luni, 19 august 2013
Elysium (2013)
Remember "District 9" ? Candva (acu' mai bine de 3 ani cred) am scris o intrare vis-a-vis de film. In care daca-mi aduc bine aminte am fost suficient de acid. Suficient cat sa regret un pic cand am revazut productia. De ce remarca asta ? Pentru ca acum, cand m-am apucat sa scriu despre "Elysium" - "from the director of District 9" cum zice afisul, m-a pocnit un deja vu ...
Neill Blomkamp il cheama pe omul responsabil de titlurile enumerate, considerat o tanara si promitatoare speranta dupa primul dintre ele. Ma abtin de la o replica sarcastica (ghici care) si ma chinui sa trec la subiectul filmului. Care ca si in "Elysium", ca si in "District 9" e unul chiar ok ca idee, cadru de desfasurare, etc. Mai exact avem un viitor distopic in care Pamantul suprapopulat e un haos existential cu speranta de viata suficient de redusa ca sa te intrebi cat va mai fi suprapopulat. Cei cu bani si-au creeat un mediu de viata artificial pe orbita, numit Elysium = un soi de satelit impadurit si dotat cu tehnologie ultimul racnet mai ales in materie medicala, ce merge de la vindecarea oricarei boli pana la prelungirea aparent infinita a duratei de viata (unul din multele puncte ce trec poate mai neobservate dar care nasc intrebari in filmul asta, sau mai filosofic/generalist - cam cat de SF poate fi un SF). Ei, in tot contextul asta, il avem pe el - Max (Matt Damon) - un recidivist care se chinuie sa-si faca o viata onesta in mijlocul unui cartier impanzit de bande, mergand zi de zi la fabrica sa-si faca tura la linia de asamblare. Pana cand soarta (a se citi: seful de tura) face in asa fel incat sa aiba un accident serios de munca, in urma caruia singura scapare e sa ajunga in timp util la o platforma de vindecare pe Elysium. Cum se intampla asta si ce mai avem pe langa o sa zica filmul. Eu trec la partea de critici ...
Care parte o s-o fac foarte scurta pentru ca iar scriu pe fuga la 3 noaptea inainte de un zbor la 9 dimineata = una si buna bucata problema are filmul asta. Adica mai mare ca toate restul. Si din pacate e aceeasi ca in "District 9". Anume ca devine prea prea tras de coada de la un punct cat o fi el de SF. Pot trece si peste lupta de clasa si aerul ultra-populist care il are, dar I'm sorry ... nu pot sa trec peste un tip care in continuu da sa moara dar trece cu succes din fight scene in fight scene, multe desprinse din show-urile de wrestling, pana la final de film, sau peste (light spoiler) visuri de cariera politica din partea unui mercenar care pare a avea ascutitul sabiei ca activitate preferata in timpul liber, sau multe altele. Nu ma opresc la tot ce tine de tehnica & IT pentru ca is obisnuit cu ilaritatea prezentarii in mai toate productiile (scris cod assembler in anul 2100+ pentru platforma de administrare a satelitului ... hai ca as mai putea sa accept, dar ca ditai directorul de corporatie rescrie rutine in doi timpi si trei miscari parca nu prea).
La fel ca "District 9" daca treci peste nivelul de "tras de coada" al productiei + cateva scene excesiv de cliseico/lacrimogene, ai un rezultat care totusi nu plictiseste. Unul din personajele negative in special: Kruger (mercenarul de mai sus) - jucat de Sharlto Kopley, actor sud-african care a avut rolul principal in "District 9" chiar candideaza la titlul de "best villain" pe anul asta. In rest, ce sa mai zic, Neill Blomkamp e -inca- o speranta -inca- tanara si -inca- promitatoare (na, ca nu m-am putut abtine). Ramane de vazut daca ultimul -inca- ajunge la un stadiu de confirmare inainte sa expire primele doua.
Rating: 3 out of 5
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu