Annihilation (2018)

Pentru enhanced effect "recomand" de vazut "Annihilation" cam in conditiile in care am facut-o eu = cu o raceala zdravana la sinusuri + durerea de cap aferenta, la o temperatura ambianta de peste 25 de grade, noaptea si cu tantari zumzaind in jur (a se nota ghilimelele). In contextul asta la un moment dat ma intrebam daca am cumva si febra sau filmul e intr-adevar atat de suprarealist pe cat pare. Din fericire cred ca ramane valabila varianta a doua...

"The shimmer" e un soi de ceata/invaluire cu o expansiune lenta dar sigura care pornind de la un far de pe tarmul USA ameninta sa acopere totul mai devreme sau mai tarziu. Mai grav e ca toate echipele trimise de guvernul american inauntru au ramas acolo. Cu o exceptie. Sergentul Kane, care apare intr-o zi acasa de nicaieri dupa o absenta de un an. Nu trece mult pana sa fie recuperat de armata impreuna cu sotia, Lena, biolog. Care sotie, avand in vedere ca pare in pericol sa ramana vaduva (= nu trece mult pana sergentul Kane colapseaza), se alatura unui grup de alte 4 voluntare care formeaza urmatoarea echipa de investigatie. De aici incolo...

...Avem ceva ce m-a izbit foarte tare ca feeling similar cu "Stalker". Mai exact "the shimmer" e un fel de "the zone". Dar cu toate astea n-avem nici imaginea de acum zeci de ani a lui Tarkovski, si nici finetea tensiunii enigmatice de acolo. Ce avem e o doza consistenta de neclaritate in final si e probabil o gramada de simbolistica si aici, dar n-am avut dispozitia necesara s-o observ + stilul Hollywood-ian cere monstri mutanti efectiv pe ecran. Inca mai e de lucru se pare pana ca majoritatea regizorilor/producatorilor din U.S. sa priceapa ca "what's not seen is more scary than what's seen", sau daca pricepe sa se prinda cum s-ar putea pune asta pe ecran.

Rating: 3 out of 5