Gandhi (1982)

 

Nu cred ca am foarte multe titluri nevazute din ce s-ar putea clasifica in categoria "epic movie" produs in era sonora a cinema-ului. Nu ca ar fi o categorie foarte larga. "Spartacus" s-ar putea sa fie o exceptie care mi-a ramas, desi sunt sanse sa-l fi vazut cand eram suficient de mic ca sa nu-mi mai aduc aminte. "Kundun" si "Gandhi" erau altele doua. Pentru primul am avut totdeauna dubii care mi s-au adancit dupa "Silence" regizat de acelasi Scorsese. Pentru al doilea, la cele trei ore care le are mi s-a parut prea complicat sa-mi fac timp sa-l vad. Saptamana asta m-am decis in sfarsit sa-l impart pe bucati si sa-l tai de pe lista.

O sa incerc sa ma refer la "Gandhi" pe scurt, si in special din perspectiva cinematografica. Orice film are un story si un story are o morala, dar mai ales in momentul in care povestea respectiva e o situatie reala comentariile atasate moralei aluneca prea usor si prea des in sfera sociala, politica, etc, si cam uita sa evalueze filmul ca film. Iar asta-i un blog de cinema si o sa incerc sa-l pastrez asa. Chiar daca in cazul de fata e destul de greu, pentru ca "Gandhi" e un film in primul rand cu mesaj politic. Dar e tarziu, si oricum n-am prea mult chef de scris :) ...

Evident "Gandhi" e o biografie a lui Mahatma Gandhi, incepand cu sfarsitul, intorcandu-se la perioada de activism pentru drepturile minoritatii hindu din Africa de Sud, trecand la perioada de lupta pasnica pentru independenta Indiei si terminand tot cu sfarsitul. Adica un asasinat fara niciun sens al unui batran aflat oricum la apus de viata, venind ca o ironie amara dupa o serie de posturi (practic greve ale foamei) aproape sinucigase, o principala modalitate folosita de Gandhi de-a lungul vietii pentru a rezolva diverse conflicte. 

N-am vazut toate filmele regizate de Richard Attenborough, dar din ce-am vazut cred ca in "Gandhi" e cea mai vizibila influenta a lui David Lean. Daca n-ai sti cine-i regizor, probabil ai putea pune filmul in aceeasi linie cu "The Bridge on the River Kwai" sau cu "Lawrence of Arabia". Pe de-o parte asta-i de bine, dar pe de alta nu. 

In partea pozitiva sta atentia la detalii, la punerea actorilor in valoare (practic "Gandhi" l-a lansat pe Ben Kingsley), la scene cheie, si la o derulare aproape documentaristica care nu pare sa piarda nimic important. In zona negativa avem lungimile, care daca vezi filmul in trei bucati cum am facut eu, nu le simti chiar asa tare, dar sunt acolo. Ca si la Lean sunt momente unde zis pe sleau: "it drags". Tot pe negativ, sonorul e ok, dar clar nu-i cea mai stralucita parte din film, dar asta e oarecum specific perioadei pre '90 cand era mult mai discret decat in prezent. Totusi si asta contribuie la un sentiment de imbatranire care ti-l da filmul in general, imbatranire care nu-i asa evidenta la alte titluri din decada '80, cum ar fi de exemplu "The Last Emperor" al lui Bertolucci, ce-i drept cu 5 ani mai nou. 

"Gandhi" ramane totusi un film de vazut, macar pentru cultura generala si mesajul pacifist care probabil s-ar rezuma la ceva de genul "there's no good & evil, just two sides that should come together", unde am zis ca nu vreau sa ma arunc in comentarii, dar pare valabil la nivel global si in perioada curenta, din pacate insa cam greu de priceput atat pentru the "good" side, cat si pentru the "evil" side, care or fi ele.

Rating: 3.5 out of 5