Chasing Rabbits 101 .. (?)

Aveam in plan pe final de an sa scriu o intrare despre "Is the Man Who Is Tall Happy ?". Un soi de documentar animat regizat de Michel Gondry, compus dintr-o serie de discutii cu Noam Chomsky (check out Wikipedia daca numele suna total necunoscut). Pe la jumatate insa m-a cam luat somnul. Un amalgam interesant, dar prea haotic ca sa-l urmaresti atent daca n-ai creierul suficient de odihnit. Trebuie sa admit totusi ca a doua jumatate a fost parca un pic mai coerenta. In particular, sirul de scurte secvente filosofice (more or less) include cateva opinii de remarcat relativ la procesul uman de invatare si una din cele mai rationale sau logice argumentatii vis-a-vis de nevoia de religie pe care am auzit-o pana azi. Dar chiar si asa nu-mi schimba dezamagirea ca overall ce-am vazut nu prea se pliaza cu intentia mea de "catchy final entry for 2013". Asa ca ..

Mi-am adus aminte ca anul asta nu m-am intors la .. iepurii mei :) . Nu ca as avea pretentia ca disectia la zicala "Cine fuge dupa doi iepuri ..." (inceputa prin 2007, si la care chiar nu mai vreau sa re-re-refac un rezumat) ar putea fi pusa pe vreun plan de egalitate cu un interviu cu Noam Chomsky, dar chiar n-am chef sa ma lungesc cu paragraful de mai sus. De fapt nu prea am chef sa ma lungesc deloc. Dar ma simt cumva dator, fiindca mi-am mai adus aminte si ca anul trecut, chiar in aceeasi zi de Decembrie, promiteam oarecum un short story. Pe care, evident, nici acum nu-l am, dar .. o scurta bucata scrisa e intr-un stadiu ceva mai incurajator ca acum un an. Si totusi, iepurii ...

Ma fac sa ma gandesc daca n-am nevoie de un manual introductiv care sa "teach the basics" .. in ciuda propriei "expertize avansate" facute in ce priveste "tehnicile de vanatoare" de-a lungul anilor. Pentru ca ori eu imbatranesc (and well .. the rabbits are forever young), ori am niste gauri majore in partea de "strategic planning" care fac ca distanta in urmarire sa ramana la fel de mare (ca sa nu ma demoralizez acu' constatand ca o fi in crestere). Mda .. O fi factorul extern = soarta. Dar sa iau asta in discutie ar cere o alta intrare in care sa plimb iepurii prin desert, analizand din nou "efectul" de piramida, si cat din incalzirea globala e cauzata de kismet ;) Asa ca raman pe moment cu un semn de intrebare. Is prea obosit la ora curenta ca sa incerc si un raspuns (plus spre deosebire de alte dati doctorul mi-a zis sa nu mai beau si nici n-am rontait suficienti covrigi cu mac ca opiul din sange sa atinga cote inspirationale suficiente). Dar inca nu-s destul de obosit cat sa renunt la ideea ca iepurii se pot "modela" cumva incat undeva, candva, sa se obtina o convergenta acceptabila ca sa prinzi mai mult de unul.

Scurtez cu un scurt metraj de care mi-am adus aminte si care zice mai mult decat multe cuvinte ( e un blog de film pana la urma :) ) .. + un "La Multi Ani !" calduros si o urare pentru un 2014 mai .. fain sa zicem decat (inca) anul curent ;)



PS 1: In caz de .. neclaritati vis-a-vis de sanatatea mintala a autorului in ce priveste paragrafele de mai sus, a se cauta & verifica in scop explicativ intrari taguite cu "chasing rabbits" de anii trecuti .. sau traducerea celei curente in engleza in care probabil o sa fiu nevoit din totala lipsa de continuitate sa-mi bat capul sa fiu ceva mai explicit (nu ca asta ar garanta ca autorul e sanatos, dar poate ar clarifica ce cauta iepurii prin desert & the rest & more)

PS 2: Pentru cine e interesat totusi de discutiile cu Chomsky din "Is the Man Who Is Tall Happy ?", that's the trailer. Enjoy!

Hogfather (2006)

Human beings make life so interesting. Do you know, that in a universe so full of wonders, they have managed to invent boredom.

Si uite ca am reusit cu chiu cu vai sa termin de vazut "Hogfather" inca in timp util pentru o intrare "de sezon". Pe care o sa incerc sa o fac scurta, scurta ca oricum nush cine are chef de long reads zilele asta ;)

Vorbim de o mini-serie in doua parti bazata pe universul Discworld al lui Terry Pratchett. O lume paralela, relativ similara cu Terra prin prisma populatiei, undeva in spatiu, in care viata e concentrata in mare in metropola Ankh-Morpork, un soi de oras-stat cu o oarecare tenta de Londra victoriana. In Discworld n-avem Craciun, dar avem ceva foarte similar numit Hogwatch, echivalentul Mosului fiind Hogfather, care conduce o sanie trasa de porci mistreti in loc de reni. Intr-un ajun apare insa o problema, cineva angajand un asasin care sa se ocupe de creatura mitica, contract acceptat in ciuda imposibilitatii aparente de a localiza o victima care chiar si in Discworld in principiu e doar imaginara. Si asa ajungem la o poveste care implica pe langa Mos Craciun (sau ma rog, Hogfather-ul echivalent) si pe Zana Maseluta, sau Moartea (da aia cu o coasa si pelerina neagra) care ajunge sa ia locul in situatie de criza pentru livrat cadouri. Si care Moarte aparent are si o nepoata, pe jumatate umana, care cu avantajul de a fi prezenta in ambele lumi se vede nevoita sa incerce sa rezolve catastrofa care pare a avea implicatii apocaliptice. Care-s astea si cum iesim la capat, in film ;) ...

Nu am citit nimic de Terry Pratchett. Dar ca referinta, dupa ce-am vazut filmul, daca ajuta as putea zice ca e undeva intre Roald Dahl si Neil Gaiman, cu o extra-doza consistenta de umor negru. Povestea in sine e usor haotica, si poate un pic dificil de urmarit pe alocuri (mai ales daca esti pocnit de o raceala sau ti-e somn), ca sa nu mai zic ca, ironic, citatul din start vis-a-vis de "boredom" s-ar aplica fara probleme pe anumite parti. Ca aspect general filmul ar putea fi catalogat usor ca productie de Craciun pentru copii. Insa dialogurile contrazic clasificarea asta frecvent, si cred ca probabil asta e cea mai de apreciat parte. De la referinte funny la implicatiile socio-economice ale cadourilor de Craciun in raport cu dorintele exprimate, pana la o filosofie asupra impactului credintei in povesti spre valori morale (care cu tot light-spoilerul care e am preferat-o mai jos unui trailer pe care oricum nu l-am gasit), e o raza destul de larga de "food for thought" in filmul asta. Clar peste ce te-ai astepta de la un kids movie, care departe de ceva perfect, e totusi cred cea mai interesanta "Christmas production" pe care am vazut-o ;) Happy holidays to everybody !

Rating: 3 out of 5

The Hobbit: The Desolation of Smaug (2013)

Eram asa de lipsit de asteptari pentru partea a doua din "The Hobbit" incat imi pregatisem o alternativa interesanta pentru perioada asta (care inca sper sa merite o intrare de blog), dar pentru care n-am reusit sa-mi gasesc inca suficient timp. In concluzie se pare ca raman la Tolkien, si surprinzator pentru mine chiar nu-mi pare rau.

In continuare mi se pare dusa spre apogeul oportunismului in materie de movie cash-in ideea de a stoarce trei filme dintr-o carticica mai scurta decat oricare din volumele care compun LotR, dar trebuie sa admit o imbunatatire substantiala fata de insiruirea neterminabila de cafteli pitico-orcesti din prima parte. Nu vreau sa dau foarte mult din poveste pentru cine n-o stie deja. Grupuletul de pitici+Bilbo+Gandalf isi continua calatoria spre muntele singuratic, unde urmeaza sa dea nas cu Smaug, the Dragon, iar evident traseul e la fel de lung, sinuos si plin de primejdii ca si pana unde ne-a lasat partea intai. In continuare, avem din plin faze trase de coada, sau clisee atat de "epice" incat pot genera febra musculara de la dat ochii peste cap. Si totusi ... E cred primul film al lui Peter Jackson de la tocmai "Fellowship of the Ring" (= LotR 1) care .. cum s-o zic pe scurt: doesn't drag. E mult mai putin superficial decat prima parte, si cu mai putine lungimi decat ultimele trei filme din universul Tolkienesc. Probabil si povestea in sine ajuta un pic, pentru ca se apropie cumva de final (cam ingrijorator de mult as putea zice = tare ma tem ca ultima parte iar o sa fie overfilled cu teste a produselor de fierarie pe spatele locuitorilor din Middle-Earth). Scenariul insa e o adaptare buna dupa carte in cazul asta (facand abstractie de cliseele din replici), suficient cat sa dea chiar mai multa adancime unei povestioare pentru copii decat tin eu minte ca ar avea. Din pacate regia zic eu, e ceea ce trage inapoi toata productia...

Asta e o chestie care am sesizat-o de ceva timp la Peter Jackson, mai exact de la "Return of the King" incoace, confirmata si la "King Kong", prima parte din "The Hobbit", samd, etc. Bucatile de script care au maximul de impact emotional pe viewer is cam la gramada cu restul pe cum sunt tratate, sau, probabil mai rau, sunt lungite excesiv. Pe ce idee nu stiu. Probabil ca longer scenes make the feelings more intense .. Eroare. Exemplul perfect e finalul din LotR care tine mai bine de juma de ceas dupa ce inelul e topit, suficient ca tot impactul creat de film asupra ta la punctul ala sa aiba aceeasi soarta de meltdown si disparitie. Na, intamplator cateodata ii mai iese cum trebuie, si "Hobbitul" curent face cat de cat parte din categoria asta. Pesemne, ironic, pentru ca n-avem ceva de impact major. E doar o pregatire a finalului, si e facuta decent sub aspectul asta. Doar decent si nu mai mult pentru ca asa cum ziceam exagerari avem inca suficiente. E mult de cand am citit "The Hobbit" si a fost nevoie de un quick read pe Wikipedia sa-mi mai amintesc una, alta. (light spoiler) De exemplu, in carte exista intr-adevar o evadare in butoaie duse de apa. No problem with that, dar ma indoiesc ca avem vreun elf care sa incerce ceva in sensul unui spagat a la Van Damme pe doua din ele tragand si cu arcul in acelasi timp in hoarda de orci de pe mal. Si exemplele pot continua. Pe de alta parte, niste sincronizari (destul de stupide) la secunda, cum ar fi pe o secventa de actiune din startul filmului, te anunta destul de rapid ca trebuie sa-ti cobori standardele de toleranta.

