Cruella (2021)

Prima reactie cand am auzit de "Cruella", n-a fost o reactie. A fost un "ignore" din categoria iar alta productie reciclata din lipsa de imaginatie din ce in ce mai prezenta la Hollywood. Si ca sa nu ma plang neargumentat, in 2019 - ultimul an pre-pandemie, la o numaratoare foarte rapida, in top box-office mi-a iesit un scor de 26-7 (daca nu mi-a scapat ceva) pentru continuari/reboots/spin-offs/etc vs. productii "fresh" = cu subiect complet nou. Asa ca ideea de a mai stoarce din 101 Dalmatieni un "origin story" pentru personajul negativ, m-a lasat total rece. Mai ales ca nu prea-mi plac prequel-urile in general. Cum am ajuns deci sa vad filmul: 1) cautam ceva mai nou, si am gasit vreo doua-trei titluri dar 2) pe la 2 AM inainte de somn, stiind ca probabil n-o sa mearga intr-o repriza, n-am vrut sa fragmentez vizionarea la altceva. Asa ca am zis, hai sa vedem cum a reusit Disney sa scoata totusi ceva primit mai bine decat precedentele tentative de adaptare live-action a animatiei clasice. Evident, ca-n multe situatii cand asteptarile is undeva la genunchiul broastei, impresia finala e mult mai sus, dar o sa incerc sa fiu obiectiv.

Trebuie sa remarc ca prima surpriza a fost complexitatea povestii - nu ca ar fi prea complexa, dar eu ma asteptam la.. nimic. N-am citit "101 Dalmatieni" cartea, dar tind sa cred ca nu intra in prea multe detalii legate de originea Cruellei, deci un plus pentru story in cazul asta. Nu vreau nici eu sa dau prea multe detalii, dar ca idee plecam de la copilaria personajului, care din start se imparte intre Estella si Cruella = cu o personalitate duala a la Dr. Jekyll & Mr. Hyde (pastrand proportiile). Nu trece mult, si fetita isi pierde mama in conditii tragice, ajungand copil al strazii in Londra anilor '60 in compania tandemului de hoti Horace & Jasper, pe care-i stim din animatie. Anii trec si printr-o imprejurare fericita Estella ajunge sa-si schimbe cariera din hot de buzunare in ce-a visat, angajata ca designer de catre cea mai selecta casa de moda din Londra, condusa de "The Baroness" - personajul negativ al filmului de fata. Iar de aici avem un pic de telenovela, si ca in orice telenovela daca spunem cine, cum si prin ce imprejurare s-a mai intersectat cu altcineva ii stricam tot farmecul.

Ceea ce incearca filmul in special in prima parte e sa umanizeze un personaj care stim ca-i negativ din animatia clasica. Si nu doar pe Cruella, ci mai ales pe Horace & Jasper. Chestie care sincer, mi s-a parut parca prea fortata. Mai ales ca in a doua parte, nu se duce atat de tare in directia opusa pana unde te-ai astepta sa ajunga cu transformarea Estellei in Cruella. Pana la urma e un Disney movie in 2021 - sa fim seriosi, sa vedem dalmatieni pe post de materie prima pentru haute couture, cam greu. In orice caz, filmul e lucrat intr-o nota comica din start pana la final, ceea ce probabil ajuta in tot parcursul asta al personajului, in sensul ca nu prea poti sa-l iei in serios nici cand Cruella e Estella, nici cand Estella e Cruella. In general imi place o abordare de genul asta, pentru ca intr-o linie din asta light, rupturile pentru cate un moment dramatic au un impact mult mai clar si mai puternic (nu-mi vine in minte decat "Guardians of the Galaxy 2" acuma). Avem si aici ceva de genul asta, in punctul culminant al telenovelei spre doua treimi din film, care da un pic de forta, dar parca e prea putin. Te-ai astepta sa te mai loveasca cu ceva la final, dar, well... it's a Disney movie.

