Am zis sa-mi iau o dupa-amiaza libera in concediu. Si am cam regretat decizia, cu deadline-urile care se aglomereaza... + alte issues. Oare o fi normal sa n-ai "concedii" fara deadlines?... Cred ca ultimul, more or less, o fost prin 2014. Nice year. Anyway, revenind - am regretat si pentru ca vreo 2.5 ore din dupa-amiaza respectiva le-am pierdut cu ultima creatie recent lansata a lui Tarantino - "Once Upon a Time in... Hollywood". Don't get me wrong. Sa pastram rezerve. Filmul poate n-o fi rau, dar e greu sa te prinzi de asta.
Filmul urmareste cam jumatate de an din viata lui Rick Dalton, actor in criza de cariera la final de anii '60 la Hollywood, si a dublurii sale pentru cascadorii, Cliff Booth. Personaje fictive, care se invart intr-un context cu multe mini side stories, ca de fapt nici nu mai stii pana la urma care e, daca e, vreun main story. Dar... :) long story short - ca sa intelegi ceva din film ai nevoie totusi de macar un lucru: sa ai o vaga idee despre Manson family si sfarsitul nefericit al lui Sharon Tate din 1969. Wikipedia ofera suficiente date, care is departe rau de o lectura prea placuta... fara asta din pacate the final credits pesemne ca o sa te izbeasca cu un soi de reactie de "ce-am vazut eu aici?...". Chiar si cu backgroundul asta, is multe pasaje de care probabil n-o sa te prinzi ce sens au in cele mai bine de 2 ore de pelicula. Probabil o cultura cinematografica solida a anilor '50-'70 ajuta. Eu am prins vreo doua referinte, dar din pacate nu pot sa ma laud la nivelul de "cultura solida", deci cel mai probabil multe trimiteri mi-au scapat.
A nu te astepta la ceva tipic Tarantino. Soft spoiler: filmul e mult mai... sa-i spunem "comforting" decat realitatea, si probabil cam asta e si meritul care-l are. Sau asta cred ca s-a si dorit. Ca dovada e cred cel mai non-violent din toate care le-a regizat. Chestie care accentuaza un "once upon a time" = "fairy tales are nicer" = "what if?..." dar am zis ca-i soft spoiler ;) Bottom line: daca vrei ceva action packed nu-i optiunea buna - e foarte lent. Dar pentru cateva ore de pauza de la daily stress poate merge - desi se-ntampla des sa nu prea stii in ce directie si de ce, si cand nu prea stii de ce prea des, s-ar putea sa te plictiseasca, si mintea sa ti se-ntoarca back to daily stress ;)...
Am inceput sa ma uit la TWD pe la sfarsitul lui noiembrie anul trecut dupa ce mi-am fracturat o glezna si nu aveam cu ce umple noptile cand nu prea puteam sa dorm. Nu-i chiar cea mai buna alegere :)... Lasand la o parte aspectul evident de bloody horror movie (care evidenta e destul de inselatoare, revenim mai jos), avem destule personaje care se chinuie sa supravietuiasca cu o mana, picior sau altceva lipsa. Deci nu-i foarte incurajator daca esti in carje chiar si temporar, dar on the other hand you learn you can survive it ;)
Nu prea scriu despre seriale, 1 - pentru ca nu prea urmaresc seriale (mai sunt exceptii, una aici de fata) si 2 - nu stii niciodata cat de praf o sa fie sezonul urmator chiar daca precedentul a fost exceptional (exemplu: GoT). Dar din nou nu prea am ce scrie altceva, iar de curand am ajuns la capatul TWD sezon 8 - din cele 9 released & still upcoming. Ar fi complicat de sumarizat 8 sezoane intr-o postare, dar nici n-am de gand sa fac asta. Totusi avem nevoie de ceva...
The setting: Povestea clasica cu zombies - undeva intr-un viitor foarte apropiat un virus face mortii sa se scoale din morti. Dupa revenire "the walkers" (ca sa folosim terminologia serialului) nu mai au mare lucru in comun cu fosta persoana. Caracteristicile principale: o nevoie acuta de hrana in regim carnivor 100%, un auz foarte bun, vulnerabilitate doar la nivel de cap/creier si o muscatura letala care paseaza virusul mai departe. Aici ar mai fi un detaliu esential in noul ecosistem, cum numarul de "walkers" tinde sa depaseasca numarul de oameni, dar fiind revelatia de final de prim sezon, sa ne abtinem de la spoilers. In tot contextul asta il avem pe Rick Grimes, ajutor de serif printr-un orasel de pe langa Atlanta, care inainte de epidemie e impuscat grav si internat intr-un spital. Unde dupa multe zile se trezeste din coma, singur in cladirea parasita, dupa care incepe sa-si caute nevasta si copilul prin imprejurimi. That's the beginning...
