"Electric Dreams" e o serie lansata recent de Channel 4 in UK in care fiecare episod are la baza o povestire scurta de Philip K. Dick. "Blade Runner 2049" e continuarea ecranizarii din '82 dupa "Do Androids Dream of Electric Sheep?" a aceluiasi P.K. Dick si probabil nu are nevoie de prea multa alta introducere. Ce e nevoie poate e un pic de context...
1) Contrar opiniilor generale "Blade Runner" (ala vechi) nu mi s-a parut niciodata o capodopera. E bun si atat. Ca story, avand in vedere cat pierde din materialul scris de baza, as putea zice ca merge chiar spre average.
2) Ce am apreciat intotdeauna la "Blade Runner" e partea vizuala si sonora. Pe cat pierde ecranizarea la subiect, pe atat e de aproape restul ca atmosfera de ce inseamna P.K. Dick.
3) Cel mai mare plus la "Blade Runner", si care mai atenueaza din lipsurile din poveste, e nota de mister care o lasa.
Acuma, despre "Blade Runner 2049": 1) ramane valabil - un film ok, dar sorry - no masterpiece here; clar nu mai avem treaba cu PKD din pdv material scris, dar asta deja nu mai e o problema mare (era de asteptat oricum)... 2) din fericire se pastreaza cat de cat, desi o sa ma plang si aici... si 3) all is lost, sau na... 99%.
O sa ma folosesc ca pretext de 3) ca sa nu discut nimic despre poveste. Si-asa e prea... "clarificata" sa zicem. Problema majora e la regie. Filmul are mult prea multe lungimi care nu-si au locul. Inteleg ideea de "building momentum" pentru o scena si nevoia de a scadea ritmul dupa altele, dar aici e extrem de overused tehnica asta. Mi s-au inchis ochii de doua ori in primele 40 de minute de film (e drept ca eram si obosit). Dupa, a reusit sa ma tina treaz, dar n-a reusit sa nu ma faca sa ma uit la ceas. In plus, tot ceea ce tine de vizual si audio e afectat indirect de scenele astea statice lungite. E una impresia care ti-o lasa un cadru de tranzitie = mediul inconjurator distopic, cu filtre de imagine si un fundal sonor de synth (care aduce mai mult a Brad Fiedel decat a Vangelis, dar anyway, merge) daca il vezi o data pentru cateva secunde si alta daca e lungit la minute sau mai rau, repetate secvente de gen cu o frecventa apreciabila. E exact acelasi lucru ca intr-un "Transformers" de Michael Bay - daca ai avea una bucata explozie in tot filmul poate ai putea remarca gradul de detaliu la bucatica de srapnel sarita din rotile lui Optimus Prime si cat de tare e echipa de VFX. Dar cand ai o suta de explozii e probabil mai tentant sa-ti calculezi daca ai timp sa fugi sa-ti mai iei un popcorn pana mai avanseaza si story-ul un pic.
Comparatia e prea dura intr-adevar, aici n-avem explozii, nu-s 100, si oricum tehnic filmul e impecabil, deci macar la o prima vizionare cred ca din pdv vizual cel putin nu plictiseste. Pe de alta parte, fragmentarea actiunii cu lungimile de care ziceam e acolo, iar de asta nu scapa. Si aici ajung la comparatia cu "Electric Dreams", sau cum ar fi putut fi "Blade Runner 2049" mult mai bun decat e. Un episod din "Electric Dreams" are pana intr-o ora in care avem o poveste care cel putin in prima, a treia parte si a cincea parte, e comparabila ca amploare sa zicem cu ce avem in BR2049. Nici "Electric Dreams" nu tine foarte mult la originalul scris, si evident nu putem compara un buget de serial englezesc cu o super-productie de Hollywood. Si totusi chiar si asa ideea de alternate reality, de faptul ca lucrurile nu-s totdeauna cum par a fi, de escape din existenta curenta, care e un motiv de baza in tot ce tine de PKD, mi se pare mult mai bine transmisa in "Electric Dreams". O fi poate si modul de a lasa loc la o interpretare deschisa care in BR2049 se cam pierde la final iar in ED e aproape in fiecare episod acolo. Dar in special e continuitatea pe care o ai, sau mai bine zis lipsa de scene moarte. Deci tot lungimile is vinovate :)...
Rating: 3 out of 5 (for "Blade Runner 2049", "Electric Dreams" is still open ;) ...)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu