Continui seria intrarilor sumare, cu una iar ceva mai aparte fata de majoritatea = un scurt-metraj: "The Wonderful Story of Henry Sugar". Nu mai stiu daca am mai avut vreun subiect din categoria asta in istoria blogului, dar trecand peste motivatia + potrivirea cu lipsa de timp, aici chiar am considerat ca merita un pic de atentie. Dupa "Fantastic Mr. Fox", tocmai din 2009, e a doua adaptare a lui Wes Anderson dupa o poveste scurta a lui Roald Dahl, iar ce face filmul e fix sa nareze povestea respectiva. Mai precis punctul central de la care se dezvolta e istoria unui magician hindus cu abilitati de a vedea fara ochi, care aparent vine cu niste influente plecate de la un personaj real. Cealalta jumatate de poveste o las pentru vizionat ca si-asa nu-i lunga. Filmul emana stilul caracteristic al lui Wes Anderson = cu toata gama cromatica obisnuita si asa zisa distributie in gen "ensemble cast", in care avem o tranzitie de la un personaj in plan principal la altul, chiar daca e la scara de scurt metraj. Dar mai ales avem acelasi ton optimist dublat de un umor fin, cateodata abia perceptibil. Cumva, pe scurt, e ca un episod mai altfel de "The Outer Limits", "Black Mirror" sau altceva de gen, dar intr-o lumina mai pozitiva ;) Sarbatori fericite si linistite!
Pesemne vine un pic tarziu recenzia asta, dar e deja ceva vreme de cand nu mai obisnuiesc sa ma arunc la titlurile de box-office din ziua lansarii. De fapt, de cativa ani chiar le cam evit complet. "Indiana Jones and the Dial of Destiny" a fost o exceptie, dar ramane totusi departe de exceptional. Cam singurul lucru memorabil e cat de bine reuseste intinerirea artificiala a lui Harrison Ford din debutul filmului. In rest e totusi de apreciat ca se pastreaza un pic peste linia de superficialitate a majoritatii filmelor de vara. Nu cu mult.
Aprecierea de mai sus vine din story-ul pe care ni-l insira filmul. Nefiind ceva foarte spectaculos, e insa relativ consistent. Povestea se invarte in jurul unui mecanism, Antikythera, conceput fictiv in film de Arhimede si capabil sa prezica falii temporale. Realitatea relativ la respectivul artifact e evident alta, dar trecem peste (you can Google for it). Partea faina in film, mai ales daca n-ai avut parte de vacanta, e ca te plimba intr-un quest clasic pe urma respectivului obiect prin diverse locatii cu iz turistic, pana ce puzzle-ul destul de incalcit ajunge in sfarsit complet. Dupa care, in final (spoiler) avem si o intoarcere scurta in timp in Grecia antica.
Initial filmul te prinde venind cu elemente familiare din universul Indiana Jones, introducerea din finalul WW2 cu personajul negativ - un fizician nazist, reintalnirea cu Sallah (John Rhys-Davies) - emigrat intre timp din Egiptul primului film in New York, periplul printr-o locatie exotica - Maroc in cazul de fata, linia melodica arhicunoscuta a lui John Williams, si altele. Dar incet, incet, desfasurarea parca incepe sa treneze, actiunea devenind usor monotona. O salveaza intr-o oarecare masura elementul de calatorie in timp din final, dar faptul ca stii din start premiza in questul urmarit n-o face chiar o surpriza. In comparatie, in "Raiders of the Lost Ark", habar n-ai pana la sfarsit ce se-ntampla mai exact cand se deschide chivotul. Aici, impresia finala dupa mai bine de doua ore de film e cumva similara personajului principal care la o varsta de pensionare se plange ca nu prea mai are ce cauta intr-o asemenea poveste - pelicula cumva face fata asteptarilor prin elementele de background dar parca e prea "obosita" ca sa livreze ceva de impact. Si totusi, chiar asa, fata de exagerarea precedenta incercata de Spielberg in 2008 in resuscitarea personajului, ce-a iesit acum mi s-a parut mai potrivit si in ton cu feelingul "Indiana Jones", asa cum mi-l aduc eu aminte din anii copilariei.
Cred ca subconstientul meu a relationat cuvintele din titlu - "Doctor Strange in the Multiverse of Madness" - cu niste episoade recente de care-am avut parte prin sistemul medical, fara nicio legatura cu filmul, si asa am ajuns sa aleg asta ca subiect. Ca prea multe n-am de scris...
Primul "Doctor Strange" a fost parca un pic mai altfel decat restul universului Marvel, motiv din care am zis ca n-ar strica sa dau o sansa si continuarii. Chiar daca recenziile n-o prezinta prea grozav. Si intr-adevar nu se ridica la nivelul filmului initial, dar totusi cred ca-i un pic peste nivelul la care armatele de fani Marvel au plasat productia fata de altele. Subiectul e un pic cam ametit in spiritul titlului, intr-o descriere minimalista avand un vrajitor bun care se bate cu o vrajitoare rea prin diverse universuri din multivers. N-am niciun chef sa detaliez o poveste pentru copii.
Principalele critici relativ la film din ce-am mai auzit il au ca tinta pe Sam Raimi care semneaza regia. Iar aici, chiar daca story-ul cam lasa de dorit, eu pot sa zic ca m-am simtit satisfacut ca in sfarsit cineva a avut curaj sa-si lase un pic de amprenta proprie care sa mai distraga atentia de la un multivers Marvel imbibat de clisee. Probabil nu-i vizibil pentru multa lume, dar pentru cine si-a mai intersectat privirea cu filmele mai vechi ale lui Sam Raimi, nu atat cu trilogia initiala Spider-Man, cat altele ca "Evil Dead" sau chiar seriile din anii '90 cu Hercule si Xena, se simte aici un pic din umorul usor negru de atunci cat si un "haos" caracteristic care da un farmec nostalgic. Trei minute cu o aparitie a lui Bruce Campbell in rolul unui vanzator de pizza e doar un exemplu. Pentru franturile astea merg si eu pe un...
N-o sa incerc prea multa filosofie in care sa extrag vreun mesaj ascuns din "Love and Monsters" relativ la contextul din ultima perioada, pentru ca probabil n-as fi chiar de acord cu ce-as concluziona ca transmite. L-am luat simplu asa cum e - un SF light cu o parte consistenta de comedie.
Avem un context distopic, unde dupa ce omenirea a evitat cu succes un dezastru cataclismic prin bombardarea unui asteroid in drum spre Terra, s-a trezit intr-un altul = deseurile radioactive aterizate pe planeta au creat suficiente mutatii genetice incat multe vietuitoare sa creasca periculos peste noapte. De multe ori m-am gandit ca avem bafta ca porumbeii nu-s de 10-15 ori mai mari, altfel am fi clar pe cale de disparitie. Cam la concluzia asta ajunge si filmul de fata, desi n-am vazut niciun porumbel pe-acolo, da avem din altele - de unde "monsters" din titlu.
In situatia asta, mai toata lumea s-a retras in tot felul de adaposturi, cu iesiri periodice dupa hrana. Un soi de "Zombieland", dar cu jivine mutante in loc de zombie. Intr-un astfel de grup il avem pe Joel, care isi regaseste dupa multi ani printr-o conexiune radio fosta prietena, intr-o alta tabara pe malul marii la vreo sapte zile distanta de mers - de unde "love" din titlu. Si asa ajungem la partea principala din desfasurarea filmului - calatoria pentru a o reintalni. Doar ca Joel are o mica mare problema, zero experienta in lupta cu ce il asteapta in afara adapostului, sau mai bine zis un efect de "freeze panic" la vederea a orice cu mai multe picioare, tentacule, sau alte feluri de membre, mai mari decat propria persoana.
Evident subiectul schitat mai sus prezinta mult potential. De livrat, filmul livreaza ok. Cred ca se putea si mai bine, sau mai bine zis, mi s-a parut ca lipseste ceva. Poate o fi fost doar partea comica din care iesirile n-au suficienta forta cat sa aiba acel efect pe care de exemplu l-am avut in "Guardians of the Galaxy". Poate sunt niste fire din actiune care mi s-au parut neterminate. Sau poate m-am asteptat eu la prea mult. In orice caz, bottom line, the movie was fun.
Din pacate, fiind undeva intre Ketorol si Nurofen pentru niste probleme dentare care se pare ca tin musai sa-mi bata recordul de incapacitare de la fractura de glezna de acum doi ani jumate, n-am cea mai "fericita" dispozitie de scris, asa ca o sa expediez scurt intrarea de fata, desi "WolfWalkers" probabil merita mai mult.
Animatia despre care vorbim are in spate aceeasi echipa din Irlanda ca "The Secret of Kells" si "Song of the Sea", motiv pentru care n-aveam cine stie ce asteptari. Nu ca mai sus numitele n-ar fi bune (probabil), dar... e o problema de gust - pe scurt, fiecare la vremea lui, mi s-a parut un soi de Miyazaki europenizat = multe sensuri prea ascunse care se pierd intr-o feerie difuza irlandeza in locul celei japoneze, si care pe mine m-au cam adormit cand le-am vazut. Avem si aici o idee plecata pesemne din folclorul local - un soi de varianta a mitului varcolacului, cu diferenta ca "WolfWalkers" e ceva mai bine ancorat intr-un fir narativ coerent, care nu m-a mai plictisit. Totul pleaca de la o fata de vanator, muscata de o alta fata cam de aceeasi varsta, dar aflata sub forma unui lup. Mai rau, un lup la conducerea unei haite din padurea din imprejurimi considerata un mare pericol pentru catunul unde e plasata actiunea. Rezultatul, fata vanatorului capata ca in orice "werewolf story" aceleasi abilitati de transformare, chestie total incompatibila cu jobul tatalui insarcinat de un lord protector nemilos sa curete amenintarea din codru cu orice pret.
Mai departe, cum se complica toata istoria las sa fie vazut in film. Ce pot sa zic e ca in ciuda poate a lipsei de twists, povestea e suficient de complexa cat sa merite timpul, iar cumva melanjul intre mit, folclor si actiunea relativ alerta, de data asta reuseste zic eu = nu-i nici prea pretentios in sensuri ca sa duca targetul de varsta prea sus, nici prea pueril ca sa-l coboare prea jos.
In peisajul studiourilor Disney, "Never Cry Wolf" pare un soi de accident. E drept ca vorbim de productia studiourilor Disney din 1983, nu cea din perioada apropiata. Dar chiar si asa, daca n-ai avea o referinta in credits sau pe afis, ar fi greu de ghicit ca un film atat de ne-comercial ar fi fost bugetat de mai sus numitul finantator.
Filmul e bazat pe o carte autobiografica a unui biolog trimis sa faca un studiu undeva in nordul izolat al Canadei relativ la diminuarea populatiei de reni, cauza la vremea respectiva (inainte de 1950) fiind suspectata a fi lupii din zona. E de mentionat ca parti din cartea respectiva au ramas discutabile ca fanteziste, de la veridicitatea afirmatiilor ca lupii s-ar hrani in majoritatea timpului cu rozatoare mici pana la acuze ca expeditia nici macar n-ar fi fost una solitara. Cu toate astea publicarea se pare ca a avut un impact suficient cat sa clarifice ca problema principala ar fi fost vanatul excesiv, si nu lupii, care isi au rolul lor in ecosistem. Dar, sa revenim la film...
Regia ii apartine lui Carroll Ballard, care are doar sase productii de lung metraj in cariera, majoritatea vizand ceva din zona nature, si se vede tendinta clara spre documentar. Imaginea e superba luand in calcul ca n-avem "aditivi" = efectele de azi, deci cam totul e real stuff. Ceea ce poate surprinde un pic e probabil prima parte a filmului care ar intra fara probleme intr-un top 10 pentru densitatea de scene suprarealiste, de la repararea unui avion in timpul zborului pana la folosirea unei masini de scris intr-un pustiu de zapada. Dar asta cred ca e principalul factor care face filmul agreabil & non-boring. In a doua parte tinde sa treneze un pic, si-ti ramane mai mult doar zona de documentar care sa te tina atent. In orice caz, daca vrei o pauza de la mainstream stuff, e o optiune foarte potrivita.
"The Lost City of Z" pleaca de la un titlu, poster si trailer mai promitator din pacate fata de ce ofera filmul intr-un final. Ce avem aici e un soi de biopic unde figura centrala e Percy Fawcett, ofiter al armatei britanice si unul din exploratorii junglei amazoniene la inceput de secol XX, creditat ca printre primii sustinatori ai ideii unei civilizatii foarte vechi in zona. Filmul urmareste principalele expeditii ale respectivului, asocierile mai mult sau mai putin fericite cu alti membri, si prinde un pic si din problemele din viata de familie cauzate de absentele indelungate. Nu avem mai nimic care sa iasa din zona de "average" in film - nici scenariu, nici tehnic, nici interpretarea care nu-i rea, dar nici stralucita. Probabil ca dintr-un punct de vedere e mai fair sa nu avem o expunere foarte romantata si pesemne destul de apropiata de realitate, care incepe sa aiba parca mai mult de-a face cu un documentar de la un punct. Dar si impresia asta - spoiler alert - e stricata de final, in care e cumva lasat in plop adevarul in ce priveste ultima expeditie din care colonelul Fawcett nu s-a mai intors. Mai mult, e speculata complet lipsit de orice credibilitate fie o trecere lina de partea cealalta, fie chiar o "relocare" si viata tihnita in mijlocul indienilor, in contextul in care cam toate sursele dau drept clar un sfarsit trist al omului. Mai ales ca nici el, nici fiul sau care il insotea, n-au mai dat vreun semn de viata familiei (contrar cu o asa zisa "epistola" simbolica cum sugereaza filmul). Dar na, probabil ar fi dat prea prost un final de genul asta in film. Alta explicatie n-am. In orice caz, restul e ok pentru un pic de imbunatatire a culturii generale. Desi probabil mai productiv in sensul asta ar fi de vizionat un documentar pe National Geographic.
"Hunt for the Wilderpeople" e o productie neo-zeelandeza. Not a random choice. Subiectul pe scurt: un copil orfan (si recidivist in tot felul de faradelegi minore) e plasat in grija unei noi familii adoptive - auntie Bella & uncle Hec, undeva in the middle of nowhere in Noua Zeelanda. Asa de nowhere ca tentativa de fugit de-acasa nu prea mai e fezabila. Si asa incet incet baiatul reuseste sa se ataseze de noua familie, in special de matusa adoptiva. Unchiul, un tip mai urs, ramane ceva mai reticent la acceptarea noului membru al familiei, dar overall lucrurile merg bine. Pana intr-o zi cand auntie Bella cade la pamant si din pacate nu se mai ridica. Consecinta e ca serviciile de child protection decid ca baiatul trebuie mutat la alta familie. Chestie care nu-i prea convine, de unde rezulta o noua tentativa de fuga "in the wild" (nu inainte de a-si incerca inscenarea propriei sinucideri rezultand in arderea hambarului de langa casa). E urmarit de catre uncle Hec, care insa reuseste sa-si loveasca zdravan un picior inainte de a aduce copilul acasa => long camping in the woods. Si asa ajungem in situatia plasarii celor doi pe o lista de "wanted fugitives", suficient aparent cat sa-i convina pe ambii ca it's probably better sa mai ramana prin padure o perioada.
Daca ai simtit vreodata "a need to escape" from your everyday life/work/whatever, dar nu asa ca idee de vacanta, ci la modul acut ca nu mai poti, that's probably not the good movie for you. Pentru ca o sa-ti faca pesemne ceva sange rau. Pe de alta parte, it is the movie for you. Pentru ca o sa-ti arate ca se poate, cel putin temporar. Iar in partea asta temporara, you might find a way for a better return. Asa ca optimistic view - viziunea mai realista e ca "might find a way" nu-i "will find a way" si pe langa dat cu Flit la toata lumea, mai tre' sa-ti mai rupi si cate-un picior cateodata... Prea multa filosofie. Avem un film fun. Si asa cum am zis not a random choice = se simte the chill, laid back attitude intalnita prin NZ, care face ideea de "escape" mai reala si filmul mai enjoyable ;)
Nu-mi aduc aminte prea multe despre "Jumanji" (1995). Doar ca mi-a placut la vremea aia. Nu-mi aduc aminte foarte multe nici despre "Zathura" (2005). Doar ca mi-a placut mai mult decat "Jumanji". Sunt sigur ca n-o sa-mi aduc aminte prea multe nici despre noul "Jumanji: Welcome to the Jungle" (2017). Decat ca probabil e mai slab ca primul, si clar mai jos si ca "Zathura".
Versiunea noua nu pare sa fie un sequel la cea veche, mai degraba ar merge spre remake. Board game-ul "blestemat" e inlocuit cu un arcade vechi de consola care absoarbe jucatorii intr-o jungla unde trebuie sa duca la capat misiunea de a salva Jumanji (= jungla). E evident ca intr-un film de genul asta trebuie sa accepti un nivel de "SF", dar cumva toata bucata cu prinsul/trecerea in joc pare parca prea puerila... Nu stiu, varianta initiala, ca si dulapul din Narnia, sau ca sa fim mai aproape de situatia curenta arcade-ul din "TRON" mi s-au parut mult mai... credibile. In fine... Pe partea pozitiva, lasand introducerea la o parte, ideea de arcade blestemat in care esti prins ofera mult potential. Fiecare jucator are un avatar in joc destul de departe de forma reala. Avem numar de vieti si ideea de respawn. Avem puteri si vulnerabilitati. Din pacate chiar daca filmul acopera multisor din toate astea destul de bine, parca pierde la scenariu. Glumitele cateodata merg, cateodata nu. Dialogurile au un target clar in zona de varsta 10-16. Nici povestea nu ofera prea multe surprize - fuga de cei rai spre obiectivul final e ideea de baza permanent prezenta.
E curios cum "Jumanji" cel nou a prins totusi suficient la critica cat sa nu fie chiar tarat prin noroi. Presupun ca tine mai mult de politically correctness decat de cat de grozav e filmul. "Journey to the Center of The Earth" spre exemplu in aceeasi nisa e undeva la 61 pe RT comparativ cu 77-le de aici, si cred ca e totusi ceva mai bun. Dar na... in zona family/kids movie I guess it works.
As fi preferat sa inchei totusi 2017 cu ceva mai rasarit, dar din pacate nu cred ca mai am timp sa mai vad vreun film si sa-i mai si scriu intrare pana-n ora 0:00 dintre ani... asa ca that's it for now. Nu pot sa nu remarc ca e primul an, dupa 10 de blog, cand nu am avut un film cu rating maxim. Poate am ajuns eu prea picky... Poate am imbatranit si nu mai rezonez cu ce iese pe ecrane... Poate nu mai am timp sa vad suficient sau sa-mi aleg ce sa vad... Anyway, La Multi Ani! & hopefully next year will be better ;)
Pe scurt, cel mai nou "Kong" e unul nostalgic. Dar surprinzator nu cu tinta la vreun "Kong" mai vechi...
Avem o insula, avem expeditia, avem blonda, avem gorila, dar totusi povestea parca e una noua (sau nu le stiu eu pe toate cele vechi). Guvernul american decide sa finanteze pe finalul razboiului din Vietnam o investigatie a unei insule undeva in Pacificul de Sud, un ecosistem izolat, in care un tip pe care nu-l crede nimeni sustine ca s-ar afla... ceva mare, pentru care e nevoie de escorta militara. Si asa ajungem sa adunam the dream team, si sa zburam cu un stol de elicoptere cu trimitere directa la "Apocalypse Now" catre necunoscut. Unde Kong, suparat de musafiri care tulbura linistea, anuleaza jumatate din efectiv, lasand cealalta jumatate sa-si gaseasca o cale de scapare... But there is more than Kong on the island.
Sunt multe referinte in filmul asta. M-a dus cu gandul ba la "Kelly's Heroes" privind adunatura armata, ba la "Moby Dick" din pdv al obsesiei celui care o conduce, ba la "Indiana Jones" (I don't know why...), ba la altele. And it's nice. Nu e o copie a nici unui dintre astea. Si cum ziceam nu e nici macar o copie a altui Kong: scopul nu-i de-a captura maimuta. E un survival movie care mi-a adus aminte cred ca cel mai mult de "Jurassic Park". Si daca ai vazut "Jurassic Park" in cinema cand erai mic, you know the feeling ;)... One more thing: imaginea e superba. Pacat ca finalul e nu stiu... parca un pic prea fad...
... dupa Dan Brown, sau "Tortura" (spectatorului) dupa Ron Howard, e ultima bucata din trilogia inceputa destul de ok cu "DaVinci Code" si continuata mai putin ok cu "Angels and Demons". Tom Hanks revine ca Robert Langdon, probabil cadrul universitar cu cea mai alerta viata de la Indiana Jones incoace...
Omul se trezeste undeva in Florenta intr-un spital care e atat de evident ca nu-i spital din prima secventa incat warningul de spoiler e inutil. Amnezie partiala si o doctorita din UK despre care nu aflam ce cauta intr-un spital din Florenta la urgente, dar aflam dupa si ca e un fost mic geniu. Evident domnul Langdon nu vede nici o problema in contextul asta, care cumva similar cu numele bauturii aleia inchise la culoare care te trezeste dimineata ii scapa (scuza fina pentru adus credibilitate unei intrigi greu de inghitit). Nu si scopul sau - de a construi drumul spre un virus ascuns undeva de un miliardar dement care vrea sa rada jumatate de planeta ca s-o salveze (mi se pare mie sau e un subiect care revine ingrijorator de des in ultimul timp ...). Ei, si avem o fuga tot filmul din indiciu in indiciu, cu un final in care ajungi sa te intrebi de ce chiar a fost nevoie de asa ceva. Sau cum un miliardar dement care ar fi cica suficient de geniu sa proiecteze asemenea arma biologica (si sa mai fi ajuns si miliardar) poate sa aiba un failsafe atat de prost la planul malefic pus la cale ...
Nu prea mai sunt multe de spus. Cea mai buna parte din film a fost cred prezenta lui Irrfan Khan care a eclipsat cam orice alt actor din scenele unde-a aparut. Asta si faptul ca esti plimbat un pic prin Florenta si Venetia. In rest prea multe faze de dat ochii peste cap sau exclamatii spontane de "seriously?...", mult prea multe ...
"The Shallows" e pe scurt un soi de "Jaws" reinventat pentru secolul XXI, dar cu un buget de secol XIX. Dar nu-i in sensul rau ...
Nancy, o studenta la medicina cu ganduri de a renunta la cariera in domeniu, ajunge intr-o zi cu soare pe o plaja ascunsa undeva pe coastele Mexicului. Scopul principal: surfing. Din pacate, daca la intrat in apa nu se opune nimeni, la iesit avem un exemplar de mare rechin alb care nu-i de acord. Si asa avem un film, in care Nancy naufragiaza pe o stanca izolata la cateva sute de metri de tarm. Daca reuseste sau nu sa strabata distanta asta ramane de vazut in film.
Blake Lively face cred cel mai bun rol in care am vazut-o (and no matter what you might think :) is obiectiv). Filmul e practic dus de ea cap-coada .. ma rog, si de rechin (no pun intended). Distributie redusa ca tot ziceam de buget, o desfasurare intr-o arie de cateva sute de metri intr-un golf si un film scurt ca durata. Efectele si montajul fac insa mult, suficient cat sa nu para ieftin. Ca povestea e simpla si pe alocuri e tras de par, de acord ... Dar cate filme cu rechini nu-s? E fun, catchy ca orice survival story, si are soare cat sa compenseze ploaia de afara ;) Deci, merita ...
Am alta intrare de blog de scris, dar mai intai trebuie sa ma achit rapid de o restanta. Care vine de fapt ca o mea culpa dupa ce in postarea precedenta am zis ca filmele norvegiene sunt reci. Well .. sunt reci, dar "Kon-Tiki" parca face un pic exceptie.
Undeva intr-un colt de creier in care nu s-a sters informatia retinuta nu mai stiu cand si in ce context, scria despre subiect ca tine de o expeditie undeva prin ocean cu o ambarcatiune mai particulara. Atat. In concluzie: tentativa de film pentru adormit. Fail. Am vazut toata povestea unei calatorii cu o .. pluta, construita conform tehnicilor civilizatiei de multe secole in urma, din Peru pana in Polinezia Franceza (6900km), intreprinsa de un grupulet de sase norvegieni nesanatosi, care au reusit sa ajunga toti vii la destinatie.
Filmul e un soi de epopee reala a naufragiatului in larg (care nu-i naufragiat) daca ar fi sa-l scoatem din contextul istoric/stiintific. Adica genul de pelicula care prezinta o gramada de probleme care apar pe o ambarcatiune izolata in mijlocul oceanului. Incredibilul situatiei e ca finalul e fericit, iar cumva filmul reuseste sa surprinda cumva foarte bine asta = parca nu-ti da nici un moment motive de indoiala. In contextul in care e imposibil sa nu realizezi ca in 9 din 10 cazuri sfarsitul ar fi fost altul. Dar aici n-a fost cazul.
Daca ai vazut "Man on Wire", un documentar foarte in trend acum ceva ani, stii ce vei vedea si in "The Walk". Un biopic despre traversarea pe sarma a turnurilor gemene din New York in 1974. Autor: Philippe Petit, un francez cu ceva experienta in "domeniu" si tupeu suficient sa incerce. Nu am timp de scris, asa ca o sa-mi cer scuze dar ma rezum la esential: povestea in sine mi s-a parut de cand am aflat de ea un exemplu perfect de egoism gratuit. Fie si doar prin faptul ca tipul a implicat in actiune un grup intreg de amici, actiunea fiind evident ilegala. Mai ramane si riscul in sine pe langa asta = a-ti pune viata la bataie pentru gloria unui spectacol de cateva minute cu public ad-hoc pentru mine e tot un soi de egoism. Documentarul de care ziceam, foarte apreciat de altfel, mi-a intarit opinia la vremea cand l-am vazut. Filmul insa a reusit ceva ce nu ma asteptam ... Sa ma puna pe ganduri relativ la asta. Daca atunci cand incerci ceva dement ai totusi undeva siguranta ca o sa-ti iasa ...
One last thing, apropo de piscuri prin cinematografe: Chit ca turnurile aveau inaltimea undeva la vreo 20 de ori mai mica decat Everest, filmul e undeva la 5 clase peste ;) 3D and all the rest ...
Cand am auzit de ideea de remake la "The Man from U.N.C.L.E." am fost foarte sceptic. L-am vazut ca pe un film de trend in sirul aparut anul asta "Kingsman", "Spy", "Mission Impossible" si chiar the next Bond. Adica ceva de genul "hai ca merge ca vara asta se poarta spy movies". In plus, loooooong long ago am prins cateva episoade din seria originala cu Robert Vaughn si David McCallum, iar auzind ca titularii pentru cuplul Solo/Kuryakin sunt Superman si The Lone Ranger (= Henry Cavill + Armie Hammer) am zis niet, nu merge ... Oh, was I wrong or what? ...
Povestea ... well, a spy story in the '60s - ceva "clasic" - o organizatie neo-nazista cu dorinte de bomba nucleara si acaparare globala. Detaliile nu-s importante. O sa fie cand vezi filmul, not now. Importanta e prezentarea in cazul de fata, sau cum ni se serveste varianta asta de Bond invechit, tinut la butoi de stejar si scos din beci. Cum am zis a fost acum mult timp cand am vazut ceva din seria originala. Totdeauna a fost o nuanta comica si acolo. Noua varianta de cuplu americano-rus de spioni e insa destul de diferita. In sensul ca se accentueaza mult mai mult pe diferenta de caracter dintre cei doi, respectiv sarmul american vs. rigoarea rusa. Si prinde. Prinde excelent, iar titularii de rol isi fac treaba perfect.
Filmic, ce avem aici e o bijuterie. Bate fara probleme tot ce am vazut anul asta in materie de compozitie cinematografica meaning imagine, soundtrack si montaj (da, chiar si pe Mad Max). Am fost foarte placut impresionat sa constat ca mai exista cazuri in cinema-ul de mainstream, de 100% entertainment cand un cadru e lucrat cu stil. Da, stiu .. E o trimitere clara spre imaginea de anii '60 menita sa atraga atentia in sensul asta, cadre din racursi, zoom out, montaj cu actiune paralela in taieturi pe acelasi frame, etc. In fine ... Ideea e ca rezultatul e superb vizual. The sound - think on Tarantino movies. Enough said.
Deci, raspunsul la intrebarea din start e ca da ... I was wrong. Am uitat ca filmul e regizat de Guy Ritchie. Sau mai exact am uitat ca in toata filmografia omului nu tin minte sa fi prins nici un film care sa nu fi fost macar pe linia de plutire (including "Swept Away" - no pun intended - pentru mine a fost ok). Probabil cel mai mare atu in toata productia asta sta in regie + script, si mai exact in faptul ca nu se vrea la nici un moment a fi un alt Bond, ci just a fun movie, unul neserios cat incape :) ...
Am vazut "Largo Winch" acum vreo trei saptamani intr-o noapte fara somn, si am tot vrut sa scriu o intrare despre dar n-am apucat. Am zis ca decat nimic, mai bine una scurta .. So, here we are. E multa vreme cred de cand n-am mai avut o surpriza asa placuta la un film based on comics. Desi sunt doua aspecte de punctat aici, care difera de calupul bazat pe asa ceva din ultimii ani: 1. nu e un super-hero movie 2. e o productie Europeana (ca si banda desenata de la baza).
The story pe scurt: un bogat om de afaceri moare inecat intr-o noapte. Surpriza consiliului de administratie gata sa puna mana pe companie, decedatul are un mostenitor, fiu adoptiv tinut secret multa vreme. De-aici incolo avem "the origin story", similar oarecum cu primul film din orice franciza de super hero, dar cu diferenta ca ramanem in granitele normalului credibil (= no superpowered spiders, no devices for heart powering, no SciFi stuff). "The origin story" se impleteste cu actiunea curenta intr-un mod foarte ok, care cred ca face pana la urma principala diferenta intre ce avem aici si ceva made in Hollywood.
Ar mai fi poate si altele de spus. Partea de location setting de exemplu e exemplara, in ciuda faptului ca filmul nu cred sa fi avut cine stie ce buget. Exista si o continuare care am inteles ca ar fi mult mai slaba, deci cred ca o sa dau skip ca sa nu-mi stric impresia. Care pentru genul asta ar tinde spre maxim ... daca n-ar fi o mica problema ... the acting. Trebuia sa fie ceva care sa scartaie, macar un pic ;) ...
Dupa mai bine de 20 de ani de la deschiderea "Jurassic Park" si doua continuari ceva mai putin rasarite, ne intoarcem pe Isla Nublar unde-a inceput povestea. Cumva, in ciuda experientelor nefaste, InGen (compania proprietar) a reusit sa deschida pentru public parcul, redenumit "Jurassic World" (cata imaginatie), functionand la capacitate maxima = undeva la > 20.000 de vizitatori pe insula. Sau altfel zis mai bine de 20 de mii de fripturi umblatoare pentru saurieni. Previzibil, nu ? :)
E inutil sa dezvolti subiectul unui "disaster movie", ca pana la urma asta avem aici. E evident ca situatia scapa de sub control, vine sfarsitul lumii si cumva pana la urma totul se incheie cu un happy end. Din cauza retetei asteia care e standard batuta in cuie, in general ma feresc de disaster movies. They're boring. Seria "Jurassic" e exceptia. Nu stiu daca din cauza ca "dezastrul" = dinozaurii e mai exotic, sau din pura nostalgie a primului film care l-am vazut intr-un cinema plin ochi. Cumva, fiecare film a reusit cat de cat sa-mi placa. Reteta a functionat inca o data: e vara, avem o insula la tropice, iar velociraptorii au teren de vanatoare. Cumva, spre deosebire de un "disaster movie" tipic (= asteroizi, cutremure, vulcani) aici efectul de tensiune e altul. O fi sunand ciudat paralela, dar parca am avea ceva comun cu un zombie horror a la Romero, cand grupul de survivors tre' sa faca fata la un pericol mai dinamic, mai imprevizibil si infometat :) And that makes it fun ...
Totdeauna un contrast intre un cadru primitor si o actiune terifianta prinde de minune. Fie ca, in linie cu paralela de mai sus, vorbim de hoarde de zombies care asediaza un mall, sau hoarde de dinozauri scapate din frau intr-o locatie de vacanta. Pe cat castiga filmul asta la atmosfera, pe atat pierde din pacate la scene "sf-istice" de genul (spoilers) aliante neprevazute intre T-Rex si raptors sau ideea de a folosi dinozauri pe post de caini de vanatoare. Chiar si asa, mi-a placut. Are clar ceva din "the adventure feeling" al primului "Jurassic Park" specific anilor '80-'90 care s-a cam pierdut cu timpul. Deci, cu un subiectivism simtitor :) ...
Ma chinui efectiv in ultima perioada sa tin blogul asta activ. Ceea ce rezulta in delays din ce in ce mai mari de la timpul x cand vad un film si timpul y cand apuc sa scriu. Exista insa si o parte buna in intrarile mai rare, cum am mai zis si alta data, si anume ratingul din coada filmelor. Iar "Guardians of the Galaxy" e un exemplu perfect.
Nu-mi place genul super-hero, si nu cred ca-i un secret. Ceea ce a rezultat, cu mici exceptii pe ici pe colo = "Iron Man 3" sau primul "Captain America" sa fiu lasat rece de cam orice productie Marvel. Cand am vazut primul trailer la "Guardians of the Galaxy" - featuring "Blue Swede - Hooked on a Feeling" - am stiut ca vorbim de altceva. Si nu doar pentru ca parea destul de clar ca "GotG" nu-i un super-hero movie. Pentru ca am avut acelasi sentiment care l-am avut in ultimii ani cand am vazut trailerele la "John Carter", ultimele doua "Star Trek", sau chiar "Prince of Persia" sau "The Lone Ranger". Da, stiu ... Mai mult de jumatate din enumerarea mea was a box-office flop = ma-ndoiesc sa existe multa lume care sa fi apreciat toate titlurile din lista asta (except subsemnatul of course). Dar toate au ceva in comun, o poveste plasata intr-un univers SF complex ("Lone Ranger" mai putin, desi si filmul ala poate fi considerat SF), cu un numar decent de ite si secondary threads, si povestita witty & lighthearted enough, cat sa dea acel "epic feeling" care l-au avut candva "Star Wars" & "Indiana Jones". So, the story in "GotG" ...
E despre un glob capabil sa distruga lumi si 5 indivizi de "nationalitati" diferite care ajung cumva sa decida ca ar avea sens sa incerce sa securizeze respectivul device pentru binele galaxiei. Pare destul de simplu & banal ca subiect, nu ? Ei, aici vine partea aia de secondary threads de care ziceam mai sus. Fara prea multe spoilers, sa luam o secventa de prison escape ca exemplu. Cand in secventa respectiva avem un escape plan cu ceva elemente surpriza in el, un caracter din cei 5 introdus cu background-ul adiacent, the main hero cu sechele din copilarie care necesita un detour de la plan, comparabil cu doar un simplu "kill everybody & run out", deja putem sa vorbim de un soi de mini-episod in the story. Stilul asta adauga un plus mare de tot la partea narativa, si chiar daca the main thread ramane simplu, ce-i construit pe langa el e more than enough ca sa poti zice ca ai vazut un film si nu doar un demo de VFX (e.g., Transformers).
That's enough. Filmul asta e atat de bun, incat nu are sens sa spoil more than this. You should see it, punct. Am un singur regret. Nu-mi place Zoe Saldana = cam dezamagit de main female character ... dar na .. In rest, avem evident ceva momente cauzatoare de eye-rolling, dar nu foarte multe. Altceva de rau nu mai am de zis :) Daca revin la lista de titluri de mai sus (care cred ca am mai facut-o cel putin partial si pentru alte ocazii), as mai putea observa ceva relativ comun: motivul de anti-hero, care cel putin la mine prinde. Si care cred ca da mult mai mult potential unui film decat opusul - iar asta se vede din plin aici unde avem 5 ;)
Imi pare rau ca n-am scris despre "DotPotA" ( that's a strange acronym :) ) acum doua saptamani cand l-am vazut. Dar efectiv, n-am avut timp. Nici acum n-am, dar daca mai astept o sa-mi dispara total din minte, asa ca decat deloc, mai bine un short entry ;) ...
Din primul film mi-a ramas in minte partea de VFX, superb calitativ. Ca story a fost ok, dar nimic neasteptat, sau foarte spectaculos. Al doilea film reia actiunea undeva la cativa ani dupa finalul primului, cand omenirea a fost decimata de o gripa specifica maimutelor, iar Caesar (cimpanzeul "alpha" din original) si-a stabilizat un regat propriu, in care domneste o semi-democratie, si regula de baza ca "apes don't kill apes". Problemele apar, cand omenirea disparuta aparent nu-i chiar asa disparuta ... Mai exact, un grupulet de supravietuitori, intra pe teritoriul maimutelor cu scop de a reabilita o hidrocentrala. Fara de care viitorul pare sumbru si intunecat (la propriu), cu toata rezistenta la virusul gripal a comunitatii de care-au fost trimisi. What's next, you'll see ...
Cum am zis sunt scurt azi. N-o sa dau decat un singur "spoiler". O buna bucata (chiar lunga) de film ai impresia ca ... ok, vad o poveste decenta, care insa stiu cum merge si cum se termina. Am ajuns chiar sa fac paralele cu "Lion King" = you see it coming de departe, in ce priveste principalul personaj negativ. Insa, ce trailerul de mai jos nu da din fericire (si nici eu n-o sa divulg) e cum incepe de fapt conflictul, cum evolueaza si cum se-mpart restul personajelor intre bine si rau ... Daca se poate defini bine/rau, pentru ca la un moment dat filmul are meritul sa lase deoparte aspectul comercial de a tine partea cuiva, si sa surprinda o chestie valabila pentru orice conflict - nu prea mai ramane loc de bine ...
Rating: 4 out of 5 ( because overall was nice, better than the first, and I'm in a good mood ;) )
Se-ntampla vad cumva ca in apropiere de Paste sa ma sincronizez cu un film cu oua aurite = o adaptare dupa "Jack and the Beanstalk". Sau na, cel putin anul trecut a fost la fel .. Nush cate variante mai sunt, dar cum pe moment vorbim de ... "The Real Story", poate ma pot opri la asta. Anyway, dupa turele trecute cand n-aveam timp de scris, acu' is undeva intre dureri de cap si stomac, asa ca hai s-o scurtez iar ...
Ce tocmai am terminat de vazut e o mini-serie destul de veche, made for TV. Chestie care se vede in buget, efecte si production design in general = don't expect much. Probabil de la buget se trage si partea de acting care cam scartaie = is suficiente pasaje pentru care parca s-a tras doar o dubla ca de mai multe nu-i vreme. Si totusi Mia Sara was charming, ca de obicei, so .. sa trecem peste asta, desi ... Scenariul e de asemenea praf: replici stupide, gauri lasate neacoperite si lots of cheesy lines. Daca ar fi sa aleg acu' un film pentru care pot face un pariu sigur ca cine-l vede nu scapa de dat ochii peste cap, "Jack and the Beanstalk" is the winner. Si totusi ...
Si totusi avem ceva ce-am lasat mai spre final de data asta, ca sa inchei pozitiv: the story. Mda ... povestea incepe cu Jack, care insa nu-i un baiat sarac de la tara care-a facut un targ prost cu o vaca si s-a ales cu boabele fermecate (ma rog ... avem si asta, da' ceva mai incolo). Jack e presedintele unui conglomerat gigant care invarte afaceri de la agricultura ecologica pana la jocuri de noroc. Problema e ca Jack se apropie de 40 de ani, varsta la care tot arborele genealogic pe linie masculina pare ca si-a mutat domiciliul in subteran. Dar omul nostru e mai putin interesat de "blestem" si mai mult de o problema care apare undeva pe teritoriu britanic, la castelul familiei care ar trebui transformat in cazino. Numai ca lucrarile de excavare se impotmolesc intr-un schelet gigantic ... care, ghici ciuperca ce-i ? Ei, mai departe ajungem la "the classic story" cumva, dupa care trecem spre "the real story", despre care n-o sa zic nimic. Decat ca ce avem reuseste sa amestece cumva drama, romance, comedie, very dark secrets, (sort of) time travel, si altele. Un mix surprinzator sincer, pentru care pot sa apreciez ingeniozitatea ideilor. Din pacate, autorii parca s-au plictisit cand a fost nevoie si de trecut in forma de scenariu. Dar daca iti plac povestile ;) si mai ales repovestite altfel ... merita o incercare.
Postări
