18 - Paprika (2006)

Back. Am zis ca ocazia aniversara anuala e un moment propice sa incerc o revenire, desi nu estimez intrari prea frecvente in perioada urmatoare. N-am vazut in anul de pauza asa multe filme dupa cum vedeam pe vremuri, dar ceva titluri demne de o intrare de revenire am prins, si ca sa fiu fair o enumerare ar include:

• "Conclave" - probabil cel mai bun film ca pachet complet vazut in ultimul an
• "Mickey 17" - very underrated
• "Straume" - in caz de preconceptii ca nu poate exista film fara dialog
• "Bugonia" - tandemul Lanthimos/Stone functioneaza in continuare, cu un episod nou, suficient de divers fata de precedentele cat sa inchida niste critici care se plangeau de monotonie
• "La sociedad de la nieve" - dur, dar merita
• "The Brutalist" - cam lung, dar merita
• "Anora" - bun, dar spre guilty pleasure
• "Companion" - ma asteptam sa fie guilty pleasure, dar bun
• "Alien: Romulus" - surprisingly good, peste iteratiile lui Fincher si Jeunet, sub Scott si Cameron, practic cea mai buna revenire a seriei din '86 incoace
• "Wallace and Gromit: Vengeance Most Fowl" - "The Curse of the Were-Rabbit" de acum 20 de ani cred ca ramane mai funny (damn, I'm old), dar se apropie
• "The Accountant 2" - nu la fel de bun ca primul, dar inca suficient de original cat sa iasa un pic din tiparul de action clasic

si ar mai fi poate si altele. Am ales totusi pentru azi ceva de cinematica, "Paprika", poate mai jos decat destule din cele anterioare. S-a nimerit insa sa fie ultimul vazut, si m-a nimerit intr-o coincidenta de moment cu multele substraturi, printre care apare si o metafora relativ la cinema echivalent ca "reality escape" cu visele = l-a sincronizat bine cu o reanimare a blogului.

Filmul e ultimul anime din cele vreo 4 produse de Satoshi Kon intr-o scurta existenta. Am mai auzit de ele, dar nefiind foarte amator de asa ceva am tot zis pas. Pana acum vreo trei zile de cand l-am vazut pe cel de fata pe bucatele. Initial, n-a reusit sa ma prinda suficient cat sa-l vad intreg cap-coada, dar ajungand totusi la coada am inteles de ce pana la urma m-a prins pana acolo. Sa intram totusi un pic in subiect: Intr-un viitor nu foarte indepartat, DC Mini, un dispozitiv proaspat inventat intr-un institut de cercetare permite conectarea la visele unei persoane. Actiunea se deruleaza in jurul catorva personaje, in mare cativa dintre angajatii institutului respectiv, dintre care o psihiatra profita de dispozitiv pentru a interactiona cu proprii pacienti via un alter ego: Paprika, in particular cu un politist insomniac cu vise recurente. Povestea se complica cand prototipul DC Mini e furat, si ca urmare incep sa apara victime cu un comportament bizar in care visul ajunge sa domine ce se intampla in real. Mai departe actiunea se invarte in jurul investigatiei furtului, iar mai multe detalii ar rezulta in spoilers, asa ca zic sa ne oprim aici cu subiectul.

"Paprika" are o baza literara se pare, si e referit des ca sursa de inspiratie in "Inception". Eu n-as zice ca e mult mai prezent acolo decat "Ubiq" de P.K. Dick, cel putin din ce se vede in anime. Intr-adevar motivul comun de "dream access" e central in "Paprika", dar avem alt story, cu un cu totul alt sens. O poveste a carei desfasurare m-a convins ca suprarealismul cu nuante haotice nu e ceva specific Hayao Miyazaki + Studio Ghibli in anime-urile japoneze, pentru ca avem parte din plin si aici. Iar asta e minusul care face la un moment dat filmul usor incalcit si greu de urmarit, nemaifiind clar intotdeauna ce se intampla si daca suntem in realitate sau intr-un vis. Dar totusi vine pana la urma si acel alt sens de mai sus.

Pe partea de plus, filmul exceleaza tehnic as zice, cel putin pentru un anime. Avem scene cu nuante volumetrice pentru perspectiva, cu joc de lumini si altele, foarte fain si atent lucrate. Montajul ajuta la fel mult la impact. Nu in ultimul rand avem o coloana sonora care n-are cum sa treaca neremarcata, fie si doar pentru o piesa care sustine impresia de vis haotic cu o gramada de suprapuneri armonice, desi daca ar fi de extras linia melodica pe single track, ce iese e contrastant de calm (a se vedea varianta de clape mai jos, chit ca e cu reverb/sustain activ + high pitch).

Cam asa ramai si la finalul filmului. Cu o impresie ca ai trecut prin ceva ametitor, dar care ti-a lasat suficient cat sa-ti extragi ce metafora vrei tu din vis :) = suficient de complex cat sa fie interpretabil dupa dorinta. De la o balanta intre live your life vs. regrete la... dar am zis, no spoilers ;)

Rating: 4 out of 5 ( asa de aniversare, ca altfel cred ca ramaneam la 3.5, prea metaforic poate da in obositor :) )

PS: Si totusi spoilers :P press play by choice - desi asta-i probabil cea mai evidenta metafora (cam ce-am scris si eu mai sus):

A Passage to India (1984)

N-am epuizat decada '80, si in continuare cam duc lipsa de titluri noi asa ca revin la seria de cinemateca. Sau altfel zis, "karma strikes back" (la propriu) dupa ultima intrare in care m-am luat de noile criterii de eligibilitate pentru best picture Oscar. Pentru ca una dintre nominalizarile de acum mai bine de 35 de ani, "A Passage to India", le indeplineste pe toate, si nu pot sa nu recunosc ca-i cel mai bun film pe care l-am vazut anul asta. Nu ca asta mi-ar schimba in vreun fel opiniile anterioare, ba din contra... Daca ceva merita sa fie acolo, se vede ca poate fi acolo oricum.

Ultimul film al lui David Lean e o ecranizare care urmareste vizita in India coloniala a mamei unui judecator englez local impreuna cu viitoarea nora a acesteia. Prima parte a filmului nu prea iti da de inteles unde vrea sa ajunga. In afara de elementele de discriminare intre minoritatea alba aflata la putere si populatia locala, plus conflictul mocnit ce deriva din asta, care par sa aiba un rol important in tema filmului, restul arata ca un soi de soft romance de background cu iz de Woody Allen movie, dar molcom si fara umor. In scena intervine un medic din zona, Aziz, admirator al civilizatiei britanice, care printr-un concurs de imprejurari ajunge in postura de ghid local pentru cele doua femei. Jenat de cum arata propria casa, pentru a evita o vizita a acestora, le propune o excursie organizata din fonduri proprii in niste pesteri din apropiere, unul din obiectivele turistice ale zonei, impreuna cu un profesor al liceului local, cam singurul englez care nu pare sa aiba prejudecati in comunicarea cu indienii. Ei, si de aici, de la desfasurarea terna care nu anunta nimic, filmul incepe sa livreze... Ce? E pacat sa dau spoilers.

In prima jumatate, "A Passage to India" pare din aceeasi epoca cu "Lawrence of Arabia" - adica daca e ceva ce deranjeaza e ca ai impresia ca anul productiei e undeva in perioada '60, nu in anii '80. Foarte multe elemente tipice, de la imagine cu gros-plan-uri cu tranzitii lungi la jocul actorilor cu mici tendinte de overacting, si o actiune initial lenta, care iti cam taie din cheful de a vedea spre ce merge. Probabil nu-i o chestie intentionata, pana la urma scoala de film a lui David Lean fiind asta, dar cumva face ce vine in partea a doua sa para usor suprarealist. Adica in atmosfera asta de '60s movie care de obicei e destul de pragmatic si clar, avem introduse niste elemente atat de fine de reflectie asupra vietii, incat ori poate surprinde la maxim privitorul daca reuseste sa descifreze din ele, ori e posibil sa-l lase intr-o ceata densa. Nolan ar putea lua lectii de "hidden meanings" de aici. N-as zice mai multe decat ca desfasurarea impleteste superb ideile de karma, echilibru in viata si conceptia hindusa despre reincarnare, intr-un background de conflict rasial, unde ofera credit egal la ce inseamna "prea departe" pentru ambele tabere. Si concluzioneaza intr-o balanta perfecta care e buna de lectie si in perioada curenta, poate chiar mai mult decat in '84.

