N-am mai apucat sa vad un film de vreo trei saptamani. Iar acum trei saptamani am ales unul scurt - recomandat pe undeva drept cel mai non-Woody Allen film de Woody Allen: "The Purple Rose of Cairo". Am mai scris de cateva ori ca nu m-a atras niciodata genul de comedie usoara care alterneaza cu drama cu nuanta romantica ce l-a consacrat, dar de-a lungul timpului am mai avut surprize. Iar asta era de mult pe lista... dar ceva parca-mi spunea ca nu-i chiar asa non-Woody Allen.
Intr-adevar, subiectul iese un pic din sfera de grupulet de familie/prieteni/relatii/discutii arhiprezenta in filmografia omului. Avem un element de "SF" - un personaj dintr-un film din perioada anilor '30 reactioneaza intr-un mod neprevazut la un crush subit pentru o spectatoare care dezamagita de sot isi gaseste refugiul repetat in sala de cinema - iese din ecran cu intentia categorica de a-si petrece restul vietii langa cinefila. Ceea ce conduce la o situatie cu o tenta suprarealista care avanseaza in cascada, studioul incepe sa aiba probleme cu filmul si in alte cinema-uri, restul personajelor sunt debusolate pentru ca pelicula nu mai avanseaza, actorul ce interpretase rolul respectiv isi vede cariera pusa in pericol, si tot asa.
N-am sa dezvalui partea esentiala din desfasurare - tot ce pot sa zic e ca ne intoarcem pana la urma intr-un soi de triunghi de relatii cu un scenariu tipic Woody Allen, si cu un final care ne scoate din SF si ne intoarce la realitatea rece. Asta e mai putin deranjant insa. Ce a fost mai dezamagitor e ca pana la un punct filmul chiar creeaza un context suficient de original cat sa aiba potential pentru mult mai mult decat ofera in final. Dar cum am zis, e scurt :)
Rating: 3 out of 5
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu