sâmbătă, 20 februarie 2021

Oscars. Moving over.


Fara panica. Nu dispar Oscarurile de anul asta, si nici n-au trecut neobservate. Au fost doar decalate prin aprilie cred, de la data obisnuita care era cam in perioada asta. Prilej sa scriu o intrare de blog pentru care am ezitat destul de mult, dar m-am decis s-o fac pana la urma. Si ca sa nu fiu influentat in vreun fel de vreo nominalizare romaneasca in premiera, care se tot zvoneste ca posibila, am hotarat s-o fac inainte sa se concretizeze sau nu. Long story short - dupa o serie lunga - 2008-2020 - in care am dat o atentie nominalizarilor in perioada pana la premiere, de anul curent ma voi opri. Motivul, cu riscul sa fie interpretat aiurea, consider ca nivelul de "political correctness" a ajuns prea departe.

Am zis-o de mai multe ori, in intrarile introductive pe care le-am scris de-a lungul anilor la anuntarea nominalizarilor, ca un motiv pentru care am dedicat o parte din blog evenimentului Oscar ar fi corectitudinea statistic vorbind de care teoretic ar beneficia in raport cu alte premieri de gen. In sensul ca voturile exprimate de AMPAS = Academia Americana de Film in determinarea nominalizarilor si premiilor sunt considerabil mai multe decat in alte situatii cum ar fi Globurile de Aur, sau Cannes unde vorbim de un juriu de ~10 oameni. Evident, orice apreciere artistica are un grad de subiectivitate, dar iar cum am mai zis-o de multe ori, mai important decat premiile in sine au fost intotdeauna filmele care au intrat printre nominalizari - o ocazie foarte buna sa mai descopar ceva care merita vazut, altfel foarte posibil de ratat. De altfel predictiile le-am facut intotdeauna for fun si am comentat rar post-Oscar ce-a iesit si ce nu. Asta in ciuda premiilor din ultima decada care indica destul de clar o interferenta a factorului socio-politic undeva unde n-ar trebui sa existe - intr-o selectie pe criterii de valoare artistica, cum si cat de subiective or fi astea, dar nu alte criterii. 

Ma refer in particular la "best picture award" unde deja incepuse sa fie observabila o regula nescrisa ca filmul castigator are mai putina legatura cu ce scrie critica si mai mult cu speculatiile din social media relativ la care productie are mai multe elemente care sa atinga o problema sociala. Dar macar era ceva nescris, si pana la urma restrans doar la premiile din final. Toamna trecuta AMPAS-ul a luat decizia oficiala ca intr-un viitor apropiat sa impuna clar din faza nominalizarilor un set stufos de reguli de eligibilitate privind "representation and inclusion standards". 

Inteleg ideea de a promova niste criterii care sa favorizeze implicarea in industria de cinema a unor categorii poate mai putin favorizate pana acum. Dar daca unele din regulile introduse au sa zicem un sens in directia asta (cum ar fi internship-uri platite sau traininguri in productia filmului, desi pana si aici e discutabil ce ar putea face de exemplu un indie movie cu un buget limitat si multi voluntari), alte reguli sunt complet absurde. Sa pretinzi ca filmul nominalizat sa aiba cel putin un actor cu rol semnificativ dintr-o rasa/etnie defavorizata, sau cel putin 30% din distributia secundara a filmului din doua categorii slab reprezentate, sau cireasa de pe tort - subiectul filmului sa fie centrat pe o problema a unei astfel de categorii, e ceva ce eu nu prea pot sa vad unde-si are locul in selectia unei nominalizari. Sau mai bine zis, in excluderea unei posibile nominalizari - pentru ca daca ar fi sa iau o selectie rapida din titlurile ce au intrat pe lista pentru "best picture" in ultima decada: "1917", "Vice", "Dunkirk", "Arrival", "The Revenant", "The Martian", "The Big Short", "Boyhood", "The Theory of Everything", "The Wolf of Wall Street", "Gravity", "Argo", "The Descendants", "127 Hours", "Inception" - nu sunt sigur cate din astea ar trece criteriul asta de nominalizare. Intr-adevar poate fi ocolit prin indeplinirea altora, dar in sine ideea unei posibile excluderi motivata astfel e atat de gresita in contextul unui film care ar trebui sa aiba o libertate de subiect, incat face cumva ironica titulatura de "inclusion standards". 

Intr-o lume in care s-a ajuns sa se publice ghiduri pentru combaterea rasismului in predarea matematicii, unde o indicatie e ca ideile de obiectivitate si unica rezolvare corecta a unei probleme sunt periculoase iar astfel de probleme ar trebui practic excluse in favoarea unora care trebuie sa aiba raspuns multiplu (ma intreb ce rezultate ar fi avut inginerii de la NASA din echipa Perseverance daca le-ar fi taiat cineva toate calculele cu solutie unica), nu prea mai e de mirat ce avem mai sus. Dar na... daca tot suntem intr-un trend de asta radical, o sa fac si eu un pas in directia asta renuntand la Oscaruri - ca doar nu-i solutia unica in materie de referinta in cinema, posibil in favoarea punctarii pe blog a unor premii dintr-o industrie de film mai slab reprezentata - cea din Asia. 

Stiu ca "Parasite" a luat fata la Academy Awards acum un an lui "1917" - nu ca "Parasite" n-ar fi un film bun, dar nu asta era momentul in care sa se trezeasca Academia ca filmul asiatic are un loc acolo. Sa pastram totusi ipocrizia unui caz singular intr-un an cu o dorinta clara de demonstratie pentru political correctness in niste limite - "Infernal Affairs" la timpul lui dar in secolul curent n-a prins nici macar lista de Foreign Best Picture, iar remake-ului lui Scorsese, "The Departed" i s-au dat toti laurii. Ma gandesc deci ca in loc de Oscaruri sa iau in discutie de acum nominalizarile fie la Hong Kong Film Awards, fie la Grand Bell Awards (Coreea de Sud), fie la Asian Film Awards. Toate trei sunt premii in cinema-ul din Asia, a caror liste de nominalizari le-am gasit ca referinta buna in ultimii ani pentru ce filme apar acolo, iar ce-am mai reusit sa vad ca medie, cu o "obiectivitate periculoasa" eu zic ca s-a ridicat peste Hollywood. Din pacate insa ce-i produs pe continentul asiatic e mai greu accesibil, deci mai vedem...

Ca o reflectie de final ma intreb cum ar arata un premiu Nobel pentru literatura cu o obligativitate asupra procentului de componenta sociala in opera literara sau a etniei laureatului. In orice caz, eu filme care ajung pe lista Oscar evident o sa mai discut pe blog, cat timp il mai tin deschis. O sa las la o parte doar referintele la premii, cel putin pana cand "inclusion standards" n-o sa mai includa excluderi :-) Sa incercam sa pastram absurdul in niste limite, zic.


duminică, 14 februarie 2021

The Big Chill (1983)

Fara legatura cu vremea de-afara, sau cu faptul ca weekendul asta am adaugat la CV si montare termostate centrala dupa ce WiFi-ul precedentului device si-a gasit s-o ia razna fix in cea mai friguroasa noapte din ultimele sase luni, am ales "The Big Chill" ca subiect cautand sa vad ce mi-a mai scapat din titlurile de referinta din decada '80. Din pacate nu pot sa zic ca am fost la fel de inspirat ca saptamana trecuta...

Cea mai buna caracterizarea care imi trece acum prin cap e un teen movie pentru middle-age people. Pe scurt, ca nici nu prea se preteaza la mai multe detalii, subiectul filmului e o intalnire de un weekend a unui grup de prieteni din perioada studentiei, in urma sinuciderii si respectiv inmormantarii unuia dintre ei. Nu avem alta actiune propriu zisa decat diversele discutii si interactiuni dintre ei. Cam asta-i tot.

Plecand iar de la titlu, pesemne intentia e a unui "chillout movie" = o drama cu mici accente comice (foarte mici in ciuda caracterizarii de "comedy" care apare pe diverse site-uri), cu care sa-ti pierzi o dupa-amiaza de duminica, eventual starnindu-ti niste reflectii legate de everyday life. Nu pot sa neg ca de cand am mai imbatranit mi s-au mai schimbat gusturile in zona cinema si agreez mai degraba o drama slow-paced decat un horror tensionat. Cu toate astea filosofia ieftina din "The Big Chill" n-a prins deloc la mine, si se pare ca inca nu m-am bosorogit atat de mult incat sa accept o lipsa aproape completa de dinamica pe un fir narativ in doua ore de film. Am avut timp sa ma gandesc la cum a evoluat distributia (care e una de top) de acum 30 de ani pana in prezent (ex. Jeff Goldblum si Tom Berenger au clar gene diferite), cam asta fiind principala parte pozitiva. Si ca merge ca somnifer. Pentru restul, poate imi mai trebuie niste ani.

Rating: 2.5 out of 5 (trying to be objective...)

duminică, 7 februarie 2021

Starman (1984)

Din tot ce-a regizat John Carpenter nu credeam ca mi-a mai ramas ceva notabil de vazut. Cu mentiunea ca nu stiu sa mai fi regizat "ceva notabil" de prin anii '90. Ce stiam de "Starman" se limita la un sinopsis citit pe undeva care rezuma filmul la un romance intre un extraterestru cazut din spatiu si o femeie de pe Terra. Si cum in general evit genul "love story" evident am ignorat filmul multa vreme. Noroc ca nu prea mai am ce vedea...

Sinopsis-ul de care spuneam mai sus nu minte, dar ce-avem aici are o amprenta Carpenter suficient de solida cat sa duca rezultatul mai degraba spre genul de romance care-l avem in "Terminator"-ul din acelasi an, si nu ce-ai putea sa crezi cand citesti rezumatul amintit. Avem intr-adevar o entitate extraterestra care aterizeaza langa o ferma din Wisconsin locuita de o vaduva, si ia forma fostului sot al acesteia. Ceea ce urmeaza insa pana sa ajunga la romance e un road-trip, sau mai degraba road-thriller, in care "the starman" o obliga pe femeie sa-l duca pana in Arizona in trei zile, de unde ar urma sa-si ia zborul inapoi in spatiu. Toate astea se-ntampla avand pe urma guvernul american cu o masa de disectie pregatita.

Partea de romance vine deci mai degraba spre final. Ceea ce reuseste insa laudabil Carpenter e sa nu lase filmul sa cada in zona cheesy la care te-ai astepta, in acelasi timp creand un melanj foarte ok intre actiune si pasajele soft care tempereaza frecvent toata fuga tensionata pe care o vedem in film. Ce nu reuseste Carpenter (vorba vine) e sa faca durabila partea vizuala. E evidenta varsta filmului, care comparativ cu altele din perioada respectiva sta mult mai prost ca si calitate a efectelor. Compenseaza insa prin actori. Chiar daca Jeff Bridges a luat o nominalizare la Oscar pentru rolul titular, eu zic ca "starman" e eclipsat la propriu de Karen Allen, cu un rol net superior aici celui din primul Indiana Jones (nu-mi aduc aminte s-o mai fi vazut in alta parte). Peste toate, chiar cu partile unde schioapata, filmul e o productie decenta cu un feeling evident de '80s care mi-a adus aminte de "Firestarter", deci daca ai o slabiciune pentru decada respectiva clar merita.

Rating: 3.5 out of 5