Rating: 4 out of 5

Slow West (2015)

"Slow West" e un film greu de descris. Probabil ca s-ar putea zice pana la urma ca e ce pare, adica un western. Unul insa foarte aparte. Nu am termen de comparatie. Ma gandeam sa zic ca daca Terry Gilliam ar fi facut un western ar fi fost ca "Slow West", dar parca ...

Parca totusi "Slow West" e mai .. sa zicem "asezat", sau "la obiect" decat media filmelor lui Terry Gilliam. Avem insa o nota fina de suprarealism care persista cam tot filmul, si care practic face toti banii. Subiectul: un tanar scotian merge spre California ca sa-si gaseasca iubita fugita din Europa, nu e decat un pretext pentru un soi de road trip initiatic, scurt si terminat, zic eu din pacate prea .. (light spoiler) clasic. Probabil asta lipseste in "Slow West" ca sa avem un "anti-western": finalul care schimba tonul in directia standard.

N-am auzit de John Maclean (regizor+scenarist) pana la "Slow West", dar sper sa mai aud. Cred ca stiu cum as putea sa caracterizez pana la urma rezultatul. E un Terry Gilliam amestecat cu John Michael McDonagh ("The Guard", "Calvary"). Poate mai mult din ultimul. E un film care merita clar timpul daca esti deschis spre ceva non-mainstream, fie si macar pentru una, doua scene absolut memorabile. Pacat pentru cea in care "His heart was in the wrong place". Sensul a fost altul decat cel la care ma asteptam dupa restul filmului :) You'll get it when you'll get there ;) Maybe ...

Rating: 4+ out of 5 (almost perfect)

Beyond the Black Rainbow (2010)

Mi-a luat patru zile sa vad "Beyond the Black Rainbow". Si nu pentru ca ar avea patru parti sau patru ore. Ci pentru ca functioneaza excelent ca somnifer, in ciuda aparentelor de subiect tensionat care da cosmaruri. Na ... potential de cosmaruri poate o fi avand (pentru cine are creierul suficient de odihnit ca sa mai faca diferenta), dar tensiune ioc. N-o sa stau sa detaliez "actiunea". Filmul e ceva de genul unui "poor man's David Lynch" ca desfasurare (una foarte lenta in cazul asta). Am decis sa-i dedic o intrare scurta dintr-un singur motiv. Ma rog, doua ... imagine & sunet. Vizual si auditiv productia e lucrata excelent. Imaginea, compozitional, e principalul aspect care m-a tinut cat de cat treaz. Iar coloana sonora complementeaza perfect actiunea plasata undeva in anii '70 (= iar avem sintetizator folosit la greu ca si in "It Follows" cu nuante de John Carpenter). Din pacate, dupa zile cu trezit la 8:00 si tentative esuate de adormit la 2:00 n-am mai fost in stare sa receptez prea mult in afara de partea tehnica. Daca o fi ceva de receptat ... Iar, doar atat e cam putin. So ...

Rating: 2 out of 5

Rosencrantz & Guildenstern Are Dead (1990)

"That we find out the cause of this effect, or rather say, the cause of this defect. For this effect defective, comes by cause: Thus it remains, and the remainder thus." ... Cred ca am cam imbatranit, sau obosit, sau ambele. La care se adauga si ca nu m-am omorat niciodata dupa Shakespeare sau replici in pentametru iambic ca intro-ul de mai sus (desi din cand in cand au farmecul lor). Suficiente premise cat probabil sa nu pot aprecia atat cat trebuie "Rosencrantz & Guildenstern Are Dead". Chiar daca nu-i chiar Shakespeare, ci un pic mai contemporan = Tom Stoppard. Mai mult, ca sa am si motiv de oftica ca bonus, am avut surpriza neplacuta sa vad un inceput de film din '90 aproape similar cu un intro de story pe care ma chinui s-o termin de vreo doi ani si n-apuc. Well, trecand peste .. Poate ar fi indicata o descriere mai exacta a cine-s personajele cu nume exotice din titlu. Shall we begin, therefore ...

Filmul e ecranizarea unei piese, chiar in regia autorului de mai sus, al carei subiect se invarte in jurul existentei efemere a doua personaje secundare din "Hamlet": Rosencrantz si Guildenstern. Piesa destul de cunoscuta din cate stiu, dar pe care n-am avut ocazia sa o prind pana acum live pe nici o scena. Concis, ce avem aici e o comedie absurda. In varianta shakespeareiana originala, cei doi din titlu se afla in pozitia de amici, sa zicem, ai lui Hamlet, fiind pusi insa de regele uzurpator al Danemarcei sa-l tina sub observatie. In prima faza ... Mai urmeaza si faza doi, dar as divulga prea mult din filmul de fata, pentru ca inevitabil subiectele se intersecteaza. Mai important e ca in original, Rosencrantz si Guildenstern sunt realmente personaje secundare, fara prea mult spatiu de actiune in piesa (daca nu ma lasa pe mine memoria). Ce face filmul de fata e sa ne dea o poveste a lor, sau altfel zis sa construiasca in jurul ideii: unde-s si ce fac Rosencrantz si Guildenstern cand nu-s prezenti in scena. De la filosofie absurda, teorii existentiale, descoperirea hamburgerului, acceleratiei gravitationale sau a unui perpetuum mobile .. si altele, revenind evident la partile unde au un rol in subiectul original, dar rol de care nici ei nu-s prea convinsi ajungand atat de confuzi incat nu mai stiu cine e Rosencrantz si cine Guildenstern. Eu nu mai tin minte Hamlet atat de bine, dar filmul ni-i plaseaza intr-o lumina mai mult neutra decat negativa, de genul indivizi nepotriviti plasati de cine poate la locul potrivit.

In caz ca Tom Stoppard nu suna foarte familiar, e scenaristul oscarizat pentru "Shakespeare in Love". Dar ca referinta pentru ce avem aici probabil un exemplu mai bun e "Brazil" al lui Terry Gilliam, la care a fost coautor. Desi sincer sa fiu, inca o data - ori am imbatranit eu, dar "Brazil" pentru mine a fost mai usor de "mestecat". Aici avem parca prea multa adancime in umorul absurd, care eu cel putin la ora curenta nu mai am rabdare sa-i descalcesc toate itele care se vor a fi acolo printre randuri. In mod normal apreciez asa ceva, dar scenariul de fata e prea dens si devine obositor. Plus, ma repet, tre' sa-ti placa Shakespeare. Ca aprecieri, ca tot am zis de Gilliam pot sa remarc pozitiv nota de suprarealism (desi clar nu atinge acelasi nivel ca in "Brazil"). Dar cel mai tare punct al filmului sunt rolurile excelente facute de Gary Oldman si Tim Roth, care ma fac sa cred ca piesa pe o scena de teatru, unde interpretarea are pondere mult mai mare, prinde mult mai bine decat pelicula de film, cel putin in cazul asta. And that shall be all for now ...

Rating: 3 out of 5

The Lone Ranger (2013)

Nici nu stiu de unde sa incep. As putea cu cele vreo cinci recenzii negative care tocmai le-am citit sa vad de unde atata bashing pentru filmul asta, intrebandu-ma daca e sabotaj sistematic anti-Disney pentru superproductiile care incearca si altceva decat ce se stie deja ca place la public (= serii cu pirati si reboot la serii cu pirati), sau e doar cretinism chior si temperament de turma in critica de peste ocean. As transforma insa intrarea asta intr-una de atac direct si as fi tentat sa iau liniuta cu liniuta ce a scris unul si altul asta vara la lansarea filmului si sa demonstrez fie cat de ipocrit e, fie cat de ignorant, dar probabil rezultatul ar fi boring si nu cred ca ar face dreptate pentru "The Lone Ranger".

Sa nu fiu inteles prost. Daca stau si ma uit la intrarile mele de ani incoace, in cele mai multe cazuri sunt in acelasi ton cu rankingul dat pe mai toate siteurile de profil. Deci nu e o parere generala, dar vad ca tot dau peste cazuri (ca si "Gravity" de curand) cand chiar is uimit de cat de consistent e fie apreciat sau denigrat un film care e clar departe de polul unde a fost plasat de "experti". Ok, I'm outraged, presupun ca e deja clar :) .. Hai sa incerc sa zic si ceva mai util pentru subiectul de facto al intrarii curente ... In primul rand, asta nu e un film care sa fie luat ca un western standard. Un western in sensul clasic incearca cel mai des un grad de realism suficient ca sa para credibil. Optiunea lui Gore Verbinski pentru "Lone Ranger" e asa de western in sensul clasic cam cat e "Rango" ca sa "citez" din filmografia aceluiasi regizor. E clar din primele minute ca filmul asta nu incearca sa se ia in serios, ba din contra ca incearca pe unde poate in paralel cu actiunea si o ironie sau poate chiar satira fina asupra genului. Asa de fina insa ca probabil cine asteapta cu limba scoasa musai un produs care sa fie un amestec intre John Ford sau Sergio Leone n-are cum sa o vada. Cred ca am mai zis-o, un film care da de inteles clar ca "what you see is just a story, don't try this at home" are din start circumstante pentru cat bate campii, unul care chiar se vrea credibil in ce pare a fi (= ultimul Bond spre exemplu) nu prea.

Povestea e simpla, si de asta nici n-am vrut sa incep cu ea. Nu vreau sa divulg prea mult. Calaretul singuratic, la origini un procuror pacifist deziluzionat de lipsa de putere a justitiei a la carte in vestul salbatic, si .. sa-i zicem amicul sau, Tonto, un indian cam "dus" in versiunea asta, au niste scoruri de rezolvat cu o serie de indivizi rai, mai rai si foarte rai. Asta e una din problemele majore ale filmului dupa unii, care daca au mai mult de un personaj negativ deja neuronii din creier devin derutati. Si mai rau, daca the bad guys sunt introdusi in poveste gradat in loc sa avem cafteala simpla cap-coada cu tinta precisa, deja e prea multa poveste (desi sincer sa fiu, tre sa fii naiv sa nu te prinzi din start who's the real evil mastermind, dar deh ...). Da, filmul e lung. Are doua ore si jumatate. Si da, povestea in sine e scurta. Dar culmea e chiar o poveste, nu explozii si action scenes de minim 10 minute restrictionate la replici monosilabice a la Michael Bay. Ok, avem cateva fire secundare de actiune gratuite, dar au cat de cat o legatura cu povestea. Scenariul e inca o data foarte fin in nuante, un ton intunecat spre lugubru pe ici pe colo care sa-ti puna in vedere ca "life in the wild west was wild indeed", cate o scena din cand in cand care da spre suprarealism (foarte fain integrate, dar asta tine mai mult de gust), si toate astea nu fac decat sa sublinieze clar pentru cine are ochi ca ni se livreaza o poveste si nu un western.

Tehnic filmul e superb. Sper sa nu gresesc si sa fie vreo versiune de care nu stiu, dar filmul e exemplul perfect ca se poate si fara 3D (ma intreb daca asta n-o fi unul din motivele ascunse pentru care si-a luat palmele primite, dar deja ma simt ca generez o teoria conspiratiei, deci ma abtin de la mai mult ca ar mai fi). Lucrul cu camera e peste tot ce am vazut intr-un film cu actiune solida de multa vreme incoace. Nici nu stiu ce exemplu sa dau, dar scenele de actiune chiar is filmate fain si in asa fel incat sa iti dea, in 2D, un feeling clar de miscare in spatiu. Nu mai zic de filtre si lumina, dar asta e ceva cu care m-am obisnuit la Verbinski de cand am vazut "The Ring". Nu stiu cat e de la el sau de la directorul de imagine, Bojan Bazelli care e acelasi. Trecand pe zona audio, tot vreau sa ma conving de ceva vreme ca Hans Zimmer e cam overrated in ultimul timp, dar vad ca nu reusesc. E intr-adevar un soundtrack departe de ceva original, cu influente clare de un pic de Morricone pe ici pe colo, si evident un aranjament la uvertura Wilhelm Tell, dar prinde atat de bine pe scenele pe care e folosit incat nu pot sa zic nimic de rau.

Ca sa trag linie si sa dau un exemplu de film care tinde sa se apropie un pic ca feeling, probabil comparabil ar fi "The Mask of Zorro" din '98 cu Banderas, nu atat ca idee de erou mascat principal ci ca element comic si deviatie de la un western standard. Altceva .. e genul de film care sa il iei ca pe o iesire totala din real, si sa te bucuri pentru cat mai mult timp de o poveste = un motiv pentru care chiar nu vad o problema cu lungimea. Nu o poveste care sa-ti puna neuronii la lucru, dar nici sa-ti dai palme peste cap de cat de tampa e, sau sa incepi sa casti la scene de actiune interminabile. Una insa in care ai replici suficient de "witty" ca sa te tina treaz. Poate n-o fi chiar "Star Wars", "Indiana Jones", "Back to the Future" sau "Neverending Story", asa cum n-au fost nici "Prince of Persia" sau "John Carter", dar eu sper ca Disney o sa mai scoata in continuare esecuri din astea de critica, chiar daca din cauza asta cam ajunge sa piarda bani cu ele. Pentru ca, in afara de surprinzatoarea exceptie "Pacific Rim" si evident "Star Trek", cred ca is cam singurele superproductii din ultimii ani care au reusit sa-mi lase la final acelasi sentiment de "my brain got trapped in a story for the last hours, and it was nice ;)".

Rating: 5 out of 5 (ca sa fac un pic de dreptate ca m-am lasat influentat de ratings si n-am vazut filmul in cinema, si o merita din plin)

The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009)

Mda ... Dupa o luna si-un pic cu media dubla de intrari fata de normal (= doua/week) se pare ca am simtit un efect puternic de rebound la "excesul" de scris, si n-am mai reusit sa ma incadrez in deadlineul self-impus saptamanal = ii deja luni. In fine... recuperam.. Inainte sa trec la filmul curent (care chiar merita, so have patience with me :-p) o sa fac o paranteza off-topic la ceva ce n-am mai facut (in astia doi ani si ceva de cand tarai blogu' asta) si nici nush daca o sa mai fac = sa vorbesc de Oscaruri dupa ce s-au terminat. Ok.. stiam ca o s-o dau in bara (unde la mine dat in bara = ratat peste 2 din predictii) la ritmul de vazut filme pe bucatele si cu juma de ochi inchisi care l-am avut. Da' daca la imagine nici n-am luat-o in calcul (si inca sustin ca "Avatar" are imagine in sensu' de efectiv imagine pe undeva pe cat are si "Up") si la script am zis printre randuri ca nush cine m-o pus sa scriu cand am scris intrarea (chit ca si acolo is inca destul de convins .. da' totusi n-am avut scriptul in fata & you need that) ... la sound n-am nici o scuza... Si motivul pentru care fac paranteza asta e ca pentru prima data de nu mai tin minte cand (pe vremea cand categoriile se chemau altfel...) am dat-o in bara si la editing si la mixing.. Si cum acu o saptamana "am auzit" mai mult din nou "The Hurt Locker", ca de vazut n-am prea avut cand, la prima din categoriile de sound de mai sus cel putin tre sa-mi fac o mea culpa si sa recunosc ca audiometric suna cel putin ok. Concluzie = daca mai scriu la anu' despre Oscaruri (daca...) ori nu mai scriu de sunet (in ciuda faptului ca am zis ca probabil o sa fac asta forever) ori o sa am grija sa ciulesc urechile... Suficient cu asta. Dar daca tot se leaga, probabil o sa mai raman un pic pe zona Oscaruri saptamanile astea in sens de filme nominalizate ici si colo pe care abia acu' apuc sa le vad, cum e si titlul de fata:

"The Imaginarium of Doctor Parnassus" e ultima productie iesita din mana lui Terry Gilliam. Ar trebui sa incep probabil cu ceva ce apare des spus referitor la respectivul regizor: "not for everybody". De ce ? Pentru ca doza de suprarealism/fir sau fire ale actiunii iese destul de des din limitele coerentei si rezultatul -uneori- devine destul de greu de urmarit. Ca sa dau cateva exemple, sa nu vorbesc si eu pe langa, din ce-am apucat sa vad eu de Gilliam de mentionat in sensul asta ar fi "Brazil", "The Fisher King", "The Brothers Grimm" si "Tideland". Nici "Twelve Monkeys" nu sare departe avand doza lui de divagatii peste limita obisnuita, dar acolo situatia e un pic altfel poate si din cauza ca e vorba de un remake - si probabil din cauza ca totusi e cam cel mai "clar" movie made by Gilliam, e si cam cel mai apreciat/cunoscut/vazut din filmografie la nivel de numar de people. Poate un efect oarecum similar, sau chiar mai puternic in sensul de "haos" in actiunea filmului, il au si filmele lui David Lynch desi zona in care se plaseaza e cu totul alta - much more dark. Si daca tot veni vorba de similaritati am o revelatie acum ca si Coen Brothers ar putea fi plasati aici - cel mai relevant titlu fiind "Barton Fink", however... in general linia subiectului fiind mult mai clara, deci oarecum la polul opus fata de Lynch. Revenind la Gilliam, cu toata neclaritatea aparenta, daca reusesti sa te apropii cat de cat de ce crezi ca vrea sa transmita regizorul - lucrurile au sanse sa ti se para cat se poate de clare, iar ceea ce vezi s-ar putea sa-ti ofere mult mai multa satisfactie sau multumire decat multe alte filme vazute in mod curent - mai ales ca pe undeva prin tot hatisul care il ai in fata e de obicei o idee pozitiva de fond. De fapt gresesc... nu e neaparat vorba de a nimeri ce vrea sa spuna Gilliam prin film, e vorba de a fi tu capabil de a da o interpretare proprie care sa ti se para clara pentru ce vezi, iar efectul e ceva de genul unei ghicitori care ti s-ar da - which is the movie - si tu ai gasi raspunsul - care e interpretarea ta ... iar confirmarea ti-o dai singur = daca la final filmul ti s-a parut ok, se potriveste, daca te-a plictisit sau te-a scos din sarite, probabil nu. Mie "The Imaginarium"-ul aici de fata mi s-a parut ok :) , de fapt chiar peste ok .. = mult mai clar, sau mai putin "fuzzy" decat "Tideland" care a fost ingrozitor de greu de dus pana la capat (parca era si excesiv de lung) si chiar decat "Brothers Grimm" care iar n-a fost chiar pe aceeasi lungime de unda cu mine. Hai sa nu mai bat campii, si sa incerc totusi sa zic si ceva mai la obiect (daca se poate asa ceva vis-a-vis de Gilliam...) ...

Filmul de fata - asa cum e el vazut in mod direct - pleaca de la un story ce are in prim plan un batran matusalemic la propriu - Dr. Parnassus - ce conduce un show ambulant - "The Imaginarium" prin Londra contemporana, avand o trupa compusa din propria fiica, un pitic, si inca un tanar - cei trei avand in mare rolul de a atrage clienti. Clientii sunt trimisi temporar printr-o oglinda intr-un univers paralel creat de Parnassus intr-o stare de transa, univers paralel care in scurt ar putea fi comparat cu un vis care se pliaza pe gandurile si imaginatia fiecaruia ( de aici pot incepe interpretarile.. dar o sa ma abtin.. pe moment :) ). Asta ar fi contextul actiunii. Firul principal pleaca insa de la un pact cu diavolul facut de Parnassus (unul din mai multe...), pact prin care ar urma sa-si piarda fiica in urmatoarele doua zile. Ca sa-i salveze sufletul mai accepta inca un pariu cu "the evil one", mai exact porneste o cursa pentru a vedea care din ei poate atrage primul cinci suflete in timpul ramas. Soarta face ca dupa noul ramasag sa dea peste un escroc spanzurat de un pod de catre mafia rusa, pe care trupa respectiva il salveaza de la moarte - si care se pare ca va juca un rol hotarator ( sau nu ... :) ) in rezultatul confruntarii. Ei, cam asta ar fi foarte pe scurt cam ce se vede la suprafata. Am zis suficient de mult si totusi departe de cat se poate "vedea" in film. Asta e partea frumoasa pana la urma, ca fiecare are sansa sa observe poate ceva cat de cat diferit in adancime.. si poate chiar mai mult acum decat in alte cazuri legandu-se de ideea de "Imaginarium" din titlu. Cea mai simpla interpretare ar fi probabil ca tot ceea ce e iesit din granitele normalului in film e un mix cu realitatea prezenta ici si colo a reveriilor mintii unui batran betiv. Daca treci insa de granita asta se poate merge pana la extrage o idee de baza a filmului precum ca the life is a tree of choices, poate chiar redus in cele din urma la unul binar :) - good & evil ... [informatics background required next :-p] si uneori poate te poti indrepta cat de cat daca mergi pe o ramura spre cealalta jumatate, dar din pacate nu prea ai cum sa treci definitiv de "centru" o data ce ai luat-o pe o directie de la radacina sau de la un punct intermediar ... however ;) maybe if you try hard enough lateral paths may be created to jump over - just think out of the box - it's about imagination after all [gata cu arborii binari :-p more or less - back to normal] ... Ma rog .. tot mergand asa pe ideea de good & evil, de diavol prezent .. se poate merge si spre zone mai mistice cu interpretarea = The Imaginarium = un fel de inner self garden of Eden for everyone, iar the tree of choice = pomul cunoasterii binelui si raului prezent si-n Biblie si din cate mai stiu eu si in Coran... Ok, suficient aici :) inapoi la chestii mai pragmatice - cate un pic legat de movie making...

La regie nu mai e nevoie sa mai zic nimic. E suficient ce-i mai sus - avem amprenta standard Gilliam ca nu stii daca ce vezi e chiar ceea ce pare a fi. Ce ar mai fi de remarcat tehnic e partea de efecte care ii faina si de scenografie. Dar punctul forte in film e ansamblul de actori - in special avem: Cristopher Plummer in rolul lui Parnassus, Heath Ledger in ultimul sau film neterminat (asta ar fi din cate stiu, nu "The Dark Knight") - motiv din care s-a si lungit productia tocmai de prin 2007, Tom Waits excelent in rol de diavol si un trio Johnny Depp/Jude Law/Colin Farrell ca trei fete diferite ale lui Ledger. Mai avem si coloana sonora care mi-a placut desi nu e chiar a masterpiece dar mi-a atras atentia pentru viitor asupra a doua nume din zona compozitori de muzica de film de care habar n-aveam - Jeff & Mychael Danna. Si ca ultima chestie legata de people involved in the movie as vrea sa remarc ceva ce in general nu prea amintesc si anume producatorul: Samuel Hadida - e probabil unul din putinii care nush cum face dar in general baga bani in filme cu regizori europeni (Gilliam e englez) care habar n-am cat profit scot/daca scot, dar cel putin parte din ele (chiar si din adaptarile de video games ca ar fi si din astea prin filmografie) is o pata de culoare pe ce iese prin cinematografe, smth different, si in sens pozitiv - cateva titluri cronologic: "Crying Freeman", "Le Pacte des Loups", "Silent Hill" (toate regizate de Cristophe Gans) si "Perfume: The Story of a Murderer" (regia Tom Tykwer).

Sperand ca n-am zis prea multe in paragrafele anterioare ca sa stric chiar tot din film inainte sa fie vazut :) (sau ca n-am aberat excesiv :-p) inchei repetand ideea ca pana la urma e un caz unde it's much to be seen behind what you see & that's the beauty of it ;) .

Rating: 5 out of 5


PS: sper ca nu-i prea deranjant; am ales pana la urma sa raman la trailers de pe canale cu advertisements (cel putin partial) din vreo 3 motive - 1. nu prea am timp sa caut, 2. better quality, 3. in general is canale YouTube care cel putin par cat de cat solide = au mai putine sanse sa dispara in timp