Puss in Boots: The Last Wish vs. John Wick: Chapter 4

Aveam in intentie sa scriu intrarea asta, sau cel putin prima jumatate din ea = "Puss in Boots", inainte de sarbatori dar n-am mai reusit, asa ca de atunci pana acum s-a mai adaugat si ultimul episod din "John Wick". De unde asocierea intre cele doua? Nu prea avem ceva evident, dar wait... In primul rand, ambele par oarecum tentativa de final de serie, sau mai bine zis un "la revedere" (nu chiar "adio") din partea personajului principal. In plus, intr-o nota mai mult sau mai putin ironica as putea zice ca la cum sta treaba in JW, nu-i departe de o animatie.

Nu m-a prins mai nimic din universul de fairytale al celor de la DreamWorks inceput cu primul "Shrek", poate un pic cu exceptia lui "Shrek 3" (in ciuda criticilor). Asa ca nu m-am grabit sa vad ultimul "Puss in Boots", dar in final pot sa zic ca e probabil cea mai buna animatie pe care am prins-o de la "Isle of Dogs" incoace, deci in aproape 5 ani de zile. Povestea e cam asa: Motanul incaltat se trezeste ajuns la ultima viata din cele noua standard pentru regnul pisicesc, si cu moartea pe urme sub forma unui bounty hunter inarmat cu doua seceri, decide sa se retraga din viata publica de erou de poveste. Asta pana ce afla de o stea ce indeplineste orice dorinta, dar doar una, si implicit de o cale pentru a-si recapata linistea + siguranta de sine. Numai ca nu e singurul care are in obiectiv dorinta respectiva - iar asa ajungem la o cursa pentru cine ajunge primul la steaua magica. Si evident un duel final in punctul respectiv.

Nici universul "John Wick" nu m-a prins prea mult, exceptia notabila fiind partea a doua care din punctul meu de vedere ramane departe de restul. In JW4 povestea e cam tot asa cum parca a mai fost: John Wick cu un pret mare pus pe propriul cap si o gramada de vanatori de recompense pe urma, incearca si el sa-si gaseasca linistea prin itele incurcate ale obiceiurilor tagmei asasinilor din care face parte. Pentru care trebuie ba sa ajunga intr-un loc, ba in altul. Deci avem tot o cursa cu moartea in spate, care se indreapta tot spre un duel final - la propriu = clasic, cu pistoale, 30 de pasi, martori, si tot tacamul. Ei, incepe sa prinda sens asocierea din titlu?

Ok, hai sa fiu fair. In urma recenziilor ma asteptam la mult mai mult de la JW4, iar dupa ce-am vazut am simtit ca isi merita comparatia de fata. In practica, e foarte mult continut reciclat din filmele anterioare, de la unele locatii = cluburi, camere cu oglinzi sau pereti de sticla, etc. pana la aceleasi secvente obositor de lungi de violenta gratuita = incep sa ma intreb cum determina scenaristii, regizorul, sau oricine o decide numarul optim de inamici snopiti intr-o bataie dintr-un action movie. Really, chiar mai face vreo diferenta daca trecem de 7-8? Pot sa depasesc intr-un film de genul asta faze fara logica, si fire lasate-n plop dintr-un scenariu si asa subtire, dar peste tentativele fara sens de batut recordul la numarul de cadavre e greu de trecut. N-am neaparat o problema cu violenta intr-un film, dar in momentul in care ocupa intr-un mod repetitiv peste un sfert din timp cred ca devine legitima intrebarea daca nu e mai rezonabil sa te uiti la wrestling, mma sau altele.

Sunt si parti bune in ultimul JW - in special ce tine de camera work. Dar nu e suficient din pacate. Avem cateva replici de duh, dar per total scriptul e destul de palid. In "Puss in Boots" am gasit cel putin umor suficient cat sa-mi smulga niste zambete, nu ca m-as fi asteptat la asa ceva in JW4, dar mi s-a parut parca mai sec ca precedentele. Pana si soundtrackul din JW4 sta ca baza in cel introdus in Chapter 2, excelent de altfel, dar nu vine cu ceva notabil nou. In "Puss in Boots" avem o tema sonora memorabila (compozitor Heitor Pereira), cel putin pe bucatile de intrare in scena a mortii, care trimite oarecum spre tonalitatea din muzica de western a lui Morricone. Iar daca tot am ajuns la personaje negative, JW4 paleste in fata lui "Puss in Boots". N-as fi crezut ca un lup antropomorfic cu ochi rosii si cu doua seceri poate avea mai multa prestanta ca un cap de organizatie criminala, dar na... ca asa e. Din fericire mai exista restul distributiei care compenseaza oarecum, dar Bill Skarsgard nu mi s-a parut potrivit deloc pentru rolul de main villain in "John Wick".

Peste tot ce e mai sus intr-o privire comparativa, cat o parea ea de fortata sau hilara, vine o parte de substanta a story-ului care in esenta are fuga de moarte in ambele filme. Culmea, partea asta e mult mai matura as zice in "Puss in Boots" decat in "John Wick". Sensul ar fi stop de run, face the problem, live your current life and not the past one. Avem chiar si o "reinviere" simbolica a motanului la un moment dat. In JW pesemne cam tot pe directia asta s-ar vrea sa se ajunga, dar e mult mai nebuloasa exprimarea ideii si pierduta printre pumni si pistoale + (spoiler) terminata "incurajator" cu o cruce de mormant. Deci, surprinzator.. in final, cel putin pe moment, Puss vs. John: 1-0.

Rating:
Puss in Boots: The Last Wish - 4 out of 5
John Wick: Chapter 4 - 2.5 out of 5

Lightyear (2022)

Cand am vazut trailerul pentru "Lightyear" mi-am pus intrebarea cam cat de incalcit ar putea fi subiectul pentru a ajunge de la "Toy Story" la o odisee spatiala in toata regula. Explicatia am primit-o in primele 5 secunde din film: “In 1995 Andy got a toy. That toy was based on a movie. This is that movie.” Nu pot sa nu o admir drept cea mai simpla, eleganta si permisiva modalitate de a crea un spin-off dintr-un film pe care cred ca am vazut-o vreodata. Din pacate insa e cam singurul aspect despre care pot sa zic ca-l admir aici.

N-am fost niciodata prea atras de universul "Toy Story", si probabil de asta ultimul cred ca mi-a lasat cea mai buna impresie, contrar cu aprecierile generale. Pesemne de asta am si avut asteptari mai mari de la ceva ce se prezenta total diferit de contextul obisnuit din "Toy Story". In "Lightyear", Buzz - titularul de pe afis - e un astronaut pe o nava cu vreo cateva mii de persoane la bord, aparent intr-o misiune de explorare cu scop de gasire a unei planete habitabile. Intr-o oprire de genul asta, pe o planeta din pacate nu foarte prietenoasa din cauza vietatilor indigene, Buzz reuseste sa avarieze nava intr-un asa hal incat e necesara gasirea unui nou combustibil pentru o decolare superluminica spre "infinity and beyond". Simtindu-se responsabil de situatie, astronautul nostru isi dedica timpul testelor diverselor combinatii de benzina spatiala. Insa fiecare zbor de cateva minute il costa ani intregi din viata pe planeta. Care viata avanseaza, ajungand pana la urma la o colonie in toata regula in care lumea a cam uitat la urmatoarea generatie ca e cazul sa mai plece. Tocmai cand, in sfarsit, formula corecta pare sa functioneze pentru cocktailul propulsor. Problema devine si mai acuta cand la aterizarea dupa primul test reusit, Buzz se trezeste in mijlocul unei invazii extraterestre condusa de maleficul Zurg care pare cumva sa fie interesat fix de combustibilul spatial. Bun, pana aici filmul chiar a fost ok. De aici incolo, e oarecum predictibil ce urmeaza = Mortal Kombat: Buzz vs Zurg - unde in final - big spoiler, aflam ca Zurg e tot un Buzz mai varstnic care a descoperit si calatoria in timp si vrea sa "fix the past", dar a ramas fara benzina. Pana si asta e cat de cat ok, oricat de debatable si ethically questionable ar fi ca eu am ales sa tin cu ursul (= Zurg) aici. Si peste toate e foarte ok tot universul SF creat de Pixar, cu toate gaurile de logica fiind totusi chiar immersive prin prisma cantitatii detaliilor. Deci, ce nu-i ok?

Warning: de-aici s-ar putea s-o iau un pic pe aratura. Ce nu-i ok e "echipa de soc" care se lipeste de Buzz ca sa-l ajute sa scape planeta de Zurg, echipa formata din trei personaje peste care da la ultima aterizare, aparent singurii ramasi necapturati de forta inamica si membri aspiranti intr-un program de training pentru "space rangers". Pe scurt, cei trei se intrec in gafe si in a arata cat de necalificati sunt pentru "job"-ul respectiv. Chestie care vrea sa para funny. Nu e. De asemenea, chestie care vrea sa para de importanta minima in atingerea evidentului happy end - in spiritul politically correct ca "anybody can be a space ranger" oricat ar persista in greseli. Cu prima parte in esenta pot fi de acord, dar pot fi de acord doar din perspectiva in care te chinui sa faci ce trebuie ca sa reusesti. Aici, cel putin pentru unul dintre personaje, e absolut evident ca daca ar fi carantinat undeva, probabilitatea ca restul echipei sa scape cu viata ar creste semnificativ. Dar asta n-ar fi acceptabil - filmul mergand explicit pana la o scena care ne invata ca e intolerabil sa nu tolerezi greseala. Deci... oricat de light ar fi contextul unei animatii ca aici si oricat de ciudat ar parea ca-i dau asa mare importanta, mi se pare ceva aiurea rau sa vezi ca intr-o productie care are ca target principal pana la urma copiii e indusa ideea asta de greseala tolerabila oricand si ca "rocket science" poate fi calea ta in viata fara restrictii chiar daca ai alergie la cosmos - ca na, sa nu facem discriminari. Pana si subliminalul sustine aceeasi perspectiva prin insa schimbarea scopului lui Buzz, care renunta in final la ideea de a-si indrepta greseala din start si culmea, de a-l impiedica pe Zurg sa o previna, acceptand planeta asa cum e. Pot sa inteleg ratiunea ca in scop educativ sa avem elemente de equality si toleranta - gender, race, human behavior, whatever, other stuff presarate si prin animatii. Dar depinde pana unde mergi. Sa duci politica asta de "accept anything" atat de departe pana la a prioritiza o idee de echitate fata de aspecte cum ar fi competente de exemplu, si sa ajungi la triumful mediocritatii prezentat ca un succes, e o chestie periculoasa. Si poate nu m-as fi ambalat asa, dar vad tendinta asta din ce in ce mai des in ultima vreme... si intr-o zi cu soare o sa muste inapoi tare de tot.

Rating: 3 out of 5 - pentru ca daca reusesti sa faci abstractie de ideea de mai sus, e chiar fain ca animatie SF

Soul (2020)

Continui trendul, probabil plictisitor deja, in a ma plange de una din cele mai proaste dispozitii de scris. Dar mai am un "trend" anual sa incerc sa bifez inainte de Paste, Craciun, si la aniversarea de blog ceva suficient de bun de vazut. Asa ca... "Soul" :-)

Initial, din descriere + titlu m-a dus imediat la ideea de musical - singura arie de filme pe care le evit total cu exceptii minore. Mai mult, si pe gen "soul" ca muzica, dupa care iar is departe sa ma dau in vant, asa ca i-am dat ignore. Pana la urma, cu tot tam-tam-ul ca ar fi cea mai buna animatie din anul trecut am zis sa-l integrez la categoria de exceptii de mai sus. Prima remarca, "Frozen" cred ca-i mult mai musical decat ce-avem aici. Iar cu "soul" ca gen de muzica eroarea a fost majora, pentru ca inainte de asta in contextul filmului, vine sensul de suflet.

Pe scurt, avem un profesoras de muzica care viseaza sa cante intr-o formatie de jazz, iar cand in sfarsit se iveste ocazia cade intr-un canal si moare. Well, nu chiar... pentru ca trecem undeva intr-o zona de anticamera in afterlife unde sufletele ori se duc spre "the great beyond" in urma vietii pe pamant, ori spre "the great before" inaintea vietii pe pamant. Ei, omul nostru nu vrea deloc beyond, ci vrea inapoi la clape in New York. Si cum s-ajunga inapoi daca nu prin trecerea prin "the great before". Cred c-am divulgat suficient ca sa ma opresc aici cu povestea + ca asa cum ziceam, nu-s chiar in cel mai potrivit moment pentru scris prea mult.

Evident targetul filmului nu-i in zona doctoranzilor la psihologie in vederea unei analize a conceptului de viata dupa moarte. Dar cu toate astea, "Soul" e suficient de complex cat sa nu cada in pueril. Si mai mult de-atat e fresh - n-am fost deranjat de vreo senzatie de material reciclat de prin alte filme (nu ca nu s-ar mai fi vazut ideea de suflet uman in corp de motan, da am zis ca nu mai dau spoilers :P). Caracterizarea intr-un cuvant pentru film ar fi "nice". Poate chiar prea "nice" :-) Dar e bun asa mai ales zilele astea, si cu asta, sarbatori fericite si linistite ;)

Rating: 3.5 out of 5

WolfWalkers (2020)

Din pacate, fiind undeva intre Ketorol si Nurofen pentru niste probleme dentare care se pare ca tin musai sa-mi bata recordul de incapacitare de la fractura de glezna de acum doi ani jumate, n-am cea mai "fericita" dispozitie de scris, asa ca o sa expediez scurt intrarea de fata, desi "WolfWalkers" probabil merita mai mult.

Animatia despre care vorbim are in spate aceeasi echipa din Irlanda ca "The Secret of Kells" si "Song of the Sea", motiv pentru care n-aveam cine stie ce asteptari. Nu ca mai sus numitele n-ar fi bune (probabil), dar... e o problema de gust - pe scurt, fiecare la vremea lui, mi s-a parut un soi de Miyazaki europenizat = multe sensuri prea ascunse care se pierd intr-o feerie difuza irlandeza in locul celei japoneze, si care pe mine m-au cam adormit cand le-am vazut. Avem si aici o idee plecata pesemne din folclorul local - un soi de varianta a mitului varcolacului, cu diferenta ca "WolfWalkers" e ceva mai bine ancorat intr-un fir narativ coerent, care nu m-a mai plictisit. Totul pleaca de la o fata de vanator, muscata de o alta fata cam de aceeasi varsta, dar aflata sub forma unui lup. Mai rau, un lup la conducerea unei haite din padurea din imprejurimi considerata un mare pericol pentru catunul unde e plasata actiunea. Rezultatul, fata vanatorului capata ca in orice "werewolf story" aceleasi abilitati de transformare, chestie total incompatibila cu jobul tatalui insarcinat de un lord protector nemilos sa curete amenintarea din codru cu orice pret.

Mai departe, cum se complica toata istoria las sa fie vazut in film. Ce pot sa zic e ca in ciuda poate a lipsei de twists, povestea e suficient de complexa cat sa merite timpul, iar cumva melanjul intre mit, folclor si actiunea relativ alerta, de data asta reuseste zic eu = nu-i nici prea pretentios in sensuri ca sa duca targetul de varsta prea sus, nici prea pueril ca sa-l coboare prea jos.

Rating: 3.5 out of 5

Raya and the Last Dragon (2021)

"Raya and the Last Dragon" e un film Disney, in buna traditie din ultima vreme a filmelor Disney, si asta cam zice totul = nu te-astepta sa-ti solicite prea mult coeficientul de inteligenta. Da, n-am uitat ca vorbim de o animatie unde main target e pana-n 15 ani, dar cumva aveam asteptari ceva mai mari. Macar e decent ca desfasurare: scurt si nu plictiseste.

Subiectul e o poveste plasata undeva intr-un tinut imaginar din Asia, impartit in 5 regiuni, pustiit la propriu de un soi de demon cu aspect de tornada mov care pietrifica orice vietate atinge. Demon ce cu 500 de ani in urma a fost pus sub cheie de un dragon care a produs un glob magic pentru a face asta. Totul bine si frumos, doar ca una bucata glob nu se imparte egal la 5, iar conducatorii a 4 din cele 5 regiuni au inceput sa pizmuiasca posesorii globului unde apa parea mai clara, iarba mai verde, etc, samd. Si asa, predictibil ajungem la un moment in care globul se sparge (ca sa vezi, fix in 5), tornada mov tasneste din pamant, iar iarba se usuca cam peste tot. Fast-forward cativa ani cand regasim fiecare bucatica de glob in posesia fiecarei regiuni care se chinuie sa tina departe demonul cat sa nu ajunga toti locuitorii in postura de armata de teracota. Mai putin Raya, fiica fostului detinator initial al armei anti-demon, care incearca ce n-a reusit propriul tata - unirea tuturor. Doar ca pentru asta trebuie sa trezeasca si dragonul...

Ei, si deja am cam zis ce intra in primul sfert de ora asa ca ne oprim aici cu spoilerele. Cum ziceam, avantajul filmului e actiunea relativ alerta care te poarta prin toata lumea de poveste in cautarea bucatilor de glob. Ca desfasurare filmul nu e deci chiar asa de slab, dar din pacate e foarte previzibil si cu multe clisee. Probabil productia e una ok pentru categoria de varsta vizata, toata povestea fiind o alegorie usor de inteles. La finalul lui 2016 scriam o intrare despre "Kubo and the Two Strings". Tot o animatie, tot o poveste, tot prin Asia, tot un quest cu mai multe piese de adunat, tot cu o alegorie. Una insa mult mai adanca decat cea de-aici. Dar na, nu era tot Disney...

Rating: 3 out of 5 (cu generozitate)

Mr. Peabody & Sherman (2014)

Yet again... zero subiect. Si nu-i de vina lipsa de filme noi. Mai degraba lipsa de inspiratie in alegeri, sau de timp pentru optiune de backup. Nu mai vazusem de ceva timp o animatie, iar "Mr. Peabody & Sherman" avea un time-travel factor aruncat prin sinopsis. Nu ma asteptam la cine stie ce, dar m-a convins sa-l vad pe la inceputul saptamanii. Si pana la un punct chiar a parut promitator...

Avem o situatie de wonder dog (evident fluent in engleza) = Mr. Peabody, cu un nivel de inteligenta mult peste media umana, care dupa ce a absolvit nenumarate doctorate, a devenit un antreprenor de succes, si-a desavarsit talentul in arta culinara, si inca multe alte realizari s-a hotarat sa adopte un copil. Pe tanarul Sherman, de unde rezulta invariabil si titlul filmului. Ei, tanarul Sherman in prima zi de scoala, are un conflict cu Penny Peterson, o colega de clasa nesuferita. Pentru aplanarea conflictului ajungem la o cina de impacare a familiilor celor doi, de unde si mai departe ajungem la fuga copiilor cu masina timpului - "the WABAC" - evident parte a arsenalului de inventii de garaj a domnului Peabody.

Sorry, dar n-am niciun chef sa merg cu povestea mai departe. Pana spre jumatatea filmului, actiunea e cat de cat decenta si pare chiar ca vrea sa aiba un rol educativ pentru copii = te poarta prin Egiptul antic, revolutia franceza, renasterea italiana, razboiul troian, si pune la pachet si cateva personaje istorice. De la jumatate insa devine totally cringe, aruncand totul intr-un haos de distorsiuni temporale fara cea mai mica farama de logica si ametind totul intr-o salata istorica fara nicio noima (care da senzatia ca sta sa se coaca de la inceput de fapt, dar parca speri ca n-ajunge acolo). E evident ca targetul filmului nu-s absolventi de quantum physics sau de doctorate in istorie, dar 1) pentru copii mi se par duse prea departe spre absurd unele idei pierzand toata intentia de valoare educationala si 2) pentru adulti momentele funny is slabute si umbrite de stupiditatea situatiilor. Sau poate n-oi fi fost eu "in the right mood". In orice caz, n-am o WABAC machine ca sa ma-ntorc sa verific.

Rating: 2 out of 5

The Little Prince (2015)

Nu mi-a placut "Micul Print" cand eram mic in varianta radiofonica pe vinil. Era una din povestile la care finalul mi se parea prea trist. Nu-mi mai aduc aminte daca am citit cartea sau nu la vremea aia, dar daca am facut-o n-a schimbat nimic. Acum cativa ani, cand am auzit de o noua varianta animata pentru "The Little Prince", am zis ca n-ar strica sa vad daca mi s-a schimbat perspectiva, dar am tot amanat momentul. Na ca am facut-o acuma. Verdict: 1. This is not a children's story, cat o fi ea de animata. 2. Intra la categoria - don't try this alone at home, noaptea tarziu cand nu poti sa dormi ca te framanta alte ganduri - un horror s-ar putea sa fie o optiune mai buna :P

Nu o sa ma apuc sa povestesc "Micul Print" acum. E cea mai cunoscuta carte a lui Antoine de Saint-Exupery, nu foarte lunga, si pesemne stie multa lume despre ce-i vorba. Pentru cine nu, cel mai bine e cred de citit iar ce-i de inteles zic eu ca vine ca interpretare personala pentru fiecare. In orice caz, ca sa explic punctul 1 de mai sus, textul e plin de metafore din care poate prinzi si cand esti copil dar cer un nivel de maturitate ca sa le vezi in adancime. De la chestii mai simple de genul "think outside the box" din primele capitole pana la a nu privi nici un sfarsit ca pe un sfarsit din final. Ceea ce explica (partial :) ) punctul 2 de mai sus, precum si interpretarea regizorala a filmului din 2015. Sau altfel zis, n-am rezistat fara sa ma lamuresc de ce povestea nu se termina acolo unde tineam eu minte, si m-am apucat pe la 3 AM de citit ultimele capitole din carte ca sa vad daca nu ma paste vreun Alzheimer.

Probabil ca inca nu, pentru ca finalul cartii e acolo unde stiam eu ca e, parca totusi nu asa trist insa cum mi-l aduceam aminte. Pentru ca asa cum am zis in film se merge mai departe. Intr-o abordare a la "Neverending Story", alta poveste cu multe metafore, in care universul e infinit si viu atat timp cat "there are hopes and dreams", sau na... cel putin cam asa vad eu acum si "Micul Print", ca la vremea cand ascultam vinilul nu vazusem inca "Neverending Story", si nici nu scria "neverending" pe coperta discului :). Ma rog, evident e discutabila versiunea regizorului relativ la continuarea dupa finalul cartii, care poate-i prea Hollywoodish. Si mai discutabila omiterea unor parti din povestea originala. Dar in mare zic eu ca atrage atentia ca totusi finalul povestii, aia scrisa, se termina incert. Sau mai bine zis, ca un final e doar o forma si totdeauna poate mai urmeaza ceva atat timp cat crezi ca mai e loc de intrebari si dupa ;)

"Here, then, is a great mystery. For you who also love the little prince, and for me, nothing in the universe can be the same if somewhere, we do not know where, a sheep that we never saw has −− yes or no? −− eaten a rose... Look up at the sky. Ask yourselves: is it yes or no? Has the sheep eaten the flower? And you will see how everything changes... And no grown−up will ever understand that this is a matter of so much importance!" (Antoine de Saint-Exupery - "Le Petit Prince" - English translation)

In speranta ca nu-i asta cea mai criptica, incalcita, sau boring intrare din blogul asta :) Sarbatori Fericite cu multa liniste si pace ;)

Rating: 4 out of 5

Toy Story 4 (2019)

Nu mi-a placut nici un "Toy Story". Ma rog, primul - la varsta la care l-am vazut - a fost intr-adevar ceva nou, ca animatie randata 3D, si pesemne la vremea aia mi s-o fi parut ok, desi cred ca o impresie mai de durata mi-a lasat-o "Anastasia" (parca lansat tot prin decada '90). Din "Toy Story 2" nu-mi aduc aminte absolut nimic, iar din "Toy Story 3" doar ca mi s-a parut ca a atins un record in coeficientul de stors lacrimi. Deci am decis (cu greu) sa vad "Toy Story 4", mai mult din lipsa de ceva mai de actualitate pe blog, si cu asteptari mai joase ca adancurile oceanului de unde a iesit ultima "Godzilla" (pe care totusi n-am avut "curaj" s-o intalnesc). In contextul asta, ce pot zice dupa e ca n-a fost o alegere chiar asa rea. Cu exceptia AC-ului lasat aproape 2h pe mod extrem in sala de cinema... care m-a facut sa visez la o flanea de lana in mijlocul verii.

"Toy Story 4" ar mai putea fi numit si "The Search for Forky" - unde Forky e ultima jucarie adaugata grupului, manufacturata dintr-o furculita de single use aruncata, de catre Bonnie, actuala proprietara a Woody & co. Problema e ca Forky nu-i impacat deloc cu noua sa conditie Frankenstein-iana de jucarie vie, si vrea inapoi in lada de gunoi. Oricare lada de gunoi. Cum Forky pare esential pentru a o ajuta pe Bonnie sa treaca prin calvarul gradinitei, Woody isi asuma calitatea de salvator de furculite sinucigase. Problema e insa complicata de parintii lui Bonnie care se hotarasc sa plece intr-un road trip, in care Forky are si mai multe ocazii sa dispara intr-un tomberon. And so the story goes for a while... Dar incet incet atentia se muta pe o prietenie mai veche a lui Woody. Sa nu epuizam subiectul totusi.

N-am reusit sa scap de tentatia de a da ochii peste cap la cateva scene, dar cred ca a fost in limite mult mai rezonabile decat in episodul anterior. In plus lungimea ca timp a productiei e decenta cat sa nu apuce sa te plictiseasca. Eforturile de a te face sa razi is ok, si per total cred ca e clar mai reusit la capitolul asta decat ultimul "How to Train Your Dragon" (dar si foarte departe de top funny stuff ca "Emperor's New Groove" sau "Wallace & Gromit"). Pe scurt, merge... mai ales daca asteptarile is suficient de jos :)

Rating: 3 out of 5

11 years + Isle of Dogs (2018)

La fiecare aniversare de blog am incercat sa gasesc ceva care sa pot recomanda cu rating maxim. Mi-a iesit la doi ani ("The Prestige") si la noua ani ("The Accountant"), deci cam rar :) In concluzie e macar statistic explicabil ( spoiler :) ) de ce nu-mi iese nici la 11 ani. Sincer sa fiu, is happy ca anul asta am reusit pana acum sa mentin media de una intrare per week = am cam reusit sa vad cate un film saptamanal. Sa mai si prind unul care sa ma dea pe spate la data fixa... oh well... Adevarul e ca m-am (re)-gandit serios dupa anul trecut la un shutdown, mai ales in contextul in care e destul de clar si pentru mine ca: 1) nu prea mai apuc sa vad suficiente filme cat sa fac o selectie decenta de subiecte; 2) nu prea mai am timp sa ma adun sa scriu o recenzie decenta (nu ca mi-as fi pregatit si revizuit vreodata intrarile, dar simt ca in ultima vreme parca ma repet prea mult si le expediez prea repede); 3) the everlasting problem de cand am pornit blogul asta persista inca - n-am timp sa fac vreo promovare (desi avand in vedere punctul 2, poate e mai bine). Anyway, long story short... I'm not giving up :D (yet...). Nu de alta, da' poate am sanse sa candidez vreodata pentru un record la cel mai lung blog necitit de pe planeta :P And now, the movie...

Am avut doua optiuni la care dadeam ceva sanse sa merite o intrare aniversara - "Isle of Dogs" si "Upgrade". Din pacate n-am avut timp sa vad decat unul din ele, si am mers pe varianta care parea mai "safe". Wes Anderson in general nu dezamageste. Si nu-i cazul nici aici. Dar nici nu pot zice ca-i printre cele mai bune filme ale lui... In plus, din pacate nici nu cred ca pot sa rezonez eu la maxim cu subiectul, which is: dogs - neavand vreodata unul, sau alt animal de companie.

Povestea merge cam asa: undeva in Japonia avem un primar naspa, dintr-o dinastie si mai naspa, care de generatii uraste cainii. Tot de generatii, acestia au un status tolerat, fiind folositi in casa primarului pentru paza si alte utilitati practice, in nici un caz ca pets. De aici si un complot de a eradica definitiv prezenta lor din comunitatea respectiva, folosindu-se de pretextul unei "febre canine". In concluzie, toate animalele sunt exilate pe o insula de gunoaie, inclusiv cainele de paza al fiului adoptiv al primarului. Numai ca fiul, ne-impartasind ura de secole a familiei, nu prea e de acord cu decizia si pleaca intr-o expeditie cu scopul de a-l gasi pe Spots. Ceea ce in mod previzibil se intampla, and they will live happily ever after. Iar avand in vedere ca finalul se stie, n-o sa mai zic prin ce mai trecem pana acolo ;)

Daca n-ai sti cine e scenarist/regizor si ai vedea 3 minute din film, oricare ar fi ele, ai putea probabil sa bagi mana-n foc ca e Wes Anderson. Atat e de evident, si cea mai buna metoda de a descrie pe Wes Anderson, e... well.. watch a movie by Wes Anderson. Un haos ordonat, scene scurte si la obiect, dialoguri reci care devin brusc foarte calde, multa culoare, umor fin (ex., "The Search for Spots" - o aluzie la Star Trek, care merge un pic mai departe in contextul in care ne aflam), sunt elemente care-s prezente aici la fel de mult ca si in "Fantastic Mr. Fox", "Grand Budapest Hotel" sau chiar "Moonrise Kingdom". Parca totusi nu ne ridicam la acelasi nivel. Dar din nou, poate nu empatizez eu suficient cu ideea :) Anyway, ca si celelalte, tehnic ca realizare filmica ce-i aici e ireprosabil. Macar pentru asta merita vazut. And if you're a dog owner, you'll probably love it ;)

Rating: 4 out of 5

Incredibles 2 (2018)

Nu ma asteptam la foarte mult de la "Incredibles 2" si nici n-am avut surpriza la care speram (deci... de fapt, probabil ca ma asteptam :) ). Pe scurt, e prea Pixar pentru gusturile mele = prea cuminte, prea previzibil. Nu mai stiu pe unde ne-a lasat primul "Incredibles" dar al doilea pleaca de la contextul in care super-heroes are illegal, iar familia Incredible trebuie sa stea departe de folosirea puterilor pentru a imparti dreptate. Chestie care nu-i foarte convenabila, dar il avem pe Winston Deavor, prosper om de afaceri cu amintiri din copilarie despre super-eroi, care impreuna cu a lui sora, Evelyn, e decis sa porneasca o campanie de reabilitare si re-aducere in legalitate. Si asa i se ofera doamnei Incredible un costum nou, suport material si consiliere pentru a deschide calea spre un lobby de succes in privinta asta. In timp ce Mr. Incredible ramane acasa sa aiba grija de copii, chestie care aparent depaseste super-puterile care le are.

Din pacate toata intriga asta are o rezolvare pe cat de previzibila, pe atat de neverosimila - chestie care ar fi trebuit in teorie s-o faca imprevizibila, dar cumva este. E atat de evident din prima faza ca the evil character e din familia Deavor, incat singura necunoscuta ramane care din ei, sau ambii? Chestie care face complet ciudat suportul oferit catre doamna Incredible, cand scopul final e total pe dos... Si mai ciudat e ca tentativa de anulare a super-eroilor isi ia startul efectiv doar in momentul in care doamna Incredible descopera ca-i ajutata din interes. Chestie care n-ar fi trebuit sa se intample... Da' daca nu se intampla, n-aveam un anti-hero attack... deci nu mai stiu unde era interesul. Pe bune ca la un moment dat toata logica personajului negativ devine atat de incalcita incat pare mai plauzibil ca e vorba de un evil schizo si nu evil genius, cum ar vrea sa para. Anyway, long story short: cea mai buna parte din film e by far mezinul familiei Incredible, Jack Jack - nu mai zic de ce ca deja am dat prea multe. In orice caz, scenariul isi da atat de tare cu stangu-n dreptul incat pana si cel mai promitator personaj ramane insuficient exploatat in poveste...

Rating: 3 out of 5

Storks (2016)

Flight movie... no pun intended... "Storks" e ce-am reusit sa vad mai de amintit in 2x23 ore de zbor saptamana trecuta, intr-o cautare printr-un in-flight media system dupa ceva care sa m-adoarma. Asta n-a reusit. Surprinzator, e o animatie chiar faina & pretty funny in ciuda unui subiect care nu-mi promitea prea mult: berzele re-incep sa livreze copii. Asta dupa ce din ratiuni de logistica economica se reprofilasera pe coletarie standard. Ma rog, de fapt subiectul de mai sus e concluzia la the story, care urmareste livrarea unei comenzi de bebe primita dupa nush cat timp de la ultima solicitare pentru asemenea transport. Misiunea e dusa la indeplinire de o barza aspiranta la titlul de sef care se chinuie sa mentina secreta operatiunea ce incalca noile norme de functionare pentru a nu-si pierde prezumtiva pozitie, si e ajutata sau mai mult incurcata de Tulip Orphan, o fata ramasa in grija stolului de zburatoare dupa un failed delivery cu vreo 18 ani in urma. Livrarea e cu peripetii si asa cum am zis filmul are un umor degajat care mi-a adus aminte de productiile DreamWorks din perioada lor buna (cel putin dupa criteriile mele), probabil cel mai apropiat exemplu fiind "Madagascar". In mare parte feelingul asta e adus de lots & tiny bits & pieces: diverse side characters + situatii lipite de main story, deci prea multe exemple fara spoilers n-am cum sa dau = good reason to stop here ;)

Rating: 3.5 out of 5

Early Man (2018)

Am reusit si eu sa vad in sfarsit un film iesit anul asta. Din pacate insa alegerea n-a fost cea mai fericita. "Early Man" e ultima animatie regizata de Nick Park. Daca nu suna cunoscut, atunci poate suna mai cunoscut Aardman Studios, sau "Wallace & Gromit", "Chicken Run" si altele. Cu lista asta de referinte lunga/scurta, nu prea conteaza, aveam asteptari atat de mari incat am ignorat total ratingurile aruncate de critica (ca si-asa nu prea-s in ton ca pareri in ultima vreme). Well... pot sa zic ca e cea mai slaba productie Aardman care am vazut-o pana acum. In primul rand toata actiunea se invarte in jurul unui banal meci de fotbal, intre echipa stone age si echipa bronze age - eveniment mult mai prezent in poveste decat lasa trailerul sa se vada (altceva practic nu prea avem). Iar de aici avem povestea clasica in care the outsiders win, presarata cu glumite rasuflate. Pentru cine are experienta titlurilor anterioare Aardman, don't get fooled as I did. O fi acceptabil ca film in sine, dar e traumatizant daca ai mai vazut si altceva de Nick Park. Avem un pic din umorul de acolo, dar e un pic foarte pic adica mic. Mai mult nu merita sa mai scriu... Dezamagitor.

Rating: 2.5 out of 5 (ca sa nu fiu rau...)

Coco (2017)

Cand am vazut trailerul pentru "Coco" am avut un deja vu cu "Book of Life", si am decis sa spun pas, cu atat mai mult cat mai aveam inca doi factori de respingere: 1. musical (ca o fi el animat/neanimat... tot detest genul) 2. Disney/Pixar = coeficient lacrimogen excesiv. Am reconsiderat (cu greu) decizia in urma recenziilor aparute care plaseaza filmul ca best animation pentru anul trecut. N-a fost o idee prea buna, dar nu neaparat (sau na... integral) din motivele amintite.

Contextul este intr-adevar foarte similar cu "Book of Life". Avem tot o locatie somewhere in Mexico. Avem un baiat, Miguel, care isi doreste o cariera de mariachi dar familia il impinge spre una de pantofar (ma rog, e o diferenta fata de toreador dincolo... dar anyway). Avem probleme vechi de familie nerezolvate. Avem contextul "Day of the Dead". Avem trecerea in lumea de dincolo, unde Miguel isi cauta un stra-stra-stra-bunic fugit de-acasa cu tot cu chitara. Si de aici incolo, din fericire avem alta poveste. Partea buna e ca overall e ceva mai bine organizata in special pe final ca story-ul din "Book of Life". O parte proasta e ca povestea din "Coco" e mult mai simplista/liniara. Alta parte proasta e ca, din vreo trei twisturi care se vor importante am vazut doua venind mult prea repede = fara exagerare, din primul minut in care personajul/elementul de twist a intrat in scena. Chestie care a facut cam boring o bucata buna de film... si un motiv suficient sa nu zic iar mai mult despre subiect :)

In ceea ce priveste partea de musical, e relativ consistenta dar din fericire nu asa de pregnanta = tolerabila. Coeficientul lacrimogen excesiv (trademark Pixar) exista, si e principala problema care am avut-o cu filmul, dar din pacate nu cum ma asteptam... Adica nu in sensul de a da ochii peste cap si a verifica pe ceas cat mai am de indurat. Nu e un film pe care l-as recomanda sa-l vezi in anumite momente din viata... can get very painful... dar as prefera sa nu intru in mai multe detalii.

Rating: 3 out of 5

Kubo and the Two Strings (2016)

"Your magic is growing stronger. You need to learn control. But when we grow stronger the world grows more dangerous."... e o povata din "Kubo and the Two Strings". O animatie, care ca mai toate pare adresata in special unei categorii mai tinere de varsta. Nu stiu daca mi-e greu sau mi-e efectiv lene sa incerc sa despic firul in paispe si sa m-apuc sa intorc pe toate fetele ce avem aici, dar un lucru e sigur: This is not a children's movie. Aparentele inseala. E o alegorie cap coada, care necesita multa si pe alocuri adanca interpretare ca sa fie inteleasa...

Kubo e un baiat lipsit de un ochi dintr-un sat japonez, orfan de tata si a carui mama se zbate undeva intre dementa si Alzheimer pe zi ce trece... Intr-o zi, Kubo uita sa respecte indicatia de a veni acasa inainte de lasarea intunericului si amenintarile de poveste precum ca ale sale rude din partea mamei = 2 matusi si The Moon King - un bunic malefic din alta lume, vor veni sa-i rapeasca si vederea care o mai are devin reale. Cu o ultima aparitie salvatoare mama il trimite pe urmele tatalui sau, candva un mare samurai, in cautarea unei armuri legendare din trei piese care ar fi solutia la problema. Cautarea sau armura?... Asta-i una din multele intrebari la care trebuie sa iti raspunzi dupa final. Unde ar trebui pesemne sa-ti dai seama ca mai tot ce ai vazut e probabil o reverie simbolica a personajului principal, iar realitatea efectiva din actiunea filmului se rezuma de fapt la foarte putin. Ma rog, daca ai chef de un pic de analiza :)...

De la titlu, unde e relativ usor de dedus ca "the two strings" sunt parintii, iar a treia coarda a shamisenului - chitara magica a lui Kubo e chiar el, prima replica din film - "If you must blink, do it now." care initial poate ti se pare un cliseu prost, dar cand incepe sa fie repetata parca incepi sa-i dai un sens, si pana in finalul incheiat cu o pauza scurta dar suficienta, fundal negru si un "The End" rostit inainte de un cover foarte fain la "While My Guitar Gently Weeps" de Beatles, tot filmul asta e criptic... Atat de criptic incat la un moment dat te pierzi. Tind sa cred ca nici macar scenaristii nu ar putea da o interpretare consistenta, anumite pasaje avand poate un sens independent de altele. As zice ca rezultatul e foarte aproape din punctul asta de vedere de anime-urile lui Miyazaki, unde in spatele fatadei copilaresti zac des sensuri mult mai mature si mai dure si greu de inghitit.

Cum am zis in start, mi-e greu, si subiectiv si obiectiv, sa descriu o interpretare la ce am vazut in "Kubo". De altfel, cred ca e lasat un pic de loc sa fie una cat de cat personala pentru fiecare, elementul comun fiind familia. Poate n-ar strica totusi un warning, si anume ca daca ai probleme in zona asta... think again before watching this, or expect some tears...

Am incercat in ultimele zile sa inchei anul, ca de obicei, cu o intrare care sa merite intr-adevar interesul - de acolo si frecventa crescuta de postari :). Cred ca in sfarsit am gasit-o, asa ca imi permit sa urez un La Multi Ani! pentru un 2017 sper mai bun & Sarbatori Fericite! pentru cat a mai ramas din ele ;)

Rating: 4 out of 5

P.S.: Nu stiu daca intr-adevar a mers cineva chiar atat de departe incat s-o gandeasca si pe asta, dar e o a treia strofa in coverul de final care suna ceva in genul "I look at the world and I notice it's turning / While my guitar gently weeps / With every mistake we must surely be learning / Still my guitar gently weeps". Ei bine, aceeasi strofa intr-o versiune mai veche, demo, suna un pic altfel ... "I look from the wings at the play you are staging, / While my guitar gently weeps. / As I'm sitting here, doing nothing but ageing, / Still, my guitar gently weeps.". Now, figure out, which and where fits in this story ;) ...

The Book of Life (2014)

Am vrut sa-mi placa "The Book of Life". Asteptam mai mult. Cand am vazut trailerul long ago, tin minte ca pentru un moment am avut acelasi sentiment care l-am incercat dupa "How to Train Your Dragon" = promo-ul ascundea mult mai mult decat prima impresie lasata. Credeam ca o sa fie la fel si-aici ... Well, it was not.

Povestea incepe cu Manolo si Joaquin, doi baieti dintr-un satuc din Mexic care o plac pe Maria. Ma rog, povestea incepe cu un grup de copii razgaiati intr-o vizita la muzeu, dar sa lasam contextul contextului si sa revenim la context ... La Muerte si Xibalba, cei doi "zei" ai lumilor de dincolo mexicane fac un pariu: care din cei doi baieti o sa ajunga sa o ia pe Maria de sotie? In functie de rezultat se imparte teritoriul de dincolo. Doar ca pana la momentul respectiv mai e ceva vreme (pe bune, cam jumatate de film) ... Maria e trimisa la studii in Europa si avansam X ani pana la intoarcerea ei in satul natal, unde intre timp Manolo se chinuie sa continue traditia familiei ca toreador in ciuda convingerilor pro-life privind specia taurinelor, iar Joaquin beneficiind de un suport ascuns din partea "zeului" protector a facut cariera in fortele armate care apara satul de El Chakal (= un bandit mare si rau care vrea sa praduiasca tot). Tot cu ajutorul din umbra al zeului protector Joaquin ajunge sa castige pariul ... prin neprezentare = in spiritul unei tragedii Shakespeariene Manolo se lasa otravit pentru a o urma pe Maria trecuta in lumea de dincolo in urma unei muscaturi de sarpe. Problema e ca n-o gaseste = doua muscaturi de sarpe - doza lui Manolo - e mai letala decat una muscatura de sarpe - doza Mariei care se intoarce printre cei vii si in lipsa de optiuni e gata sa zica "da" lui Joaquin ...

Ok, am povestit jumatate de film. Dar asta e intriga, introducerea. Actiunea propriu zisa incepe dupa. N-am intrat in detalii privind partea de mitologie mexicana pentru ca nu vreau sa dau chiar tot, dar pot sa mai zic ca urmarea la ce e mai sus m-a cam dezamagit. Premisa e buna si lasa suficient loc pentru o poveste faina. Care loc insa nu e acoperit. Rezolvarea e grabita, haotica, complet irealista (nu ca as fi dorit ceva ancorat in realitate, dar cand in final toata lumea se-ntelege brusc cu toata lumea ...). Lasa impresia ca dupa o lungire a scenariului pana la jumatate, cine l-a scris a realizat subit dupa ca are o limita de timp to wrap up ... Pacat.

Rating: 3 out of 5

Kung Fu Panda 3 (2016)

Da, stiu ca am subiect expirat. Dar pentru late late late night = early morning merge, mai ales ca eu am reusit sa vad "Kung Fu Panda 3" abia acu' o saptamana. Proasta decizie, asa ca am zis sa previn pe altii daca mai e cineva intarziat care-l are pe lista. Dupa "How to Train Your Dragon 2" a fost a doua mare dezamagire semnata DreamWorks. Cica in episodul 3, al nostru panda = Po avanseaza de la Dragon Warrior la Chi GrandMaster pentru a-l invinge pe Kai. Deja am zis tot dar hai sa detaliem un pic ...

Kai e un fioros bivol exilat pe celalalt taram si ramas in anonimat pana ce gaseste cale de intoarcere. Dupa care Kai incepe sa stranga spirite vii intr-o colectie de amulete verzi. Nu m-am prins exact care-ar fi fost scopul final, probabil un soi de "there can be only one" fara sabii, pe baza de pase (energetice, nu cu mingea). Care iar nu m-am prins cum merg, fiind triggered la momente more or less random in decursul unei batai animate (par a necesita un timing mai precis ca executia unui "fatality" intr-un meci de Mortal Kombat). Important e ca procesul arata cat de non-violent se poate si e reversibil (deci sabii cu taiere de capete chiar nu mergea). Ei, dupa ce Kai eviscereaza de chi=spirit, cam tot ce misca ajunge intr-un final si la Po, pe care il gaseste plecat la training de "chi mastering" intr-un Panda village secret ("secret" = tehnica de branding pentru turisti). Urmeaza final battle, and that's it ... doar nu vreti sa "spoil the ending" si sa zic cine castiga (a nu, mai avem o telenovela care ii implica pe cei doi tati ai lui Po, dar hai sa mai lasam ceva poate exista lume care nu-i convinsa inca sa give up on this).

Not in a good mood. Se vede cred ...
Rating: 2 out of 5

Zootopia (2016)

"Zootopia" e o gura de aer proaspat in peisajul Disney. Ceva ce reuseste cumva sa tina in limita normala partea moralizatoare fara sa cada in excese care sa se masoare in galeti cu lacrimi. In plus, it has a story. It really does ...

Avem un univers antropomorf in care animalele (exclus rasa umana) au ajuns la un nivel de civilizatie in care traiesc in liniste si pace. Liberte, egalite, fraternite ... or not. Sau asta realizeaza repede Judy Hops, prima iepuroaica din istorie admisa in politia orasului. Nu-i un spoiler sa zic ca totul se termina bine iar principiile revolutiei franceze par restaurate. E insa un spoiler sa zic cum se ajunge acolo. E un police story care combina foarte interesant o nuanta de film noir si mister cu umorul si caldura unei animatii.

E un film care e construit foarte solid ca scenariu - surprinzator pentru o animatie care de regula e relativ usoara. Are background story in intro, are o poveste principala care e destul de bine inchisa, si mai are si un twist + parte finala care se dezvolta dupa aparenta concluzie initiala. E foarte fain ca trailerul nu zice nimic clar si iti lasa loc de surpriza :), iar mie tot ce-mi ramane de adaugat e don't trust the ... :P watch the movie to see who ;)

Rating: 4 out of 5

The Lego Movie (2014)

Warner Bros. presents ... a Dreamworks Animation production ... Wrong. N-avem Dreamworks pe credits. Ceea ce face ca "The Lego Movie" sa obtina titlul de "cea mai Dreamworks productie, unde Dreamworks n-a avut nimic de-a face" ;) ...

Prima data cand am auzit de un "lego movie" am dat ochii peste cap, si mi-am zis ca probabil Lego nu mai vinde suficiente cubulete, are nevoie de-o reclama masiva, si o sa avem un soi de Transformers for kids (= minus the hot chick & more colored). In concluzie am ignorat cu desavarsire lansarea din primavara, dar ulterior mi-au atras atentia reviewurile foarte pozitive. So .. pana la urma am zis sa vad despre ce vorbim. Ca sa nu divulg prea mult o sa zic doar ca subiectul urmeaza un fel de parodie la Matrix, unde the One ar trebui sa salveze lumile Lego de sub teroarea lui Mr. Business. Avem si o Trinity pe-acolo. Morpheus e ... Batman .. sau Morgan Freeman aka the God aka Vitruvius aka (ma rog, un tip cu o toga lunga si alura de wise old guy) ... sau amandoi. Inca mi-e neclar cu cine sa asociez exact. Ce-i clar e ca Agent Smith e Liam Neeson, desi .. avem o personalitate mai incalcita aici ... you'll get when you see the movie ;)

De ce e cea mai Dreamworks productie non-Dreamworks? Pentru ca e cea mai funny animatie care-am vazut-o de la Kung Fu Panda cred incoace (sau de cand Dreamworks s-a hotarat sa se Pixarizeze ... ok, ok, I won't start again :P). As putea zice ca densitatea glumelor e chiar un pic exagerata (mai ales ca sunt destul de multe usurele) pe primele doua treimi din film. Suficient cat in ultima parte sa simti un contrast destul de mare = parca s-ar fi trezit scenaristii ca trebuie si un final moralizator/induiosator fiind pana la urma .. un lego movie. Chiar si-asa, ce ramane de tinut minte e un melanj foarte fain, care e drept cere un pic de background knowledge filmic ca sa te prinzi de tot ce-i parodiat. Overall, o surpriza foarte placuta, si cred cea mai buna animatie vazuta anul curent.

Rating: 4 out of 5

Batman: The Dark Knight Returns (2012-2013)

Desi am alt subiect fresh, aveam deja in pipeline intrarea de fata. Si parca nu vreau s-o sar :) asa ca sa vedem pe scurt ce-i cu "Batman: The Dark Knight Returns". Vorbim de o mini-serie animata, in doua parti lansate distinct la interval de cam un an. What's the story ? ...

Povestea pleaca de undeva dupa pensionarea lui Batman, sau mai exact a lui Bruce Wayne ( u didn't know that, right ? ), care in loc sa-si cheltuie linistit averea in croaziere de lux, se decide sa revina pe aleile intunecate ale Gotham City. Acolo unde o banda (the Mutants) face legea mai nou, sub conducerea unui lider care aduce un pic cu Bane. Fara mai multe detalii, cam pe aici se invarte prima parte. In a doua reintra in scena The Joker ca principal personaj negativ. Dar probabil atractia e conflictul intre Batman si Superman, relativ la care o sa ma abtin iar de la spoilers ;)

Fiind vorba de o animatie ce continua o serie (care mai e si straight-to-video), filmul nu exceleaza in ce priveste calitatile de productie. Cu o exceptie. Coloana sonora de Cristopher Drake bate de departe score-ul lui Hans Zimmer, si cu risc de blasfemie e si (un pic) peste Danny Elfman. Stiu ca suna greu de crezut, dar n-am mai simtit o potrivire mai buna pana acum. Gotham City are ca intotdeauna ceva dintr-un aer de anii '80, iar partile de synth (care parca-mi amintesc un pic de Brad Fiedel pe score-ul din "Terminator") se pliaza la perfectie. A se vedea doar constructia pe end-titles pana la cum e introdusa tema principala (pe la 1:40), si nu-i singurul exemplu.

Filmul are suficiente din cliseele din zona super-hero stories pe care n-am chef sa le mai reiau, si nu tine sa complice povestea prea mult. Cu toate astea, abordarea de cantec de lebada pentru un Batman vlaguit care e incoltit din toate partile, de la dusmani vechi, politie, pana la Superman, e parca mai originala decat in filme. Cel putin pana la urmatorul, care am inteles ca se apropie ca subiect ;) .

Rating: 3 out of 5 (cu un + mare pentru soundtrack)

How to Train Your Dragon 2 (2014)

Dupa doua zile care mi-au fost necesare sa-mi revin din dezamagirea crunta dupa vizionarea "How to Torture Your Viewers 1" (aka "HTTYD2"), am luat cu greu decizia sa scriu necrologul provizoriu pentu DreamWorks Animation ... Dar mai intai, sa nu uitam de dragon (big spoilers ahead) ...

Prima parte e #1 in topul animatiilor pe care le-am vazut ever, la egalitate cu "Emperor's New Groove". In consecinta asteptarile de la sequel erau mari, dar totodata eram convins ca n-are cum sa-mi placa la fel de mult. Cand am scris de curand despre "INumber Number", ziceam ca sunt filme care din primele 5 minute stii ca-s bune. Ei, se aplica si pentru cele proaste aceeasi regula. "HTTYD2" incepe cu o partida de quidditch, numai ca spre deosebire de Harry Potter maturile sunt dragoni, iar in loc de mingi avem oi. Si tot spre deosebire de Harry Potter, unde "the quidditch games" mai aveau ceva intrepatrundere cu subiectul (e.g., "The Goblet of Fire"), aici nu e cazul. N-avem nici o referinta la asemenea activitate sportiva dupa. Just a 5 mins show to catch the kids. Suficient cat sa dea o alarma ca ce vine nu-i de bine ... (nu-mi vine sa cred ca scriu pozitiv despre Harry Potter in comparatie .. this is bad)

Sarim direct de la asta la o incursiune in rutele maritime scandinave, unde descoperim (la ceva ani dupa primul film) ca exista vanatori de dragoni care aduna o armata gigantica de zburatoare scuipatoare de foc sub conducerea lui Drago (un fel de Captain Hook mai rau, fara carlig, si cu ciuda pe dragoni in loc de crocodili). Urmeaza o telenovela in care Hiccup isi descopera mama, sarbatoreste reuniunea de familie intr-o maniera melodica a la Disney, isi pierde tatal in stil Pixar (that's the twist), si in final il bate pe nenea cel rau cu o mana lipsa. Rectificare ... Toothless (dragonul) il bate pe nenea cel rau cu o mana lipsa. Re-rectificare ... Toothless il bate pe dragonul cel mare si rau condus de nenea cel rau cu o mana lipsa. Care dragon mare si rau e numit specimen alpha in filmul de fata, cu puteri hipnotice instantanee asupra zburatoarelor de mici dimensiuni. Personal prefer varianta din primul film, unde puterea hipnotica daca-mi aduc aminte bine era ceva de genul: "bring me food or you die". Na, intre timp o mai evoluat speciile ... Ca sa fiu fair totusi, the final battle dintre cei doi dragoni e singura bucatica din filmul asta care mai aduce un pic aminte de prima parte, pe ideea de "the (apparently) weak one can actually turn the tide and win" daca exista determinare suficienta.

Nu prea mai am chef sa ma mai leg de cat de slab e scriptul (stau si ma gandesc doar cat de intortocheate or fi rutele alea maritime scandinave, survolate-n lung si-n lac in zboruri de agrement de la primul film incoace, de brusc ne trezim in zona cu doua armate de dragoni si doi alpha giants de care n-a stiut nimeni). Pe alte directii, daca John Powell in primul film a scos o nominalizare la Oscar cu probabil cel mai bun score pe care l-a scris de la "Face/Off" incoace, aici coloana sonora a abisala (si prost mixata = urechea mea o reusit sa prinda cel putin o alternanta brusca de tracks fara un minim fade out/in). Consultant vizual cica ar fi fost Roger Deakins. Ma-ntreb cat l-au platit sa-i puna numele pe credits, sau daca omul o fi ajuns la concluzia ca dupa 11 nominalizari la Oscar, poate e cazul sa incerce pe o animatie (news: that's not eligible for a cinematography nomination).

Revin la necrologul DreamWorks (prezumtiv = I still hope ...) . Daca stau si ma uit dupa ultimul "Shrek" (poate cu o mica exceptie in in "Kung Fu Panda 2"), DreamWorks a inceput incet incet sa se pixarizeze - "Megamind", "Puss in Boots", "Madagascar 3", "Rise of the Guardians", chiar si "The Croods" .. au prins un avant melodramatic care nu era inainte. DreamWorks was funny, DreamWorks was witty, DreamWorks was serving you a meaning between the lines, nu direct - prin retorica animata cu discursuri inaltatoare sau scene lacrimogene. Ce-i mai grav e ca, la fel ca Pixar, pare ca servitul de morala gratuita cu lingurita prinde la public. Not for me ...

Rating: 2 out of 5