Oscar 2014 - Cinematography

Scriu ... intr-o pauza de scris un articol pe IT security pentru o conferinta unde nush daca mai prind deadline-ul. Ca sa adaug ceva in plus la criza de timp, ma mai tine si o migrena crancena de dimineata. Ergo, a nu se astepta prea multa coerenta in ce urmeaza. Si consecinta 2: am decis ca niciodata, cu scuzele de rigoare, ca in loc sa mai caut clipuri din fiecare film nominalizat aici, sa fac apel la un montaj foarte decent, la obiect, si bine facut, cu al carui comentariu is de acord in proportie de 90%. Credits go to fandor.com :

Acuma, daca n-a fost suficient clipul, si mai e nevoie sa mai plictisesc si eu in plus, hai sa arunc vreo doua vorbe totusi ...

"The Grandmaster" e inca un film despre Ip Man (sau Yip Man in functie de ortografie). Inca = sunt nu mai putin de 5 (cinci) filme made in China in ultimii 6 ani care il au in prim plan pe acest personaj. Scuze .. cine-i Ip Man ? Aparent o persoana destul de emblematica in scoala de kung-fu care cica l-ar fi avut ca invatacel si pe Bruce Lee la un moment dat. Filmul de fata e regizat de Wong Kar Wai, unul din cei mai apreciati regizori din China, nominalizat la Cannes destul de des. Pentru cine stie despre ce vorbim, probabil nu-i o surpriza ca "The Grandmaster" nu-i un "kung fu movie" dupa definitie. E un haos melancolic tipic WKW, greu de urmarit, si mai greu de inteles daca il vezi pe bucatele cum am apucat eu. Chiar si asa, mi-e greu sa acord circumstante pentru cat de "dezarticulata" mi s-a parut productia, care mi se pare departe tare valoric fata de alte titluri by WKW cum ar fi "Ashes of Time" sau "2046". In ce priveste imaginea, e intr-adevar cel mai de apreciat aspect din tot filmul, dar chiar si aici chiar daca da bine la ochi, parca e prea mult exces de gros-plan si slow motion. Per total arata bine, dar totusi Phillipe Le Sourd (directorul de imagine) nu-i Christopher Doyle (again, check out "2046" sau "Chungking Express"). Iar ploaia aia e parca prea artificiala ...

"Gravity" iar trece pe post de favorit la Oscar, mai ales luand in considerare ca de la "Avatar" incoace, premiul asta s-a dat din pacate ziu eu pentru cel mai spectaculos vizual intr-un film, si nu chiar pentru cea mai buna imagine. E foarte la obiect comentariul din clip care intreaba unde incepe si unde se termina ce tine de "cinematography" ? Well ... mai avem ceva ce se cheama VFX, si ceva ce se cheama montaj film, iar din punctul meu de vedere is trei chestii diferite. Totusi, spre deosebire de "Avatar" unde Oscarul s-a dat la fel de bine cum ai da un Oscar de imagine pentru o animatie (ca idee Mauro Fiore in toata cariera a avut una bucata nominalizare in afara de "the blue movie" si aia la ceva ce se cheama DVD Exclusive Awards pentru un film obscur), in "Gravity" totusi avem cinematography. Exista close-ups, exista joc de umbre, exista cadraj superangular, avem trasee de camera in miscare. Pana la urma trebuie sa recunosc, ca pe langa tot VFX-ul "Gravity" sta excelent la imagine, chiar daca dupa mine n-ar fi cel mai bun de anul asta. Iar Emmanuel Lubezki oricum ar fi trebuit sa ia un Oscar pentru "Tree of Life", pe care l-a pierdut in fata lui "Hugo", asa ca ...

"Inside Llewyn Davis" e principalul motiv (in afara de lipsa de timp) pentru care am preferat clipul de mai sus. A doua scena completeaza perfect ce ziceam data trecut cand scriam despre sound mixing. You can feel the winter ... Daca e sa avem vreo surpriza anul asta, o sa vina de aici (si as vrea sa se intample). Bruno Delbonnel are un stil specific ca director de imagine care se poate observa si in "Amelie", si in "Un long dimanche de fiançailles" (probabil cel mai apropiat de ce avem aici), si chiar si in "Harry Potter and the Half-Blood Prince". Poate sunt eu subiectiv, pentru ca din cam tot ce tine de imagine ma atrage cel mai mult partea de filtrare cromatica, dar filmul asta are mai mult de atat. Ma repet, dar scena doi de mai sus, mai ales in contextul din film e sustinuta extrem de puternic de partea de light & shadows in senzatia de "getting lost in life" ...

"Nebraska" e un film tras in alb-negru. Primul in tehnica asta in regia lui Alexander Payne. Mai mult despre film vorbim cu alta ocazie (vor mai fi) ca acu' n-am vreme. Despre imagine, ce sa zic ... Phedon Papamichael e directorul de imagine obisnuit cu care lucreaza Payne, iar imaginea n-a fost chiar punctul forte de pana acum in colaborarile dintre cei doi. In cazul de fata avem o exceptie, in special datorita unor cadre largi. Din pacate o panorama cu o masina in miscare pe o sosea americana, care probabil e cea mai semnificativa secventa nu-i prinsa in montajul de mai sus. Totusi, de la "Schindler's List" incoace nu cred sa mai fi fost vreun film in black & white care sa emita mari pretentii. Nici acum nu-i cazul ...

"Prisoners" e un titlu despre care am mai scris, asa ca inchei scurt, mai ales ca sunt total in asentimentul comentariului, ca e cam de umplutura aici. E departe de a fi printre cele mai bune realizari ale lui Roger Deakins = "Shawshank Redemption", "The Reader" sau "True Grit". Incep sa cred ca academia are o placere sadica sa-l chinuie pe omul asta (nominalizat destul de gratuit si anul trecut pentru "Skyfall") avand in vedere ca a ajuns a 11-a oara pe lista, iar sansele is close to 0. Mai e timp insa, poate la anul ;) ...