Night Watch (2004)

Fara legatura intentionata cu sarbatorile importate de sezon, am ajuns si eu dupa multa vreme sa vad in sfarsit "Night Watch", prima parte dintr-o "trilogie" ruseasca (asa zice afisul) care din ce stiu s-a oprit pana la urma la doua filme. Productia il are la carma pe Timur Bekmambetov ajuns mai cunoscut ulterior dupa ce a avut cateva vizite pe la Hollywood pentru "Wanted", "Abraham Lincoln: Vampire Hunter" si ultima versiune de "Ben Hur". De fapt astea se pare ca au venit ca urmare a succesului filmului de fata, care pentru mine intra intr-o nisa foarte restransa a productiilor care nu prea au nici o noima, dar cumva au reusit sa ma tina cu ochii pe ecran.

Exista o poveste care pune de o parte si de alta fortele luminii si a intunericului aflate intr-un soi de armistitiu cu niste reguli nu foarte clar definite (nimic nu-i foarte clar in filmul asta). Avem si o serie de agenti umani de partea luminii care pot vedea alti agenti invizibili care iar nu-i clar cat de umani is, dar pe scurt au rolul sa mentina ordinea asta. Anton, un tip recrutat in tabara buna se trezeste implicat intr-o operatiune de salvare de la dezastru a unui avion care s-ar prabusi daca un blestem aruncat asupra unei blonde ce locuieste intr-un bloc turn nu e desfacut. In paralel, ar trebui sa aiba grija ca fiul lui care nu-i al lui sa nu ajunga hrana la vampiri. Daca tot rezumatul asta pare deja undeva intre prea incalcit si semi-absurd, trust me e mult mai inteligibil comparativ cu derularea actiunii din film. Avem un soi de suprarealism a la "Fisher King" de Gilliam combinat cu o nota de "apocalypse is coming" care seamana cu un mix intre "End of Days", "Omen" si "Warlock II: The Armageddon" (ultimul poate e cam obscur, dar isi are locul lui pe lista).

Filmul sta foarte bine la capitolul vizual si audio. La cat de ok e imbinata atmosfera de final de lume care se desfasoara concomitent cu o seara normala in Moscova, aproape ca i se pot ierta reclamele gratuite la Nescafe. Probabil e o parte din ce m-a tinut treaz cat sa-l vad pana la capat. Chiar si asa am ceva dubii ca o sa mai am rabdare si pentru "Day Watch" (partea a doua) care presupun ca ofera o finalitate mai clara.

Rating: 2.5 out of 5

Blade Runner 2049 vs PKD's Electric Dreams

"Electric Dreams" e o serie lansata recent de Channel 4 in UK in care fiecare episod are la baza o povestire scurta de Philip K. Dick. "Blade Runner 2049" e continuarea ecranizarii din '82 dupa "Do Androids Dream of Electric Sheep?" a aceluiasi P.K. Dick si probabil nu are nevoie de prea multa alta introducere. Ce e nevoie poate e un pic de context...

1) Contrar opiniilor generale "Blade Runner" (ala vechi) nu mi s-a parut niciodata o capodopera. E bun si atat. Ca story, avand in vedere cat pierde din materialul scris de baza, as putea zice ca merge chiar spre average.
2) Ce am apreciat intotdeauna la "Blade Runner" e partea vizuala si sonora. Pe cat pierde ecranizarea la subiect, pe atat e de aproape restul ca atmosfera de ce inseamna P.K. Dick.
3) Cel mai mare plus la "Blade Runner", si care mai atenueaza din lipsurile din poveste, e nota de mister care o lasa.

Acuma, despre "Blade Runner 2049": 1) ramane valabil - un film ok, dar sorry - no masterpiece here; clar nu mai avem treaba cu PKD din pdv material scris, dar asta deja nu mai e o problema mare (era de asteptat oricum)... 2) din fericire se pastreaza cat de cat, desi o sa ma plang si aici... si 3) all is lost, sau na... 99%.

O sa ma folosesc ca pretext de 3) ca sa nu discut nimic despre poveste. Si-asa e prea... "clarificata" sa zicem. Problema majora e la regie. Filmul are mult prea multe lungimi care nu-si au locul. Inteleg ideea de "building momentum" pentru o scena si nevoia de a scadea ritmul dupa altele, dar aici e extrem de overused tehnica asta. Mi s-au inchis ochii de doua ori in primele 40 de minute de film (e drept ca eram si obosit). Dupa, a reusit sa ma tina treaz, dar n-a reusit sa nu ma faca sa ma uit la ceas. In plus, tot ceea ce tine de vizual si audio e afectat indirect de scenele astea statice lungite. E una impresia care ti-o lasa un cadru de tranzitie = mediul inconjurator distopic, cu filtre de imagine si un fundal sonor de synth (care aduce mai mult a Brad Fiedel decat a Vangelis, dar anyway, merge) daca il vezi o data pentru cateva secunde si alta daca e lungit la minute sau mai rau, repetate secvente de gen cu o frecventa apreciabila. E exact acelasi lucru ca intr-un "Transformers" de Michael Bay - daca ai avea una bucata explozie in tot filmul poate ai putea remarca gradul de detaliu la bucatica de srapnel sarita din rotile lui Optimus Prime si cat de tare e echipa de VFX. Dar cand ai o suta de explozii e probabil mai tentant sa-ti calculezi daca ai timp sa fugi sa-ti mai iei un popcorn pana mai avanseaza si story-ul un pic.

Comparatia e prea dura intr-adevar, aici n-avem explozii, nu-s 100, si oricum tehnic filmul e impecabil, deci macar la o prima vizionare cred ca din pdv vizual cel putin nu plictiseste. Pe de alta parte, fragmentarea actiunii cu lungimile de care ziceam e acolo, iar de asta nu scapa. Si aici ajung la comparatia cu "Electric Dreams", sau cum ar fi putut fi "Blade Runner 2049" mult mai bun decat e. Un episod din "Electric Dreams" are pana intr-o ora in care avem o poveste care cel putin in prima, a treia parte si a cincea parte, e comparabila ca amploare sa zicem cu ce avem in BR2049. Nici "Electric Dreams" nu tine foarte mult la originalul scris, si evident nu putem compara un buget de serial englezesc cu o super-productie de Hollywood. Si totusi chiar si asa ideea de alternate reality, de faptul ca lucrurile nu-s totdeauna cum par a fi, de escape din existenta curenta, care e un motiv de baza in tot ce tine de PKD, mi se pare mult mai bine transmisa in "Electric Dreams". O fi poate si modul de a lasa loc la o interpretare deschisa care in BR2049 se cam pierde la final iar in ED e aproape in fiecare episod acolo. Dar in special e continuitatea pe care o ai, sau mai bine zis lipsa de scene moarte. Deci tot lungimile is vinovate :)...

Rating: 3 out of 5 (for "Blade Runner 2049", "Electric Dreams" is still open ;) ...)

King Arthur: Legend of the Sword (2017)

Still recycling summer movies... sau mai exact "Snatch" meets "GoT" = "King Arthur"... sau mai exact asta ar fi vrut sa fie dar din pacate nu-i nici alba nu-i nici neagra...

Cand am auzit ca iese o varianta de Camelot related stuff regizata de Guy Ritchie mi-am facut ceva sperante. Dupa ce-am vazut filmul (sau mai exact in timp ce) am realizat ca baza de fantasy nu-i asa usor de cuplat cu stilul regizoral si mai ales scenaristic al omului cum a fost baza de classic crime story din "Sherlock Holmes". Pur si simplu nu se pupa contextul cu seriile specifice de short witty lines, atmosfera de ghetou londonez, montajul alert cu scene scurte si flashback-uri frecvente si altele. Povestea in sine e ok. Arthur isi pierde parintii la o varsta frageda in urma unui conflict pentru coroana si ajunge sa fie crescut intr-un bordel din vechea Londra. In liniste si pace. Pana ce ajunge la o varsta suficient de avansata cat sa para o problema unchiului malefic (un Jude Law care pare sa nu imbatraneasca ... probably the dark magic). Restul e mai mult sau mai putin telenovelistic. Nu vreau sa dau mai multe spoilers.

Evident e departe de materialul original scris, dar pana la urma e o adaptare in regula, destul de dark si care se vrea cu un aer ceva mai ancorat in real, cel putin comparativ cu "Excalibur"-ul lui John Boorman, care probabil ramane referinta in nisa "knights of the round table". Problema e punerea in scena cum ziceam, care parca e prea haotica si pierde mult din cauza asta la cat impact are. Nu prea apuci sa empatizezi cu nici un personaj, si nici sa detesti vreunul. Nu ma mai leg si de scenele absurde, sau de cele de fighting lungit peste limita de maraton la dat cu sabia. Eu raman la reperul meu in zona asta.. care nu-i "Excalibur" (care-i la polul opus, prea metaforic), ci mini-seria TV "Merlin" cu Sam Neill. Ultimele zece minute de-acolo merita mai mult decat tot ce-avem aici...

Rating: 2.5 out of 5

Trapped (2017)

To let it go or not to let it go?... that is the question. N-are treaba cu "Trapped" care e alt film reciclat de prin ce-am mai apucat sa vad anul asta, ci cu blogul... Da' de vreme ce inca mai chinui o intrare probabil e "not to let it go" deocamdata...

Deci "Trapped"... E pesemne singurul film indian pe care am avut rabdarea sa-l vad in ultimii 10 ani cred. Fara sa am surpriza (spoiler alert!) ca incepe careva sa danseze intre doua scene. Deci pentru cine mai are alergie la musicals, si mai mult la varianta de Bollywood, don't worry, you're safe. The story: avem un love at first sight intre un tip si o tipa care lucreaza in aceeasi companie, cu problema ca el e cam sarac lipit si respectiva are o casatorie deja aranjata (na... ceva intriga indiana trebuia sa avem). Face omul ce face si o convinge oarecum sa-si schimbe optiunea in ideea ca gaseste o casa pentru ei. Care casa la bugetul disponibil e o chirie la negru intr-un apartament spre ultimul etaj dintr-un bloc turn semifinisat, pustiu, care n-a mai fost dat in folosinta. Numai ca nu mai apuca sa-i zica ... Pentru ca la prima vizita de aranjare a noului camin, reuseste sa ramana blocat pe dinauntru. Fara vecini. Fara baterie la telefon. Fara curent. Fara apa. Fara mancare. In varf de bloc. Cu un soi de portar surd si absent la parter care doarme toata ziua. There you have it... Intriga perfecta pentru un film care sa te tina lipit. Din pacate rezultatul n-a fost chiar rau, dar clar sub asteptari. Cam atat, pana data viitoare ...

Rating: 3 out of 5