Don't Worry Darling (2022)

Am ignorat o bucata buna de timp dupa lansare "Don't Worry Darling" din simplul motiv ca a fost facut terci de cam toata critica + nici punctajul de pe IMDb, RT, etc. nu-l prea ajuta. M-am aflat intr-o mare eroare. Nu ca n-as sti ca in ultima vreme e bine sa fii destul de sceptic in ce priveste toate ratingurile mai sus amintite.

Actiunea din film e plasata undeva in anii '50, intr-o comunitate izolata, intr-o oaza la marginea unui desert - "Project Victory" - unde viata pare ca e blocata in stereotipul american al perioadei respective = fiecare cuplu are o casa cu gradina proprie unde fiecare sotie model isi petrece ziua cu treburile gospodaresti asteptandu-si iubitul sot sa revina de la lucru. Care "lucru" pare a fi un proiect ingineresc ultrasecret coordonat de Frank, liderul comunitatii, si dezvoltat undeva la cativa kilometri distanta de asezarea in cauza, intr-o zona cu acces mai restrictiv decat Area 51. Subiectul e centrat pe un cuplu format din Alice si Jack, a caror existenta idilica incepe sa se clatine dupa ce ea observa ca unele lucruri nu-s in realitate chiar asa roz cum pareau a fi. De la o alta sotie care miraculos supravietuieste unei tentative inexplicabile de suicid pana la un avion disparut fara urma dupa o aparenta prabusire, fara ca nimeni sa-i dea vreo atentie. Misterul avanseaza intr-un ritm de thriller psihologic, in care Alice devine incet-incet o persona non-grata ce tensioneaza inutil viata comunitatii linistite. Asta pana undeva spre trei sferturi din film cand aflam si raspunsul. Ce pot sa zic fara spoilers, e ca de data asta nu m-am asteptat la "twistul" oferit. Eu m-as fi dus undeva spre experimente militare din perioada Cold War. Nu e asta. Totusi, din pacate, explicatia filmului parca ori vine prea devreme, ori prea tarziu - de unde probabil si un motiv pentru critica foarte acida.

Daca sunt totusi puncte unde poate e loc de o dezamagire, sigur nu-s in zona de nivel tehnic unde filmul e foarte sus - de la imagine si production design care sustin excelent aerul de mijloc de secol XX, pana la soundtrack-ul care adunat la pachet cu restul parca te duce inspre unele episoade stranii din "The Outer Limits". Actorii sunt cam eclipsati de Florence Pugh din rolul titular, si totusi s-ar putea zice ca prestatia ei e deja suficienta pentru ce are nevoie filmul. Finalul pare intr-adevar cam nefinisat, dar relativ la criticile care zic ca n-avem nimic nou in intorsatura principala, as fi curios sa vad ce film care se duce in zona unui SF spre final chiar are ceva nou, mai ales ca numar pe degetele de la o mana ce-a iesit pe marile ecrane in ultima perioada in genul asta. Si pana la urma, chiar as putea sa zic ca sunt elemente de originalitate, fie si doar prin contrastul psihedelic care vine asociat la atmosfera retro. In concluzie, nu stiu pe cine sau cu ce a deranjat Olivia Wilde care pe langa rolul secundar e si regizor aici, de a pornit o avalansa de critici. Din punctul meu de vedere rezultatul final n-o fi memorabil, dar e peste medie.

Rating: 4 out of 5

Cu asta inchei si eu more-or-less metaforic pe 2022 intr-o nota de "don't worry" :) = sa sper la o atmosfera mai "retro" fara griji cu o densitate de intrari mai apropiata de originile blogului in anul care vine. Evident, ma amagesc.. Anyway, sarbatori fericite! ;)