Alt film coreean care-i mai mult decat ma asteptam ... Dar nu neaparat in sensul bun. Din ce tineam eu minte ultima data cand verificasem titlul pe IMDb (in original "Goksung") nu aparea "horror" printre genuri si ratingul era mai sus. Dar asta era prin Mai ...
Filmul nu e rau. Undeva intr-un sat din Coreea incep sa sa moara oameni. Politaiul de proximitate, un individ care pare actorul perfect pentru bancurile cu politisti, ajunge la concluzia ca vinovat ar fi un japonez aciuat prin padurile din imprejurimi care s-ar ocupa cu vraji si alte ritualuri necurate. O bucata buna de timp filmul ofera un registru comic care 1) nu-ti poti da seama cat de intentionat e si cat nu dar 2) atenueaza mult din tensiunea desfasurarii actiunii. However, this ends ... de la un punct incolo si ce parea tratat fin in deradere devine serios. Variatia asta e probabil partea cea mai interesanta sa zicem din film, spre final avand un crescendo al tensiunii pana undeva departe de prima jumatate, alternanta care nu mi-a fost dat des s-o intalnesc. Si totusi ...
Parca prea mult horror. Si nu atat ca asta e problema (chit ca parca prefer filme mai relaxate de cand am inceput sa cresc in varsta) dar e gratuit, n-are sens, si te lasa cu multe semne de intrebare in final care nu se leaga ... E un punct pe final unde probabil filmul atinge un varf, personajul principal fiind pus sa aleaga in cine sa aiba incredere, iar momentul e construit atat de bine incat poti rezona cu indecizia. Frustrant e insa ca in final nu primesti un raspuns clar asupra a cum ai decide daca o alegere ar fi fost mai buna ca alta, si daca se putea altfel ajunge pana la sfarsit in atatea ite in care nu mai stii ce e bine si ce nu ...
Am decis sa mai rascolesc un pic printre titlurile care le-am ratat in ultimii ani. Si cum "It Follows" mi-a redeschis un pic pofta de horrors am zis sa vad "Woman in Black". Chit ca asa ceva merge cand esti in vacanta = less daily stress, which is not the case. Alegere buna ... in prima faza ...
Filmul e produs de celebra casa britanica "Hammer", responsabila de multe horroruri, unele de o calitate discutabila, intre anii '60-'80 (printre care seria "Dracula" cu Cristopher Lee, sau "Frankenstein" cu Peter Cushing). Aparent, brandul a fost trezit din morti (no pun intended) de cativa ani dupa un hiatus lung, iar "Woman in Black" e printre titlurile, sa-i zicem "majore" din perioada recenta. Ecranizare dupa un roman care merge pe varianta clasica de ghost story + haunted house. Chiar foarte clasica as putea zice. Povestea intunecata cu final tragic si efect de spirit nelinistit care trebuie multumit cumva ca sa se potoleasca e acolo. Mai multe detalii in film.
De ce ziceam ca alegerea a fost buna - in prima faza. Pai .. contextul standard nu e o problema (cel putin for me). Mai ales ca filmul e lucrat excelent in ce tine de intriga story-ului si chiar si prima parte din desfasurare. In particular partea de location setting e superba, desi se pare ca ar fi folosit aceeasi insula pentru un drum spre casa bantuita ca o varianta TV mai veche, deci au avut de unde lua idei. Problemele cu filmul incep sa apara de cand the main character decide sa faca un serviciu social comunitatii (din care nu face parte) si sa linisteasca fantoma. Ei, de la punctul asta ... actiunea incepe sa fie cam trasa de coada. Nu excesiv, dar suficient cat sa contrasteze cu prima parte. Si sa lase in final o impresie undeva nici spre directia horror light de vazut for fun in genul "The Haunting" sau "13 Ghosts" sau multe altele, nici spre potential de real scare cum am prins pe vremuri in "The Ring" sau recent in "It Follows". In orice caz .. mult mai ok decat, eu stiu ... "Sinister" sa zicem care nici nu merita sa ma obosesc cu detalii.
N-am mai avut chef de multisor sa "abordez" un horror in adevaratul sens. Adica unul care sa promita macar potential sa ma sperie. Ceea ce e putin probabil, dar daca e sa fie, se aplica la subgenurile "ghost/demon/poltergeist" horror. Adica UME ca sa dau un acronim = Unexplained Malefic Entities. Pentru ca la serial killers, zombies sau animale cu dinti ascutiti (ex. tornade cu rechini) nu mai rezonez de mult. De fapt, nici la "It Follows" nu ma asteptam sa rezonez. Pentru ca ignorant fiind l-am ales fara sa ma documentez prea mult, zicandu-mi ca probabil e mai light decat alternativele "The Conjuring" sau "Woman in Black". Cum astea doua nu le-am vazut, nu pot sa zic daca a fost sau nu mai light, dar de la "Insidious" incoace altceva n-am mai prins care sa-mi dea o senzatie de ... sa-i zicem "uneasy" in unele momente ...
Jay are un prieten. Hugh. Nu-l cunoaste prea bine, dar dupa o seara romantica pe plaja, ajunge sa-i ofere si o continuare mai fierbinte pe bancheta din spate a masinii. Ce nu stie Jay e ca her boyfriend carries a ... sex curse. Transmisibil. O suna funny, dar trust me ... in film e mai degraba scary. Mai ales dupa ce Jay afla ca Hugh e de fapt Jeff, iar blestemul e pe bune. Care-i blestemul? "It". Ce face "It"? Cum zice si titlul: follows. Sau ca sa fiu mai clar, o aparitie vazuta doar de purtatorii blestemului, care se tine de cel care l-a luat ultimul. Iar dupa ce-l ajunge ... Suficient ca deja am povestit aproape o treime de film :)
Filmul e un indie. Unul din cazurile de indie exceptional lucrate, unde cumva cine l-a regizat, scris si produs a reusit sa adune cea mai buna echipa de banii dati. Singurul minus pe care-l vad e ca inceputul e cam lent. In rest avem doua plusuri imense: 1. Imaginea - Foarte rar mi-a fost dat sa vad, si-mi scapa acum o referinta (desi nu-i singurul loc), un film care sa creeze atata tensiune doar prin camera work. Avem niste tracking shots lente, combinate cu zoom-in-uri care amplifica la maxim the creepy factor pe cateva scene, si mai sunt si alte exemple. 2. Coloana sonora - The 80's are back. Muzica e semnata de cineva/ceva numit "Disasterpeace". Iar Disasterpeace aparent likes synth :) Daca ai vazut cumva "The Serpent and The Rainbow" de Wes Craven si mai tii minte cam ce atmosfera intretinea soundtrackul lui Brad Fiedel de-acolo, cam asa ceva avem si-aici.
Ca sa dau un verdict final, cred ca daca John Carpenter ar fi facut "The Ring", rezultatul ar fi perfect comparabil cu "It Follows". Daca-ti suna interesant combinatia, you should watch this ...
Dupa o saptamana crancena (despre care n-am chef de detalii), am realizat ca n-am apucat sa scriu intrarea obisnuita de blog. Cum "Secret Life of Walter Mitty" a fost prea deprimant, "47 Ronin" prea cliseic (desi relativ catchy ca orice revenge story), iar "12 Years a Slave" si "Philomena" prefer sa le las pentru sezonul de Oscaruri care vine acusi, I'll enjoy a guilty pleasure for today: "Dead Silence".
James Wan e probabil mai cunoscut pentru primul "Saw", "Insidious" si mult-laudatul "The Conjuring" (care tot n-am apucat sa-l vad). Printre astea omul a mai turnat cateva filme, ceva mai obscure din pdv succes de casa, printre care si subiectul intrarii curente. Dupa cum o sugereaza lista de mai sus si probabil si posterul, tot cu un horror avem de-a face. Filmul de fata e insa destul de light si ca blood & gore, si ca scarry effect. And that's good, dar ma-ntorc la asta un pic mai incolo. Let me dig in the story a bit first ;) Jamie Ashen se trezeste intr-o zi la usa cu un colet nesemnat al carui continut e o papusa de ventriloc. Ca tot am zis de poster, ce urmeaza nu e nici pe depare vreun soi de remake la "Child's Play" cum poate s-ar putea crede (= no Chucky rampage here). Sarind peste cateva detalii, cateva ore mai tarziu Jamie isi gaseste sotia moarta in apartamentul aparent inchis din interior, fara urme de intrare fortata. Moment in care o legenda urbana din oraselul natal din care provine incepe sa-i dea de gandit. Poveste folosita pentru speriat copiii, avand ca personaj central o femeie ventriloc, si care in rezumat suna cam asa: "Beware the stare of Mary Shaw. She had no children, only dolls. If you see her in your dreams, be sure you never, ever scream or she'll rip your tongue out at the seam." Evident, la interogatoriul care urmeaza, politistul insarcinat cu rezolvarea cazului nu inghite asemenea povesti, dar nici n-are suficiente probe sa-l retina pe principalul suspect in arest. Si asa, domnul Ashen se decide in ciuda restrictiilor de deplasare sa ia papusa si sa-si faca drum pana in orasul de bastina, ca sa afle cine i-a trimis-o.
M-am ferit sa dau prea multe detalii pentru ca filmul e destul previzibil. Cu exceptia finalului. Care spala multe din pacate. Cum ar fi de exemplu un scenariu care variaza pe alocuri undeva intre hilar si imbecil, sau cu mici exceptii a unui casting care se cam vede ca-i de buget redus. Dar faptul ca astea la un loc rezulta intr-o desfasurare a actiunii care se desprinde binisor de credibil, are si o parte buna. Asa cum ziceam face filmul mai putin scary, iar daca punem si (din fericire) restrictiile aparente de buget la utilizare de vopsea rosie, ceea ce rezulta e mai mult un soi de campy fun ghost story decat un horror rated R. Care-l face mult mai watchable si care in plus vine si cu o droaie de "classic bits" .. ca sa nu le zic clisee :) atat in partea de poveste cat si in cea de productie filmica. Avem deja the urban legend care ajunge la flashbacks care s-o detalieze incet incet, avem poezioara de mai devreme care mi-a adus aminte de numaratoarea din "Nightmare on Elm's Street", avem un orasel izolat cu trecut intunecat si un nume pe masura: Ravens Fair, avem o mama vitrega si un tata cu secrete, avem un cimitir, ceata in cimitir, morminte parasite in cimitir :), avem un iaz mlastinos si un teatru in paragina pe celalalt mal, avem pompele funebre si antreprenorul batran care stie istoria locului de la Adam si Eva (sau na, de cand era copil), etc, samd. Ce mai avem e o imagine care sa suplimenteze la maxim "the eerie feeling". Cel putin pentru mine a fost suficient ca sa ma prinda contrastul dintre decapotabila rosie cu care se tot plimba personajul principal prin orasul la fel de gri si intunecat ca "Silent Hill", dar mai avem si altele in afara de filtre de culoare. Si nu in ultimul rand, avem o coloana sonora superba care ma face sa ma declar convins ca Charlie Clouser e cel mai bun compozitor pentru horrors la ora curenta. Desi clar diferita, are ceva din tema lui Carpenter din "Halloween", si cred ca asta e suficient pentru caracterizare. Si nu in ultimul rand mi-a adus aminte printr-o piesa de pe final credits ca am uitat de ceva timp ca exista "Concrete Blonde" (sau na, ca a "inviat") sau mai exact solista, Johnette Napolitano, si ar fi cazul sa mai check it out din cand in cand.
Ca idee de final, filmul e departe de a fi cine stie ce masterpiece. Dar e de vazut pe genul lui, mai ales daca ai un soft spot pentru scary movies din '80-'90 a la Wes Craven. Which usually are more fun than scary ;)
Rating: 3 out of 5 (cu un plus mare pentru production design, dar nu suficient s-ajung la 4)
Postări
