The Quiet Family (1998)

 

Dupa cum se observa incep sa mi se rareasca intrarile. Sincer sa fiu, am ales sa scriu acum pentru ca am chestii pe creier care nu ma prea lasa sa dorm, dar pe care n-am chef sa le vars intr-un blog public, mai ales ca-i unul tematic. Ideea e ca nu stiu cat il mai pot continua, dar inca sper ca "the life flow" din jurul meu sa devina mai .. "pasnic" si sa am timp si liniste sa pot vedea un film cap coada fara stress adiacent. Pentru intrarea curenta mi-am facut vreme tarziu in noapte saptamana trecuta, simtind nevoia de ceva fara prea multa substanta doar pentru mutat mintea prin alte parti. Asa ca un horror cu valente comice, made in South Korea, parea filmul de consum perfect. E oarecum ironic insa peste ce-am dat pana la urma in "The Quiet Family", dar trecand peste asta filmul si-a atins scopul.

Totdeauna am fost impasibil la umorul asiatic de prin drame, thrillere sau action movies. Tine de cultura presupun, dar pentru mine e in general cam prea, nu stiu .. infantil, pana la uneori stupid (exemplu clasic fiind Jackie Chan Hong Kong early B series movies si altele de gen). Dar am invatat pana la urma sa-l accept la fel ca si dramatizarea excesiva a unor scene din cand in cand (cum am zis, tine de cultura din zona presupun) pentru ca exista filme facute in Rasarit care matura pe jos cu productii de buget de zeci de ori mai mare din U.S. la capitol de story, subtilitate, feeling, si chiar si tehnic uneori. Dar toate astea vin in general pe un fond de drama sau action movie. Fiindca umorul asa cum ziceam, e bucatica care in multe cazuri face ca o productie asiatica sa nu fie chiar perfecta, am evitat comediile de pe-acolo pana acum. Incep sa ma intreb daca nu gresesc grav.

Dupa dubla introducerea asta poate ar fi cazul sa trec totusi si la film. Asa cum ziceam o comedie neagra. Subiect poate nu chiar 100% original (imi suna cumva cunoscut): o familie cumpara o cabana undeva la munte cu scop de exploatare in scop turistic, iar "norocul" face ca primul client dupa lungi asteptari sa moara aparent in urma unei sinucideri; si cum afacerea nu mergea chiar "roz" decizia de moment e de a ascunde cadavrul pentru evitarea tevaturii cu politie si autoritati care numai buna pentru business nu e. Asa ca "The Family" ajunge sa treaca printr-o serie de evenimente morbide plecand de la startul asta si continuand cu altele care se insiruiesc intr-un lant in care fiecare veriga e din ce in ce mai ilara. Dar in ciuda e ce ziceam mai sus umorul e unul suficient de bun, uneori sec, alteori mai "exploziv" si in majoritatea cazurilor credibil chit ca situatiile sunt din cele mai improbabile. De fapt daca ar fi sa dau un calificativ de comparatie filmului e o "familie Addams" in varianta realista.

Productia e destul de veche si evident de buget destul de mic. Chiar si asa, am fost extrem de placut surprins de anumite scene care fac o trimitere subtila la horrorurile anii '90 de la Hollywood (de genul "I Know What you did Last Summer"). Filmul nu e unul foarte violent fiind centrat mai mult pe comic decat pe horror. Iar pentru asta merita de apreciat pe langa story si script si altele de la compozitia familiei = actorii pana la soundtrack care e unul compus din multe oldies "sincronizate" a la Tarantino cu actiunea de pe ecran (culmineaza pe creditsul de final, chit ca e un screen static cu "Partridge Family - I Think I Love You").

Verdictul e unul de recomandare clara. Mai ales daca o doza de umor negru te mai ajuta la psihic din cand in cand sa faci haz de situatii crancene de care vrei sa uiti.

Rating: 4 out of 5