Am vazut nu foarte demult "Dragged Across Concrete", un alt film scris si regizat de acelasi S. Craig Zahler, ca si "Bone Tomahawk". Doua chestii nu mi-au placut acolo, finalul un pic cam nefericit + vreo doua scene cam exagerate ca violenta. Aceleasi probleme - in special ultima - le am si cu "Bone Tomahawk". Pe de alta parte, ce mi-a placut in "Dragged Across Concrete" au fost dialogurile. Iar in "Bone Tomahawk" stam si mai bine la capitolul asta, fiind principalul motiv care m-a convins sa aleg filmul ca subiect de blog.
Contextul e plasat undeva in vestul salbatic, la propriu si figurat, aproape de granita cu Mexicul. Filmul debuteaza cu doi hoti care dupa ce jefuiesc o tabara din desert, se trezesc atacati pe un teritoriu indian. Doar unul din ei scapa, iar actiunea se muta seara peste cateva zile intr-un orasel minuscul, unde respectivul nelegiuit isi gaseste destinatia. Nu trece mult si individul ajunge pe lista de "suspecti" a ajutorului de serif de rezerva - "the backup deputy", un batranel vaduv care pare sa se cam plictiseasca de prea mult timp liber. Si asa ne trezim in situatia in care hotul se alege cu un glont in picior expediat de seriful local care pare sa aiba un obicei nefericit de a reactiona in modul asta fata de cei care incearca s-o ia la fuga in loc sa-i raspunda la intrebari. Treaba neplacuta si pentru sotia unui cowboy local, singura calificata aparent pentru extractii de gloante si in concluzie solicitata in miez de noapte pentru o operatie de genul asta. Problema e ca nu mai ajunge acasa pana dimineata, cand se constata disparitia ei, a hotului, a ajutorului prim de serif ramas responsabil cu paza, cat si a unor cai dintr-un grajd. Urmele: cateva sageti si un cadavru intr-o stare greu de descris, analizate de expertul local indian conduc la o concluzie sumbra - atacul a fost condus de un trib izolat de canibali, ce traiesc in pesteri si nu intra in contact cu nimeni, condus spre oras de hotul care le-a calcat prin curte. In ciuda avertismentelor, seriful nu prea are de ales si formeaza o potera pentru recuperarea disparutilor impreuna cu ajutorul de rezerva, sotul disparutei avand un picior in atele si inca un tip ramas cu traume din copilarie din interactiunea cu indienii. Si asa, plecam la drum...
Cum spuneam, forta filmului sta in dialoguri in principal, si in al doilea rand in interpretare. Dar scenariul ramane baza. Se vede ca autorul mai scrie si literatura. Am mai vazut niste comparatii cu Tarantino, mai ales ca filmul a iesit in acelasi an cu "Hateful Eight", dar nu-i in aceeasi categorie. Mie mi s-a parut mult mai inteligent ca si constructie de replici. Avem un soi de umor care alterneaza undeva intre sec si negru, care poate l-am mai intalnit doar pe la Jim Jarmusch ("Ghost Dog") sau Martin McDonagh ("Three Billboards Outside Ebbing Missouri", "Seven Psychopats", "In Bruges"), desi parca are o nuanta mai aparte aici. Ramanem insa cu problema de violenta exagerata, care in particular se rezuma la o singura scena dar care e foarte greu de urmarit. Practic, eclipseaza din punctul asta de vedere cam tot restul filmului, fiind intr-un contrast puternic. Pot sa inteleg ideea de soc, dar nu cred ca serveste la altceva aici decat la o reclama care nici nu-i foarte onesta avand in vedere derularea relativ pasnica a actiunii pe majoritatea duratei. Ca idee n-am reusit din prima sa gasesc un poster care sa nu aiba si "brutal" ca tagline. Na... poate la unii prinde, mie mi-a stricat ratingul, dar filmul merita totusi pentru ce mai avem in rest.
Pe cat de agresiv pare ca pleaca din titlu "A Most Violent Year", pe atat de sec si lipsit de dinamica mi s-a parut filmul pana la final. Eram chiar un pic in dubiu: to watch or not to watch, legat contextul de la care pornim - 1981, anul cel mai violent din istoria New York City - pentru ca sincer nu aveam chef sa vad o expunere prea realista a realitatii respective. No worries, pana si statistica asta e stearsa ca imagine in ce ni se ofera. Dar nu asta e problema...
