"We'll need a miracle to make it work." "Doing nothing won't cause a miracle, either." - Asta e un schimb de replici din "Gojira -1.0" care cumva prinde esenta unui monster movie, cumva metaforic, in sensul in care nu m-as fi asteptat vreodata ca o iteratie din seria Godzilla sa fie atat de diferita in sens pozitiv de restul. Dar trebuie luat in calcul ca totusi ce avem aici nu e o productie made in Hollywood. Chiar si asa nu tin minte sa fi auzit prea multe despre adancimea dramatica a seriei japoneze. Pentru ca daca tragem linie, ce avem aici se duce parca mai mult spre drama decat spre monster movie.
Subiectul filmului de fata e plasat la finalul WW2, intr-o Japonie dezintegrata, unde in debutul filmului un pilot kamikaze dezertor aterizeaza pe o insula ce gazduieste un post de mentenanta pentru avioane, care in seara respectiva e ras de pe fata pamantului de creatura iesita din ocean. Dar omul supravietuieste, impreuna cu mecanicul sef care il acuza de lasitate in fata unei confruntari cu monstrul, si in consecinta de vina pe care o are in moartea celorlalti. Urmeaza partea mai consistenta de drama unde auto-reprosurile il urmaresc pe respectivul pilot la intoarcerea in Tokyo, cand incearca sa-si gaseasca un rost printre ruinele ramase dupa razboi, impreuna cu o femeie ramasa ca si el fara parinti si un copil adoptat al nimanui. Cand lucrurile par sa se aseze cumva, Gojira revine in peisaj, aducandu-i aminte de episodul de pe insula. Iar de aici incepe partea sa-i zicem mai de Hollywood a unui monster movie, dar totusi ce urmeaza nu pierde tonul mult mai complex de drama construit pana la momentul respectiv, ci il duce mai departe.
"Gojira -1.0" nu are efectele vizuale standard ale unui film de box-office de vara, din care daca iei o scena de explozii si srapneluri aruncate poti s-o interschimbi probabil usor cu una din altul. E ceva mult mai particular pe partea asta aici, pentru ca in primul rand pleaca de la o experienta vizuala care parca pare mai reala tocmai prin lipsa exagerarilor in ce se vede. N-avem toate culorile posibile imprastiate pe ecran cand sare ceva in aer. In plus, n-am vazut ultimele intalniri de la Hollywood intre Godzilla si Kong, dar aici parca monstrul pare mai degraba extras din stop motion-urile vechi japoneze si reprelucrat in zona moderna de VFX. Se ajunge si la efecte mai "albastre" la propriu pana la urma cand Godzilla incepe sa-si foloseasca arsenalul din dotare, dar chiar si asa isi pastreaza un aer mai credibil vizual fata de multe alte filme.
Ca si concluzie, filmul merita vazut pentru poveste din care n-am dezvaluit prea mult, si care are o densitate decenta, pentru vizual si audio, dar mai ales pentru intersectarea foarte bine lucrata intre drama si actiune, si pentru o metafora aproape continua in favoarea vietii care vine ca un contrast puternic asupra unei idei de sacrificiu exagerat intalnit destul de des in cultura japoneza.
Rating: 4 out of 5
Postări
