... dupa Dan Brown, sau "Tortura" (spectatorului) dupa Ron Howard, e ultima bucata din trilogia inceputa destul de ok cu "DaVinci Code" si continuata mai putin ok cu "Angels and Demons". Tom Hanks revine ca Robert Langdon, probabil cadrul universitar cu cea mai alerta viata de la Indiana Jones incoace...
Omul se trezeste undeva in Florenta intr-un spital care e atat de evident ca nu-i spital din prima secventa incat warningul de spoiler e inutil. Amnezie partiala si o doctorita din UK despre care nu aflam ce cauta intr-un spital din Florenta la urgente, dar aflam dupa si ca e un fost mic geniu. Evident domnul Langdon nu vede nici o problema in contextul asta, care cumva similar cu numele bauturii aleia inchise la culoare care te trezeste dimineata ii scapa (scuza fina pentru adus credibilitate unei intrigi greu de inghitit). Nu si scopul sau - de a construi drumul spre un virus ascuns undeva de un miliardar dement care vrea sa rada jumatate de planeta ca s-o salveze (mi se pare mie sau e un subiect care revine ingrijorator de des in ultimul timp ...). Ei, si avem o fuga tot filmul din indiciu in indiciu, cu un final in care ajungi sa te intrebi de ce chiar a fost nevoie de asa ceva. Sau cum un miliardar dement care ar fi cica suficient de geniu sa proiecteze asemenea arma biologica (si sa mai fi ajuns si miliardar) poate sa aiba un failsafe atat de prost la planul malefic pus la cale ...
Nu prea mai sunt multe de spus. Cea mai buna parte din film a fost cred prezenta lui Irrfan Khan care a eclipsat cam orice alt actor din scenele unde-a aparut. Asta si faptul ca esti plimbat un pic prin Florenta si Venetia. In rest prea multe faze de dat ochii peste cap sau exclamatii spontane de "seriously?...", mult prea multe ...
Am o teorie verificata empiric ... best movies come to you when you need them most. Cel putin eu am avut ocazia sa beneficiez de karma asta suficient de des cat sa ma convinga. Ca sa dau exemple ar fi prea personal pentru blogul asta si nici nu le-am contorizat pe toate, dar na - ca o mica exceptie... am vazut "A Beautiful Mind" in primavara 2002, intr-un moment foarte oportun cand aveam nevoie de ceva motivant sa m-apuc totusi de invatat pentru bac. No need for more details. Alta mica exceptie... am vazut "The Accountant" acum doua saptamani cand imi puneam problema ca se termina anul si n-am avut nici o intrare cu rating maxim + nici la orizont nu se vedea ceva. Well ... here it is.
Problema e ca am amanat sa scriu intrarea suficient cat sa-mi pierd multe din idei. Povestea se invarte in jurul unui tip cu un soi de autism mai particular, care ajunge sa faca o cariera in a tine contabilitatea unor persoane nu foarte prietene cu legea. Lucru in regim freelancing, contractare prin intermediar, identitate temporara. Numai ca jobul asta ascunde mai multe ... De la originea intr-o copilarie nu foarte fericita, dar speciala intr-un sens pentru care nu vreau sa dau spoilers, pana la relatiile cu rudele apropiate si motivele pentru asemenea activitate si nu alta. Ultimul client pare insa o miscare spre o zona mai curata, fiind un tip cu o firma gigant de inginerie medicala care pare sa inregistreze pierderi undeva prin hatisul de dosare. Dar din pacate un director in departamentul infractiuni financiare a trezoreriei americane se decide fix atunci sa puna o analista pe urmele "contabilului". Si ai zice ca de aici pornesc problemele ...
Scenariul filmului e cred de departe cel mai bine gandit ca desfasurare in tot ce am vazut pe 2016. Poate are bucatele previzibile, poate uneori se mai poate lucra la dialog, poate pare lent in prima parte, dar ... Modul in care sunt intercalate twisturile, felul poate putin enervant initial cand backgroundul ti se da cu bucatica, cele macar vreo trei surprize de final (poate nu mari, dar is multe) si peste toate faptul ca in a doua jumatate "things are not as they seem to be" e o tema atat de constanta, arata ce inseamna de fapt good writing. In ciuda criticilor care par a se lega chiar de asta.