Lasand povestea insa la o parte, nu stiu... parca restul departamentelor implicate in film au avut cam aceleasi asteptari pe care le-am avut si eu de la subiect, si au dat efectiv maxim ca sa ridice filmul pe unde si cum s-o putea. Sa trecem rapid peste actori, unde Emma Stone mie personal imi confirma iar ca probabil e cea mai buna actrita din generatia de Hollywood nascuta in decada '80. Pentru partea tehnica, cam tot de la production design pana la VFX e cu sanse de nominalizari pentru ce premii s-or da la anul, chit ca de obicei filmele care au tinta asta primesc release prin toamna-iarna. O mentiune speciala as avea pentru coloana sonora. Nu stiu o situatie in care sa fi auzit un melanj atat de bun intre aranjamente pe cantece cunoscute si original score. In general, un film ori se remarca prin una, ori prin alta, in majoritatea situatiilor fiind evident a doua, coloana sonora originala. De fapt.. nu cred ca am vreo referinta unde sa fi remarcat efectiv un mix intre abordari. De exemplu, la Tarantino, unde intalnim des prima varianta, nu retin daca in "Kill Bill" a existat si vreo bucata de soundtrack original. Na ca aici avem asa ceva - nu stiu cat e meritul compozitorului Nicholas Britell, si cat al departamentului de sound mixing, dar rezultatul e suficient ca recomandare clara pentru vazut filmul.

Ca si concluzie, cred ca nu-s singurul care vede "Cruella" ca un fel de "Joker" made by Disney. Cam asta-i impresia mea finala. Ceea ce probabil pierde la capitolul dramatic, dar si mai probabil e mai potrivit pentru o perioada cand e suficient de dark realitatea din jur, ca sa nu mai simti nevoia s-o vezi prea pregnant si intr-un film :)

Rating: 4 out of 5

Till Death (2021)

De ceva vreme printre criteriile de selectie ale unui film am si durata. Probabil nu-i cel mai sanatos mod de alegere, dar e practic cand timpul alocat pentru asa ceva incepe dupa 1 AM. "Till Death" e un film scurt, altfel pesemne nu ajungeam sa-l vad. Ar fi fost o pierdere. Nu ca am vorbi de o capodopera, dar a fost surprinzator de original.

Avem aici un context de revenge story mai aparte, care se transforma de fapt rapid intr-un survival movie. In urma cu vreo 10 ani Emma (Megan Fox) e victima unei tentative violente de jaf, si ajunge sa se casatoreasca cu tanarul procuror care trimite dupa gratii agresorul. Anii trec, el ajunge avocat de succes cu propria firma, dar relatia se raceste. Filmul debuteaza de fapt in prezent, cu incheierea unei aventuri extraconjugale la care Emma decide sa puna punct inaintea unei aniversari a casniciei. Sotul organizeaza un "cadou" aniversar de reconciliere printr-o noapte romantica la o casa de vacanta de pe un lac, care e insa doar avanpremiera la ce urmeaza. Omul decide sa-si traga un glont in cap in dimineata urmatoare, nu inainte insa de a se incatusa de a lui sotie. Na, deja am zis ceva in plus fata de ce vedem in trailer :) Altceva ce nu vedem e cat de elaborat e planul bolnav de payback. Light spoiler - aflam ca decedatul a avut pesemne ceva "remuscari" ca l-a trimis la racoare pe agresorul sotiei si s-a hotarat sa-si ia zilele abia dupa ce respectivul e eliberat din inchisoare, lasandu-i mostenire niste diamante. Clauza de punere in posesie e insa mai complicata.

Tot contextul si ce-ti mai da trailerul pare un pic nerealist, dar amanuntele pe care ti le livreaza incet incet filmul leaga lucrurile intr-o cursa tensionata pentru supravietuire. Asta e de fapt ceea ce te prinde in film - ai o actiune cu destul neprevazut, desi n-ar parea initial. Emma trebuie sa se descurce intr-o casa izolata pe o iarna crancena cu un sot mort (si greu) caruia i-au trecut destule prin cap inainte de glont, suficiente cat sa faca in asa fel incat sa nu-si lase sotia sa-l "paraseasca" prea usor. Iar Megan Fox pot sa zic ca ori se potriveste rolului, ori a mai luat niste cursuri de actorie de cand n-am mai vazut-o ( I know I'm mean :-) ). Nu in ultimul rand, desi avem un element macabru clar, si in ciuda impresiei lasate de trailer, nivelul de violenta din film e cred undeva la o treime din ce vezi intr-un episod din "The Walking Dead". In concluzie, pot sa zic ca filmul mi se pare destul de underrated. O poveste suficient de elaborata care pleaca de la o idee complicata - cum supravietuiesti unei razbunari post-mortem - intr-un thriller care-si respecta genul = mai multa tensiune, mai putine efecte, nu-i ceva care chiar intalnesti des zilele astea.

Rating: 3.5 out of 5

A Quiet Place Part II (2020)

Prima remarca dupa ce am vazut "A Quiet Place Part II" este ca ai nevoie de "A Quiet Place" prima parte ca sa intelegi tot ce-i de inteles. Ti se ofera un soi de prequel intro, care e probabil minimul necesar ca sa pricepi contextul: o invazie extraterestra total neprietenoasa a unor creaturi care se bazeaza exclusiv pe auz ca sa decimeze rasa umana. Dar minimul asta nu cred ca ajuta foarte mult pe cineva care ar prefera sa sara primul film. Eu n-am avut evident timp sa-l revad, dar din fericire ceva amintiri mi-au mai ramas. Suficient cat sa pot zice ca parca m-a prins mai mult continuarea.

Filmul e foarte scurt, daca mai taiem si intro-ul de care ziceam. Practic ne ia de unde am ramas cu cei patru membri supravietuitori ai familiei Abbott - o mama cu trei copii (dintre care un nou nascut), si ne prezinta traseul dupa abandonarea vechiului adapost. Avem o secventa in care ni se aduce aminte esentialul din filmul anterior = aparatul auditiv al fiicei mari e "the ultimate weapon" (si cam singura) impotriva monstrilor, dupa care ne oprim la un soi de fosta fabrica unde ne intersectam cu Emmett, aparent un fost vecin din perioada pre-apocaliptica. De aici, grupul se imparte in doua. Fata fuge spre o insula unde crede ca ar exista supravietuitori fiind urmata de Emmett trimis sa o recupereze, in timp ce restul incearca sa reziste undeva intr-un subsol ceva mai izolat fonic. Si cred ca e mai bine sa ma opresc aici cu detaliile ca sa mai las cate ceva nedescoperit din subiect.

Firul narativ e asa cum pare - foarte simplu. Ceea ce e de apreciat la film e cum e "imbracat" firul asta narativ. Pe scurt, productia e foarte buna si tehnic, si ca regie, si ca actori. O sa ma refer doar la montaj mai in detaliu. Avem doua pasaje scurte de tensiune in crescendo, unul undeva cred pe la doua treimi, si unul in final. N-o sa dau mai multe spoilers decat ca in fiecare avem cate un moment critic separat in desfasurare in paralel in cele doua locatii - pe traseul spre insula, respectiv la fabrica abandonata. Mi se pare foarte greu de taiat in paralel o secventa de scene in asa fel incat sa ai un avans simultan spre punctul culminant - in doua locuri, fara ca una din secvente sa "piarda" in fata celeilalte. Cred ca am mai vazut tentative de gen care n-au iesit prea grozav - de asta nici nu-mi amintesc vreuna in particular. Ei aici iese - de doua ori, cu "avantajul" sa zicem ca a doua oara, "the climactic point" e unul comun de final, dar asta face tot farmecul. In rest, ca sa scap totusi un spoiler :), finalul lasa iar loc generos de o "Part III", dar acum n-avem asa mult de tinut minte pana acolo deci nu-i nevoie s-o astepti ;)

Rating: 4 out of 5

The Invisible (2007)

Nu-mi aduc aminte exact cand am vazut "The Invisible" prima data, dar probabil a fost acum mai bine de 13 ani, inainte sa scriu prima intrare de blog. La vremea aia mi-a lasat o impresie foarte buna. Nu ma mai tine memoria asa de bine cat sa scriu din amintiri la distanta asta, dar am prins intamplator o difuzare recenta pe TV. Ce pot sa zic e ca ori probabil mi-au crescut mult standardele intre timp, ori nu mai sunt asa impresionabil, dar chiar si asa continui sa cred ca filmul e un pic underrated.

Ce avem aici e un amestec intre un soi de teen romance si thriller, cu accente de drama care se simt (spoiler) in nu cel mai fericit final. Nick Powell e un proaspat absolvent de liceu, dintr-o familie potenta financiar, cu aspiratii intr-o cariera literara, si care vrea sa evadeze de sub tutela mamei plecand la Londra pentru a-si continua studiile. In aceeasi scoala, Annie Newton are un profil diametral opus: familie saraca disfunctionala, o gramada de activitati neortodoxe pentru facut bani, de la camatarie pana la furturi de masini si altele, si un viitor cel mai probabil dupa gratii. Drumurile celor doi se intersecteaza dupa ce Annie e turnata la politie de prietenul ofticat ca a fost scos din schema unui jaf de bijuterii, si printr-un concurs de imprejurari Nick ajunge sa fie cel banuit ca ar fi facut asta. In consecinta, Annie isi pune gasca de "partners in crime" sa-i plateasca polita, iar asa Nick ajunge aruncat in coma intr-un canal si devine "the invisible". Mai precis avem o materializare prinsa undeva intre viata si moarte, prin care are ocazia sa se plimbe printre cei vii si sa vada ce-a lasat in urma, pana ce realizeaza ca inca ar fi viu si el. Dupa care urmeaza o cursa pentru a-si salva zilele, unde previzibil rolul celei care l-a adus in starea asta se schimba la 180 de grade.

Filmul e de fapt un remake dupa o productie suedeza, pe care n-am vazut-o si e foarte posibil sa fie mai buna. Aici e clar ca targetul principal de audienta se suprapune probabil cu "Twilight", aparut cam la aceeasi vreme. Pesemne de asta mi-a si placut mai mult cand l-am vazut prima oara, chit ca deja cam eram iesit din raza respectiva de varsta. Intr-adevar, acum nu pot sa neg ca-s multe puncte unde povestea e cel putin trasa de coada. In plus, varianta abordata pentru partea de SF e foarte.. "economica" sa-i zicem, in sensul ca mai toate interactiunile lui Nick in starea sa "ectoplasmatica" cu mediul le avem filmate ca petrecute efectiv, cu succesiune stil flashback in care nu s-a intamplat nimic in mod real. Avand in vedere gradul potential de confuzie a abordarii asteia, filmul e montat destul de bine, dar tot nu poti sa nu remarci ca niste VFX ar fi fost poate mai.. naturale pentru contextul asta. Probabil din toate astea se trage si un rating destul de jos pe toate site-urile de profil, dar filmul are totusi ceva in modul cum e construit in care daca faci abstractie de cele de mai sus, te prinde cu o incarcatura emotionala care tot creste pana la final. Ori o fi asta, ori faptul ca atunci cand l-am vazut prima data am avut un instant crush pentru Margarita Levieva din rolul principal feminin :), ori ca imi trezeste niste nostalgii pentru ani cu mai putin stress, eu raman la...

Rating: 4 out of 5