luni, 15 martie 2021

Raya and the Last Dragon (2021)


"Raya and the Last Dragon" e un film Disney, in buna traditie din ultima vreme a filmelor Disney, si asta cam zice totul = nu te-astepta sa-ti solicite prea mult coeficientul de inteligenta. Da, n-am uitat ca vorbim de o animatie unde main target e pana-n 15 ani, dar cumva aveam asteptari ceva mai mari. Macar e decent ca desfasurare: scurt si nu plictiseste.

Subiectul e o poveste plasata undeva intr-un tinut imaginar din Asia, impartit in 5 regiuni, pustiit la propriu de un soi de demon cu aspect de tornada mov care pietrifica orice vietate atinge. Demon ce cu 500 de ani in urma a fost pus sub cheie de un dragon care a produs un glob magic pentru a face asta. Totul bine si frumos, doar ca una bucata glob nu se imparte egal la 5, iar conducatorii a 4 din cele 5 regiuni au inceput sa pizmuiasca posesorii globului unde apa parea mai clara, iarba mai verde, etc, samd. Si asa, predictibil ajungem la un moment in care globul se sparge (ca sa vezi, fix in 5), tornada mov tasneste din pamant, iar iarba se usuca cam peste tot. Fast-forward cativa ani cand regasim fiecare bucatica de glob in posesia fiecarei regiuni care se chinuie sa tina departe demonul cat sa nu ajunga toti locuitorii in postura de armata de teracota. Mai putin Raya, fiica fostului detinator initial al armei anti-demon, care incearca ce n-a reusit propriul tata - unirea tuturor. Doar ca pentru asta trebuie sa trezeasca si dragonul...

Ei, si deja am cam zis ce intra in primul sfert de ora asa ca ne oprim aici cu spoilerele. Cum ziceam, avantajul filmului e actiunea relativ alerta care te poarta prin toata lumea de poveste in cautarea bucatilor de glob. Ca desfasurare filmul nu e deci chiar asa de slab, dar din pacate e foarte previzibil si cu multe clisee. Probabil productia e una ok pentru categoria de varsta vizata, toata povestea fiind o alegorie usor de inteles. La finalul lui 2016 scriam o intrare despre "Kubo and the Two Strings". Tot o animatie, tot o poveste, tot prin Asia, tot un quest cu mai multe piese de adunat, tot cu o alegorie. Una insa mult mai adanca decat cea de-aici. Dar na, nu era tot Disney...

Rating: 3 out of 5 (cu generozitate)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu