Kundun (1997)

A trecut un pic de timp de cand am vadut "Kundun", si din pacate n-am avut vreme atunci sa-i scriu o intrare la cald. Asa ca ne multumim cu una la rece, ca noptile in podisul Tibetan (aka s-ar putea sa cam sufle vantul pe-aici, dar am zis ca somethin' is better than nothin').

Filmul, regizat de Martin Scorsese, prea istoria ultimului (inca in viata) Dalai Lama de la frageda pruncie si o urmareste in linii mari pana la exilul fortat in India in urma invadarii chineze a Tibetului. E discutabil cat de bine sunt prinse punctele importante din scurta cariera ca lider de facto a cele de-a doua mai mari provincii din componenta Chinei. Si iar is discutabile paralele care se pot face in spiritul "history repeats itself" intre ce s-a intamplat acum mai bine de 60 de ani in the far east si ce se-ntampla acum in estul mai apropiat. Dar asta nu-i blog de politica :) Asa ca facand referinta la ultimele luari de pozitie mai mult sau mai putin controversate a unui om trecut prin viata pana urma, probabil cel mai important e sa ajungi sa traiesti in pace si armonie cu cei de langa tine indiferent ce imn mai fredoneaza cand ii mai apuca. Deci, let's keep things peaceful si sa ne-ntoarcem repejor la film.

Nu e nici cel mai bun, dar nici cel mai prost film al lui Scorsese. Nu e "The Last Emperor" al lui Bertolucci, dar are meritele proprii si nuante distincte care il ridica totusi la nivelul de film epic clasic. In primul rand, nu stiu daca e vreun nume cunoscut prin distributie. Din contra, sunt destui actori pentru care acesta a fost cel mai important film, daca nu singurul dintr-o cariera cinematografica practic inexistenta. Nu stiu cum a lucrat Scorsese = cati sunt amatori, cati cu ceva experienta in teatru, etc - dar n-am vazut nimic de reprosat cuiva. Pe langa Dalai Lama, mai avem personaje cu roluri relativ consistente, cum ar fi cancelarul spre exemplu, actor care se descurca excelent dar care de fapt e un artist platic tibetan. Imaginea lui Roger Deakins si muzica minimalista a lui Philip Glass fac filmul o bijuterie vizuala-auditiva. Exista filme cu un subiect bun, dar in care ai momente in care treci story-ul in planul 2, ca sa te lasi cateva secunde sau minute prins de camera sau de sunet - astea mie-mi place sa le categorizez ca filme "de cinema", pentru ca acolo are cel mai mult sens sa se-ntample asta. Ei, trecand peste toate usoarele inadvertente, poate un pic de superficialitate, si un final cam in plop, "Kundun" pentru mine ramane un film "de cinema" - si-s din ce in ce mai putine care-ti dau feelingul asta.

Rating: 4 out of 5