19 & Wild Horse Nine (2026)

E o perioada lunga de cand n-am mai bifat un maxim, daca exclud o intrare mai aparte de acum 2 ani, cand am luat o pauza. Cred ca de la "1917" incoace ( filmul, nu anul :) ), daca-mi aduc aminte bine. "Wild Horse Nine" a avut o sincronizare perfecta pentru 19 ani de blog. Acuma, ca am dat un spoiler relativ la cum se termina intrarea curenta, sa vedem ce-avem aici.

Subiect: candva prin 1973, doi agenti CIA iau un avion din Santiago de Chile spre Insula Pastelui, pentru ce urmeaza sa aflam destul de repede ca ar trebui sa fie o calatorie de adio a unuia dintre ei, posesor al unui cancer in faza de terminala. Dar si a altor "personal effects" cu potential malign, inclusiv propria memorie, care complica un pic problema mostenirii pe care intentioneaza sa o lase. De aici avem o expunere care amesteca o actiune cu ite conspirationiste, un cadru natural foarte pitoresc, istoria tragica a tranzitiei Allende-Pinochet, si un umor negru intr-o nota calda. Rezultatul: un melanj impresionant de bine echilibrat intre toate cele de mai sus, care eu zic ca merita descoperit in cinema, alte spoilers fiind dozate cu retinere mai jos.

Distributia filmului e una restransa, dar isi face treaba excelent, in frunte cu un John Malkovich in posibil rolul carierei. Imaginea (DP Ben Davis, care nu mi-a atras atentia cu ceva pana acum), vine cu o compunere cromatica memorabila, aparent sustinuta de lentile Baltar specifice perioadei '70 pentru tonuri calde dar fara sa scape contrastul, la care se mai adauga si vreo doua insertii de slow zoom-out spre aceeasi linie temporala, a la Kubrick. Soundtrackul e relativ minimalist, dar prinde bine pe conturat atmosfera ca balans dramatic pentru partea cheerful, Carter Burwell fiind de altfel cunoscut pentru asta din colaborarile cu the Coen brothers. Dar peste toate astea ramane scenariul si regia...

Martin McDonagh are cinci filme de lung metraj la activ, incepand cu "In Bruges" in 2008. Intr-un sens, cel de fata pare ca o versiune de vin bun invechit al celui de acum 16 ani. Some mini-spoilers ahead... Avem tot o pereche de personaje in contrast activand intr-o zona shady, tot intr-o deplasare de stadiu "terminal" pentru unul dintre ei intr-un cadru de poveste, tot un superior neprietenos care isi face aparitia ca sa rezolve problema la un moment dat, interactiunile acide cu alti turisti, coloratura de muzica vocala clasica germana adaugata la soundtrack, pana si mini-idila din Bruges are o corespondenta fina in Insula Pastelui. Si totusi, chiar daca echilibrul drama/umor ramane... avem o diferenta de nuanta, de la un rece european cu insertii calde, la un cald sud-american cu insertii reci, care transpira si prin partea tehnica si prin scenariu care rezolva altfel majoritatea paralelelor facute mai sus. Si chiar daca "In Bruges" isi pastreaza ratingul de acum 16 ani, parca acum, usor subiectiv, as avea un plus pentru emisfera sudica. Deci, cum ziceam...

Rating: 5 out of 5