"The unknown future rolls toward us. I face it, for the first time, with a sense of hope. Because if a machine, a Terminator, can learn the value of human life, maybe we can too." Asa se termina "Terminator 2: Judgment Day", in 1991, acum 33 ani. Dupa 33 de ani mi se pare ca multa lume isi face mai des probleme legate de scenarii ipotetice, ori similare filmului cand AI-ul o sa ne elimine de pe planeta, ori ca ne-am putea intoarce la dark ages cand nu conta demografia unei zone in fata cotropitorilor, ori alte variante apocaliptice. Se cam pierde esenta din ultima fraza de mai sus si nu se prea mai vede padurea din cauza copacilor, in contextul in care in realitatea obiectiva unii mor aiurea in conflicte armate suprafinantate fara sens in timp ce altii mor aiurea prin spitale subfinantate. Dar cand am inceput blogul asta acum 17 ani, nu l-am inceput ca sa fac politica...
Acum 17 ani am inceput blogul asta cu un top 5 personal, din care "T2" tocmai iesise la vremea aia, dupa ce vazusem "The Jacket". Nu mai am un top 5, si as vrea sa revad "The Jacket" pentru ca nu mi-l mai aduc aminte foarte bine. Dar intamplator, am prins o redifuzare recenta la "T2" care a venit cumva intr-un moment in care aveam nevoie de asta, si am zis ca merita sa repar problema. Nu prea cred insa ca are sens sa discut subiectul unui film arhicunoscut, deci o sa ma rezum doar la cateva idei.
Am avut privilegiul sa vad "Terminator 2" pentru prima oara intr-un cinema, cred ca prin 1992, cand in Romania incepuse sa se extinda cu un oarecare delay distributia de filme made in Hollywood. Aveam vreo 9 sau 10 ani, si tata a zis sa scoata familia la film, in ciuda faptului ca nu l-a prins niciodata genul SF. Motivatia a fost partea vizuala care se spunea ca e peste orice iesise in cinema pana atunci. Revazand filmul de multe ori, si la atatia ani dupa, nu pot decat sa zic ca ramane din punctul asta de vedere intr-o categorie foarte selecta, poate impreuna cu primele doua din seria "Alien" si foarte putine altele, in care efectele nu par depasite nici acum. Partea vizuala e complementata de una dintre cele doua coloane sonore impresionante pentru expresivitate in raport cu minimalismul specific lui Brad Fiedel (cealalta fiind din "The Serpent and the Rainbow"), un compozitor orientat pe synth, care n-a prea prins mult din Hollywood mainstream, in conditiile in care sunetul specific si-a cam pierdut din trend dupa anii '80.
Spuneam mai sus ca pe tata nu l-a prins niciodata genul SF, dar "T2" cumva a mers. Si probabil ca a mers pentru ca scenariul din "T2" nu e unul de deep SF, cum ar fi "Matrix" care are aceeasi tema de fond, ci unul amplasat intr-un context curent la vremea aia de real life, ceea ce pe langa factorul de credibilitate mai creste si un factor empatic. In plus, foloseste probabil cea mai directa expunere de time travel in care avem o calatorie simpla in trecut pentru a schimba viitorul. Dar "T2" nu e lipsit de nuante fine, dintre care unele le observ si eu abia acum. De exemplu, pentru cineva care a vazut primul film din serie in ordine cronologica obisnuita inainte de "T2" (n-a fost cazul meu), la o prima vizionare, excluzand spoilers, pentru o buna bucata din debutul filmului, n-ai avea de unde sa stii ca Arnold de data asta e personajul pozitiv si nu cel negativ. Si mai sunt si altele.
Probabil ceea ce face ca "T2" sa se detaseze dintre filmele lui James Cameron, in general fara foarte multa adancime, e contrastul totusi pe care il are finalul pe partea asta. Un terminator nu se poate auto-termina, dar poate totusi decide pragmatic cand ar fi momentul sa dispara, chiar daca intelege lacrimile copilului care s-a atasat de el. Intr-un sens... probabil s-ar putea interpreta ca nu e dreptul nostru sa decidem cand e timpul sa plecam, dar putem poate sa evaluam cand ar fi "propice" sa avem o iesire din lumea asta, iar daca se intampla chiar sa fie cazul, de -undeva- o s-o primim... Problema e ca nu stiu cine are totusi dreptul sa evalueze asta, si poate ca uneori ar trebui sa mai ia in calcul ca e nevoie de o continuare ( "T3" n-a fost chiar asa de rau :) ). Ma rog... e o interpretare, filmul e film, viata e viata, iar eu nu-s foarte obiectiv zilele astea...
E prima data din istoria blogului cand o sa inchei intrarile pe anul in curs la un numar de o singura cifra, deci o sa urez un "Sarbatori Fericite!" in avans. Am mai avut blog breaks, dar acum e cred cazul sa zic stop pentru un timp mai lung. Totusi, oricat de pragmatic as vedea iesirea la un moment aniversar, s-ar putea sa mai fie candva nevoie de o continuare. Deci, in functie de cum s-o decide de -undeva- sau cum o sa decid eu, "I'll be back"
Rating: 5 out of 5 ( am zis ca trebuie sa indrept omiterea din 2007 ;) )
Postări
