiniilor din online - e probabil ce-ai astepta sa vezi intr-un "Star Trek" (ma rog, cel putin daca "first contact" cu "Star Trek" a fost cu TNG, DS9, Voyager, sau chiar cu Enterprise sau cu seria originala, nu cu cele mai noi). Asta nu cred ca limiteaza insa publicul potential. Pentru ca "The Orville" are totusi ceva distinctiv: umorul.

E clar de la primul episod ca "The Orville" porneste de la o idee de parodie la reteta clasica de serie SF in care avem o nava de explorare care se avanta in spatiu "where no one has gone before". Pana la urma poate sa para de asteptat avand in vedere ca e un serial creat de Seth MacFarlane, in al carui CV probabil nu prea gasesti multe in afara genului comic. Mai mult, aici il regasim si in rolul titular al capitanului Ed Mercer, in fruntea unui echipaj care din prima pare mai potrivit pentru un sequel la "Galaxy Quest" (alta parodie pe acelasi pattern, pentru cine-si mai aduce aminte). Partea interesanta insa vine cu timpul, si devine din ce in ce mai clara in sezonul 2 = temele episoadelor prind niste nuante mult mai serioase, uneori filosofice. Daca impresia lasata in prima faza a fost un soi de comedie usurica plasata in outer space, nu mai pot sa zic asta dupa doua sezoane.

Intr-adevar "The Orville" are un umor specific, cu care tre' sa rezonezi ca sa-ti placa. Altfel, cred ca ar putea sa para ca arunca in derizoriu subiectul unui episod. Pe de alta parte e probabil modalitatea perfecta pentru a salva o cadere intr-o zona de unde viata se vede fie in alb, fie in negru, uneori cu niste derapaje care vor sa apara ca lectii de asa da, asa nu. Din pacate, de o vreme cam asta-i trendul la ce mai apuc sa vad, si "The Orville" nu face exceptie de la partea sa de episoade moralizatoare, dar aici avem totusi o zona de gri. Chiar daca uneori e o nuanta fina, e acolo, si umorul cumva ajuta la partea asta.

Am scris nu demult despre primul sezon din "Star Trek: Picard" si ziceam ca-i mult mai ok decat "Discovery" (cel putin fata de primele cinci episoade de acolo, ca mai mult eu n-am putut sa rezist). Cu toate astea nici "Picard" n-a fost cel putin in primul sezon un Star Trek in sensul "clasic", in care majoritatea episoadelor tratau cate un subiect separat fiecare, chiar daca avem si elemente dintr-un global story arc. Din punctul asta de vedere "The Orville" e mult mai apropiat de ce-a fost Star Trek candva, posibil si din motivul ca echipa de productie include si cativa veterani ST (Brannon Braga - unul din principalii scenaristi de la TNG pana la Enterprise, Jonathan Frakes - Riker din TNG, regizor la cateva episoade aici, si altii).

Ca si concluzie, eu nu cred ca am mai vazut o serie SF structurata asa de pe la "Stargate: Atlantis" incoace, si chiar daca in general prefer varianta de serial cu linie narativa continua si mai complexa, care e evident mai captivanta fata de stand-alone episodes, parca simteam totusi nevoia si pentru ceva mai "light". Iar ce pot zice cel putin pana acum e ca "The Orville" umple golul asta perfect.

Pig (2021) vs. Nobody (2021)

Daca n-as fi vazut decat unul dintre cele doua filme, fie "Pig", fie "Nobody", probabil n-as fi scris despre niciunul. Intamplarea insa a facut sa le vad recent, la un interval de cam o saptamana, si am zis ca merita o intrare.

"Pig" incepe ca un John Wick mai low budget. Un tip (Nicolas Cage) traieste izolat intr-o padure de multi ani de zile, cu al sau porc specializat pe cautare de trufe, singurul contact cu exteriorul fiind distribuitorul catre care isi vinde recolta. Totul bine si frumos pana intr-o noapte cand doi indivizi dau navala in cabana, il lasa pe omul nostru lat si dispar cu valorosul patruped. De aici ar urma evident ce te-ai astepta - the payback - omul isi vrea porcul inapoi. Ce nu te-ai astepta e ce presupune asta. Eu n-am vazut trailerul inainte de film, si deja cred ca e prea mult. "Pig" merita sa fie vazut in primul rand pentru surpriza de care ai parte, si care e livrata treptat. Mai intai ti se dau incet elemente despre omul misterios din padure: un nume care inca pare sa deschida multe usi in orasul de unde disparuse acum 15 ani, o bataie intr-un soi de "underground fight club" in subsolul unui fost hotel pentru a primi un indiciu, dupa care la un moment dat afli ocupatia respectivului, dupa care ai un episod de infruntare cu un "underboss" si in final "the showdown" cu "the big boss". Pare sablonul clasic de revenge story :) Well, nu e.. N-avem pistoale si explozii, avem.. cutite si furculite. Mai mult nu zic.

"Nobody" e un John Wick, sau mai bine zis un John Wick pensionat (Bob Odenkirk), care lucreaza intr-o functie de management undeva intr-o companie a propriului socru, cu o viata monotona si repetitiva. Totul bine si frumos pana intr-o noapte cand doi indivizi dau navala in casa, ii fura maruntisul din sufragerie si ceasul de la mana, ii invinetesc ochiul fiului si il lasa pe omul nostru intrebat de politisti, rude si de copil de ce n-a folosit crosa de golf. De aici urmeaza iar ce te-ai astepta - the payback - dar care se termina repede. Asa de repede ca din inertie dupa ce-si recupereaza ceasul, in drum spre casa, "the nobody" mai cotonogeste si o banda de cinci indivizi care hartuiau o fata intr-un autobuz. Unul dintre ei fratele liderului local al mafiei ruse - ghinion. Care evident, acum vrea el razbunare. Dupa care incep si aici sa ti se dea elemente despre identitatea misterioasa a lui "nobody": tot cineva de care toata lumea pare speriata, tot retras din activitate de multi ani, cu un subsol blindat al casei de care nici copiii nu par sa stie, dupa care la un moment dat aflam mai in detaliu ocupatia respectivului, si ajungem si aici la episoadele de infruntari cu armata rusa si in final cu "the big boss". De la jumatate cel putin sunt multe similaritati cu John Wick (primul), explicabil avand acelasi scenarist care nu s-a obosit nici macar sa foloseasca.. eu stiu.. yakuza, sau alta organizatie mafiota de partea negativa (probabil e mai politically correct sa fie rusii in ultima vreme acolo). Ce sa mai zic... Evident avem multe pistoale si multe explozii. Practic, singura parte originala din film e personajul principal - care intr-adevar la prima vedere e intr-un contrast total cu imaginea de classic action hero.

"Pig" e un film care se vrea un pic cam pretentios pentru ce rezulta in final, si e exagerat in anumite puncte, dar stoarce cam tot ce poate dintr-un personaj chiar surpriza, si nu o "surpriza" de genul fost agent secret/asasin/etc care, wow, ajungem sa vedem ce army skills are. Obiectiv, cam asta e impresia pe care mi-a lasat-o initial dupa vizionare. Care din pacate a fost inainte de "Nobody". Pentru ca daca era dupa, pesemne eram influentat sa-l apreciez mai mult in comparatia de mai sus. E mult prea mult spus ca "Pig" e un "thriller" dupa cum il eticheteaza IMDBul, dar asta completeaza excelent ironia subliminala relativ la filmul tipic de actiune. N-avem violenta gratuita in "Pig" unde sa putem face statistici gloante consumate vs. "Rambo III". Asa cum avem in "Nobody", care chiar daca se chinuie in prima parte sa ia cateva clisee la misto, pana la urma intra in aceeasi liniaritate obisnuita a genului unde fiecare inamic e anihilat rand pe rand cat mai violent posibil, pana la ultimul care evident e mai tare decat toti. Pentru prima parte care promite totusi ceva, probabil e acceptabil ca average popcorn movie, dar cam atat. So, "Pig" wins :)

Rating:
Pig - 3.5 out of 5
Nobody - 2.5 out of 5

The Courier (2020)

Intr-un gen care parea intr-o vreme cam depasit de vreme = cold war spy thrillers, surprinzator mai apar totusi titluri, nu foarte frecvent, dar parca mi se par mai dese decat in zona SF de exemplu. Anul trecut scriam despre "Jack Strong" (bine, o productie ceva mai veche) inspirat dintr-un caz real, pentru care am putea zice fortand un pic ca "The Courier" ar fi un prequel. Subiectul aici e cam acelasi - un ofiter de rang inalt din blocul estic decide ca-i mai sanatos pentru geopolitica internationala a perioadei sa furnizeze informatii secrete catre CIA. In "Jack Strong" personajul in cauza era un ofiter polonez care asista in debutul filmului la executia colonelului Penkovsky, ca exemplu dat de KGB pentru riscurile tentatiilor de a colabora cu dusmanul capitalist. Ei (mega spoiler), aici ar fi legatura - Oleg Penkovsky e un alt personaj real, al carui traseu de spion il avem prezentat in "The Courier".

Acuma, ca stim finalul, ce-ar mai fi de zis e ca personajul principal al filmului nu e Penkovsky, ci "curierul" - Greville Wynne, un oarecare om de afaceri din Londra cu nefericita calitate pentru el de a avea clienti in Europa de Est, dar foarte fericita pentru spionajul britanic pentru a-l folosi ca om de legatura cu sursa din est. Actiunea urmareste parcursul istoric mai mult sau mai putin romantat (sa fim fair - mai mult) de la recrutarea respectivului pana la finalul nu foarte fericit, in care domnul Wynne, gratie nationalitatii sale totusi scapa.

Ce salveaza filmul e probabil faptul ca-i ancorat intr-o poveste reala. Ce-l ingroapa e ca povestea reala e parca prea "filmic" tratata. Cum sa zic... "The Courier" pare asa de bazat pe fapte reale cum "Titanic" se simte ca film istoric. Abordarea e simtitor destul de... light (ca sa nu zic "Hollywoodish") - foarte teatrala si cu multe stereotipuri, clar mai putin realista decat in "Jack Strong", dar acceptabila daca preferi ceva mai usor. Oricum, coincidenta probabil - cele doua filme neavand prea multe in comun ca productie - undeva prin prima parte din "The Courier" avem o scena de "deja vu" in care colonelul Penkovsky de data asta asista la executia maiorului Popov, un alt spion rus demascat de KGB (alt personaj real). Deci exista si subiect de prequel la prequel.. :)

Rating: 3 out of 5