Cum ziceam, scriptul (aceleasi Fran Walsh & Philippa Boyens ca main authors) e insa ok, cu toate adaugirile pe care le luam la misto nu demult intr-o intrare de preview. Intr-adevar, introducerea lui Legolas printre elfii din poveste e destul de gratuita (cel putin pana acum), dar cum vine la pachet cu .. Tauriel, care nici macar nu cred sa existe in vreo scriere de Tolkien, n-o sa ma mai plang. Si nu-i din cauza ca o prefer pe Evangeline Lilly lui Liv Tyler (although .. :P), ci pentru ca avem un soi de romance thread adaugat la poveste. Din nou, nu m-a pocnit brusc apetenta pentru love stories de care de obicei ma cam feresc. Faza e ca pentru unii poate parea in plus, dar la "complexitatea" (cu ghilimele mari) care o are materialul "The Hobbit" orice ita decenta de subplot nu cred ca are decat cum sa ajute. Pana la urma, chiar lasand ce-i in plus la o parte, si materialul de baza mi se pare mult mai ok tratat ca pana acum. In special modelarea de caracter pe doua personaje (spoiler free): Thorin, the dwarf leader pentru care ni se dau semne discrete vis-a-vis de ce urmeaza, si Bard, un om despre care mai multe n-o sa zic, dar care e introdus excelent de script prin prisma ajutorului si ulterior frictiunilor cu primul amintit.

Nu vreau sa ma mai lungesc prea mult cu partea de tehnic care sta foarte bine, ca si restul filmelor din serie. In special pe imagine. As remarca in special partea legata de traversarea Mirkwood (minor spoiler) in ciuda a cat oi fi eu de arahnofob. Avem o alternanta foarte faina de la niste filtre reci pe gri/albastru la unele calde pe un apus de soare, care se leaga implicit si de "nuantele" actiunii in desfasurare.

Ma intrebam daca nu cumva supraevaluez filmul (iar) din cauza asteptarilor slabe si diferentei care a facut-o. Dar daca ma gandesc bine, am avut asteptari la fel de jos si la prima parte, care din pacate s-au confirmat, deci cred ca is destul de obiectiv pana la urma. Raman la opinia poate prea incapatanata ca "The Hobbit" n-are cum prin prisma povestii sa ajunga la nivelul LotR, dar daca partea a treia, se mentine macar la nivelul celei curente, avem sanse mari pentru un fantasy de top, iar primul "Hobbit" sa ramana ca un soi de "The Phantom Menace" (= worst Star Wars) in universul filmic Tolkienesc.

Rating: 4 out of 5

La Migliore Offerta (2013)

"Lambert are you married ?"
"Yes. Nearly 30 years."
"What's it like, living with a woman?"
"Like taking part in an auction. You never know if yours will be the best offer."

Am ajuns iar vineri fara optiuni pentru o intrare de blog. Asa ca am zis sa arunc un ochi pe filmele de la European Film Awards decernate saptamana trecuta, si sa vad daca dau peste ceva interesant. Cum castigatorul marelui premiu, "La grande bellezza", mi s-a parut pasibil sa-mi ingroape complet dispozitia si asa jalnica din ultima perioada, m-am indreptat spre alta productie italiana dintre nominalizari - "La migliore offerta". Eroare majora ... film superb ...

Nu prea stiu de unde s-o apuc, in ciuda orei imposibile filmul lasandu-ma un pic fara somn ... dar cam ametit de cap (nu, n-am pus mana pe nici o sticla insa desi as avea ceva tentatii). O sa incerc o abordare mai ... lighthearted, desi mi-e cam greu = I don't know what follows. Dar s-o luam pragmatic pentru inceput... Dupa cum sugereaza si citatul din start, filmul e de fapt o coproductie, dialogul fiind in engleza. Ca personaj principal il avem pe Virgil Oldman, un proprietar si principal manager al unei case de licitatii de succes, un tip trecut de prima tinerete, expert in antichitati, singuratic, excentric, si cu o avere aparent consistenta adunata de pe urma afacerii pe care o conduce. Intr-o zi cu soare accepta cu greu evaluarea unei proprietati, sau mai exact a bunurilor aferente scoase spre vanzare, la insistentele fiicei proprietarilor decedati, Claire Ibbetson. O mica problema apare insa intr-o zi cu ploaie, cand dupa 40 de minute de asteptare pentru intalnirea stabilita, omul nostru lasat in strada in fata portii inchise se vede nevoit sa ia cale intoarsa. Clienta revine insa, si dupa alte insistente prelungite reuseste sa-l convinga pentru o a doua intalnire. Surpriza insa, domnisoara nu e prezenta nici tura secunda, in locul ei un tip angajat sa aiba grija de casa facand turul de onoare prin incaperi. Moment la care domnul Oldman prinde cunostinta de doua lucruri: 1) clienta sa n-a mai fost vazuta de nimeni de ani buni, fiind aparent agorafobica si 2) in pivnitele incintei se gasesc aparent piese dintr-un angrenaj al unui robot automat unic vechi de secole.

Suficient. Mai mult nu merge sa povestesc din subiect. Filmul e .. dureros de previzibil, unde "dureros" nu se refera la faptul ca e previzibil, ci la ce nu vrei sa vina dar stii ca vine. Ma rog, cel putin pentru unii. Cum poate sugereaza si citatul din start printre randuri, povestea vireaza la un moment dat spre un romance .. intre un tip mai aparte care da peste o femeie aparent si mai aparte. Nu prea am dispozitia necesara acum (si cum nu cred ca as fi avut-o de ceva ani, ma cam indoiesc ca o s-o am curand) sa intru in detalii vis-a-vis de twisturile posibile in asemenea caz, atat in film (care oricum ar genera spoilers pe paine) cat si ca situatie in sine. Dar ce pot sa fac e sa revin la scenariu care nu cred ca vrea sa-ti ascunda finalul prea mult, dar reuseste sa mascheze fin multe multe alte aspecte care daca reusesti sa le vezi probabil adancesc mai mult impactul finalului. As putea porni de la constructia automatului care merge in paralel cu "deconstructia" personajului principal, si m-as putea opri la chestii minore cum ar fi alegerea alegorica a numelui protagonistilor - Virgil + Oldman vs. Claire + Ibbetson. Posibil sa bat campii, dar give a thought after the movie ca oricum inainte nu zice nimic, si daca nu-i clar pentru ultimul din cele patru google dupa "Peter Ibbetson".

Sa intru un pic in zona de productie. Practic filmul are scris mare Giuseppe Tornatore pe el, care dupa mine ramane cel mai bun regizor italian la ora curenta, desi nu vad prea multe filme din zona aia. Scriptul ii apartine de asemeni, si nu mai zic decat ca, pe langa "Prisoners" vazut de curand (pe cu totul alta nisa insa), e probabil printre cele mai inteligente care le-am prins in ultimii ani (desi are si ceva gauri pe ici pe colo). Despre actori .. si de bine si de rau - Geoffrey Rush face un rol bun, dar mi s-a parut mult prea teatral in cateva scene. O surpriza interesanta a fost prezenta feminina Sylvia Hoeks care initial mi s-a parut amatoresc de inexpresiva, dar povestea mai incolo explica multe ... Pe tehnic, imaginea (Fabio Zamarion) e probabil cea mai buna vazuta anul asta intr-un non-action movie (apropo de "Prisoners" bate de departe ce-a facut Roger Deakins acolo, cel putin pe cadraj si cromatica pentru ca pe spatiu vizual de expresie filmele totusi difera). Coloana sonora, cel mai bun produs Morricone cred de la "Untouchables" incoace, e una relativ linistita, dar cu cateva nuante vocale pe ici pe colo care iti lasa ceva fiori.

Sa revin la citatul din start ... E o discutie pasagera cu un personaj secundar din film, care aparent e oarecum paralela cu actiunea. Din nou insa, sensul nu vine imediat, ci undeva dupa final credits, cand poti sa arunci o reflectie asupra "the best offer". Poate nu stii daca o fi cea mai buna, dar in ce directie ? Prea jos, sau prea sus ? Ai nevoie sau nu de obiect ? Stii sigur daca licitezi pentru un fals sau pentru original ? In final insa .. "There's something authentic in every forgery." Oricat de amar ar fi, poate uneori e mai bine ca ai scos "the best offer" si luat acea mica parte ;) Doar sa nu platesti totusi prea mult ...

Rating: 4 out of 5

Winter-Spring 2013-2014 Movie Preview - Part 2

Ca de obicei, foarte multe optiuni n-am pentru partea a doua de previews, in special din cauza lipsei de trailere cu 3+ luni inainte de lansari. Dar din cele existente, hai sa vedem ce aduce primavara viitoare ...

In Martie avem ceva ce se vrea o alternativa probabil la "Fast & Furious" (care oricum, in lumina ultimelor evenimente are sanse sa se opreasca la episodul 7). Cum insa ca story sa duci pe ecran un joc ca "Need for Speed" e probabil la fel de promitator ca o ecranizare a "PacMan", probabil ar fi mai interesant sa caut un documentar vis-a-vis de inovatii in industria auto in loc de trailerul de mai jos ...
"Divergent" arata ca un "Hunger Games" remixat, orice ar zice unii ca nu-i asa. Singura parte care imi da ceva sperante e ca regizorul, Neil Burger, e responsabil de doua filme bune, ambele cu ceva elemente de fantasy sau SF: "The Illusionist" si "Limitless". Si totusi, trailerul + povestea aparenta par sa zica destul de clar ca n-o sa fie altceva decat "yet another teen SciFi romance" ...
Saptamana trecuta am reusit sa scap (incredibil) de superhero movies. Tura asta avem o gramada. Aprilie incepe cu "Captain America 2". La cata apetenta am eu pentru gen, pot sa zic ca prima parte a fost chiar acceptabila, dar in mare masura din cauza ca actiunea a fost plasata in timpul WW2. In concluzie, nu stiu ce sa zic vis-a-vis de noul episod. Well, one good thing - it has Black Widow (Scarlett Johansson) in it :P
Probabil cel mai solid rol de la revenirea lui Schwarzenegger pe ecrane e in "Sabotage". Regia + scriptul apartin lui David Ayer ("Training Day", "Harsh Times", "Street Kings", "End of Watch"). Probabil nu-i foarte greu de anticipat ca filmul o sa fie un thriller cu actiune dura fara prea multe nuante comice (om vedea cat de bine ii mai iese o partitura lui Arnie in contextul asta).
In Mai ne intoarcem la universul Marvel in "The Amazing Spider-Man 2". Is prea plictisit de gen sa mai comentez (and no Black Widow here).
Intrebare de baraj: ce-i mai iritant ca un superhero movie ? Raspuns: un film cu mai multi supereroi. Nu, inca n-am ajuns la "Avengers 2", avem varianta mai light = continuarea la "X-Men" ( still, no Black Widow here :( ).
In final de Mai avem probabil cel mai interesant titlu din toata seria de azi - "Maleficent" - sau "Frumoasa din Padurea Adormita" vazuta din perspectiva ursitoarei rele. Ca subiect de fantasy suna promitator, dar din pacate (trebuia sa fie ceva ...) nu tin minte sa fi vazut vreun debut regizoral de success din partea cuiva care a facut cariera in VFX (Robert Stromberg in cazul de fata). Poate ma contrazice, desi parca deja avem cam mult accent pe CGI in trailer ...
Cam atat cu runda de previews. Data viitoare ne-ntoarcem la recenzia saptamanala obisnuita ...

Winter-Spring 2013-2014 Movie Preview - Part 1

Cum si-asa n-am apucat sa vad nik care sa merite o intrare de blog saptamana asta, ma sincronizez perfect din nou la final de Noiembrie cu trecerea obisnuita in revista a premierelor anuntate pe urmatoarele sase luni. Deci, sa intram in paine ...

Pentru inceput de Decembrie avem "Out of the Furnace". O drama care la prima vedere parca-mi aduce un pic aminte de "Winter's Bone". Ramane de vazut daca si confirma la acelasi nivel. Trailerul pare relativ promitator ...
Sa fiu sincer, am stat pe ganduri pana sa includ "The Hobbit" partea a doua, in enumerare. Stau si ma gandesc cam ce se mai poate stoarce din franciza asta, dupa ce dintr-o cartulie pentru copii se fac trei filme (primul umplut consistent cu arte martiale pitico-orcesti ca sa justifice durata), iar al doilea aparent in lipsa de idei trantindu-l pe Legolas in poveste (ma gandeam daca sa recitesc cartea sa ma conving ca nu-i acolo, da' un quick look pe Wikipedia mi-a confirmat). Doar, doar mai creste un pic box office-ul din cauza fanelor lui Orlando Bloom. Dar na .. hai sa mai dau o sansa, si sa sper in continuare la un miracol = adaptarea sa duca un kids story un pic mai aproape de subiectul mult mai complex din LotR. Om vedea ...
Finalul de Decembrie aduce ceva ce unii par a considera deja cel mai prost film al anului: "47 Ronin". Ca sa fiu fair, nici regia si nici scenaristii nu-l prea recomanda. Dar dupa experiente trecute ca "Ninja Assassin" sau "The Warrior's Way", ingropate pe nedrept de critica americana care pare sa aiba oroare de orice fantasy/action cu tenta asiatica, cine stie. Poate, poate avem o surpriza ...
Ianuarie pare destul de searbad in productii anuntate, asa ca sa-mi fie iertat dar o sa-mi fac un hatar si o trec la o serie de horrors (si-asa scriu intrarea asta tarziu in noaptea de Sf. Andrei deci mere ca atmosfera :P). Incepem cu "Open Grave", un indie cu un subiect suficient de catchy ca sa-mi prinda atentia. Te trezesti amnezic intr-o groapa plina de cadavre. Who are you and how did this happen ? (din pacate insa trailerul cam taie din mister ...)
"Devil's Due" pare a fi mai hardcore. Iar am stat pe ganduri daca sa-l adaug sau nu in enumerare, nu atat din ratiuni de bloody disgusting stuff peste care mai pot trece, ci din cauza ca-s satul de lame reused stories ("Rosemary's Baby" meets "The Omen"). Mai mult, mai e si in mult prea utilizatul si deja enervantul stil de mockumentary. Da' daca 20th Century Fox a finantat asa ceva, poate or fi mai mult decat pare ...
Inchei Ianuarie cu ceva ce n-am mai facut pana acum in intrarile de preview. O anti-recomandare. Care nu-i horror (desi cand auzi "I, Frankenstein" poate asta iti vine in minte). Si asta probabil e singura parte care o are in comun cu "Frankenstein" - the classic novel, care e de fapt o drama in toata regula cu nuante de SciFi si romance. Si una cu atat de multe sensuri incat o blasfemiere de genul celei de mai jos, nu mai merita alte comentarii ...
In Februarie vine in sfarsit dupa ceva delays, "RoboCop" the remake. Am vazut multe pareri foarte circumspecte vis-a-vis de film. Eu prefer sa dau credit totusi, si sper macar la ceva sa zicem atat de decent cat a fost remake-ul la "Total Recall". Pana la urma story-ul original a fost unul bun, iar regizorul e Jose Padilha care are in CV "Tropa de Elite" deci nu-i chiar cules de pe drumuri ...
Ok, daca e sa am o comedie printre titlurile de azi, let it be a guilty pleasure :P : "Vampire Academy". Poate incredibil, dar filmul e ecranizare dupa un roman. Si ca sa mai ridic putin stacheta regia ii apartine lui Mark Waters care a fost responsabil de "The Spiderwick Chronicles", unul din putinele fantasy-uri din iuresul de dupa LotR care au reusit sa fie mai putin ridicole si mai mult heart-warming ...
Pe final de Februarie Liam Neeson se intoarce in "Non-Stop". Sub acelasi regizor ca in "Unknown" si cu aceeasi atitudine ca in "Taken". Sa mai zic mai multe ? ...
That's it for the winter. Next time, the spring ...

Rosencrantz & Guildenstern Are Dead (1990)

"That we find out the cause of this effect, or rather say, the cause of this defect. For this effect defective, comes by cause: Thus it remains, and the remainder thus." ... Cred ca am cam imbatranit, sau obosit, sau ambele. La care se adauga si ca nu m-am omorat niciodata dupa Shakespeare sau replici in pentametru iambic ca intro-ul de mai sus (desi din cand in cand au farmecul lor). Suficiente premise cat probabil sa nu pot aprecia atat cat trebuie "Rosencrantz & Guildenstern Are Dead". Chiar daca nu-i chiar Shakespeare, ci un pic mai contemporan = Tom Stoppard. Mai mult, ca sa am si motiv de oftica ca bonus, am avut surpriza neplacuta sa vad un inceput de film din '90 aproape similar cu un intro de story pe care ma chinui s-o termin de vreo doi ani si n-apuc. Well, trecand peste .. Poate ar fi indicata o descriere mai exacta a cine-s personajele cu nume exotice din titlu. Shall we begin, therefore ...

Filmul e ecranizarea unei piese, chiar in regia autorului de mai sus, al carei subiect se invarte in jurul existentei efemere a doua personaje secundare din "Hamlet": Rosencrantz si Guildenstern. Piesa destul de cunoscuta din cate stiu, dar pe care n-am avut ocazia sa o prind pana acum live pe nici o scena. Concis, ce avem aici e o comedie absurda. In varianta shakespeareiana originala, cei doi din titlu se afla in pozitia de amici, sa zicem, ai lui Hamlet, fiind pusi insa de regele uzurpator al Danemarcei sa-l tina sub observatie. In prima faza ... Mai urmeaza si faza doi, dar as divulga prea mult din filmul de fata, pentru ca inevitabil subiectele se intersecteaza. Mai important e ca in original, Rosencrantz si Guildenstern sunt realmente personaje secundare, fara prea mult spatiu de actiune in piesa (daca nu ma lasa pe mine memoria). Ce face filmul de fata e sa ne dea o poveste a lor, sau altfel zis sa construiasca in jurul ideii: unde-s si ce fac Rosencrantz si Guildenstern cand nu-s prezenti in scena. De la filosofie absurda, teorii existentiale, descoperirea hamburgerului, acceleratiei gravitationale sau a unui perpetuum mobile .. si altele, revenind evident la partile unde au un rol in subiectul original, dar rol de care nici ei nu-s prea convinsi ajungand atat de confuzi incat nu mai stiu cine e Rosencrantz si cine Guildenstern. Eu nu mai tin minte Hamlet atat de bine, dar filmul ni-i plaseaza intr-o lumina mai mult neutra decat negativa, de genul indivizi nepotriviti plasati de cine poate la locul potrivit.

In caz ca Tom Stoppard nu suna foarte familiar, e scenaristul oscarizat pentru "Shakespeare in Love". Dar ca referinta pentru ce avem aici probabil un exemplu mai bun e "Brazil" al lui Terry Gilliam, la care a fost coautor. Desi sincer sa fiu, inca o data - ori am imbatranit eu, dar "Brazil" pentru mine a fost mai usor de "mestecat". Aici avem parca prea multa adancime in umorul absurd, care eu cel putin la ora curenta nu mai am rabdare sa-i descalcesc toate itele care se vor a fi acolo printre randuri. In mod normal apreciez asa ceva, dar scenariul de fata e prea dens si devine obositor. Plus, ma repet, tre' sa-ti placa Shakespeare. Ca aprecieri, ca tot am zis de Gilliam pot sa remarc pozitiv nota de suprarealism (desi clar nu atinge acelasi nivel ca in "Brazil"). Dar cel mai tare punct al filmului sunt rolurile excelente facute de Gary Oldman si Tim Roth, care ma fac sa cred ca piesa pe o scena de teatru, unde interpretarea are pondere mult mai mare, prinde mult mai bine decat pelicula de film, cel putin in cazul asta. And that shall be all for now ...

Rating: 3 out of 5

6y & Odd Thomas (2013)

Ok, am reusit cu chiu cu vai sa ajung la 6 ani de blog. Cum nu-mi plac aniversarile pare :) n-am chef sa zabovesc prea mult la asta. Iar declar public ca nush cat mai reusesc sa-l tin deschis. Dar, cum anul asta parca am avut ceva mai putine intreruperi ca in 2012 .. sa speram ca prind 7 ;) Pana una alta ar trebui sa scriu despre un film care sa merite cat de cat ocazia :) Asa ca m-am oprit la "Odd Thomas", poate nu asa de bun ca ultimele intrari .. dar totusi suficient de aparte ca sa-l iau ca subiect azi ...

Filmul e o ecranizare dupa Dean R. Koontz. Nu ma ajuta memoria acum sa citez prea multe din scrierile respectivului dar ca gen sa zicem ca e undeva intre SF, thriller si un pic de horror (sau cel putin o tenta ceva mai dark pe ici pe colo). In rezumat, daca iti place Stephen King, probabil n-o sa-ti displaca nici Dean Koontz. Revenind insa la topicul exact = "Odd Thomas", filmul e din ce-am auzit singura adaptare pana acum de care autorul nu s-a dezis (si vazand altele pot sa inteleg de ce). Subiectul suna cam asa: Intr-un orasel minuscul (si dupa nume = Pico Mundo), dar cu o forta de politie si aparent o criminalitate un pic peste limita credibilului pentru aparenta de provincie linistita, isi duce viata Odd Thomas. Un tip la vreo ~20 de ani, angajat ca bucatar intr-un restaurant, fidel prietenei din copilarie, cu o existenta aparent simpla fara prea multe obligatii, dar cu un talent secret. Poate comunica cu cei plecati pe alt taram, sau .. cel putin ii vede. Si ca "experienta" sa fie mai intensa, in particular se intersecteaza cu victime cu sfarsit violent, pentru care se simte nevoit sa aduca linistea - de unde si taglineul posterului: "I might see dead people ... but then, by God, I do something about it."

Dar povestea nu se rezuma la o variatie pentru "The 6th Sense". Odd Thomas mai are si alte abilitati derivate, cum ar fi un simt pentru prevazut situatii in care urmeaza sa apara noi locuitori ai lumii de dincolo. Ca sa inchei rezumatul, secretele lui Odd nu-s doar ale lui, ci le mai cunosc si un mic grup de apropiati cum ar fi seful politiei locale, sau Stormy - prietena de-o viata. Care cu timpul par sa fi acceptat ciudateniile lui Odd, mai ales ca viata pare ceva mai sigura cu el prin preajma. Lucrurile insa se complica cand tipica rezolvare "obisnuita" a unei noi crime petrecuta in oras, e inlocuita cu evenimente ce parca prevestesc iadul pe pamant. Sau cel putin in comunitatea din Pico Mundo. Ei si de aici mai departe, las detaliile pentru film ;) ...

