18 - Paprika (2006)

Back. Am zis ca ocazia aniversara anuala e un moment propice sa incerc o revenire, desi nu estimez intrari prea frecvente in perioada urmatoare. N-am vazut in anul de pauza asa multe filme dupa cum vedeam pe vremuri, dar ceva titluri demne de o intrare de revenire am prins, si ca sa fiu fair o enumerare ar include:

• "Conclave" - probabil cel mai bun film ca pachet complet vazut in ultimul an
• "Mickey 17" - very underrated
• "Straume" - in caz de preconceptii ca nu poate exista film fara dialog
• "Bugonia" - tandemul Lanthimos/Stone functioneaza in continuare, cu un episod nou, suficient de divers fata de precedentele cat sa inchida niste critici care se plangeau de monotonie
• "La sociedad de la nieve" - dur, dar merita
• "The Brutalist" - cam lung, dar merita
• "Anora" - bun, dar spre guilty pleasure
• "Companion" - ma asteptam sa fie guilty pleasure, dar bun
• "Alien: Romulus" - surprisingly good, peste iteratiile lui Fincher si Jeunet, sub Scott si Cameron, practic cea mai buna revenire a seriei din '86 incoace
• "Wallace and Gromit: Vengeance Most Fowl" - "The Curse of the Were-Rabbit" de acum 20 de ani cred ca ramane mai funny (damn, I'm old), dar se apropie
• "The Accountant 2" - nu la fel de bun ca primul, dar inca suficient de original cat sa iasa un pic din tiparul de action clasic

si ar mai fi poate si altele. Am ales totusi pentru azi ceva de cinematica, "Paprika", poate mai jos decat destule din cele anterioare. S-a nimerit insa sa fie ultimul vazut, si m-a nimerit intr-o coincidenta de moment cu multele substraturi, printre care apare si o metafora relativ la cinema echivalent ca "reality escape" cu visele = l-a sincronizat bine cu o reanimare a blogului.

Filmul e ultimul anime din cele vreo 4 produse de Satoshi Kon intr-o scurta existenta. Am mai auzit de ele, dar nefiind foarte amator de asa ceva am tot zis pas. Pana acum vreo trei zile de cand l-am vazut pe cel de fata pe bucatele. Initial, n-a reusit sa ma prinda suficient cat sa-l vad intreg cap-coada, dar ajungand totusi la coada am inteles de ce pana la urma m-a prins pana acolo. Sa intram totusi un pic in subiect: Intr-un viitor nu foarte indepartat, DC Mini, un dispozitiv proaspat inventat intr-un institut de cercetare permite conectarea la visele unei persoane. Actiunea se deruleaza in jurul catorva personaje, in mare cativa dintre angajatii institutului respectiv, dintre care o psihiatra profita de dispozitiv pentru a interactiona cu proprii pacienti via un alter ego: Paprika, in particular cu un politist insomniac cu vise recurente. Povestea se complica cand prototipul DC Mini e furat, si ca urmare incep sa apara victime cu un comportament bizar in care visul ajunge sa domine ce se intampla in real. Mai departe actiunea se invarte in jurul investigatiei furtului, iar mai multe detalii ar rezulta in spoilers, asa ca zic sa ne oprim aici cu subiectul.

"Paprika" are o baza literara se pare, si e referit des ca sursa de inspiratie in "Inception". Eu n-as zice ca e mult mai prezent acolo decat "Ubiq" de P.K. Dick, cel putin din ce se vede in anime. Intr-adevar motivul comun de "dream access" e central in "Paprika", dar avem alt story, cu un cu totul alt sens. O poveste a carei desfasurare m-a convins ca suprarealismul cu nuante haotice nu e ceva specific Hayao Miyazaki + Studio Ghibli in anime-urile japoneze, pentru ca avem parte din plin si aici. Iar asta e minusul care face la un moment dat filmul usor incalcit si greu de urmarit, nemaifiind clar intotdeauna ce se intampla si daca suntem in realitate sau intr-un vis. Dar totusi vine pana la urma si acel alt sens de mai sus.

Pe partea de plus, filmul exceleaza tehnic as zice, cel putin pentru un anime. Avem scene cu nuante volumetrice pentru perspectiva, cu joc de lumini si altele, foarte fain si atent lucrate. Montajul ajuta la fel mult la impact. Nu in ultimul rand avem o coloana sonora care n-are cum sa treaca neremarcata, fie si doar pentru o piesa care sustine impresia de vis haotic cu o gramada de suprapuneri armonice, desi daca ar fi de extras linia melodica pe single track, ce iese e contrastant de calm (a se vedea varianta de clape mai jos, chit ca e cu reverb/sustain activ + high pitch).

Cam asa ramai si la finalul filmului. Cu o impresie ca ai trecut prin ceva ametitor, dar care ti-a lasat suficient cat sa-ti extragi ce metafora vrei tu din vis :) = suficient de complex cat sa fie interpretabil dupa dorinta. De la o balanta intre live your life vs. regrete la... dar am zis, no spoilers ;)

Rating: 4 out of 5 ( asa de aniversare, ca altfel cred ca ramaneam la 3.5, prea metaforic poate da in obositor :) )

PS: Si totusi spoilers :P press play by choice - desi asta-i probabil cea mai evidenta metafora (cam ce-am scris si eu mai sus):

Suzume (2022)

Se-ntampla rar chiar sa vreau sa scriu o intrare de blog despre un film si sa n-am habar ce as putea scrie. Cred ca in istoria blogului astuia am avut doar vreo doua-trei situatii in care mi-am stors creierii sa compun o postare pentru ca am simtit nevoia sa punctez un titlu, fiind constient insa din start ca nu prea stiu ce sa zic in afara ca filmul e bun. Ma rog, inconstient e posibil sa fi fost mai multe cazuri :) Ce-i sigur e ca pentru "Suzume" suntem intr-o situatie de genul asta. So...

Aici avem un anime in care povestea de background e un soi de fantasy japonez in care un vierme gigantic intruchipand cutremurele si alte dezastre naturale care se abat periodic asupra arhipelagului nipon scapa periodic prin niste usi pe care cineva, un asa zis "closer", trebuie sa le-nchida. Acel cineva se intalneste intr-una dintre operatiunile respective cu Suzume, o adolescenta in drum spre scoala, care ajunge sa preia rolul respectiv. Iar de aici incepe un periplu semi-fantastic care insa, in opinia mea e asa cum am zis de fapt doar un background story. Sau un context de construit metafore foarte.. abstract, in ciuda aparentelor.

Sa trecem repede peste partea tehnica unde, pentru un anime, experienta vizuala chiar merita. Imi pare rau ca l-am ratat pe big screen unde surprinzator a ajuns in primavara si prin cinemaul local. Acum ajungem la partea unde nu prea mai stiu ce sa zic. Ca in alte anime-uri mai "clasice", unde evident Miyazaki vine in minte, sunt pasaje suficient de rupte de real incat sunt greu interpretabile si poate chiar greoaie ca lungimi de pelicula. Totusi si astea fac parte din sirul de metafore ce se intinde pe tot filmul, si care cred ca se pot plia cumva de la persoana la persoana in functie de propria experienta de viata, iar asta e bucata interesanta - cineva poate gasi ceva anume in istoria proprie si relationa cu o parte din ce vede probabil intr-un mod foarte diferit de altcineva, dar cred ca aproape oricine ar fi atins cumva de macar o bucatica din film. Probabil suna cam criptic ce zic, dar e mai practic de experimentat pe cont propriu si vazut daca-i asa. Maybe I'm wrong :)

Rating: 4 out of 5

Afro Samurai (2007) and his Resurrection (2009)

Dupa cum se observa duc in continuare lipsa/timp de material nou asa ca am zis sa ma opresc la ceva ce nu mai tin minte daca si cand am avut pe blog = un anime. Diferenta fata de zona anime obisnuita e ca "Afro Samurai" nu e exclusiv productie japoneza, toata partea de acting si in special ce tine de sound fiind made in Hollywood. Pesemne de-acolo se trage si faptul ca acum 10 ani mini-seria, pentru ca de asta vorbim a avut destul de mult succes, avandu-l pe Samuel L. Jackson titular pe afis. Toata actiunea e centrata pe un revenge story destul de straight-forward. Contextul aduce partea ceva mai originala: Undeva intr-un viitor distopic, exista doua bandane de samurai - No. 1 and No. 2. Cel mai tare samurai o detine pe cea cu numarul 1 + ceva de genul "god status" = untouchable = nu poate fi provocat decat de numarul 2. Numarul 2 in schimb poate fi provocat de oricine vrea sa devina numarul 2, adica viata respectivului se rezuma cam la fight, more fight and even more fight pana ce ajunge, daca mai ajunge sa dea ochii cu numarul 1 (pentru ca evident si numarul 1 si numarul 2 nu-s chiar persoane de gasit in cartea de telefon). Ei... povestea incepe cu pierderea bandanei No. 1 impreuna cu propriul cap de catre tatal protagonistului. The little Afro vrea razbunare, iar de aici urmeaza o serie de flashbacks in care aflam cum a crescut, unde a invatat sa manuiasca o katana, cum a facut rost de bandana nr. 2 si pe cate cadavre a fost nevoie sa calce pentru asta. La pachet - lots & lots & lots of blood... (too much actually...). In orice caz, dupa cum am zis, contextul plus cateva caractere foarte original construite (n-am zis nimic de un alter-ego imaginar a lui Afro care e pe atat de talkative pe cat de silent e personajul principal) au facut din "Afro Samurai" un anime acceptabil si macar interesant. Cat despre his resurrection...

In stil tipic Hollywood, pe baza succesului avut de prima serie, la doi ani dupa a aparut inca un anime care a luat povestea de la capat. Adica (spoiler alert) Afro pierde si el bandana nr. 1 (dar isi pastreaza capul), aceasta fiindu-i luata de un personaj aparut de nicaieri. Sora uneia din fostele victime, vine un plan diabolic de razbunare = clonarea lui Afro senior ca un soi de mindless cyborg si plasarea lui Afro junior in pozitia de a-si ucide propriul tata pentru bandana nr. 1 si pentru a-i reda odihna vesnica. Partea proasta e ca rezultatul la toata povestea asta e un soi de ciorba reincalzita, care incepe sa devina plictisitoare dupa ce iar porneste un sir de endless fights... Ori asta, ori am imbatranit eu si nu mai am rabdarea de alta data (l-am vazut relativ recent). Therefore...

