WolfWalkers (2020)

Din pacate, fiind undeva intre Ketorol si Nurofen pentru niste probleme dentare care se pare ca tin musai sa-mi bata recordul de incapacitare de la fractura de glezna de acum doi ani jumate, n-am cea mai "fericita" dispozitie de scris, asa ca o sa expediez scurt intrarea de fata, desi "WolfWalkers" probabil merita mai mult.

Animatia despre care vorbim are in spate aceeasi echipa din Irlanda ca "The Secret of Kells" si "Song of the Sea", motiv pentru care n-aveam cine stie ce asteptari. Nu ca mai sus numitele n-ar fi bune (probabil), dar... e o problema de gust - pe scurt, fiecare la vremea lui, mi s-a parut un soi de Miyazaki europenizat = multe sensuri prea ascunse care se pierd intr-o feerie difuza irlandeza in locul celei japoneze, si care pe mine m-au cam adormit cand le-am vazut. Avem si aici o idee plecata pesemne din folclorul local - un soi de varianta a mitului varcolacului, cu diferenta ca "WolfWalkers" e ceva mai bine ancorat intr-un fir narativ coerent, care nu m-a mai plictisit. Totul pleaca de la o fata de vanator, muscata de o alta fata cam de aceeasi varsta, dar aflata sub forma unui lup. Mai rau, un lup la conducerea unei haite din padurea din imprejurimi considerata un mare pericol pentru catunul unde e plasata actiunea. Rezultatul, fata vanatorului capata ca in orice "werewolf story" aceleasi abilitati de transformare, chestie total incompatibila cu jobul tatalui insarcinat de un lord protector nemilos sa curete amenintarea din codru cu orice pret.

Mai departe, cum se complica toata istoria las sa fie vazut in film. Ce pot sa zic e ca in ciuda poate a lipsei de twists, povestea e suficient de complexa cat sa merite timpul, iar cumva melanjul intre mit, folclor si actiunea relativ alerta, de data asta reuseste zic eu = nu-i nici prea pretentios in sensuri ca sa duca targetul de varsta prea sus, nici prea pueril ca sa-l coboare prea jos.

Rating: 3.5 out of 5