Blue Jasmine (2013)

Nu-mi place Woody Allen. Mi s-a parut totdeauna supraapreciat, mai ales in conditiile in care in fiecare an (chiar nu stiu, si n-am chef sa ma uit acum cand a fost vreunul de pauza) filmul "nou" lansat nu e in mare prea mult peste un amestec de situatii din vreo alte 5 productii precedente. Asa ca sincer nu stiu exact cum si de ce am ajuns sa vad "Blue Jasmine". Mai ales ca rezumatul, trailerul, si asteptarile de la un film de Woody Allen cam eticheteaza productia ca un "girls movie" (oricat de stereotipic ar suna asta) ...

De fapt stiu. Am avut vreo trei motive. Unu: ca probabil va ajunge sa prinda (ca mai in toti anii) ceva nominalizari pentru Oscarurile de la anul si cum de obicei ma chinui sa fac un soi de coverage ... Doi: era o ocazie buna s-o vad prima data pe Sally Hawkins intr-un rol mai consistent (don't ask). Trei: pe unde am rezidenta, ultimul weekend de septembrie coincide cu un wine fest regional (a se citi: seara centrul ajunge ca o cutie de sardine, pentru analiza compozitiei atmosferice e recomandat un alcoolmetru iar nivelul de decibeli ma face sa multumesc cerului ca am prins chirie spre periferie) .. anyway, cum probabil e ultimul an cand mai am ocazia sa asist la cel mai important social event din viata orasului, am decis sa nu ma mai incui in casa si sa trag obloanele dar aveam nevoie si de o portita de scapare din vacarm + o motivatie aditionala ca sa-mi misc ciolanele pana spre centru. Deci, asa am ajuns sa vad "Blue Jasmine".

Am facut o introducere dubla pentru ca nu am chef sa scriu despre film. Fara sa ma gandesc prea mult, e cred cel mai bun film care l-am vazut in regia lui Woody Allen (clar peste "Midnight in Paris" ca sa iau ceva recent comparativ). Nu stiu daca impresia asta e foarte obiectiva. Descrierea situatiei de start ar suna cam asa: O tipa din lumea buna a New York-ului (Cate Blanchett) ajunge la ruina dupa ce sotul e implicat intr-un scandal de frauda, sinucigandu-se in inchisoare. Ca urmare, respectiva trebuie sa vanda cam tot ce detine pentru acoperit datoriile, ajunge intr-o stare psihica deplorabila si e nevoita sa se mute temporar cu sora vitrega (Sally Hawkins), vanzatoare intr-un supermarket din San Francisco. Ca orice scenariu marca Woody Allen si cel de fata se invarte in jurul problemelor si relatiilor de cuplu, dintre cupluri, dintre prietenii cuplurilor, oricum intr-un cerc care nu prea trece de 10 indivizi. Nimic nou in asta. Ce e nou, cel putin la cat am vazut eu (poate exceptand "Match Point" ca sa fiu fair) e ca in ciuda unui label de comedie pus pe IMDb, filmul e mult mai profund si genul de drama (si doar drama) e mult mai potrivit pentru o eticheta.

Din nou, nu stiu cat de obiectiv sunt, probabil nu prea, pentru ca in loc de ceea ce ar fi trebuit (dupa asteptari) sa fie ceva usurel a la "Vicky, Cristina, Barcelona", "Midnight in Paris" sau altele, am asistat la ceva care s-a relationat more or less cu some real life facts. N-am chef sa elaborez si din cauza asta cum ziceam nici despre subiectul filmului sa scriu prea multe. M-as rezuma doar la a aprecia interpretarea lui Cate Blanchett care lasa in urma cam tot restul distributiei ( in ciuda motivului de la punctul doi de undeva mai sus :) )

Cat de subiectiv as fi, finalul filmului cred ca imi da dreptate vis-a-vis de categorizarea, aproape exclusiv, ca drama. Am avut un sentiment destul de ... "surreal" sa-i zic la iesirea din cinema, mai ales in contextul inconjurator de euforie generala si atmosfera de carnaval. Am simtit nevoia de gasit o strada pustie in ruta spre casa ca sa diger modul in care s-a incheiat (ceea ce in mod normal pe unde stau la 22:30 e quite easy to get, dar in cazul de fata a fost imposibil). As fi vrut alt sfarsit. Macar unul mai complet, cum o fi, dar mai complet ... Efectiv, mi-a fost frica ca ultima scena e ultima.

Rating: 4 out of 5 (edit: se pare ca dintr-o eroare de copy-paste la template-ul de embed trailer am trecut initial 3 din 5 .. o fi fost mai la obiect, nu stiu, dar cum pe IMDb i-am dat 8 din 10 prefer sa fiu consistent si pe blog)