Public Enemies (2009)

Am zis-o de nush cate ori pana acum (inclusiv data trecuta daca-mi aduc bine aminte) ca nu ma prea dau in vant dupa filme (de fictiune) cu valente stiristico-documentaristice apropiate de ce ai ocazia sa vezi la news in "the everyday life". Asta e probabil singurul minus, subiectiv vorbind, in ce priveste titlul luat in discutie, si asta fiindca in ciuda faptului ca "Public Enemies" e temporal plasat undeva in anii '30 in US in perioada de recesiune pare destul de actual cel putin in parte.

Ca subiect principal filmul e o biografie (nu foarte exacta) a ultimilor ani din viata lui John Dillinger, probabil ultimul hot de banci din istoria Statelor Unite cu o notorietate apropiata de figuri de acelasi tip plecand de la Jesse James din "the Wild West" pana la Bonnie & Clyde din aceeasi perioada de dupa "the big crash" din 1929. Ca tot veni vorba, filmic probabil s-ar putea face o paralela cu "The Assasination of Jesse James by the Coward Robert Ford" iesit acu' doi ani, dar in afara de ce tine de subiect = outlaw biography n-ar ajunge prea departe. "Public Enemies" e cu totul alt gen de film. In ciuda bazei de real facts modul in care e lucrat te-ar putea face sa crezi pe cea mai mare parte din film ca e vorba de o drama combinata cu actiune ca gen, complet fictiva si cu un iz de romance a la "Casablanca". Si poate cel mai important, nu se simte ca e ultra-lungita, ca in cazul celuilalt titlu. Revenind la zona de real facts, am mai avea poate de amintit in plus, ca pe langa componenta biografica, "Public Enemies" mai include si una, ce-i drept nu foarte dezvoltata, in ce priveste contextul istoric si perioada de infiintare a FBI in frunte cu J.E. Hoover.

Filmul e ridicat mult de casting, plecand de la Johnny Depp ca John Dillinger si continuand cu o gramada de alte nume cunoscute pe care n-o sa le mai insir aici. Partea insa care m-a impresionat cel mai mult in sens pozitiv e modul in care e lucrata imaginea. Presupun totusi ca depinde de gust, si asta in special in ce priveste secventele trase in format HD care nu difera de un handycam obisnuit. E ceva intalnit relativ des in filmele regizate de Michael Mann iar aici pot sa amintesc "Collateral" pentru ca asta imi vine in minte dar nu ca exemplu pozitiv. Presupun ca intentia e de a imprima un feeling de news reality la unele secvente de actiune, pe langa formatul peliculei avand si de acum ultra-utilizata si in general enervanta kinetic camera = "shaky picture". Intamplator aici chiar prinde. Dar nu asta e partea care ar fi neaparat de apreciat. Ce mi-a sarit in ochi din start si pana in final e lucrul cu lumina. Just watch the shadows... A trecut ceva timp de cand am prins ceva care sa-mi para nush.. asa de "pictural" lucrat. Cred ca primul titlu care imi vine in minte si care involuntar e destul de legat ca gen ar fi "Road to Perdition", ultimul film care l-a avut ca director de imagine pe Conrad L. Hall (same as in "American Beauty"). Tre' sa marturisesc ca nu stau asa de bine cu partea de cultura generala la capitolul cinematography directors ca la regizori sau compozitori de coloana sonora, deci cand m-am uitat sa vad cine semneaza imaginea pentru "Public Enemies", Dante Spinotti nu-mi spunea foarte multe. Ca referinte mai importante ar fi "The Insider" si "L.A. Confidential" care iar daca stai sa faci o comparatie din cat imi mai aduc aminte se vede si acolo ca e lucrat destul pe lights & shades.

Ca sa n-o mai lungesc, ca si-asa nu prea mai am timp de scris, revin la regie ca ultima apreciere. Asa cum ziceam mai sus, e un film de Michael Mann. Intamplator din '92 de la "The Last of the Mohicans", incoace am vazut cam toate productiile respectivului si nu pot sa zic ca-s cine stie ce fan. In general a fost una calda una rece. Si asta nu stiu cum chiar la propriu in sensul ca pur si simplu pe langa alte aspecte, alternativ, un film mi-a lasat feeling anume, urmatorul nu m-a impresionat prin nimic. Din punctul asta de vedere ce mi-a placut a fost "The Insider" si "Collateral". La "Ultimul Mohican" in afara de coloana sonora de Trevor Jones singurul lucru de care-mi aduc aminte e ca era sa adorm iar "Heat" cu tot cu Pacino si De Niro mi s-a parut totdeauna overrated si pe atat de rece pe cat de cald e titlul. La fel si aici, dupa un "Miami Vice" remake din care nu-mi aduc aminte decat titlul, "Public Enemies" e un film care are sanse sa-ti ramana in memorie, daca nu prin aspectul vizual, macar prin cateva scene memorabile (cea a cinema-ului cu "look to your right" si a liftului din sectia de politie din final ar fi doar doua). Iar daca nici asta n-ar fi suficient ca sa impresioneze, filmul are ce n-am simtit in "Heat", si anume o oarecare caldura data de partea de romance drama in antiteza care mai indulceste duritatea faptelor plecate din baza reala (poate intr-un mod fals.. dar o face.. iar asta in sine te face sa retii filmul).

Rating: 4 out of 5