Dupa cum se observa de ceva vreme nu mai apuc sa scriu la frecventa "standard" de one entry/week, care mi-am fixat-o ca target de cand am pornit blogul asta. But I'm counting ... Am o intarziere de 6 intrari pe 2016 pana acum, pe care ma amagesc ca o s-o recuperez vara asta. Problema e ca nu prea mai apuc sa vad macar un film pe saptamana, inclusiv cea tocmai incheiata. In schimb tocmai am reusit minunea sa-mi termin "the travel book" = un roman pe care-l citesc cu pauze lungi cand am de stat prin vreun aeroport sau sunt in avion, tren, etc. Nota explicativa: am observat la un moment dat ca n-am randament prea grozav la lucru in tranzit si cum in restul timpului nu mai apuc sa citesc decat scientific stuff, am decis ca beletristica primeste exclusivitate la travel time. Deci, revenind, lucky me ... n-am film saptamana asta, dar am carte: "The Windup Girl" de Paolo Bacigalupi - Hugo & Nebula winner in 2010.
Daca-mi mai aduc bine aminte, premiile amintite au fost o parte din motivul pentru care am cumparat cartea. Cam dezamagitor as zice, comparativ cu alti Hugo winners, dar sa intram un pic in subiect mai intai. Actiunea e situata intr-un viitor in care putine tari pe glob mai au o productie proprie, naturala de alimente, piata fiind dominata de diverse companii cu activitate in specii artificiale si modificari genetice (incluzand fiinte vii). Situatia vine pe fondul unor epidemii transmise prin infestarea alimentelor care aparent au decimat o mare parte din populatia de pe glob. Mai putin in Thailanda, locul de desfasurare al romanului, unde Ministerul Mediului e un soi de forta armata condusa cu mana de fier care reuseste sa pastreze stabila situatia tarii bazandu-se pe o banca de gene secreta, pe care ar vrea sa puna mana multi straini. De aici se construieste o intriga politica in care de cealalta parte avem Ministerul Comertului, punct de intrare in tara pentru tranzactii mai mult sau mai putin ortodoxe. Si undeva pierduta in mijlocul povestii asteia apare si "the windup girl" - Emiko, o fata creata artificial cu scop de secretara (made in Japan), produs interzis pe piata de import, dar ajunsa cumva de la functia ei initiala in proprietatea unui patron de bordel. Personaj aparent minor, dar care cum scrie parca si undeva pe coperta, ajunge la un moment dat sa aiba un impact hotarator in destinele regatului ...
Dar asta se intampla dupa multe multe multe capitole, din totalul de 50. Fara spoilers, cred ca e romanul cu cea mai lunga intriga din ce-am citit in cati ani am. As putea zice ca se-ntinde aproape pana undeva dupa jumatate. Poate exagerez, dar desfasurarea pana intr-un punct cheie in care "the windup girl" ajunge in sfarsit oarecum in postura de personaj principal mi s-a parut doar constructie pentru ce urmeaza. E un roman foarte descriptiv si foarte vizual, ceea ce contribuie la unele lungimi care uneori mi s-au parut usor exagerate. Daca stau de fapt bine si ma gandesc, stilul autorului cam pe asta e bazat in captarea atentiei - ai o bucata lunga in care povestea avanseaza lent dupa care esti lovit cu cate o secventa soc, cel mai des o moarte neprevazuta a la Game-of-Thrones, care sa te tina prins. In afara de intorsaturile de situatie de durata scurta, singura parte mai consistenta de remarcat e un dialog constant cu o stafie, sau in functie de interpretare: propria constiinta a unei membre a corpului de garda din Ministerul Mediului care e unul din cele cateva personaje care avanseaza de la secundar la principal pana in final de roman. Care final te cam lasa in plop, dar am zis ca ma abtin de la spoilers ...
Ca verdict, cred ca e unul din putinele cazuri de carte unde o ecranizare are sanse maxime sa fie mai buna decat materialul scris. N-am stiinta de vreuna planificata, dar romanul e relativ recent. Cam atat pentru azi, back next time with hopefully a good movie ...
Postări
