1917 (2019)

Cred ca de prin 2016 n-am mai prins un film care sa ma convinga sa dau un rating maxim intr-o intrare de blog. Nu ca ar conta asta prea mult, dar incepusem sa ma gandesc ca am ajuns dincolo de excesiv de selectiv. Era timpul sa imi re-confirme ceva ca exista o categorie, ma tem cam pe cale de disparitie, care sa se detaseze de restul. Sau intr-un ton mai optimist, ca totusi se mai poate produce cinema de impact, in toate planurile = subiect, acting, imagine, sunet, care sa te miste un pic in afara ideii de pura distractie. E posibil ca o parte din impresia care mi-a lasat-o "1917" sa vina pe fondul depasirii asteptarilor, dar clar intra in categoria asta.

"1917" e un film de razboi, sau mai bine zis anti-razboi. Asta e unul din motivele pentru care nu-i dadeam prea mult credit, pentru ca pur si simplu nu prea ma atrage genul. Alt motiv e ca auzisem ca povestea e banala, fara adancime la fel ca si constructia personajelor. Intr-adevar, e un subiect simplu: doi soldati britanici de pe frontul primului razboi mondial primesc misiunea sa livreze un ordin critic unui detasament ajuns in spatele liniilor inamice. De aici insa pana la critica fata de "lack of depth", cale lunga...

O imagine face cat multe cuvinte. Tehnic "1917" e exceptional. Ideea de duble lungi si de a obtine un efect de scena continua nu-i la prima utilizare cel mai reprezentativ fiind probabil Emmanuel Lubezki ca director de imagine in sensul asta ("Birdman", "Gravity", "Revenant"). Ce face insa Roger Deakins in "1917" parca e un nivel peste tot ce-am vazut pana acum. Nu e vorba doar de scena continua, e vorba de cum se plimba camera in scena asta continua. Exista unele aspecte care din cauza asta pot sa para usor irealiste. Aici poate sa vina o discutie lunga daca e sa ne ducem in interpretari filosofice, dar scurt pe doi, WW1 a fost un razboi de uzura, foarte static, si stupid - ireal de stupid. Deci ce avem in primul rand pe imagine si suplimentat de sunet, nu face decat sa contureze ideea asta. Nivelul de duritate al filmului vis-a-vis de ce vedem pe ecran e departe spre exemplu de "Hacksaw Ridge". Cu toate astea, nu trece mult pana ce iti instaleaza un sentiment de: slava Domnului ca nu traim timpuri din astea, si sa fereasca sa se mai ajunga vreodata acolo. Iar acea asa-zisa "lipsa de adancime" intra in pachetul de ingrediente care contribuie la asta. La ce te-ai astepta de la un story care are o intindere asimilata cumva cu timpul de ecran, unde cineva e intr-o situatie disperata de a duce un ordin la capat cu mai bine de 1000 de vieti depinzand de asta? Cred ca deja e prea multa adancime pentru un personaj plasat in contextul asta. Scenariul gaseste cumva timp sa mai integreze si cate o poveste de front pe ici pe colo, sentimentele fata de intoarcerea acasa, interactiunea directa cu inamicul unde primul impuls e cel uman de a ajuta pe altcineva, si altele.

"1917" are ce lipseste in "Dunkirk", adica un story, si are si ce lipseste in "Hacksaw Ridge", adica excelenta tehnica. Sam Mendes a reusit sa obtina un film complet, care respira prin toti porii ideea de anti-razboi, si n-ar strica probabil ca vizionare obligatorie unor sefi de state. Am mai vazut comparatii intre "1917" si "Saving Private Ryan". Sa-mi fie iertat, dar eu nu-mi aduc aminte mare lucru din "Saving Private Ryan". O sa-mi aduc aminte sigur de "1917".

Rating: 5 out of 5