Rating: AS - 3 out of 5 ; ASR - 2 out of 5

Tales from Earthsea (2006)

Nu tin minte sa fi avut vreun anime pana acum ca subiect pe blog, deci am zis sa risc, in ciuda posibilei scaderi a si-asa numarului minuscul de views/week care il am. "Tales from Earthsea" (in original "Genko sedi") e o productie a probabil celui mai titrat/premiat studio de animatie din Japonia, si anume Studio Ghibli, lansata acum patru ani, care ar urma cica intr-un final sa ajunga si pe la americani in curand in varianta dublata (de fapt cu ocazia asta am aflat si eu ca exista). Na.. eu am vazut filmul in versiunea originala, si sincer cred ca prefer asa productiile din zona asta. Nici macar posterul - care e in varianta americana, nu-i foarte ok adaptat = prea multi dragoni n-o sa vezi.

E posibil ca titlul sa para cunoscut unora. A mai existat o productie de televiziune, destul de slaba zic eu in ciuda bugetului, inspirata din aceeasi sursa, si anume o serie de carti din aria fantasy by Ursula K. LeGuin - din cate stiam chiar premiata cu Hugo pentru unul sau mai multe volume. N-am avut ocazia sa citesc nici una, deci nu ma pot pronunta la cat de aproape e ce-i pe ecran. Ca subiect, productia pleaca cu un intro scurt ce plaseaza actiunea intr-un regat far far away in contextul unor vremuri nu tocmai linistite - molime si alte probleme. Ca sa puna capac, regele e asasinat de propriul fiu care isi ia campii dupa la propriu = fuge unde vede cu ochii, suferind in aparenta a ceva ce aduce .. sa zicem .. a o serie de crize de nebunie/furie temporara (ca sa ma pastrez undeva intre ideea de poveste si o explicatie medicala adecvata). Respectivul da pe undeva printr-un pustiu peste un mag/vrajitor care-l ia cu el intr-o calatorie ce pare a avea ca scop aflarea misterului care inconjoara situatia/dezastrele/ruperea echilibrului din jur. Ce se-ntampla mai departe, ce personaje malefice apar in story + altele, las privitorul sa vada singur :) .

Studio Ghibli e cunoscut in principal prin seria de productii conduse din spate de un nume mare (daca nu cel mai mare) in animatia japoneza si anume Hayao Miyazaki. Eu personal, nu-s chiar cine stie ce fan al respectivului ... Ca sa enumar cateva titluri - "Spirited Away" intr-adevar a fost ceva interesant cel putin, dar ca mai toate mi s-a parut usor prea incalcit; "Howl's Moving Castle" iar a fost ca script un pic prea metaforic si pe undeva chiar tin minte ca m-a luat chiar somnul ... "Princess Mononoke" mi s-a parut prea cliseic si lacrimogen ... Deci, in ciuda faptului ca productia ce da titlul intrarii de azi e cotata pe IMDb destul de evident sub cele amintite mai devreme, pe grila mea valorica e peste. Probabil un motiv pentru cotatie e si ca nu mai e produsa de "maestrul" Miyazaki ci de fiul respectivului. Acu' sincer sa fiu, la un film de orice gen lucreaza un studio intreg, nu doar cine semneaza regia. Si partile bune ce tin de realizare se mentin clar la nivelul renumelui studioului = partea de sound si in special cum arata animatia - care by the way e un 2D foarte fain lucrat, peste ce mai scoate Disney periodic din punctul meu de vedere. Diferenta fata de Miyazaki tatal, tine de script in primul si in primul rand. Restul productiilor made by Ghibli mi s-au parut totdeauna foarte slow paced - lente - ca sa zic asa, in prima faza - pana ce te introduceau in subiect - si chiar si dupa. Aici, desi ultima parte din film e clar mai alerta ca prima care iar are totusi ceva lungimi, pe ansamblu filmul oricum e mai la obiect decat ce-am mai vazut de la ei si implicit si ceva mai putin alegorico-metaforic, dar tragand linie cred ca e si mai usor de urmarit.

Inchei cu ideea de fond, care desi nu e vizibila din prima exista undeva in spate si incet incet ajunge in prim plan ca un inteles mai adanc pentru toata povestea - alternanta life/death. In ciuda faptului ca nu-i chiar integral pe aceeasi linie cu niste pareri proprii, exista cel putin o replica spre final ( I won't say which one :) ) legata de sensul vietii, care da pana la urma intregii productii un aer mult mai matur zic eu decat ar avea in aparenta... chit ca si la partea asta s-ar putea sa se para ca se pierde printre niste clisee :) poate nu-i chiar asa.

Rating: 4 out of 5