Last Passenger (2013)

Cand pe un poster al unui film cu titlul "Last Passenger" mai vezi scris si "One train. Six passengers. No chance." ceva parca nu suna chiar cum trebuie. Ei... eu n-am vazut posterul asta inainte de film. Dar sa nu lungim inutil intrarea curenta. Avem un tren regional undeva pe langa Londra cu trei vagoane, care e deturnat de un tip misterios cu abilitati de mecanic de locomotiva (si inca una diesel, nu electrica). Care tip ramane misterios pana la final, desi avem o oarece sugestie legata de motivatie. Cert e ca intentia pare a fi una sinucigasa de a izbi trenul la capatul liniei. Chestie care nu pare a fi pe placul ultimilor pasageri, cati mai erau in tren dupa deturnare, sase ca numar. Spoiler: nu mor toti, deci partea cu "last passenger" e mai mult de marketing, desi na... pentru vreo 20 de secunde spre final, putem cumva sa consideram titular pentru pozitia asta pe unul dintre ei. Evident, cam toata povestea e concentrata pe incercarile de a opri trenul. In mare ce vedem e ok in contextul asta. In mare = din pacate avem cateva scene care cam insulta inteligenta, constructia personajelor cam are stereotipuri in unele cazuri, avem un pic de overacting si e clar un film de buget redus ca production value - imagine, sunet, etc (parte care de fapt mai scuza si din celelalte). In concluzie, don't expect much, dar sa zicem ca it has its moments, nu multe, da' are...

Rating: 2.5 out of 5

A Star is Born (2018)

... sau unde duce o incercare nereusita de a vedea ultimul "Halloween", pentru care din pacate managementul cinema-ului local nu crede de cuviinta sa aloce sali mari decat la ore tarzii. Call me picky, da' daca tot imi misc ciolanele pana intr-o sala de cinematograf I want a big screen. In consecinta am preferat "A Star is Born", in ciuda presimtirilor sumbre fata de combinatia letala pentru gusturile proprii: musical + romance. Da' cum de la o varsta am inceput sa descopar apetenta pentru filme cu subiect mai simplu si ceva mai... calme sa zicem (a se vedea saptamana trecuta), cum ultima experienta similara - "La La Land" - a fost surprinzator de originala, si cum recenziile la cel de fata sunt ultra-pozitive, am zis... hai, fie. Dar n-a prea fost sa fie.

Ce avem aici e al treilea remake (asta inseamna patru filme, ca sa fie clar) cu acelasi titlu cu un original de prin 1937. Nu stiu cat variaza subiectul, dar avand in vedere ce am vazut imi imaginez ca nu poate fi prea mult. A se citi - gradul de originalitate tinde spre zero. Un interpret de soft rock alcoolic (nu soft rock-ul, el) intalneste o cantareata anonima intr-un bar, se plac, se iau, cariera ei o ia in sus, cariera lui o ia in jos, si chiar daca vedem o sansa de echilibru spre final, incheiem melodramatic cu un garaj, o grinda, o curea, si o interpretare in memoriam. Sorry pentru "spoiler", dar filmul e atat de one-sided incat devine enervant. Si nu vreau sa ma lansez intr-o polemica acuma la ce vreau sa spun prin "one-sided".

Singura parte cat de cat buna a fost ca, pentru un musical, nu plictiseste foarte tare. The songs are ok-ish, dar inca o data mi-a adus aminte ca nu prea pot digera un film in zona asta - na, problema de gust. Pot sa ma uit la un concert, sau sa ascult un soundtrack - n-am nevoie de un scenariu de forma ca ambalaj. Cat despre romance, nici macar nu pot sa zic ca a fost deprimant ca de obicei... You want a romance, re-watch "Jerry Maguire", avem si-acolo un tip cu o cariera care se duce la vale... sau "Stardust", might be a bit cheesy, dar nu-i cliseic + chiar avem o stea ;). This one was just... bland.

Rating: 2.5 out of 5 (barely...)

First Man (2018)

N-am crezut niciodata in teoriile conspirationiste de fake Moon landing, dar dupa "First Man" parca incep sa-mi pun intrebari :) I'm mean, I know...

Nu ma prea dau in vant dupa productii biografice, cea de fata fiindu-i dedicata lui Neil Armstrong, dar trebuie sa admit ca e interesanta din pdv documentaristic. Desi parca pune prea mult accent pe probleme, si prea putin pe solutii. De asta si ce ziceam mai sus. Avand in vedere cate rateuri, cu sau fara lucky ending, ni se prezinta in film, inca de la prima scena, mai ca-ti vine sa crezi ca ce-ai vazut in "The Martian" are mai multe sanse de reusita decat a avut prima aselenizare din istorie. Mai adaugam la asta si o parte consistenta din film care e centrata pe dramele din viata privata a lui Armstrong, un copil decedat timpuriu, colegi pierduti constant in diverse accidente... Desi intr-un fel, in mod ciudat asta poate explica cumva cariera de succes la NASA = 1) you escape in your work, 2) karma compensates there.

Nu stiu cum o fi fost Armstrong ca persoana, dar Ryan Gosling ofera un soi de "driver" in space aici = poate un pic prea sec. Cred ca daca ar fi de remarcat cineva pe partea de acting e mai degraba Claire Foy in rolul sotiei. Trecand pe partea tehnica, avem o imagine care variaza de la cadre excelente (cam tot ce tine de flights in outer space) la scene turnate foarte prost. Poate e si o chestiune de gust, dar n-am sa inteleg niciodata un amestec de prim plan sau gros plan cu kinetic camera care mi se pare folosita excesiv in "First Man" (steadicam was invented for a reason... ironic nu departe de perioada cand are loc filmul). Lasand toate astea la o parte, "First Man" nu-i chiar boring cum zic unele recenzii, dar nici nu-i "A Beautiful Mind", adica nu prea-i cazul sa te-astepti la ceva care sa te prinda foarte tare. E un film ok, mesajul de make the impossible possible e acolo dar cuminte, deci as zice chiar potential calmant daca ai prea mult stress pe ordinea de zi...

Rating: 3.5 out of 5

The One I Love (2014)

De regula romance-urile sunt pline de clisee, deci pretty boring, si in plus pe an ce trece incep sa ma deprime din ce in ce mai tare = in general evit. Dar cateodata mai simt nevoia... desi "The One I Love" iese multisor din tiparul clasic. De fapt, avem mai degraba un soi de soft "Triangle" aici :) ca follow-up la intrarea trecuta, cu ideea de meet your copy intr-un cadru mai "pasnic", fara topor si fara vreo referinta clara la time travel. Pe scurt: mai putine explicatii, mai multe speculatii. But it works ;)

Ethan si Sophie sunt un cuplu in care mariajul nu mai merge, si prin urmare decid sa viziteze un psiholog. Sa-i numim perechea 1. Terapia recomandata: un weekend intr-o casa de vacanta, undeva intr-o zona rezidentiala verde, cu portocale in gradina... dar cam pustie. The catch: casa de vacanta mai are si o dependinta mai speciala... o casa de oaspeti. Unde Ethan intalneste o alta, dar aceeasi Sophie, si Sophie intalneste un alt, dar acelasi Ethan: perechea 2. Avem si un soi de "meeting protocol" = the rules of the game = Ethan si Sophie din perechea 2 fac cu randul la prezenta, in functie de cealalta persoana din perechea 1 care calca pragul; usile se blocheaza cand cineva din perechea 1 intra in casa - deci n-ai voie sa-ti intalnesti propria copie; perechea 2 aparent nu prea are voie sa paraseasca incinta. Dupa o seara si dimineata romantica cu "the other one" in care nu s-au prins cum stau lucrurile, prima reactie a perechii 1 la descoperirea situatiei: evident, jump in the car & run away! Dar fara s-ajunga prea departe... because, the meeting worked, "regasirea" celuilalt a functionat, si curiozitatea de a vedea ce mai urmeaza e prea mare. Decizie: stanga-mprejur, and let's see how this works out...

Partea proasta din "The One I Love" e ca twistul sau twisturile, cate s-or dori sa fie, dinspre finalul filmului, sunt previzibile. N-am avut nici o surpriza, nici macar la ultima scena, dar n-o sa zic mai multe. Lasand asta la o parte, ideea e originala, chit ca logica lasa si mai mult de dorit ca in "Triangle" (ca am adus vorba) - dar daca ai timp de meditat probabil iti poti gasi ceva explicatii (parallel universe theory or whatever else). Overall, ce-am vazut, parca a fost un episod din "Black Mirror", unul ok ;)...

Rating: 3.5 out of 5