Dupa 8 sezoane pot sa zic cu multa convingere ca "The Walking Dead" nu-i un horror. It's just bloody :) In esenta, serialul urmareste traseul unei comunitati de supravietuitori care se formeaza in primul sezon, in incercarea de a se stabili undeva si in interactiunile cu alte comunitati. De fapt si de drept ce-avem aici e mai degraba o life drama, care prinde chiar usoare accente de soap opera pe ici pe colo, in care the zombies sunt doar contextul, un fel de calamitate naturala continua. Previzibil, problema mai mare pentru oameni o reprezinta de regula alti oameni. Cred ca o descriere sintetica a TWD ar putea fi un studiu amplu asupra comportamentului uman in situatii de criza. Care ar fi bun ca material pe la niste catedre de psihologie pe undeva. Sau chiar de filosofie, ca avem multa multa si din asta.
E greu de comparat TWD cu altceva. E cateodata foarte dur ( be warned of S7E1 :) ), dar in acelasi timp si foarte uman in anume pasaje. Daca ar fi sa compar cu GoT care cred ca-i singura alta serie pe care am vazut-o in ultimul an, ai putea si aici sa faci o lista de pariuri relativ la ce personaj principal mai moare in urmatorul episod. Numai ca diferenta majora vine la cum e tratata disparitia = daca GoT ajunge sa simplifice asta pana la un soi de "normalitate" peste care trecem repede, in TWD pe langa faptul ca ai cam cate un episod intreg dedicat pentru asta, mai urmeaza si un impact in comunitate vizibil in episoadele urmatoare - inclusiv flashbacks si altele. Inca o data, e greu de comparat, si s-ar putea sa sune de fapt ca o chinuiala negativa - but it's not, it's just different & more humane.
Nivelul de productie e cinema level. De fapt as zice chiar peste multe alte zombie movies. De VFX & makeup nici n-are sens sa mai vorbim. Imi imaginez ca e greu sa ai un soundtrack de remarcat pe serii lungi in care sa ai suficienta variatie. Aici avem o coloana sonora semnata Bear McCreary care as zice ca e macar la acelasi nivel cu Ramin Djawadi si ce-am avut in GoT, chit ca pe ici pe colo mai are si influente clare de prin alte parti. Dar probabil partea cea mai de apreciat in TWD e distributia/castingul si versatilitatea actorilor, apreciere care vine sustinuta si de scenariu cu o constructie de caracter excelenta pe anumite tipuri de personaj. Si nu-i vorba doar de cele principale care au fost prezente de prin primele sezoane. King Ezekiel si Jadis/Anne de exemplu is printre cele mai interesante figuri din distributie. Cel putin nu poti sa zici ca nu-i ceva original sa ai un paznic de zoo cu un tigru ca pet care vorbeste la modul curent cu o engleza shakespeariana, ajuns in pozitia de "rege" :).
Cred ca TWD e printre seriile cele mai consistente calitativ pe lungimea numarului de episoade - cel putin pana acum - pe care le-am urmarit, desi exista foarte multe critici relativ la cat de slabe ar fi ultimele sezoane de pe la 6 incolo. Nu-s de acord. Sezonul 2 mi s-a parut poate un pic prea telenovelistic, si intr-adevar ai parte de cateva faze stupide prin sezonul 8, dar in rest e ok. Ca descriere generala, primele sezoane sunt mai tensionate, iar ultimele au o desfasurare mai... blanda sa zicem = nu mai stai cu inima stransa sa vezi cine mai piere in urmatorul episod ( still... be warned of S7E1 :) ). Iar in particular finalul de sezon 7 e printre cele mai bune inchideri de serie pe care le-am vazut vreodata. Nu stiu cum e sezonul 9 (se zice ca-i mai bun ca ultimele), dar din punctul meu de vedere finalul celui de-al optulea era foarte potrivit pentru closure. Deci singura problema cu TWD pe moment mi se pare ca incepe sa fie prea "muls". Oricum, concluzia ar fi ca daca treci peste partea violenta, iti ramane si mult altceva - inclusiv plenty of food for thought ;).
Nu fac recenzii la comedii romantice pentru ca nu prea vad comedii romantice = ori is prea deprimante, ori prea slabe (am un deja vu ca am mai scris asta candva...). Tin o lista de filme "to watch" de mult-mult timp in care mai adaug periodic ce mi se pare ca mai merita vazut dar n-am cand. Nu stiu cum o fi ajuns "The Five-Year Engagement" acolo (in afara de Emily Blunt pe afis n-am explicatie), si nu stiu ce m-o fi apucat sa-l aleg acum... Filmul nu e prea slab, si poate n-ar fi fost nici prea deprimant daca n-ar fi avut o sincronizare ciudata cu some family problems. Ceea ce mi-a dat un pic de gandit, si mi-a cam taiat ( iar :) ... ) si cheful de scris... Anyway, cum altceva n-am cand sa vad saptamana asta, let's quickly get into the subject.
Tom si Violet se cunosc la o petrecere de anul nou undeva in San Francisco, se plac si intr-un an el ii ofera inelul de logodna. Ea zice da si incep planurile de casatorie. Pana ce Violet primeste o confirmare pentru o pozitie academica mult dorita (trying not to get into debates on academia jobs here...), dar din pacate undeva departe in Michigan. Temporar insa, si cu decizia amandurora sa incerce o relocare. Dar care e suficienta cat maritisul sa mai fie amanat. Si, previzibil oarecum, motiv ca dupa mutare sa apara probleme in relatie. Tom ajunge de la pozitie de viitor chef intr-un restaurant fitos la conditia de bucatar de fast-food, iar Violet ajunge incet incet sa fie parca prea placuta de noul sef. Evident totul pana la urma se incheie cu un happy end, care fara mai multe spoilere ca ne-o spune si titlul, vine abia dupa cinci ani.
Chit ca story-ul e relativ liniar si fara cine stie ce twists & turns, filmul e destul de funny si mai important not dumb. Nu ca as fi eu, inca o data, mare consumator de comedii romantice, dar in comparatie cu ce am mai vazut... Totusi dintr-o perspectiva personala cum ziceam n-o picat chiar la cel mai potrivit moment, dar that's subjective ...
Yet again... N-am apucat sa vad altceva in ultimele saptamani decat filme slabe made in HK pentru somn si cateva episoade de TWD. Intamplator schimband canalele la TV noaptea intr-un hotel din Praga (in lipsa de filme slabe made in HK), am mai prins si o jumatate din "The Faculty". Care ar ramane deci cea mai buna optiune pentru o intrare scurta...
Nush daca pot sa zic ca "The Faculty" e suficient de cunoscut ca sa fie un "clasic", dar in orice caz e probabil de referinta pentru o nisa undeva intre teen movies si light horror/comedy care a prins ceva contur in perioada '90-2000, dar n-a crescut prea mult dupa. In cateva cuvinte, un liceu dintr-un orasel de provincie de prin Ohio e invadat de o creatura extraterestra care se multiplica prin coruperea de gazde umane. Un soi de "Invasion of the Body Snatchers" la care de altfel avem si o referinta clara in film. In prima jumatate (care n-am mai vazut-o de mai bine de 10 ani cred) ni se face cunostinta cu vreo sase elevi, fiecare cu problemele sale, si ni se prezinta inceputul invaziei. In a doua jumatate grupuletul de sase elevi formeaza un soi de rescue team dupa ce descopera ca respectiva creatura are o alergie fatala la un soi de drog preparat in propriul garaj si distribuit de oaia neagra a liceului, mic geniu insa in ale chimiei organice.
Tre' sa recunosc ca la revederea de acum filmul mi s-a parut ceva mai cheesy si exagerat (="SF" cu ghilimele) decat imi aduceam aminte. Pe de alta parte na... ce te poti astepta de la ceva regizat de Robert Rodriguez ("Spy Kids" & "Machete"). Cu toate astea ii ramane un farmec anume. Poate o fi distributia de vina - multe nume cunoscute in roluri early, poate oi fi eu nostalgic...
Postări
