Am alta intrare de blog de scris, dar mai intai trebuie sa ma achit rapid de o restanta. Care vine de fapt ca o mea culpa dupa ce in postarea precedenta am zis ca filmele norvegiene sunt reci. Well .. sunt reci, dar "Kon-Tiki" parca face un pic exceptie.
Undeva intr-un colt de creier in care nu s-a sters informatia retinuta nu mai stiu cand si in ce context, scria despre subiect ca tine de o expeditie undeva prin ocean cu o ambarcatiune mai particulara. Atat. In concluzie: tentativa de film pentru adormit. Fail. Am vazut toata povestea unei calatorii cu o .. pluta, construita conform tehnicilor civilizatiei de multe secole in urma, din Peru pana in Polinezia Franceza (6900km), intreprinsa de un grupulet de sase norvegieni nesanatosi, care au reusit sa ajunga toti vii la destinatie.
Filmul e un soi de epopee reala a naufragiatului in larg (care nu-i naufragiat) daca ar fi sa-l scoatem din contextul istoric/stiintific. Adica genul de pelicula care prezinta o gramada de probleme care apar pe o ambarcatiune izolata in mijlocul oceanului. Incredibilul situatiei e ca finalul e fericit, iar cumva filmul reuseste sa surprinda cumva foarte bine asta = parca nu-ti da nici un moment motive de indoiala. In contextul in care e imposibil sa nu realizezi ca in 9 din 10 cazuri sfarsitul ar fi fost altul. Dar aici n-a fost cazul.
Rating: 3 out of 5
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu