Page Eight (2011)

Saptamana asta am ca subiect tot o productie made for TV, care mi s-a parut interesanta ca story cand am aruncat o ocheada rapida peste lista kilometrica de nominalizari de anul asta la Emmy. Trebuia insa probabil sa ma mai uit si in dreptul criteriilor de nominalizare (= nimic major), sau macar a numarului, ca sa am totusi in vedere ca "Page Eight" nu e chiar cine stie ce capodopera.

Filmul e o productie britanica, care are ca spatiu de desfasurare o saptamana din viata unui angajat pe o pozitie destul de inalta in MI5 (= serviciul intern de securitate al UK). Respectivul primeste de la directorul serviciului, bun prieten si fost coleg de studii in tinerete, un dosar spre analiza. Care dosar, are undeva in subsolul paginii opt (de unde si titlul) o informatie compromitatoare despre oficialul din Downing Street 10 (= primul ministru). Iar cum respectiva informatie e "scapata" in cercul inchis compus din mentionatii + inca o serie de persoane din pozitii sus-puse, ce urmeaza e in rezumat un soi de thriller politic in care unii vor ca respectivul cerc sa ramana la fel de inchis, iar altii (care pana la urma is redusi la personajul din start) nu prea is de aceeasi parere. Poate pare ca am dat deja un spoiler major in ce priveste tot filmul, dar garantez ca in ce priveste itele subiectului mai e mult de vazut (nici macar n-am divulgat inceputul). Pacat insa ca iar avem parte de un regizor care cred ca a vrut mai mult decat il duce talentul. Iar daca regia e totusi tolerabila, scenariul (care ii apartine tot respectivului) e ingrozitor. Poate la unii o prinde, nu stiu ce sa zic ... La mine insa, aerul englezesc dus la extrem mi s-a parut mult prea fals, chit ca n-am fost pe-acolo. Deci, ca sa fiu mai la obiect, prima jumatate de film e o insiruire de sarcasm sec si replici in dodii (care daca ar fi prezente in mai mica masura poate si-ar atinge scopul de a parea inteligente), iar a doua jumatate e o insiruire de melancolie seaca .. si alt calup (mai moderat e drept) de replici in dodii. Ca sa fac un pic de antiteza la "clasa" dialogului, sa ma tai cu drujba daca am auzit ever pe careva purtand discutii in modul si la frecventa prezentate de film.

Pana la urma subiectul desi are ceva potential si pare chiar catchy la un punct e rezolvat destul de simplist pe final. Partea cea mai buna din film probabil e distributia. Din pacate insa toata greutatea in sens pozitiv a interpretarii data de Bill Nighy in rol titular, acompaniat de Michael Gambon si alte nume destul de sonore e anulata de lipsa de credibil a dialogului de care ziceam. Dar, din nou, daca oi fi eu mai cu capul si partea asta e sesizabila doar pentru mine iar densitatea n-o fi chiar asa mare cum mi s-a parut = in caz ca poti trece peste, e posibil sa avem un film care sa placa intr-o oarecare masura ...

Rating: 3 out of 5 (la limita)