Actiunea urmareste o perioada de 30 de zile din viata lui Abel Morales, un tanar antreprenor in industria combustibililor petrolieri - domeniul exact de activitate nu-i definit foarte clar, chestie destul de iritanta cel putin pentru prima parte a filmului in care trebuie tu sa cam te prinzi cu ce se ocupa de fapt omul respectiv. Incepem cu o tranzactie referitoare la o proprietate pe malul apei, in care Morales achita un avans cu termen de o luna pentru a completa suma. Tot in start vedem un camion cisterna deturnat, soferul batut si lasat pe autostrada, urmand a fi consolat de Morales personal la spital. Asa ajungem sa aflam ca ar fi proprietar peste o flota de camioane, tinta din ce in ce mai des pentru atacuri de genul respectiv. Peste toate mai apare in scena si un procuror carierist care intentioneaza sa-i puna compania sub acuzare sub nu stiu cate capete, care iar nu-i foarte clar cel putin la inceput care-s, sau de ce-s atatea. Nu ca ar conta chiar mult, dar in contextul in care ancheta parca ar avea ca tinta un drug lord, si nu un mic industrias, parca prinde ceva importanta si motivatia. Concluzia e ca Abel se vede parasit de banca de la care astepta un imprumut pentru finalizarea tranzactiei de la care am inceput povestea si aparent aruncat in pragul falimentului. Cumva contradictoriu cu mutarea recenta a domiciliului intr-o vila noua. In orice caz, pare nevoit sa faca rost de bani... si cam asta-i subiectul care ni-l ofera filmul in partea secunda, dupa ce reusim sa descalcim un pic contextul...
Imi pare rau dar nu-s pe aceeasi lungime de unda cu J.C. Chandor, aparent apreciat si pentru filmul de fata si pentru altele cum ar fi "Margin Call" din pdv scenariu + regie. Mi se pare ca reuseste o "performanta" contradictorie - in care partea narativa te oboseste cu gramada de gauri care trebuie sa le acoperi tu sau sa le retii si sa astepti sa vina o explicatie, si in acelasi timp te plictiseste cu o lentoare care daca te uiti peste subiect totusi culmea nu-i acolo! Adica avem actiune, dar cumva de la ce-i pe hartie la ecran se disipeaza misterios si ramanem cu o plictiseala generalizata cu un aer foarte pretentios de analiza sociala pentru zona de middle-class care nu mi se pare ca se justifica. Nu stiu unde-i problema exact, pesemne mai mult la cum e pus in scena, dar cu exceptia interpretarilor mi se pare un film mult sub aprecierile critice de la vremea cand a fost lansat.
"The Lost City of Z" pleaca de la un titlu, poster si trailer mai promitator din pacate fata de ce ofera filmul intr-un final. Ce avem aici e un soi de biopic unde figura centrala e Percy Fawcett, ofiter al armatei britanice si unul din exploratorii junglei amazoniene la inceput de secol XX, creditat ca printre primii sustinatori ai ideii unei civilizatii foarte vechi in zona. Filmul urmareste principalele expeditii ale respectivului, asocierile mai mult sau mai putin fericite cu alti membri, si prinde un pic si din problemele din viata de familie cauzate de absentele indelungate. Nu avem mai nimic care sa iasa din zona de "average" in film - nici scenariu, nici tehnic, nici interpretarea care nu-i rea, dar nici stralucita. Probabil ca dintr-un punct de vedere e mai fair sa nu avem o expunere foarte romantata si pesemne destul de apropiata de realitate, care incepe sa aiba parca mai mult de-a face cu un documentar de la un punct. Dar si impresia asta - spoiler alert - e stricata de final, in care e cumva lasat in plop adevarul in ce priveste ultima expeditie din care colonelul Fawcett nu s-a mai intors. Mai mult, e speculata complet lipsit de orice credibilitate fie o trecere lina de partea cealalta, fie chiar o "relocare" si viata tihnita in mijlocul indienilor, in contextul in care cam toate sursele dau drept clar un sfarsit trist al omului. Mai ales ca nici el, nici fiul sau care il insotea, n-au mai dat vreun semn de viata familiei (contrar cu o asa zisa "epistola" simbolica cum sugereaza filmul). Dar na, probabil ar fi dat prea prost un final de genul asta in film. Alta explicatie n-am. In orice caz, restul e ok pentru un pic de imbunatatire a culturii generale. Desi probabil mai productiv in sensul asta ar fi de vizionat un documentar pe National Geographic.
Am zis sa ma tin de cuvant si sa revin si cu o intrare de predictii, desi pe an ce trece is tot mai convins sa renunt la obiceiul asta. Nu mai intru iar in motive ca le-am mai zis de nspe ori (si probabil o sa ma repet involuntar a nspe + una oara oricum mai incolo). Ca de obicei, ma rezum la categoriile unde am reusit sa vad cam tot = multam academiei americane pentru rata de dispersie abordabila in nominalizari/categorii :P
Animated Feature Film - 2019 n-a fost un an prea stralucit pentru animatii. "How to Train Your Dragon: The Hidden World" pastrand proportiile, a incheiat seria ca un fel de sezon final GoT. Scenariu lenes, plictisor, fara sens. Nu merita mai multe comentarii. "I Lost My Body" e o animatie franceza care are rolul de "the something different" din anul asta, obicei tipic a academiei americane de film de a arunca o nominalizare mai "artistica"/matura ca sa salveze aparenta de categorie for kids. Pe scurt, e povestea unei maini taiate care isi cauta stapanul, ceea ce ne ofera ocazia sa trecem un pic prin viata respectivului. Premisa e promitatoare, rezultatul final e pretentios si finalizat in plop. Mai mult, tehnic, animatia e slaba - lucrat clasic 2D, ceea ce e de apreciat, dar sunt portiuni unde sunt cadre putine pe secventa lasand mai degraba impresie de stop motion (care nu arata niciodata bine zic eu in 2D). In concluzie, ramanem cu trei candidati care ar avea sanse reale: "Klaus" - o varianta draguta de Christmas origin story, care ne da o versiune ce chiar pare sa aiba sens despre cum s-a ajuns la obiceiurile cadourilor si altele; "Missing Link" - unde un Sasquatch in cautarea unei familii intalneste niste Yeti neprietenosi; "Toy Story 4" - (aka "The Search for Forky") despre care am scris vara trecuta. Toate trei is ok, dar nici una n-as zice ca-i o animatie memorabila. Oricat as fi eu de satul de siroposenia tipica Pixar, parca ultimul "Toy Story" are totusi ceva care te misca un pic mai mult ca restul, deci my bet goes there.
VFX - In ultimii ani premiul pentru efecte vizuale a ajuns de regula la filme care au avut mai putin CGI. Probabil si din cauza ca nu prea se vad diferente notabile intre filmele in care baza VFX sta in asa ceva. In concluzie, pe criteriul asta as cam exclude dintre nominalizati ultimele "Avengers" si "Star Wars". Ce ramane? "The Lion King" e o animatie "real-life" care nu trece prea mult peste ce am vazut in "The Jungle Book" acum cativa ani, care a si luat Oscarul atunci, echipa din spate fiind cam aceeasi. Parca as zice ca n-o sa se intample din nou. Multa lume a vehiculat "The Irishman" ca principal favorit aici, pentru digitizarea lui De Niro, Pacino, etc prin diferite perioade de varsta. Cum am zis-o si in recenzia de la finalul anului trecut, mie mi se pare rezultatul aproape la fel de hidos ca in "J. Edgar". As merge deci in concluzie pe "1917", unde poate vine intrebarea "unde-s efectele?". Pai, in multe locuri, si plusul vine tocmai din cum se integreaza cu restul ;)
Sound Editing & Mixing - Pe scurt editing = efecte, mixing = aranjament track sunet. Aproape intotdeauna lista de nominalizati aici are o singura diferenta (probabil ca sa se justifice impartirea in doua categorii - BAFTA sau altele au una si buna). Anul asta "Star Wars" e doar pe editing, si "Ad Astra" doar pe mixing. Nici una nu cred ca are sanse - desi trackul final din "Ad Astra" chiar e fain lucrat. Ca sa incepem sa taiem si altele din nominalizarile comune, prima care cade e "Once Upon a Time... in Hollywood", total de umplutura aici. Ramanem cu trei variante. "Joker" nu mi se pare ca iese in evidenta pe editing, dar puncteaza pe mixing ceva mai bine. Cred ca decizia ramane totusi intre "Ford v Ferrari" si "1917", care se detaseaza de restul. As risca sa merg tot cu "1917" pe ambele categorii. Trackul final mi se pare de departe cel mai bun din tot ce-am auzit anul trecut. Pe editing e mai la limita, dar well... oi fi subiectiv :-) am fost mai placut impresionat de variatia de sunete de la "linistea" din paduri la bombele de pe front, decat de scrasnetele de roti si motoare din partea cealalta.
Music - Score - Pe coloana sonora cred ca ramanem ca si mai sus cu doua optiuni. Mai intai, cele care eu zic ca ies din discutie ar fi: "Star Wars" - soundtrackul lui John Williams e fain, avem si elemente noi, dar totusi in mare parca e ceva ce am mai auzit; intre "Marriage Story" compus de Randy Newman si "Little Women" al lui Alexandre Desplat nu ma pot decide care e mai iritant (probabil ultimul), dar pesemne sunt subiectiv - in orice caz eu zic ca-s repetitive, si parca prea prezente pentru genul de film pe care se aplica. Deci alegerea pare sa fie intre "Joker" de Hildur Gudnadottir si "1917" de Thomas Newmann. Primul e cam dat favorit de toata lumea cu o coloana sonora care amplifica bine un sentiment de tensiune care deja ti-l da filmul. Eu, iar subiectiv, prefer compozitia din "1917" care mi se pare ca aduce fix contrastul de care-i nevoie, unde e nevoie. Poate avem o surpriza ;)
Costume Design - De obicei evit categoria asta pentru ca n-am nici o calitate sa dau o parere avizata. Anul asta totusi parca as arunca o parere asa din avion. Din ce se vehiculeaza online, favorit ar iesi "Little Women". Totusi, sub aspect strict vizual, as miza pe o surpriza, si anume "Jojo Rabbit" unde partea asta contribuie la gramada de culoare care o avem deja in film. Putem merge si mai departe cu filosofia relativ la ce sens are gramada asta de culoare :-) dar sa nu divagam. Celelalte nominalizari aici sunt "Once Upon a Time... in Hollywood", "The Irishman" si "Joker".
Production Design aka art direction = location setting + set decoration. Ca sa o luam iar prin eliminare, "The Irishman" cade primul. "Jojo Rabbit" si "Parasite" as zice ca-s la egalitate, si ce vedem in ele poate chiar peste favoritul, vehiculat online, mai precis "Once Upon a Time... in Hollywood". Presupun ca motivul e ca ne plimba un pic prin cateva platouri de filmare si e suficient de variat din perspectiva asta. Eu insa vad "1917" undeva la o clasa peste restul nominalizarilor. Practic cel putin jumatate din film sta intr-un melanj perfect intre scenografie si imagine. Numai faptul ca pregatirea terenului ca intindere a fost calculata sa se sincronizeze cu lungimea dublelor deja e ceva notabil. In orice caz, clipul de mai jos atinge mai multe, dar in partea a doua e probabil mai relevant decat ce as mai putea scrie eu aici.
Film Editing - Montajul de film mi se pare una din cele mai complicate categorii de prezis anul asta. Probabil putem plasa in esalonul secund "The Irishman", "Jojo Rabbit" si "Joker". Celelalte doua nominalizari intre care cred ca se va decide sunt "Ford v Ferrari" si "Parasite". Mi se pare greu comparabil montajul intre cele doua filme, fiind orientat pe directii complet diferite. In "Ford v Ferrari" avem scene de cursa, rapide, cu taieri care sa te tina in priza cu actiunea, in "Parasite" e un montaj de thriller cu destule momente in care nu stii ce aduce secunda urmatoare, asamblarea secventelor dand un ritm anume si fiind o buna parte din feelingul care ti-l lasa in final. Eu as zice ca "Parasite" e ceva mai sus tehnic, dar aprecierea aici e probabil si subiectiva. In orice caz, clipul de mai jos ii face o analiza excelenta, ca sa nu mai fie nevoie sa ma justific eu ;)
Cinematography - Pe cat de complicat este de dat o predictie pentru montaj, pe atat de simplu e de dat una pentru imagine. Aici avem o distanta clara intre Roger Deakins pentru "1917" si "The Lighthouse", dupa care vin departe "Joker", "Once Upon a Time... in Hollywood" si "The Irishman". Am scris deja mai devreme ca impreuna cu partea de production design asta e punctul forte in "1917". Mai multe cuvinte de la mine is de prisos.
Original Screenplay - Din nominalizarile la scenariu original mie mi-a placut cel mai mult ca story & script "Knives Out", dar tre' sa recunosc ca nu are densitatea scenariului din "Parasite" pe care il vad castigator aici. Sanse poate mai are si "Once Upon a Time... in Hollywood", dar nu-i chiar Tarantino's best. Lista de nominalizari e completata de "Marriage Story" care e un Woody Allen story scrisa de altcineva, si de "1917" unde scenariul e ok, dar nu chiar printre punctele forte ale filmului.
Directing - La regie avem iar o predictie as zice destul de sigura: Sam Mendes pentru "1917". Ii mai avem aici pe Bong Joon Ho pentru "Parasite", Scorsese pentru "The Irishman", Tarantino pentru "Once Upon a Time... in Hollywood" si Todd Phillips pentru "Joker". Fata de alti ani (si alte categorii) nivelul e destul sus aici, simtindu-se rolul consistent al regiei si o amprenta personala in toate cele cinci filme. Cum a reusit insa Sam Mendes sa puna cap la cap toate elementele care compun "1917" duc totusi parca regia de aici in alta liga.
Best Picture - Nominalizari: "1917", "Ford v Ferrari", "Jojo Rabbit", "Joker", "Little Women", "Marriage Story", "Once Upon a Time... in Hollywood", "Parasite", "The Irishman". Cea mai importanta categorie, cu exceptia poate a anului trecut, a cam fost o surpriza la Oscar in ultima perioada. Mi-as dori sa cred ca n-o sa fie cazul anul asta, pentru ca predictia destul de larg acceptata e ca "1917" merita titlul de cel mai bun film, si aici is total de acord. Nu vreau sa mai lungesc intrarea asta, deja kilometrica, cu de ce cred asta. Pentru majoritatea din cele de mai sus am avut intrare pe blog, iar despre "1917" am scris acum vreo trei saptamani. Orice rezultat ar iesi, "1917" e un castig pentru cinema, si asta e ceea ce conteaza pana la urma.
Daca acum vreo luna nu-mi trecea prin cap ca o sa ajung sa dau un rating maxim pentru un film de razboi = "1917", nu ma asteptam sub nici o forma ca imediat dupa sa ajung sa recomand calduros un alt film de razboi = "Jojo Rabbit". Sau, din nou, mai degraba un alt anti-war movie, desi asemanarile cu "1917" se opresc aici.
Johannes Betzler, zis Jojo Rabbit, e un copil care spre finalul celui de-al doilea razboi mondial isi urmeaza cu strictete credintele derivate din Mein Kampf nelipsind la nici o intalnire a tineretului hitlerist. Mai mult, in rol de prieten imaginar il are pe insusi "mein fuhrer", fiind devotat cauzei naziste, in ciuda moderatiei la care il indeamna propria mama. Rosie Betzler face de fapt ceva mai mult de atat, adapostind o tanara evreica. Soc si groaza pentru Jojo, care afland despre asta se trezeste in fata unei dileme existentiale: cauza antisemita vs. mama in ghearele Gestapo-ului.
"Jojo Rabbit", in buna traditie a filmelor lui Taika Waititi, e de fapt in primul rand o comedie inainte de "war/anti-war movie". Dar incet incet incepi sa simti si valente de drama, pana ce la un moment dat ajunge sa-ti aduca un pic aminte de "La Vita e Bella". Cu alte cuvinte sunt macar vreo doua scene care contrasteaza dur cu atmosfera de "joaca" a filmului si care risca sa-ti stoarca o lacrima. Diferenta majora e ca aici scenariul nu aluneca de tot in zona tragica, si cumva reuseste sa iasa cu un zambet clar din momentele grele. Nu-s din nou in cea mai buna dispozitie de scris, deci poate oi fi subiectiv, dar prefer varianta asta "happy". Eu zic ca intr-un final e mai ok ca view over life, chit ca o fi mai putin realista ;)
Postări