Productia e regizata de Stephen Sommers ("Deep Rising", "The Mummy", "The Mummy Returns", "Van Helsing", "G.I. Joe"). Poate nu suna prea incurajator, prin prisma ultimelor titluri. Cine le-a vazut pe primele si e in stare sa aprecieze o productie care, ca si "Lone Ranger" de care scriam ultima data, e suficient de fun si immersive, stie ca omul asta poate produce ceva care sa te prinda intr-o poveste. Iar eu tot asteptam de la "Mumia" incoace. Ei, nu-i chiar acelasi lucru (lipsa de succes in timp = lipsa de fonduri) dar e probabil cel mai bun film de-atunci pana acum al respectivului. Se vede pe ici pe colo bugetul strans. Actori relativ necunoscuti care mai dau pe laturi, cu exceptia lui Anton Yelchin in rol titular si Willem Dafoe pe langa. Efecte care arata destul de fain, dar parca se vede ca se putea mai mult. Si totusi nu conteaza .. Pentru ca filmul prinde. Mai ales daca esti pe undeva intre 30-40 de ani si ai trecut prin cinema in anii '90 = ai nostalgia perioadei respective :) E drept ca materialul de la baza contribuie mult, dar farmecul vine din altceva. Sa luam atmosfera de orasel sub alerta + "the teen movie flavor" din "Scream"-ul lui Wes Craven, replicile de duh si chimia superba a cuplului din "The Mummy" + nuanta de comedie neagra din "The Frighteners" al lui Peter Jackson (cand inca n-avea numele de-acum si lungea filmele mai putin ca LotR). Cum suna, puse la un loc ? Enjoy ;)

Rating: 4 out of 5

PS: Apropo, ca paranteza, daca n-ai vazut "The Frighteners" si iti place "Odd Thomas", check it out - you'll love it. Subiectul e foarte similar si filmul e cred peste ce avem aici + Michael J. Fox face probabil cel mai fain rol intr-un SF/action in afara seriei "Back to the Future".

The Lone Ranger (2013)

Nici nu stiu de unde sa incep. As putea cu cele vreo cinci recenzii negative care tocmai le-am citit sa vad de unde atata bashing pentru filmul asta, intrebandu-ma daca e sabotaj sistematic anti-Disney pentru superproductiile care incearca si altceva decat ce se stie deja ca place la public (= serii cu pirati si reboot la serii cu pirati), sau e doar cretinism chior si temperament de turma in critica de peste ocean. As transforma insa intrarea asta intr-una de atac direct si as fi tentat sa iau liniuta cu liniuta ce a scris unul si altul asta vara la lansarea filmului si sa demonstrez fie cat de ipocrit e, fie cat de ignorant, dar probabil rezultatul ar fi boring si nu cred ca ar face dreptate pentru "The Lone Ranger".

Sa nu fiu inteles prost. Daca stau si ma uit la intrarile mele de ani incoace, in cele mai multe cazuri sunt in acelasi ton cu rankingul dat pe mai toate siteurile de profil. Deci nu e o parere generala, dar vad ca tot dau peste cazuri (ca si "Gravity" de curand) cand chiar is uimit de cat de consistent e fie apreciat sau denigrat un film care e clar departe de polul unde a fost plasat de "experti". Ok, I'm outraged, presupun ca e deja clar :) .. Hai sa incerc sa zic si ceva mai util pentru subiectul de facto al intrarii curente ... In primul rand, asta nu e un film care sa fie luat ca un western standard. Un western in sensul clasic incearca cel mai des un grad de realism suficient ca sa para credibil. Optiunea lui Gore Verbinski pentru "Lone Ranger" e asa de western in sensul clasic cam cat e "Rango" ca sa "citez" din filmografia aceluiasi regizor. E clar din primele minute ca filmul asta nu incearca sa se ia in serios, ba din contra ca incearca pe unde poate in paralel cu actiunea si o ironie sau poate chiar satira fina asupra genului. Asa de fina insa ca probabil cine asteapta cu limba scoasa musai un produs care sa fie un amestec intre John Ford sau Sergio Leone n-are cum sa o vada. Cred ca am mai zis-o, un film care da de inteles clar ca "what you see is just a story, don't try this at home" are din start circumstante pentru cat bate campii, unul care chiar se vrea credibil in ce pare a fi (= ultimul Bond spre exemplu) nu prea.

Povestea e simpla, si de asta nici n-am vrut sa incep cu ea. Nu vreau sa divulg prea mult. Calaretul singuratic, la origini un procuror pacifist deziluzionat de lipsa de putere a justitiei a la carte in vestul salbatic, si .. sa-i zicem amicul sau, Tonto, un indian cam "dus" in versiunea asta, au niste scoruri de rezolvat cu o serie de indivizi rai, mai rai si foarte rai. Asta e una din problemele majore ale filmului dupa unii, care daca au mai mult de un personaj negativ deja neuronii din creier devin derutati. Si mai rau, daca the bad guys sunt introdusi in poveste gradat in loc sa avem cafteala simpla cap-coada cu tinta precisa, deja e prea multa poveste (desi sincer sa fiu, tre sa fii naiv sa nu te prinzi din start who's the real evil mastermind, dar deh ...). Da, filmul e lung. Are doua ore si jumatate. Si da, povestea in sine e scurta. Dar culmea e chiar o poveste, nu explozii si action scenes de minim 10 minute restrictionate la replici monosilabice a la Michael Bay. Ok, avem cateva fire secundare de actiune gratuite, dar au cat de cat o legatura cu povestea. Scenariul e inca o data foarte fin in nuante, un ton intunecat spre lugubru pe ici pe colo care sa-ti puna in vedere ca "life in the wild west was wild indeed", cate o scena din cand in cand care da spre suprarealism (foarte fain integrate, dar asta tine mai mult de gust), si toate astea nu fac decat sa sublinieze clar pentru cine are ochi ca ni se livreaza o poveste si nu un western.

Tehnic filmul e superb. Sper sa nu gresesc si sa fie vreo versiune de care nu stiu, dar filmul e exemplul perfect ca se poate si fara 3D (ma intreb daca asta n-o fi unul din motivele ascunse pentru care si-a luat palmele primite, dar deja ma simt ca generez o teoria conspiratiei, deci ma abtin de la mai mult ca ar mai fi). Lucrul cu camera e peste tot ce am vazut intr-un film cu actiune solida de multa vreme incoace. Nici nu stiu ce exemplu sa dau, dar scenele de actiune chiar is filmate fain si in asa fel incat sa iti dea, in 2D, un feeling clar de miscare in spatiu. Nu mai zic de filtre si lumina, dar asta e ceva cu care m-am obisnuit la Verbinski de cand am vazut "The Ring". Nu stiu cat e de la el sau de la directorul de imagine, Bojan Bazelli care e acelasi. Trecand pe zona audio, tot vreau sa ma conving de ceva vreme ca Hans Zimmer e cam overrated in ultimul timp, dar vad ca nu reusesc. E intr-adevar un soundtrack departe de ceva original, cu influente clare de un pic de Morricone pe ici pe colo, si evident un aranjament la uvertura Wilhelm Tell, dar prinde atat de bine pe scenele pe care e folosit incat nu pot sa zic nimic de rau.

Ca sa trag linie si sa dau un exemplu de film care tinde sa se apropie un pic ca feeling, probabil comparabil ar fi "The Mask of Zorro" din '98 cu Banderas, nu atat ca idee de erou mascat principal ci ca element comic si deviatie de la un western standard. Altceva .. e genul de film care sa il iei ca pe o iesire totala din real, si sa te bucuri pentru cat mai mult timp de o poveste = un motiv pentru care chiar nu vad o problema cu lungimea. Nu o poveste care sa-ti puna neuronii la lucru, dar nici sa-ti dai palme peste cap de cat de tampa e, sau sa incepi sa casti la scene de actiune interminabile. Una insa in care ai replici suficient de "witty" ca sa te tina treaz. Poate n-o fi chiar "Star Wars", "Indiana Jones", "Back to the Future" sau "Neverending Story", asa cum n-au fost nici "Prince of Persia" sau "John Carter", dar eu sper ca Disney o sa mai scoata in continuare esecuri din astea de critica, chiar daca din cauza asta cam ajunge sa piarda bani cu ele. Pentru ca, in afara de surprinzatoarea exceptie "Pacific Rim" si evident "Star Trek", cred ca is cam singurele superproductii din ultimii ani care au reusit sa-mi lase la final acelasi sentiment de "my brain got trapped in a story for the last hours, and it was nice ;)".

Rating: 5 out of 5 (ca sa fac un pic de dreptate ca m-am lasat influentat de ratings si n-am vazut filmul in cinema, si o merita din plin)

Ravenous (1999)

Am decis sa scriu intrarea asta din doua motive, ambele total atipice atat pentru blogul asta cat si personal vorbind. Primul ar fi ca "Ravenous" s-ar plia sa zicem pe .. ziua de Halloween care tocmai vine, si care ma lasa total rece in mod normal. Al doilea e ca am aflat ca regizoarea productiei s-a stins saptamana trecuta, si chiar daca in alte cazuri de-a lungul timpului am evitat intrari de gen, am simtit nevoia ca de data asta sa punctez macar un pic un nume care probabil nu zice nimic: Antonia Bird, dar care, cel putin ca o opinie personala, a lasat in urma una din cele mai bune productii in genul horror facute vreodata ...

Avand in vedere ca scriu despre film din amintiri, nu stiu cat o sa scap sau nu din vedere, si sa-mi fie iertata ordinea poate haotica de desfasurare a ideilor ce (probabil) urmeaza. Sper sa nu scap esentialul pentru ca am vazut filmul de-a lungul timpului cred de cel putin sapte ori. Tot de-a lungul timpului am ajuns la concluzia ca e un film care ori place mult, ori absolut deloc. Nu stiu daca am intalnit pe nimeni care sa-mi zica ca i s-a parut "asa si asa", iar pe categoriile plus si minus cred ca daca as sta sa numar din cate pareri am prins ar fi cam egal impartite. E un horror asa cum am zis, dar cu un subiect mai putin abordat - canibalism - si tratat intr-un context si mod care poate surprinzator il fac "digerabil" :) (no pun intended). Pentru ca filmul merge un pic mai departe ca esenta de tema de suprafata, plecand de la intro-ul preluat din Nietzsche "He who fights with monsters must be careful not to become one" care, ironic, ramane probabil cam singurul percept din filosofia respectivului neatacat de film. Pentru asta trebuie sa dau credit de fapt unei intrari de blog, nu mai stiu de unde, peste care am dat candva si care chiar dezbatea mai in detaliu subiectul Nietzsche vs. Ravenous :). Pentru ca filmul, pe langa caracterul de horror e o satira fina legata de conditia umana, si mai specific de importanta vietii. Probabil n-are foarte mult sens ce am scris pana acum, dar sper ca macar am facut curios pe cine citeste, asa ca hai sa zic vreo doua cuvinte si despre subiect ;) ...

Actiunea e plasata undeva la mijloc de secol 19. In urma "bravurii" aratate in timpul razboiului Mexicano-American - a se citi ascunzandu-se sub un morman de cadavre, dar iesind cu sansa ca supravietuitor victorios dintr-o situatie imposibila - John Boyd (Guy Pearce) in loc sa fie trimis la curtea martiala e avansat la capitan si detasat sa completeze contingentul unui fort izolat, undeva in munti inainte de un pasaj spre California. Resemnat, cu moralul de parca mai bine ar fi pierit in lupta, ajunge sa se alature deci unui efectiv de vreo sapte personaje - 5 militari si 2 civili, care mai ciudat ca altul, incartiruiti in locul respectiv. Intr-o seara de iarna geroasa "linistea" fortului e tulburata de un tip mai mult mort decat viu (Robert Carlyle), inghetat, care dupa ce-si revine incepe o poveste lugubra despre o calatorie terminata prost spre California, si efectele foamei asupra grupului ratacit in munti din care a scapat inainte sa ajunga cina. Restul povestii, in film ;) ...

Pe langa interpretarea actorilor care construiesc superb caracterele, o chestie de remarcat in film e coloana sonora - Damon Albarn si Michael Nyman, care e probabil unul din cele mai bune si in acelasi timp interesante soundtrackuri folosite vreodata pe un horror. As zice chiar ca rivalizeaza cu probabil the masterpiece care e "Psycho"-ul lui Hitchcock din punctul asta de vedere, dar efectul e cu totul altul. Greu de descris, trebuie vazut + auzit.

Caracterul de horror e dat probabil pe langa tema intunecata, de secventele cu sange, care sunt suficiente, dar nu avem nimic dus la extrem (a la "Saw" ca sa dau exemplul "clasic"). Cel putin in ce ma priveste, nu-i un film care sa dea cosmare sau sa te faca sa sari de pe scaun. Mai mult, cred ca satira si comicul (chiar asa negru si morbid) relaxeaza filmul chiar aproape complet ca "terror effect". Cred ca regizoarea, despre care am auzit candva ca ar fi fost vegetariana, a vrut printre altele sa faca si un pic de propaganda anti consum de carne si a reusit. Dar pe langa asta cum ziceam mai devreme, tema filmului e ceva mai adanca si se invarte in jurul motivatiei de a trai (sau lipsei), cu ce pret, si de ce. O sa ma abtin insa sa filosofez, mai ales ca n-am filmul fresh in minte, dar ca idee nu e productie de luat chiar lejer doar pentru entertainment. In particular, sunt multe detalii, de la simbolistica pana la expresii sau replici care se pierd in context in prima faza, dar daca ti-a placut ce-ai vazut, s-ar putea sa le descoperi ulterior. De exemplu, comandantul fortului sparge nuci cu cartile din biblioteca (parca) in debutul filmului si cu palmele goale in final. Sensul se leaga de starea personajului si replicile din punctele respective, daca mai tin bine minte (dar faza cu nucile n-o prinzi din prima ;) ). Si mai sunt multe asa. Nu stiu cat e doar scenariu (Ted Griffin) dar regia Antoniei Bird a fost exemplara. Chit ca e singurul film care l-am vazut de ea, si desi n-a avut foarte multe in cariera, asa cum am zis in start, am simtit nevoia sa nu las uitat numele care cel putin mie mi-a dat the best horror of the '90s. Si daca ai chef de un film de Halloween, consider this one .. you might hate it, you might love it, I don't know ;)

Rating: 5 out of 5

Un sample din soundtrack, pe scene din film ( sau 4 minute condensand toate momentele bloody :) ) ..
Scena finala (Warning ! = major spoiler, dar e cel mai bun calitativ clip care l-am gasit, desi nu prinde prea mult din ce merita in filmul asta) ..
Si o perspectiva despre film de la timpul respectiv din partea celor implicati (din pacate cu embedding disabled, so you need one more click) ..

Gravity (2013)

Aveam asteptari mari de la "Gravity". Probabil prea mari, si probabil asta mi-a determinat si verdictul final. La care vreau sa ajung cat mai repede, deci ...

Ce vezi in trailer e cam o treime din film cred. O sa ma abtin de la a zice cum se termina, dar nu ma pot abtine sa clarific ca filmul nu e un SF. Sau cel putin F-ul din SF lipseste. E un "disaster-movie", a la "Volcano", "Daylight", "The Day After Tomorrow", etc, samd .. desi cred ca o parte din astea chiar is "SF" comparativ cu "Gravity" (nu in sensul bun al cuvantului, daca ghilimelele nu-s suficient de clare). Ce-i ok in "Gravity" e ca e un disaster-movie foarte original ca idee. Ce nu-i ok e ca nu-i clar in privinta asta si ca vrea un pic mai mult decat e cazul. Sa incep cu nu-i clar. Sa fiu fair, trailerul nu-ti promite la propriu ceva in plus fata de un accident in spatiu, cu doi astronauti supravietuind si chinuindu-se (probabil) sa gaseasca o modalitate de intoarcere pe Terra. Dar te lasa sa crezi ca e mai mult de-atat. Daca mai arunci si un ochi pe IMDb, te abtii cand vezi ratingul gigantic de la a sonda subiectul prea mult (ca deh, nu vrei spoilers la "best movie of the year") dar vezi cu coada ochiului in casting un caracter pe nume Aningaaq, si evident genul de Sci-Fi e advertised peste tot, parca ai ceva mai multe asteptari decat "survive in space". Dar sa zicem ca-s subiectiv si n-ar trebui sa judec productia pe baza frustrarilor ca nu mi-a dat ce-as fi vrut. Fair enough. Dar mai era ceva mai sus - filmul in sine vrea mai mult decat da ...

Sa zicem ca daca ar fi fost la nivelul la care se vrea a fi as fi putut sa-l cataloghez ca un "Life of Pi" in space. Pentru ca pana la urma si "Life of Pi" tot prin categoria disaster-movie intra daca ar fi s-o luam la propriu. Dar e imposibil sa-l privesti asa avand in vedere complexitatea si adancimea story-ului. Inca un "spoiler" - in "Gravity" nu avem nici un "tigru". O sa las sa se inteleaga printre randuri ce vreau sa zic, cine nu-i in stare probabil a ramas impresionat de profunzimea spatiului cosmic crezand ca-i altceva. Pentru ca alta profunzime nu e in filmul asta. Totul e de suprafata. Is ok cu un film de actiune tamp care e menit sa-ti dea un timp de relaxare a creierului, is ok cu un thriller sau o drama bine construita care nu vrea sa-ti nasca intrebari existentiale dar are un subiect suficient de inteligent lucrat care sa fie apreciat, is ok cu un SF care se vrea deep si reuseste chestia asta lasandu-te pe tine sa gasesti ceva in el care-i in afara scenariului pus pe hartie. Pot aprecia un film care se incadreaza oriunde in aria asta si mai mult chiar. Ce ma enerveaza e o productie care-mi arunca in fata frecvent un mesaj de "uite ce (alt) mesaj iti mai transmit; e aici intre astea doua randuri; hai sa-ti trag o linie cu pixul sa fii sigur ca-l vezi; aceeasi culoare ca linia dinainte ? imi pare rau dar n-am alt pix" - ai sacrificiu, ai disperarea solitudinii, ai vointa de a merge mai departe, ai multe altele .. So what ? E acelasi efect care-l are randul care tocmai l-am scris. Zero = o simpla enumerare care o am in fata, si din care nu pot sa aleg ceva pentru ca toate is pe acelasi plan. Vrei sa impresionezi, lasa-ma sa descopar ceva daca se poate solo, si nu prea multe odata, altfel e doar un balon de sapun menit sa genereze o furtuna de sentimente cuiva usor impresionabil, dar care probabil dupa o zi n-o sa mai stie exact ce l-a impresionat. Si pesemne e multa lume in categoria asta de vreme ce succesul avut e asa de mare ...

Poate sunt prea dur, dar am "dispozitia" necesara. Sa inchei totusi intr-o nota pozitiva. Efectele si imaginea is superbe. Imi confirma in continuare, dupa "Tree of Life", ca Emmanuel Lubezki e probabil prea putin apreciat fiind clar in zona directorilor de imagine de top de la Hollywood, care au un stil destul de bine definit, dupa alde Richardson, Deakins, Kaminski si altii. Din nou subiectul e unul original pentru un film de gen (unde gen inca o data = "disaster-movie" si nu SF), si pentru genul asta are si o durata corespunzatoare, adica nu e lungit inutil si nici nu plictiseste pe parcurs, desi e un film fara prea mult continut (ma tem totusi ca e senzatia ca tot astepti sa primesti ceva ce nu mai vine). Coloana sonora e faina, dar nu m-a atins nici asta prea tare. Altceva .. nu stiu. Pentru un SF pe tema "lost in space" care e chiar SF si care are un mesaj mai .. unitar si acoperit cat de cat de o nuanta de thriller, ca sa iti pui un pic creierul la lucru, eu raman la "Sunshine" de Danny Boyle. Pe care il recomand, calduros ;)

Rating: 3 out of 5

Prisoners (2013)

Se pare ca s-a oprit "seceta" .. Sau o fi inceput sezonul de releasuri cu target la premiile de anul viitor. Poate ar fi bine sa ma abtin totusi sa nu deochi "the cinema karma" sau ce o stabili sansa de a prinde un film bun mai des decat media de o data la doua luni. Cu alte cuvinte "Prisoners" intra in aceeasi zona de recomandari pe care le pot face pentru ce-a adus toamna asta, dupa "Blue Jasmine" si "Rush". Dar sa vedem de ce ...

Filmul s-ar integra probabil pe nisa de "serial killer thrillers", cu diferenta ca in loc de criminal avem rapitor .. sau cel putin asa ne zice trailerul. Trailer care probabil a contribuit din plin (prin contrast) la impresia mea finala, pentru ca e compus in asa fel incat sa para ca iti ofera cam toata povestea pe tava si sa nu promita prea mult ca desfasurare filmica = mie cel putin mi-a redus asteptarile suficient incat aproape sa ignor filmul, daca n-as fi fost surprins de niste ratinguri marisoare pe mai toate site-urile. Deci scurt, reclama productiei, ne prezinta doua familii dintr-o suburbie americana care se trezesc dupa sarbatorirea Zilei Recunostintei cu efectivul redus, sau mai precis constata lipsa mezinelor. Politia pusa in alerta captureaza rapid un suspect vazut bantuind prin zona cu o rulota, dar nu e gasita nici o urma a celor doua fete in vehicul si in plus tipul e un tanar retardat care nu prea pare in stare sa comunice mare lucru. In concluzie e eliberat, chestie care pune pe jar pe unul din parinti care hotaraste sa faca legea de unul singur. Si asa ajungem la alta rapire, presupusul suspect fiind prins si sechestrat pentru a fi interogat "cum se cuvine", actiune la care e cooptat pana la urma si celalalt tata, mai reticent dar cooperant pana la urma sub tensiunea ca zilele trec si nimeni nu stie nimic de copii. Cam asta da trailerul. Filmul e lung insa - vreo doua ore jumatate - deci mai tre' sa mai fie ceva pe-acolo :) ...