Fac 9 ani de blog si is din ce in ce mai dezamagit de ce vad ca face bani si e apreciat in cinema... E deplorabil sincer cand vezi ratinguri supra-umflate pentru un blockbuster cu actiune simpla si multe efecte iar ceva care cere un pic mai mult de doi neuroni ca sa intelegi ce se-ntampla e terfelit pe motiv de prea multe plot lines, prea multe complicatii, prea boring si incalcit ... No it's not, dar e nevoie de mai mult de doi neuroni - ingrijorator e ca din ce in ce mai multi critici (autorizati) par a avea o limita care tinde pe acolo. Si din pacate industria de film se conformeaza... Contrar cu TV-ul care sta parca mult mai bine in zona series (guess less $ for explosions VFX compensates with better stories). Pe de alta parte acum 9 ani viata mea era ceva mai linistita, cu mai putin stress, better health si mai mult timp de filme. Deci poate situatia prezenta o fi avand un impact in faptul ca gasesc greu ceva care sa mi se para ca merita 5/5 (si chiar cand gasesc ca acum parca tot e un pic subiectiv ...).
Tre' sa recunosc ca ma bate iar gandul sa inchid blogul. Mai ales ca pe langa faptul ca is repetitiv, scriu pe fuga si nici nu prea mai sunt in stare sa-mi respect media "standard" de 1 entry/week mai observ si fenomenul de mai sus. Still ... cat timp mai avem filme care merita un pic de aparare anti-critica "avizata", poate mai are sens :) ...
No time, short entry ... "Doctor Strange" = "Diablo" meets "Inception" - pentru cine a jucat titlul de la Blizzard cred ca e imposibil sa nu vada nici o legatura (de la cromatica la relics/artifacts, avem tot tacamul), iar in ce priveste filmul lui Nolan, well ... nu avem vise, dar alternate dimension + time + altele sunt acolo. Ce lipseste din suma de mai sus e contextul/subiectul in care sunt plasate toate astea. Mai exact un alt Marvel super-hero, fost neurochirurg stralucit, care isi nenoroceste mainile intr-un accident si-si regaseste viata dupa o vizita undeva prin Tibet. Dar nu ca doctor ci ca un wizard/sorcerer care trebuie sa scape lumea de pericole din alte planuri existentiale. Cam asta-i povestea. In ce priveste filmul ...
As putea zice ca alterneaza intre momente geniale si pasaje abisale (a se citi undeva intre cliseice, puerile si care nu-si au locul = ex. "the comic relief" e ca nuca-n perete cam prea des). Din pacate ultima categorie e suficient de numeroasa incat sa traga filmul suficient in jos, dar din fericire prima categorie e cateodata atat de buna cat sa-l tina above average. E vorba fie de pasaje din script de la reflectii asupra end-of-life pana la concluzii un pic mai deep de genul controlling time beats having an eternity in your hands. Si totusi ... putea fi un pic mai mult. Sau mai bine zis problema mea cu Marvel ca de obicei, prea de consum ...
N-am verificat, dar "Eye in the Sky" pare o adaptare dupa o piesa de teatru ... in ciuda faptului ca actiunea se desfasoara in 4 locatii simultan. E un thriller de situatie - desfasurare scurta, cadru restrans, context inchis, limita de timp. Nu descriu "Phone Booth" ... dar daca luam impresia de ansamblu nu suntem departe. O unitate de supraveghere a activitatii teroriste din Kenya e activata cand intr-o casa conspirativa se reunesc cativa cautati international, printre care o britanica si un american, aparent pentru a pregati un atentat cu bomba. Informatie obtinuta cu o tehnologie de supraveghere foarte sofisticata = un "bondar" teleghidat cu camera. Si asta ar fi planul 1 cu echipa locala de la sol. Planul 2 e o drona - "the eye in the sky" coordonata via satelit de la distanta o echipa de doi piloti din State. Planul 3 ne duce undeva in UK la unitatea militara ce coordoneaza actiunea condusa de Hellen Mirren, cap de afis. Iar al patrulea plan in sfarsit e forul decizional = o adunare cu reprezentanti ai guvernului britanic care urmaresc desfasurarea si via un general de armata aproba (sau nu ...) modul de actiune. Complicat setup, nu?
Well, planul initial e simplu - un detasament anti-tero kenyan asteapta ordin sa intervina si sa captureze grupul vizat, dar pana la confirmarea sigura grupul vizat ajunge sa se deplaseze in alta casa conspirativa. Pe teritoriu ostil, unde fezabila pare a fi doar solutia racheta la punct fix ... dar punctul fix din pacate are o raza de posibile victime colaterale ... intre care "the eye in the sky" repereaza si un copil, o fetita care vinde paine ... Deci, pana la urma e complicat.
Tot filmul e un joc de-a soarecele si pisica in contextul descris mai sus. Multa ironie la adresa clasei politice pentru incapacitatea asumarii unei raspunderi. Multa critica la adresa fortelor armate pentru decizii posibil pripite. Desi poate finalul pare relevant, daca stai si analizezi cursul actiunii nu stiu daca iti poti da un singur raspuns asupra a "cine are dreptate" ... pare a se schimba de multe ori pana la sfarsit. Si probabil asta e si partea cea mai interesanta din film ...
Postări
