The Invisible (2007)

Nu-mi aduc aminte exact cand am vazut "The Invisible" prima data, dar probabil a fost acum mai bine de 13 ani, inainte sa scriu prima intrare de blog. La vremea aia mi-a lasat o impresie foarte buna. Nu ma mai tine memoria asa de bine cat sa scriu din amintiri la distanta asta, dar am prins intamplator o difuzare recenta pe TV. Ce pot sa zic e ca ori probabil mi-au crescut mult standardele intre timp, ori nu mai sunt asa impresionabil, dar chiar si asa continui sa cred ca filmul e un pic underrated.

Ce avem aici e un amestec intre un soi de teen romance si thriller, cu accente de drama care se simt (spoiler) in nu cel mai fericit final. Nick Powell e un proaspat absolvent de liceu, dintr-o familie potenta financiar, cu aspiratii intr-o cariera literara, si care vrea sa evadeze de sub tutela mamei plecand la Londra pentru a-si continua studiile. In aceeasi scoala, Annie Newton are un profil diametral opus: familie saraca disfunctionala, o gramada de activitati neortodoxe pentru facut bani, de la camatarie pana la furturi de masini si altele, si un viitor cel mai probabil dupa gratii. Drumurile celor doi se intersecteaza dupa ce Annie e turnata la politie de prietenul ofticat ca a fost scos din schema unui jaf de bijuterii, si printr-un concurs de imprejurari Nick ajunge sa fie cel banuit ca ar fi facut asta. In consecinta, Annie isi pune gasca de "partners in crime" sa-i plateasca polita, iar asa Nick ajunge aruncat in coma intr-un canal si devine "the invisible". Mai precis avem o materializare prinsa undeva intre viata si moarte, prin care are ocazia sa se plimbe printre cei vii si sa vada ce-a lasat in urma, pana ce realizeaza ca inca ar fi viu si el. Dupa care urmeaza o cursa pentru a-si salva zilele, unde previzibil rolul celei care l-a adus in starea asta se schimba la 180 de grade.

Filmul e de fapt un remake dupa o productie suedeza, pe care n-am vazut-o si e foarte posibil sa fie mai buna. Aici e clar ca targetul principal de audienta se suprapune probabil cu "Twilight", aparut cam la aceeasi vreme. Pesemne de asta mi-a si placut mai mult cand l-am vazut prima oara, chit ca deja cam eram iesit din raza respectiva de varsta. Intr-adevar, acum nu pot sa neg ca-s multe puncte unde povestea e cel putin trasa de coada. In plus, varianta abordata pentru partea de SF e foarte.. "economica" sa-i zicem, in sensul ca mai toate interactiunile lui Nick in starea sa "ectoplasmatica" cu mediul le avem filmate ca petrecute efectiv, cu succesiune stil flashback in care nu s-a intamplat nimic in mod real. Avand in vedere gradul potential de confuzie a abordarii asteia, filmul e montat destul de bine, dar tot nu poti sa nu remarci ca niste VFX ar fi fost poate mai.. naturale pentru contextul asta. Probabil din toate astea se trage si un rating destul de jos pe toate site-urile de profil, dar filmul are totusi ceva in modul cum e construit in care daca faci abstractie de cele de mai sus, te prinde cu o incarcatura emotionala care tot creste pana la final. Ori o fi asta, ori faptul ca atunci cand l-am vazut prima data am avut un instant crush pentru Margarita Levieva din rolul principal feminin :), ori ca imi trezeste niste nostalgii pentru ani cu mai putin stress, eu raman la...

Rating: 4 out of 5