Hodejegerne (2011)

Nu vad foarte des filme produse prin tarile nordice, dar experientele mele de pana in prezent ma fac sa cred ca sunt ceva mai in aceeasi lungime de unde cu ce exporta Suedia decat cu ce iese din Norvegia. Dupa mine e o diferenta imensa ca stil intre cinematografia norvegiana fata de cea suedeza. Dar oi fi avand si eu un talent mai aparte in a alege titlurile. Ceea ce e foarte posibil. Conform a ce am apucat sa vad in ultimii ani pe-acolo Mos Craciun e un demon din adancuri ("Rare Exports" - pe asta cred ca l-am sarit de pe blog), zonele rurale sunt bantuite de troli ("Trollhunter" - discutat cu nu multa vreme in urma) iar concurenta intre producatorii de tehnologie GPS e atat de feroce ca se lasa cu muscaturi de pitbul ("Hodejegerne" - aici de fata). Dar cum ziceam problema e de stil, nu de subiect. Adica eu zic ca is suficient de deschis la cap sa nu refuz nici un story oricat de weird ar suna (ba chiar din contra - it's a story - weirdness makes it more original). Problema e cum e tratata. Ma rog .. deja incep sa filosofez, si oricum ce-avem aici merita vazut, asa ca hai la subiect totusi.

Personajul principal in istorioara de fata e un angajat de top intr-o firma de resurse umane. Un "headhunter" mai exact - varianta engleza (pluralul) pentru titlul filmului ca am uitat sa mentionez. Respectivul individ duce o viata undeva la nush cate nivele peste ce i-ar permite leafa lunara, avand rate imense la casa de lux, o blonda inalta ca nevasta pe care o rasfata cu bijuterii, o amanta (la care renunta destul de rapid, dar are locul ei in film), un Lexus in garaj, si .. o gramada de stress sa nu piarda tot ce are .. plus ceva complexe ca sa suplimenteze asta, plecand de la inaltimea de 1.68 metri de care se plange in continuu in monologurile narative din film. Secretul pentru mentinerea traiului respectiv e ocupatia numarul doi a personajului descris mai sus = hot de tablouri in timpul liber. Iar cum meseria numarul unu impune in interviuri aflarea de amanunte despre viitorii angajati cum ar fi daca printre hobbyuri se numara si colectiile de arta plastica sau daca sunt iubitori de animale (a se citi: au caine pe-acasa), activitatile omului nostru se sincronizeaza de minune. Pana cand ia decizia nefericita sa viziteze (neinvitat, of course) si apartamentul unui potential viitor angajat pe o pozitie de conducere intr-un conglomerat specializat pe tehnologii GPS. Care potential viitor angajat pare-se are un trecut destul de tensionat in fortele speciale inainte sa se decida la o cariera de business .. Dar cum tabloul e un Rubens, omul nostru se hotaraste ca merita riscul .. Mai departe, in film ;) ...

E evident ca finalul e unul surprinzator. Ma rog, daca n-ar fi evident probabil am avea cel mult o productie acceptabila de actiune. Asa insa lucrurile is un pic mai complicate. In primul rand, ideea e ca filmul e lucrat de asa natura incat n-ai nici o empatie initial cu personajul principal (well .. poate or fi si exceptii .. dar ideea generala asta e - omuletul e hot, arogant, frustrat, cinic, infidel, rece, si tot tacamul, deci scriptul nu prea vizeaza ca spectatorul sa vibreze la belelele in care intra). Problema insa vine de la faptul ca nici n-ai alt personaj "pozitiv" ca sa zic asa. Pana la urma insa lucrurile se schimba .. oarecum .. fara sa intru in foarte multe detalii .. Finalul salveaza mult. Desi la cat de unexpected e pare cam tras de coada, si mai sunt si alte parti din script care dupa mine is cam .. "ireale" (io stiu, poate pentru Norvegia or intra la common sense). Pe de alta parte nu pot sa nu remarc niste ironii fine, plecand de la titlu si ocupatia personajului principal si pozitiile in care ajunge, pana la cei 1.68m inaltime care se dovedesc a fi vitali in cateva puncte. Well, overall am fost mult mai placut impresionat decat ce am vazut made in Norway pana acu, dar pentru genul asta de film parca tot mi-a lipsit senzatia aia de "be supportive" in subconstient fata de "the good guy".

Rating (it's complicated):
3 out of 5 - overall movie making & the script
4 out of 5 - story & acting
5 out of 5 - the scene missing in the trailer ;) after the truck hit - very powerful

 

The Awakening (2011)

In ciuda faptului ca mi-am luat o saptamana free n-am apucat sa profit cine stie ce de ea pe directia vazut filme. In plus, dat fiind mixul dintre ora curenta inaintata si faptul ca nu prea ma pot opri din cascat prefer sa ma opresc la ceva care n-o sa-mi solicite prea mult timp: "The Awakening" (no pun intended).

 The story: Florence Cathcart e o domnisoara de undeva din Anglia de inceput de secol XX, specializata in .. vanatoare de fantome, sau mai exact demascat falsurile din sedintele de spiritism aparute ca ciupercile dupa ploaie dupa primul razboi mondial. De asemeni si autoare de succes scriind o carte care aparent atinge aceeasi tema. Ei .. Miss Cathcart e chemata intr-o buna zi sa ajute la investigarea unui caz de moarte suspecta a unui copil dintr-o scoala de baieti, care scoala e aparent bantuita de spiritul altui copil ucis in urma cu multi multi ani in conditii neclare.

 Primul si cel mai important lucru: descrierea de mai sus e mult (muuuuuuult) mai dura decat ce vezi in film. Suna a horror .. Eu as zice ca e mai mult drama. Si din pacate e o drama cu un script prost. Daca esti avid de pasaje filosofice gratuite in medie la 10 minute (sau eu stiu ... in ultimul an ai vazut doar mindless action stuff si simti o nevoie acuta de ceva opus) atunci probabil n-o sa fii deranjat. Pentru mine dialogurile au fost crancene ... Nu cretine .. pentru ca slava cerului, fata de "Avatar", "Transformers" sau altele, exprimarea e fara clisee si nu da semne ca ar fi scris intre doua scene. Crancene = umflate la maxim cu replici care nu-si au locul + care is long, boring si vor a parea deep (atat de mult incat se simte de la o posta ca tot "deepness-ul" e fals). Pe langa asta (si din cauza asta) filmul treneaza destul de mult, pana la un final care nu stiu ... e probabil ceva intre "The Others", "The Haunting", unul sau mai multe titluri a lui Guillermo del Toro care imi scapa la ora asta (si mi-e lene sa caut :) ) si probabil si altele. Deci, dupa mine - originalitate: cam nexam. 

Principalul motiv pentru care am ajuns sa vad filmul asta e ca Rebecca Hall e undeva in top 3 actrite preferate .. ma rog, daca ar fi sa-mi fac un top. Din pacate asta e jumatate (sau chiar mai mult) din ce-i de apreciat in "The Awakening". Iar "de apreciat" aici e evident subiectiv in ce ma priveste (desi lasand nota de preferinte personale mai la o parte, chiar cred ca rolul e bun si salveaza de la un dezastru complet). Celalalt aspect pozitiv e imaginea despre care nu mai stau sa scriu, dar ceva mostre is in trailer. Pe scurt ce vezi e foarte placut ochiului, si reuseste sa ascunda destul de bine "production designul" care e destul de jalnic. Din pacate, cum zicea si vorba, cu "o floare" (sau doua) "nu se face primavara". Iar daca story-ul nu prea ajuta si scriptul nici atat nici o gradina intreaga nush daca-ti ajunge.

 Rating: 2 out of 5

 

John Carter (2012)

Considerand ca is fortat de termene sa fiu in "continuous work mode" in ciuda perioadei (cel putin pana maine), si ca am si pierdut o zi prin aeroporturi ma gandeam sa sar intrarea de weekendul asta. Dar am profitat ieri de scurta revenire pe-acasa si mi-am rupt doua ceasuri sa vad "John Carter". Si am ceva care merita sa ma chinui sa scriu the weekly blog entry, chiar daca e pe ultima 100 de metri ...

Poate se stie sau poate nu, dar se pare ca filmul asta a fost a pretty big flop la box office pentru Disney (principalul producator) fata de asteptari. Nu stiu de ce mi-a venit in minte "Prince of Persia" cand am auzit asta. Si nu stiu de ce m-am asteptat sa am aceeasi parere contrara cu publicul american care am avut-o si acolo (ca in Europa se pare ca totusi titlul de fata s-a descurcat ceva mai rezonabil). Dar o sa revin la diferentele mele de opinie mai incolo ca-i mai putin important. Hai sa discut intai despre subiect.

"John Carter" e a doua creatie de anvergura = nu stiu cate carti, a lui Edgar Rice Burroughs, mult mai cunoscut pentru .. "Tarzan". By the way, asta a fost un motiv de indoiala .. pentru ca in ce priveste omul junglei is departe de a fi cine stie ce fan. In cazul de fata avem un ofiter de armata care dupa razboiul de secesiune nu prea mai are chef de viata militara si se apuca de cautat aur. Pe care il gaseste odata cu un portal spre .. Marte. Stiu .. si eu cand am auzit de poveste mi s-a parut ca autorul lui "Tarzan" a incercat fara voie si un prequel la "Planet of the Apes" al lui Pierre Boule, cu un rezultat de salata salbatico-intergalactica buna cel mult ca literatura de banda desenata de mana a doua. Dar ceva din trailer (un aer de .. "Star Wars" :) ca sa fac salata completa) m-a facut sa-mi pastrez un pic de speranta.

Si s-a confirmat, pentru ca spre deosebire de mega-productiile a la "Transformers" sau ca tot e acuma pe ecrane "Wrath of the Titans" (pe care nu l-am vazut, dar imi vine foarte greu sa cred ca are ca poate sa-si depaseasca predecesorul la un nivel la care sa-l aduca peste medie), aici avem poveste. Plus ceva ce respectivele de mai sus viseaza probabil ca au dar e doar un simulacru: "the epic feeling". O, da :) ... "John Carter" reuseste ambele. O sa incerc sa ma abtin de la spoilers, dar contextul teleportarii pe planeta rosie, factiunile aflate in conflict pe-acolo, partea de romance, chiar si o bucatica de telenovela, si nu in ultimul rand cu un twist nu extraordinar de spectaculos (si posibil previzibil daca poti rationa rapid cat de stupid ar fi scriptul daca n-ar fi acolo) dar oricum suficient de bun pentru final ... well, sa fim sinceri ... cred ca nici daca am ajunge la "Transformers 10" (Doamne fereste !) n-am vedea asa ceva.

Filmul are si partile lui mai putin reusite ca de exemplu, faze cliseice si unele scene cam trase de coada. Dar se iarta pentru ca pana la urma nu se ia pe sine chiar atat de in serios ca sa le simti prea puternic. Ca rezumat, cum am lasat de inteles si mai sus, in loc de "Tarzan" mixat cu "Planet of the Apes", ce primesti e mult mai aproape de un "Prince of Persia" amestecat cu "Star Wars" (pot fi si mai exact - primul "Star Wars"). Protagonistii is ok - sincer sa fiu parca perechea de aici a fost ceva mai reusita la chimia dintre personaje decat titularii mai cunoscuti din "Prince of Persia" ( desi e foarte posibil sa fiu eu subiectiv vis-a-vis de partea feminina :) ). Efectele is faine .. In rest nu stiu ce sa mai zic .. A, ba da ..

Cu riscul sa plictisesc o sa inchei cu o refulare vis-a-vis de cretinismul in crestere a spectatorului pare-se in special american. Poate e gresit sa generalizez, desi box officeul filmului imi da premise, dar cred ca printre primele reviewuri peste care am dat pe IMDb erau cateva care ziceau de boring, fad, etc . Tin minte ca era chiar si un thread care compara "John Carter" cu "Wrath of the Titans" (tre' sa-l vad si pe asta ... ca sa ma conving ca totusi nu aberez). Ma depaseste nivelul de inteligenta necesar pentru un script care sa vibreze cu intelectului publicului majoritar. Poate (sper) gresesc ... Si poate e doar o problema de marketing incredibil de prost aici si marketing de premiu Nobel (daca ar exista pentru asa ceva) la .. "The Hunger Games" spre exemplu. Totusi, sa afirmi ca filmul asta e boring .. sa inteleg deci ca "epic" mai nou inseamna Michael Bay style - fum, ceata si explozii - una la cinci minute .. sa simti actiunea, sau cealalta varianta sa faci incasari e daca ai teen love story lacrimogen. No comment ... Imi pare totusi bine ca exista inca titluri care stiu cat de complex trebuie sa fie un script ca sa obtina un amestec decent cu restul - actiune, comic, etc ca sa nu-ti insulte inteligenta. Imi pare rau ca probabil datorita incasarilor care le au vor fi din ce in ce mai putine .. So, go see John Carter. It's fun, it's epic & it's witty enough ;)

A ... si Sarbatori Fericite evident :)

Rating: 4 out of 5

TrollHunter (2010)

Dupa ce am vazut la inceputul saptamanii "The Hunger Games" (exceptional ajuns si in varianta nedublata prin cinemaurile de unde is) am tras doua concluzii: 1. Ca decizia (accidentala) de a profita de luni ca zi cu reducere in cantonul de resedinta (daca n-o fi cumva in toata Confoederatio Helvetica) a fost una fericita. 2. Ca mai trebuie sa mai vad un film, ca sa nu pierd timpul scriind despre ceva care desi nu e chiar prost e oricum tare departe de a-si merita incasarile pana in prezent. Ei .. n-am avut timp sa mai vad nimic, dar tot is hotarat sa nu scriu despre mai sus amintitul, asa ca am ajuns sa-mi storc creierii sa vad ce pot scoate ca subiect de blog. Si asa am ajuns la "Trolljegeren" (titlul in norvegiana) vazut prin Ianuarie, care nu e cine stie ce capodopera dar macar e ceva mai original.

Productia scandinava de acu' doi ani, e un indie movie care a facut ceva furori pe la cateva festivaluri. Pe scurt e un asa zis horror mockumentary ("Blair Witch", "Paranormal Activity", "Cloverfield", etc), gen care pe mine in mod normal ma cam scoate din sarite (cu mici exceptii - "Rec" de exemplu). Ma rog partea de horror e destul de light in cazul de fata (tot am zis de "Cloverfield" mai sus .. cred ca e comparabila), si evident implica .. troli. In caz ca nu suna foarte familiar avem de a face cu o creatura mitica (aparent specifica folclorului norvegian), de dimensiuni mari, care nu suporta raze UV (nu, nu pare originara din Transilvania si n-are canini ultradezvoltati) si se hraneste cu orice fel de carne si cu .. pietre. Informatii mai precise despre obiceiuri si specimene sunt furnizate in film. Care dupa cum ziceam urmeaza o linie a unui presupus "footage" de documentare a unui grupulet de tineri plecat in zona rurala din Norvegia sa investigheze braconajul ursilor. Si ajunge sa descopere o adevarata conspiratie a guvernului privind mancatorii de bolovani amintiti.

Well, unul din motivele pentru care am ales "TrollHunter" e si ca nu am prea mult de scris :P (it's late again & I'm busy as usual). Ca idee de ansamblu, nu e asa cum ziceam cine stie ce masterpiece, finalul e cam in plop (dar is curios cam cate titluri de "horror mockumentary" nu-l au asa) iar desi efectele is decente se vede ca are buget de indie. Totusi e clar o pata de culoare pe nisa asta, si e relativ entertaining fata de alte titluri care la cat tot schimba oala (= contextul) dar cam cu aceeasi reteta, au ajuns cam boring.

Rating: 3 out of 5

Fright Night (2011)

Probabil cea mai proasta idee pentru un blog de film e sa scrii despre ceva ce a iesit pe ecrane cu jumatate pana la un an in urma. Deci nici "fresh", nici destul de vechi ca sa trezeasca un interes cuiva care n-a prins titlul sau vrea sa-si aduca aminte ce-a vazut acu' nspe ani. Dar cum de cand am pornit blogul asta chiar ma dau peste cap pentru popularizare (cu "" in caz ca nu-i clar) am sa incalc iar regula asta de "marketing" cu "Fright Night" - the remake.

Povestea pe scurt e ceva de genul: intr-o suburbie linistita, langa casa unui tanar liceean, Charlie, care locuieste cu mama divortata (sau parasita de sot ca nu e foarte clar) se muta un nou vecin: Jerry .. the vampire. Iar tensiunile incep sa creasca, intai cand Charlie afla de calitatile supranaturale ale noului concetatean si evident si mai mult cand Jerry afla ca imaginea sa de individ normal nu mai e asa normala pentru vecinul lui. Ce avem mai departe (si chiar si pana aici) variaza in functie de versiunea filmului. Tot ce mai zic despre subiect ca sa nu incep cu spoilere este ca in mare linia actiunii si personajele principale is pastrate in ambele variante.

Originalul e o comedie usurica cu vampiri (sau mai bine zis unul) din '85 care dupa mine ar cam intra la filme de serie B. Efecte care azi cel putin ar parea extrem de hilare, interpretare total nememorabila (poate cu exceptia lui Chris Sarandon ca titular cu colti), poveste simplista, etc. Si evident o atmosfera de so '80s caracteristica la cam toate horrorurile mai mult sau mai putin light din anii respectivi. Ceea ce nu e un lucru rau (mai ales daca ai tendinte nostalgice). Dar, comparat de exemplu cu primul "Nightmare on Elm Street" din '84 viteza de imbatranire a lui "Fright Night" e mult mai rapida. Toate astea m-au facut sa privesc cu o mare lipsa de incredere ideea de remake dupa asa ceva. Dar ...

Surpriza. In primul rand, spre deosebire de alte incercari de resuscitare pentru serii mai solide (una amintita mai sus, alta "Friday the 13-th", sau chiar "Halloween" care totusi ar fi putut iesi decent daca nu exagera atat cu violenta), "Fright Night" vine in primul rand cu un story mult mai elaborat decat originalul (nu il salveaza total dar e mai mult decat decent). Ca idee, efectiv am avut senzatia de cateva ori ca e prea aproape de final, si nu stiam cu ce-o sa mai umple spatiul ramas. Extensiile de story si partea de comic ceva mai scazuta in intensitate - dar prezenta fix unde trebuie - rezulta in loc de o light vampire comedy mai mult intr-un light vampire thriller. Si rezultatul zic eu e mult mai bun. Pentru ca vine la pachet si cu o constructie a personajelor cu mult mai multa adancime fata de original, care face povestea mai credibila ca sa zic asa (in sensul ca n-ai senzatia ca filmul se ia pe sine la misto la fiecare faza). Si asta ma duce la cel de-al doilea aspect de luat in seama ...

Distributia. Am zis mai sus ca nu mai dau spoilere legate de subiect, dar pot sa spun ca toata actiunea e construita pe interactiunea intre sase personaje. Jerry, Charlie, prietena lui Charlie, mama lui Charlie, Evil Ed - un amic al lui Charlie si Peter Vincent - un "vanator de vampiri" cu show televizat pe tema asta. Ma rog, ar mai fi si o vecina a lui Charlie in varianta 2011 sau un "vampire sidekick" in varianta '85 ca personaj secundar - deci per total cam 7 actori in fiecare film. Atat. Cum am zis, din original nu prea am ramas cu cine stie ce impresie ... e ca si cum ai incerca sa-ti aduci aminte distributia din primul "Friday the 13th". Cu exceptia lui Jason .. care are o masca si nu vorbeste, nu cred ca ai sanse sa retii pe cineva. Aici e la fel. Cum am zis mai sus, Chris Sarandon (care era clar mai cunoscut in the '80s decat azi) ca vampir e poate singurul de amintit. Lucrurile stau complet diferit in 2011. Colin Farrell as Jerry, pentru care pana la "In Bruges" aveam o lipsa totala de consideratie imi confirma din nou ca am gresit, Anton Yelchin as Charlie pentru care nu prea dai sanse de action hero face ce face si reface impresia din "Terminator Salvation" si "Star Trek", iar David Tennant (Doctor Who in cateva sezoane) e un Peter Vincent memorabil. Si total subiectiv vorbind, acu' aproximativ un an scriam despre ceva numit "Centurion" si cred ca ziceam ca unul din putinele lucruri bune din filmul ala e ca te poti holba vreo cinci minute la ochii lui Imogen Poots. Ei, aici ai mai mult de cinci minute, si chiar are un rol consistent.

Cand am ajuns duminica seara sa scriu intrarea de saptamana asta, am zis ca o expediez rapid si ma intorc la alte treburi, dar bag seama ca am ajuns sa scriu o tona. Ideea e ca filmul merita :) iar daca ce am zis mai sus face cumva sa para diferit radical de original, ei bine exista o parte care e, vorba vine .. "pastrata". Aerul de '80 e transformat in aer de ... '90. Nu stiu daca e chiar asa sau e doar un feeling personal. Ce pot sa zic in ce ma priveste e ca am avut aceeasi senzatie nostalgica pe care n-o prea incerc, ca la ultimul "Scream" sau ca sa mai dau un alt exemplu din alt gen (nu foarte departe daca ne gandim la partea de love story + mad neighbor) - "Disturbia". Si anume ca am vazut ceva apropiat calitativ ca "teen oriented movie" (cat o fi el de rated R) de ce puteam prinde vara prin cinemauri cand eram in liceu si aveam mai putine probleme pe cap decat acu' ;)

Rating: 4 out of 5



Uitat sa zic .. Unul din putinele lucruri memorabile in "Fright Night" '85 e partea de score de Brad Fiedel. Ma asteptam sa fiu dezamagit mai ales aici, pana ce am auzit varianta Ramin Djawadi, iar in cazul asta parca orga prinde ceva mai bine decat sintetizatorul ...