Trebuie sa admit totusi ca prima jumatate are ceva lungimi, si desfasurarea e per total relativ lenta. Totusi, cand tinzi sa ajungi la concluzia ca ok, am in fata o productie decenta dar povestea era clara dinainte de primul frame, te trezesti cu cate o scena, cadru sau chiar simpla replica care cel putin in prima faza te deruteaza. Probabil nu destul de puternic sa-ti schimbi asteptarile, mai ales ca filmul tinde sa revina la aceeasi linie. Dar e suficient totusi ca sa-ti dai seama ulterior ca "everything makes sense" si ca probabil esti departe de un Sherlock Holmes contemporan avand in vedere cate detalii care ti-au fost date ai ignorat cand ai vazut finalul inainte de vreme. Ma rezum la un "light spoiler": in prima etapa de investigatii, o serie de indivizi cu antecedente in molestare de minori sunt interogati, in cazul unui preot alcoolic lucrurile mergand un pic mai departe, fiind gasit un cadavru ce zacea de ani buni in pivnita locuintei. Modul scurt cum iti e livrata toata faza asta, te face s-o iei ca pe-un fir secundar, care pare sa fie prezent in film doar ca sa-ti arate cat de creepy poate fi vecinul de peste drum si sa fie taiat destul de rapid. Well ... (trust me, e doar un light spoiler, nici nu m-am apropiat de alea heavy).

Ce vreau sa zic, si nu stiu daca m-am facut destul de clar, e ca filmul se joaca cu mintea ta la un mod care cel putin pe mine ma face sa-i consider scenariul cel mai inteligent pe care l-am prins pentru un thriller de gen de foarta multa vreme incoace. Doar daca te uiti la titlu - "Prisoners" - dupa film, are un alt sens decat avea la inceput sau la jumatate si nu doar la propriu. Nici nu stiu cu ce sa fac comparatie. As putea sa ma refer la "Girl with a Dragon Tattoo" dar acolo e mai mult "exotismul" personajului de efect decat twisturile din poveste. "Seven" ar fi alt exemplu dar nu il mai tin minte suficient. In fine ...

Ca tot am pomenit titlurile de mai sus, ar trebui sa fac ceva referinte si la duritatea filmului. Tre' sa te astepti la scene greu de digerat, si vizual, dar mai ales ca idee. Personal, cel mai sangeros cadru mi s-a parut mai tolerabil ca altele in care nu vezi nimic rosu. Nu e violenta gratuita insa. Are sens in context (nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi aratat o varianta asiatica a productiei asteia, mai ales ca nu demult am scris despre "I Saw the Devil"). E insa si bine fragmentat incat sa fie suportabil, mai ales ca uneori pe ansamblu chiar devine un pic hilar = la final poti concluziona ca daca petreci ceva timp prin suburbiile americane o sa ajungi sa suferi de pivnitofobie, la cat de des vezi scopuri de utilizare cel putin weird daca nu lugubre pentru orice incapere subterana in filmul asta.

Deja ma lungesc si eu cat filmul. Sa incerc sa inchei. Am auzit aprecieri relativ la imagine. E ok, dar pentru mine Roger Deakins a facut treaba mai buna in alte cazuri (a se vedea "True Grit" sau "The Reader"). Cred ca principalul merit pentru aspectul filmic ca feeling revine regizorului Denis Villeneuve, dar inca o data scriptul original (= nu-i adaptare) e punctul forte aici - unde avem un nume care nu zice prea multe, Aaron Guzikowski (mai vad la credits "Contraband" pe care acum is convins sa-l vad). Ar mai trebui sa mai zic si ca e cred cel mai bun rol in care l-am vazut vreodata pe Jake Gyllenhaal ca detectivul care se ocupa de caz, desi vad ca mai toate recenziile lauda pe Hugh Jackman, nominalizandu-l deja la Oscarurile de anul viitor. Unde probabil ca o sa mai auzim intr-adevar de "Prisoners" si la alte categorii ...

Rating: 4 out of 5 (pentru ca se putea mai bine tehnic si pentru ca-i un pic cam prea "grim" pentru gusturile proprii)

Rush (2013)

Nu prea stiu cu ce sa incep ... Nu stiu daca "Rush" poate fi numit un film despre Formula 1. Si nu cred ca se adreseaza doar celor care urmaresc Formula 1. Cred ca e mai mult un film despre un episod real si unic, care dintr-un punct personal de vedere iese din granitele sportului in sine. Sincer, nu stiu cum filmul asta a aparut de abia acum pentru ca povestea e destul de veche si suficient de spectaculoasa pentru o ecranizare. Ok, deja probabil vorbesc in dodii, si cum nu se prea pune problema de spoilers ar fi cazul sa detaliez un pic subiectul ...

Focusul filmului e centrat clar pe sezonul 1976 chiar daca avem ceva background sa vedem cum s-a ajuns acolo. Background care explica un pic cum a crescut rivalitatea dintre doi piloti: James Hunt si Niki Lauda, dupa unii cea mai acerba sa-i zicem din istoria Formula 1 (personal as plasa-o dupa "duelul" Prost - Senna din cat mai stiu, desi nu-s suficient de batran sa fi prins nici una dintre ele). Ei, ca sa scurtam un pic ("spoilers" starting), in '76 s-a ajuns la punctul culminant, ambii piloti ruland pe masini apropiate ca performanta, Lauda pe Ferrari si Hunt pe McLaren. Lauda a prins totusi un avans consistent de puncte in prima parte a sezonului. Pana la cursa din Germania, unde avem cred unul din putinele exemple de accidente tragice (daca nu singurul) cu final fericit din Formula 1 .. well, sort of .. Mai precis Lauda a ajuns sa fie la propriu ars de viu, fiind salvat la limita cu rani destul de grave. Care e partea fericita .. ca omul a supravietuit, ba mai mult oricat de neverosimil ar parea, a revenit la volan in mai putin de doua luni, cu capul bandajat si cu plamanii in pioneze, hotarat sa-si apere titlul care parea clar sa-i revina lui Hunt. Si povestea continua .. cu ce s-a intamplat la ultima cursa din sezon, dar hai sa nu dau chiar tot pentru cine nu stie istoria completa, si mai vrea sa mai descopere ceva si in film.

Am inceput sa urmaresc Formula 1 demult, cand eram mic, in 1994, probabil cel mai prost sezon din toata istoria in care ai putea sa ai primul contact cu asa ceva. E anul in care Senna a murit (daca nu-mi scapa ceva cred ca e si ultimul accident fatal intamplat in timpul unei curse de atunci), si din cat am vazut eu cel mai oribil final de sezon, cu Schumacher castigand urat in urma unui acrosaj cu Hill la un punct diferenta. Da, inca mai tin minte ( nu foarte clar totusi :) ) because asta a fost principalul motiv pentru care nu l-am agreat niciodata pe neamt, si ulterior am ajuns sa tin fie cu McLaren sau Williams sau mai exact sa fiu anti-Ferrari :) (care daca "Rush" e suficient de accurate pare ca si prin '70 avea cel putin simptome de acceasi strategie ca echipa de "everything, dirty or not, for the win"). Personal, cred ca cel mai placut moment care l-am prins a fost ultima cursa din '97 cand Villeneuve i-a suflat titlul lui Schumacher, dupa un acrosaj mai mult sau mai putin similar cu cel din '94 dar cu "victima" diferita. Well, in fine .. e mult de-atunci si abia imi mai amintesc. Intre timp = cam prin 2006 cred, am renuntat sa mai urmaresc cursele. Nu stiu exact de ce, n-am stat sa ma gandesc niciodata .. (pp ca o fi partial legat si de faptul ca in 2005 mi-am luat permis pe care inca nu l-am prea folosit, si de faptul ca am capatat o oarecare "aversiune" fata de condus si masini in general, dar cred ca sunt si altele ...). Anyway, se pare ca am ramas cu oarece nostalgii, avand in vedere ditai paragraful care tocmai l-am scris si care nu are nimic in comun cu filmul ...

Unde vroiam sa ajung e ca nu stiu daca pot sa exprim vreo opinie foarte obiectiva fata de ce mesaj transmite filmul, care se pastreaza totusi destul de neutru in ciuda unor nuante tipice de Hollywood pe ici pe colo. Si ca nu ma pot rezuma la doar o privire documentaristica din partea unui fan vis-a-vis de sportul asta, pentru ca cel putin in prezent nu ma prea mai incadrez pe-acolo. As putea sa ma apuc sa discut productia sub aspect tehnic, unde cred ca am vazut cel mai bun montaj video & audio de anul asta (care efectiv iti da fiori in cateva momente chiar daca stii ce vine). Dar chiar nu am chef sa ma lungesc cu analize in zona asta. Poate oi despica eu firul in paispe, dar cum am zis in start, cel putin dintr-un punct propriu de vedere, concluzia trece de o simpla relatare a ce s-a intamplat odata in final de an 1976 pe un circuit din Japonia. Unde, cum zice si trackul principal din "score-ul" filmului a fost o situatie de "lost but won", care insa eu cred ca s-a aplicat la doi piloti, si nu la unul. E o morala de viata, care-ti zice ca sintagma cu "cine nu risca nu castiga" e un non-sens, fie din cauza ca a sti cand sa nu risti poate fi un castig chiar daca pierzi, fie ca riscand si castigand poate fi o pierdere.

Rating: 4 out of 5

To the Ends of the Earth (2005)

Am avut de ales din ce am vazut saptamana asta intre "2 Guns" si "To the Ends of the Earth". Primul, un action movie recent, al doilea o mini-serie BBC veche de opt ani care ca gen s-ar incadra probabil la drama. Pana la urma am mers pe varianta secunda, pentru ca are macar calitatea ca poate fi folosita ca somnifer fata de prima optiune care e mult prea zgomotoasa ca sa poata fi utila macar in sensul asta ...

Filmul urmareste voiajul in anul 1812 a unei nave din Anglia spre Australia din perspectiva unui tanar aristocrat imbarcat ca pasager pentru a prelua la destinatie o pozitie in guvernoratul de la antipozi. Productia se imparte in trei parti: "The Rites of Passage", "Close Quarters" si "Fire Down Below", in care fiecare corespunde unui volum dintr-o trilogie scrisa de William Golding (probabil mai cunoscut pentru "Lord of the Flies"). Nu pot sa exprim pareri asupra cartilor in sine, dar cred sincer ca se preteaza mai mult la o adaptare pentru teatru - prescurtata - decat pentru patru ore si jumatate de film in care actiunea se petrece pe un vas in cadru extrem de restrans. Mai la obiect, povestea se invarte in jurul relatiilor interumane formate intre pasageri si membrii echipajului cu efectele de rigoare in ecuatia asta a problemelor care apar pe nava in cursul voiajului. In anumite parti pot sa zic ca e o analiza interesanta a comportamentului uman, desi asta parca se pierde totusi printre contextul istoric al inceputului de secol XIX si dialogurile teatrale tipice aparent vremii. Filmul nu e lipsit de scene si situatii greu de inghitit si devine chiar socant uneori, in totala contradictie cu un ton cu o desfasurare lenta de obicei relativ apropiat de ceva ce pare a fi o "naval soap-opera". In sensul asta, prima parte as putea zice ca mi-a adus aminte more or less de "Deliverance", contrastand puternic cu a doua care e in mare concentrata pe una din cele mai tampe si greu de crezut romance-uri pe care am avut vreodata ocazia sa le vad.

Filmic nu prea am de remarcat mare lucru. Probabil contribuie la senzatia ca o adaptare teatrala e mai potrivita. Trebuie sa amintesc totusi inca o data interpretarea de top a distributiei britanice care practic sustine filmul cap-coada, pentru ca fara asta ...

Rating: 3 out of 5 (cam la limita)

Blue Jasmine (2013)

Nu-mi place Woody Allen. Mi s-a parut totdeauna supraapreciat, mai ales in conditiile in care in fiecare an (chiar nu stiu, si n-am chef sa ma uit acum cand a fost vreunul de pauza) filmul "nou" lansat nu e in mare prea mult peste un amestec de situatii din vreo alte 5 productii precedente. Asa ca sincer nu stiu exact cum si de ce am ajuns sa vad "Blue Jasmine". Mai ales ca rezumatul, trailerul, si asteptarile de la un film de Woody Allen cam eticheteaza productia ca un "girls movie" (oricat de stereotipic ar suna asta) ...

De fapt stiu. Am avut vreo trei motive. Unu: ca probabil va ajunge sa prinda (ca mai in toti anii) ceva nominalizari pentru Oscarurile de la anul si cum de obicei ma chinui sa fac un soi de coverage ... Doi: era o ocazie buna s-o vad prima data pe Sally Hawkins intr-un rol mai consistent (don't ask). Trei: pe unde am rezidenta, ultimul weekend de septembrie coincide cu un wine fest regional (a se citi: seara centrul ajunge ca o cutie de sardine, pentru analiza compozitiei atmosferice e recomandat un alcoolmetru iar nivelul de decibeli ma face sa multumesc cerului ca am prins chirie spre periferie) .. anyway, cum probabil e ultimul an cand mai am ocazia sa asist la cel mai important social event din viata orasului, am decis sa nu ma mai incui in casa si sa trag obloanele dar aveam nevoie si de o portita de scapare din vacarm + o motivatie aditionala ca sa-mi misc ciolanele pana spre centru. Deci, asa am ajuns sa vad "Blue Jasmine".

Am facut o introducere dubla pentru ca nu am chef sa scriu despre film. Fara sa ma gandesc prea mult, e cred cel mai bun film care l-am vazut in regia lui Woody Allen (clar peste "Midnight in Paris" ca sa iau ceva recent comparativ). Nu stiu daca impresia asta e foarte obiectiva. Descrierea situatiei de start ar suna cam asa: O tipa din lumea buna a New York-ului (Cate Blanchett) ajunge la ruina dupa ce sotul e implicat intr-un scandal de frauda, sinucigandu-se in inchisoare. Ca urmare, respectiva trebuie sa vanda cam tot ce detine pentru acoperit datoriile, ajunge intr-o stare psihica deplorabila si e nevoita sa se mute temporar cu sora vitrega (Sally Hawkins), vanzatoare intr-un supermarket din San Francisco. Ca orice scenariu marca Woody Allen si cel de fata se invarte in jurul problemelor si relatiilor de cuplu, dintre cupluri, dintre prietenii cuplurilor, oricum intr-un cerc care nu prea trece de 10 indivizi. Nimic nou in asta. Ce e nou, cel putin la cat am vazut eu (poate exceptand "Match Point" ca sa fiu fair) e ca in ciuda unui label de comedie pus pe IMDb, filmul e mult mai profund si genul de drama (si doar drama) e mult mai potrivit pentru o eticheta.

Din nou, nu stiu cat de obiectiv sunt, probabil nu prea, pentru ca in loc de ceea ce ar fi trebuit (dupa asteptari) sa fie ceva usurel a la "Vicky, Cristina, Barcelona", "Midnight in Paris" sau altele, am asistat la ceva care s-a relationat more or less cu some real life facts. N-am chef sa elaborez si din cauza asta cum ziceam nici despre subiectul filmului sa scriu prea multe. M-as rezuma doar la a aprecia interpretarea lui Cate Blanchett care lasa in urma cam tot restul distributiei ( in ciuda motivului de la punctul doi de undeva mai sus :) )

Cat de subiectiv as fi, finalul filmului cred ca imi da dreptate vis-a-vis de categorizarea, aproape exclusiv, ca drama. Am avut un sentiment destul de ... "surreal" sa-i zic la iesirea din cinema, mai ales in contextul inconjurator de euforie generala si atmosfera de carnaval. Am simtit nevoia de gasit o strada pustie in ruta spre casa ca sa diger modul in care s-a incheiat (ceea ce in mod normal pe unde stau la 22:30 e quite easy to get, dar in cazul de fata a fost imposibil). As fi vrut alt sfarsit. Macar unul mai complet, cum o fi, dar mai complet ... Efectiv, mi-a fost frica ca ultima scena e ultima.

Rating: 4 out of 5 (edit: se pare ca dintr-o eroare de copy-paste la template-ul de embed trailer am trecut initial 3 din 5 .. o fi fost mai la obiect, nu stiu, dar cum pe IMDb i-am dat 8 din 10 prefer sa fiu consistent si pe blog)

The Reluctant Fundamentalist (2012)

"The Reluctant Fundamentalist" e un film greoi. Cred ca si la propriu, si la figurat. Oricum, destul diferit de impresia care ti-o lasa trailerul ...

Productia e o ecranizare dupa un roman care pare-se a avut ceva succes la public, care reda drumul unui tanar pakistanez de la ascensiunea pe pozitii de analist economic intr-o firma importanta din New York pana la revenirea in tara natala unde ajunge sa activeze ca profesoras cu discursuri aparent nationaliste intr-o universitate de stat. Povestea e spusa in flashbackuri pe fondul unui interviu luat personajului de mai sus. Interviu care de fapt se vrea a fi un interogatoriu mascat, reporterul fiind in legatura directa cu CIA, iar mobilul = rapirea recenta a unui profesor american de forte extremiste. Avem evident in povestea asta si atentatele de la 11 septembrie plus discriminarea rasiala accentuata dupa. Ca privitor destul de neutru vis-a-vis de problematica expusa, prea multe n-am de zis, si oricum ar fi cred ca e greu de emis pareri ... Ce e de apreciat totusi e ca filmul, daca il iei pe ansamblu (nu doar o bucata ca o fi ea finalul, mijlocul, inceputul) reuseste sa se pastreze relativ balansat si sa nu arunce vina total pe doar o parte.

Nu mi-a placut regia de la primele cadre. Ai o ameteala totala in care unii canta, iar in paralel ti se livreaza scena cu rapirea care declanseaza toata actiunea. Daca vrei sa prinzi vreun detaliu n-ai nici o sansa. Partea proasta e ca mai sunt puncte pe parcursul filmului in care regia da chix = actiune fragmentata aiurea, lungimi inutile, etc . Distributia pe de alta parte e ok, actorul principal e chiar foarte convingator as zice in rolul de om cu vis american trezit ulterior de idealuri nationaliste dar totusi .. "reluctant" cum zice titlul.

In rest, asa cum am zis, greoi si la propriu in desfasurare = nu te astepta la un film de actiune, e mai aproape de un film biografic. De fapt e o drama in toata regula cu suficiente probleme de viata amestecate la un loc (cam prea multe as zice). Intr-o oarecare masura mi-a amintit de "Spy Game" si de "The Quiet American". Dar ca sa leg filmul exact de unul din ele .. nu stiu, poate de o combinatie intre ambele ...

Rating: 3 out of 5

I Saw the Devil (2010)

Inca in cautare de o productie care sa ma faca sa mai ridic un pic media ratingurilor din coada postarilor m-am indreptat saptamana asta din nou spre est = Coreea. Dar se pare ca in continuare nu am noroc. Mai mult, cred ca m-a convins ca ar trebui sa-mi caut mai mult timp pentru vazut macar doua filme intr-o saptamana, pentru ca "I Saw the Devil" nu stiu daca e chiar cea mai nimerita optiune de luat in discutie, dar alta la indemana n-am ... asa ca ...

De ce as fi vrut sa evit intrarea asta ? Nu pentru ca vorbim de un film prost, dar e vorba de o productie care nu cred ca vrei s-o vezi de doua ori. Sau mai degraba, s-o uiti repede. Am avut norocul (fara ghilimele), cred, sa vad versiunea "cenzurata" (cu ghilimele). Am inceput cu asta ca sa dau de inteles din start ca avem de-a face cu o productie extrem de violenta, si e o violenta care cum sa zic .. se simte = nu prea poti sa o treci cu vederea ca in, eu stiu, "Saw" sau alte productii made in Hollywood, care trec des ca nivel grafic chiar peste ce-am vazut aici dar e cel mai des gratuit. Adica avand in vedere subiectul filmului curent cumva isi are rostul, dar parca ai vrea totusi sa nu vezi asa ceva ...

Povestea e destul de simpla si liniara. Avem un criminal in serie care face greseala sa aleaga ca victima sotia unui angajat in serviciile de securitate coreene, si totodata fiica unui fost sef de politie pensionat. Dupa ce capul victimei e intr-un final gasit ( si o sa ma limitez cu partea "grafica" la asta, dar am simtit nevoia de un "warning" ), sotul indurerat isi ia doua saptamani de concediu. Care concediu se transforma intr-o vanatoare a criminalului pentru o razbunare pe cont propriu. De gasit il gaseste relativ repede, dar in loc sa termine rapid cu el, decide ca nu-i suficient si incepe un soi de joc de soarecele cu pisica in care ii administreaza cate o corectie fizica zdravana dupa care ii da drumul (uneori chiar cu interventie medicala intermediara pentru a-l pune pe picioare) doar ca sa-l prinda din nou si sa-i aplice urmatoarea runda.

In general cam orice "revenge story" prinde la public. Si in cazul de fata crima e atat de oribila incat probabil n-ai vrea ca socotelile sa fie incheiate prea repede. Sau cel putin, ca sa fac referinta la o alta serie coreeana cu tema similara - "The Vengeance Trilogy", dar alt regizor, ai vrea o explicatie cat o fi ea de intunecata ca in "Oldboy". Light spoiler - asta nu se intampla, sau cum sugereaza si titlul e doar "rau pur" pana in final. In concluzie o parte din desfasurarea filmului esti tentat sa tii partea agentului care are chef de razbunare "ochi pentru ochi", mai ales ca (alt light spoiler) "raul" incepe sa prinda ramificatii mai grotesti. Finalul insa incepe sa transforme filmul dintr-un revenge story intr-un anti-revenge story. Dar din story am zis deja prea multe ... deci o sa ma opresc aici.

Intr-un sens, pe langa "Oldboy" sau "Lady Vengeance" tot din zona coreeana, mi-a adus aminte de "Silence of the Lambs", dar la un nivel mult mai dur. Diferenta e din nou, sentimentul pe care ti-l lasa la final. Concluzia e ca nu cred ca e un film care poate sa placa, subiectiv vorbind. Mai mult decat a trece peste violenta si sadism, e in sensul de a fi impacat cu deznodamantul, pentru ca incepi firesc prin a empatiza intr-un fel cu cel care are nevoie de payback .. dar daca asta e la inceput vis-a-vis de nevoia de razbunare, spre final merge mai mult pe nevoia de liniste interioara, care pare-se nu se prea impaca cu legea Talionului ...

Rating: 3 out of 5

The Infinite Worlds of H.G. Wells (2001)

Cum anul asta n-am fost convins inca sa dau un rating maxim la nici o productie vazuta, am inceput sa caut prin zone mai putin mainstream. Din pacate nu se-ntampla nici azi, ba chiar as zice ca-s la fel de dezamagit ca si tura trecuta. Diferenta e ca vorbim de o miniserie lunga cat trei filme, deci in teorie ar fi mai rau. Si totusi, din "The Infinite Worlds of H.G. Wells" raman cateva "lumi" care au meritat timpul ...

N-am dispozitia sa m-apuc de vreo biografie a lui H.G. Wells. Un search pe Wikipedia si se rezolva. Filmul romanteaza binisor o bucata din viata celui care a fost unul din primii autori de SciFi vanduti la o scara larga ("The Invisible Man", "The War of the Worlds", "The Time Machine"), sub forma a sase istorioare adaptate dupa o parte din proza scurta ce-i apartine. Care istorioare sunt integrate ca intamplari reale cu care s-a intersectat autorul alaturi de o buna prietena, ulterior sotie = a se citi ca avem si ceva romance integrat discret printre randuri.

Ar fi inutil sa m-apuc sa detaliez exact ce ni se prezinta. Daca cineva isi aduce aminte de "The Outer Limits", ce avem aici e ca o serie scurta similara, dar cu locatia fixata in Anglia de sfarsit de secol XIX, si cu episoadele legate prin persoana naratorului care e parte mai mult sau mai putin activa in ele. Ca sa continui comparatia, la fel ca in "The Outer Limits", povestioarele variaza de la bune la mediocre/puerile. Din pacate, cel putin in ce ma priveste, partea care am gustat-o, si chiar mi-a placut, se rezuma la primele doua (light spoiler - poate si din cauza ca ating subiecte care au de-a face cu "time travel"). Ce a urmat a fost in mare parte undeva intre boring sau dat ochii peste cap. Dar ca sa fiu fair, asta si in conditiile in care am vazut filmul pe bucatele, la ore tarzii, inainte sa adorm (chiar a si ajutat in vreo doua ture).

Ca productie e una de televiziune, mai veche de zece ani de zile, deci n-ar trebui sa te astepti la cine stie ce - desi pentru 2001 nu sta chiar rau. Totusi efecte cam jalnice si cam exces de gros-plan (close-ups) in cadraj. Vreau sa inchei totusi intr-o nota pozitiva, si ar fi trei chestii de punctat. Unu - distributia britanica e (a nush cata oara) fara cel mai mic comentariu negativ desi nu cred ca am recunoscut decat un actor. Doi - o tema din soundtrack (Stanislas Syrewicz) care n-am reusit s-o gasesc (si nici nu cred ca e posibil pentru ca-i foarte scurta) si care, ma rog nu stiu cat de buna e descrierea si poate e personal feelingul, dar da un sentiment foarte placut de calm fiind plasata pe momentele de "respiro" dintre povestioare. Trei - daca iti place proza scurta SF, si mai mult daca ai avut tentative de a scrie asa ceva, e o serie destul de motivanta (cel putin pentru citit, daca nu scris).

Rating: 3 out of 5

Am mai avut pe blog si in alte dati filme destul de obscure din pdv marketing, dar cred ca e prima data cand am un titlu pentru care nu gasesc macar o scena scurta sau un trailer low-resolution (n-ar trebui probabil sa zic asta pe-aici, dar considerand cat de accesibil e subiectul, se gasesc insa niste "scene" ceva mai "lungi" la o cautare dupa Herbert George Wells pe YouTube). In consecinta trebuie sa ma rezum la ceva ce in mod obisnuit detest = montaj cu sonor alternativ (desi in cazul de fata sonorul - Dark Moor, e acceptabil - montajul insa nu prinde mare lucru, so .. the good part: no spoilers :) ...)

Warm Bodies (2013)

Ma asteptam la mai mult de la "Warm Bodies". Ca s-o iau din start cu cea mai puternica impresie lasata de film = dezamagire. Dar cum altceva n-am la dispozitie pentru intrarea de saptamana asta ...

Vorbim despre un film cu zombie. Un pic mai altfel decat in traditia productiilor obisnuite fie ca e vorba de seria " .. of the Dead" a lui Romero, fie de "I Am Legend", fie de (probabil) mai noul "World War Z" pe care inca n-am apucat sa-l vad. Mai exact e ceva ce se vrea a fi un soi de comedie romantica cu zombie. Cum se ajunge la asta. Pai simplu, avem trei categorii de populatie: supravietuitori dupa "apocalipsa", zombie, si zombie avansati = schelete umblatoare (sa zicem ca grupul din mijloc e faza intermediara intre cele doua). Evident, supravietuitorii sunt incartiruiti intr-un soi de perimetru fortificat din care ies periodic sa mai fac rost de medicamente, provizii, etc. La una din iesiri sunt atacati de un grup de zombie, iar intamplarea face ca unul ceva mai tinerel din cei fara de puls sa ia pe post de pranz creierul unui tip cam de varsta lui. Spoiler (si nu-mi pare rau pentru asta): asa "ingurgiteaza" la propriu amintirile victimei, rezultatul fiind o dragoste la prima vedere fata de fosta prietena a respectivului. Care prietena e prezenta in grupul atacat, si pe care zombie-ul nostru cu calcaiele aprinse reuseste sa o salveze de la a suplimenta masa celorlalti. Mai departe, cum ne zice si trailerul "love conquers all" sau altfel zis, incet incet inima mancatorului de creiere incepe sa bata iar (desi dieta pare a nu se schimba o perioada buna de timp).

Suna scarbos ? Ei bine, este. N-am nici o problema cu zombies devorand populatie umana, vazut si revazut in nush cate filme, in secvente mult mai grafice ca aici. Ce m-a scarbit a fost modul cum e pusa problema = se pare ca nimanui nu-i pasa in tot filmul ca eroul principal pozitiv in povestea asta isi regaseste umanitatea rontaind neuroni la propriu la micul dejun, pranz si cina. Asta trecand peste absurditatea ideii in sine care arata in plus cat de pueril e filmul. Pe partea de comedie m-a lasat total rece. Nu mai tin minte nimic din "Shaun of the Dead" de exemplu .. in afara ca am ras in hohote. Aici nush daca am trecut de faza de zambit, si asta presupun ca nu de prea multe ori. Pe partea de romance ma abtin pentru ca poate oi fi eu prea zombie sa mai fiu atins, ori is prea departe de dispozitia necesara pentru comentat zona asta.

Dupa cum ziceam ma asteptam la mai mult, deci poate is usor prea acid. Dar ratingurile pozitive care m-au adus in pozitia de vazut filmul clar nu se justifica. Ar fi probabil doua aspecte de apreciat mari si late in tot filmul asta: 1. ca e prima data cand vad ca idee o faza de "zombie" intermediari intr-un front postapocaliptic de gen, care dau un ton interesant povestii (ca sa ma abtin de la spoilers n-am zis mai nimic de categoria a treia: scheletele, dar acolo bate ideea) 2. ca productia nu se ia deloc in serios, cum se ia "Twilight" de exemplu, dar asta din pacate n-o salveaza de la un target label principal: 12-16 ani + la alegere IQ cel mult mediu sau alcool suficient la bord.

Rating: 2 out of 5

Now You See Me (2013)

E ciudat cum dupa "Red Lights" am ajuns la scurta vreme sa vad "Now You See Me". Nici o legatura directa intre cele doua dar undeva deep down below ar fi niste puncte comune. Cum in intrarea pentru primul cred ca m-am lasat un pic dus de val, n-o sa incerc sa sap sa ajung la ele. Pana la urma "Now You See Me" chiar nu e un titlu care sa te invite la "sapat", ci se vrea doar pure entertainment.

Povestea merge cam asa: un grupulet de patru iluzionisti "specializati" mai mult sau mai putin pe diverse "ramuri" ale meseriei, sunt racolati de un individ misterios pentru a pune in aplicare un plan. Care plan incepe cu devalizarea in cadrul unui show public a unei banci de pe partea cealalta de Glob. Evident, legea intra pe fir imediat pentru a stopa urmatoarele "trucuri" puse in scena de cei patru. In paralel avem si un tip care isi castiga traiul din demascare de iluzii, care vede o oportunitate buna sa-si imbunatateasca ratingurile. Cam asta da trailerul, si ca de obicei incerc sa limitez spoilerele. In plus as putea sa divulg ca filmul e pana la urma o "revenge story" si ca mai orice "revenge story" prinde ca poveste, doar ca ...

Sunt multe, multe aspecte care dau in cap la ceea ce putea sa fie poate unul din cele mai bune thrillere ale anului. Ca devine repede destul de clar ca e vorba despre o razbunare in tot ce se intampla nu e o problema. Nu e o problema nici macar ca ai un set de "suspecti" la care te astepti sa fie "omul din umbra". Problema e culmea, ca twistul de final in privinta asta e atat de neverosimil incat mai bine nu exista = as fi preferat lipsa unei surprize. Ca sa suplimenteze (oarecum) efectul, mai avem si niste ite lasate complet balta la un moment dat de la care te-ai fi asteptat sa ai un feedback in deznodamant, dar ori lipseste, ori e total paralel cu ce-a fost in film (unul din exemple: romance-ul "clasic" fara nici o legatura cu subiectul, mai ales ca e cam la fel de "invizibil" ca si iepurele din palarie pana la final de truc).

N-o sa zic nimic de actori pentru ca n-am cum fara sa divulg mai mult decat ar fi cazul = partea de interpretare se leaga mai bine sau in general mai rau de surpriza finala. Regia filmului ii apartine lui Louis Leterrier - cunoscut pentru "Transporter" si "Clash of the Titans", si cred ca aici zace mare parte din problema. Scenariul putea fi mai bun, dar chiar asa cum e, tot putea iesi un rezultat mult peste ce este daca eu stiu .. o partitura era mai putin overacted pe parcurs, sau aveam mai putina emfaza pe anumite puncte din actiune. In orice caz, chiar daca m-a cam dezamagit vis-a-vis de ce putea fi, povestea prinde iar subiectul e suficient de original ca sa nu plictiseasca si sa merite vazut.

Rating: 3 out of 5