Moonrise Kingdom (2012)

Nu-s intr-o dispozitie prea grozava pentru scris. Dar am promis data trecuta ca revin cu un film bun. Si cum sunt deja vreo trei saptamani de cand am vazut "Moonrise Kingdom" e cazul sa-i dedic o intrare pana nu ma lasa memoria de tot.

Filmul e o comedie. Intr-un stil ceva mai aparte. Tind sa cred ca e specific pentru Wes Anderson (regizorul) desi nu am vazut decat "Fantastic Mr. Fox" ca alt titlu la care a lucrat. De fapt .. daca ma gandesc bine am vazut si "The Life Aquatic", dar acu' prea multa vreme ca sa tin minte mai multe decat ca m-a lasat complet rece. Dar, revenind la filmul de fata, si lasand analiza de stil pe mai incolo, subiectul e plasat undeva pe o insula cu o populatie care nu trece de trei cifre, aproape de coasta de nord-est a U.S., candva prin anii '60. Ca protagonisti principali avem doi copii, un baiat si o fata de vreo 12 ani, el orfan si trimis de familia adoptiva intr-o tabara de cercetasi care nu-l prea inghite, ea un pic mai iesita din normalul varstei - suficient ca sa iasa si din "normalul" familiei din care face parte. Rezultatul la tot contextul de mai sus e un soi de "love story" infantil care se concretizeaza cu o fuga a celor doi "departe" de "the surrounding mean world". Unde, "departe" = prin hatisurile padurii de pe insula, intr-un moment in care un uragan sta sa vina si sa mature tot in cale. Toata situatia pune pe jar parintii fetei (Bill Murray & Frances McDormand), seriful local (Bruce Willis) si coordonatorul taberei de cercetasi (Edward Norton). Mai departe, las privitorul sa descopere ce se-ntampla + restul de detalii si ma-ntorc la stil ..

Daca ai vazut "The Fantastic Mr. Fox" si ti-a placut, o sa-ti placa probabil si "Moonrise Kingdom". Dupa mine, e ceva mai jos ca nivel. Insa e aceeasi combinatie de umor sec, fin si stilat, de context si situatie, dar totusi cumva cald - cel putin daca privesti pe ansamblu. E ceva total diferit de o comedie obisnuita (spre exemplu "Ted" sau "Horrible Bosses" care imi vin in minte acuma, la care am ras suficient, sunt in cu totul alt registru). Intr-un fel Wes Anderson imi pare apropiat ca gen de Alexander Payne ("Sideways", "The Descendants") dar cu mai putina drama. Si de asemeni poate usor .. ciudat in anumite puncte. De exemplu, in cazul de fata, vreo doua scene pot sa para poate duse un pic cam departe dat fiind varsta timpurie precizata exact a protagonistilor, chestie care probabil se putea evita (si rezulta in ceva la fel de bun ca produs final si o apreciere mai larga la public, mai ales daca arunci un ochi pe IMDb boards ..). Dar, daca ai cap sa pricepi, ochi sa vezi si urechi sa auzi restul de 95% din pelicula .. iti dai seama ca pe bucatele nici nu prea conteaza ...

Si vorbind de ochi si urechi, hai sa inchei cu imaginea + coloana sonora. Ai o scena de deschidere care iti zice clar ca nu-i chiar de duzina ce urmeaza. Si pot sa zic ca e cel mai bine lucrat tehnic film care l-am vazut anul asta. Nu are sens sa descriu in cuvinte cum is compuse cadrele. Daca ai oarecare apetenta macar pentru fotografie, ce ti se serveste merita sa tii ochii larg deschisi. Nu e vorba nici de efecte, nici de cine stie ce location settings. E pur si simplu o demonstratie de cat de fain poate fi lucrat un film care se desfasoara intr-un cadru obisnuit. Directorul de imagine e un necunoscut total (Robert Yeoman) in ce ma priveste dar trebuie sa-l tin minte pe viitor. Pe partea de coloana sonora, a reusit sa-mi schimbe parerea de compozitor overrated vis-a-vis de Alexandre Desplat. Ma rezum doar la a zice ca e probabil cel mai bun soundtrack care l-a compus pana acu', si trec la clips care ar trebui sa fie mai elocvente decat bla-bla-ul meu.

Rating: 5 out of 5