Green Book (2018)

Nu ma prea dau in vant dupa jazz. Deci habar n-aveam pana sa vad "Green Book" ce figura semnificativa in domeniu a fost Don Shirley. Si pana in finalul filmului nici macar n-am avut idee ca e vorba de o real story... Din fericire, pentru ca ideea unui biopic cu iz de musical probabil m-ar fi tinut departe. Asa, ce-am vazut eu pana la end titles a fost doar un "road movie". Unul bun.

Tony "Lip" Vallelonga e un italian care isi castiga traiul ca bouncer prin cluburile din New York in anii '60. Cum hranit familia + platit chiria nu-s chiar posibil de ignorat cand e nevoit sa ia o vacanta in timpul unei renovari, Tony decide sa accepte temporar o oferta de job ca sofer pentru Dr. Shirley. Un pianist de culoare, cu studii la conservatorul din Leningrad, care are planificat un turneu prin statele din sud, in plina perioada segregationista. Si asa ajungem la the "road movie" cu o pereche ciudata rau ca interactiune si intre ei si cu cu zona geografica: un negru intelectual rasat cu un baiat de cartier alb pe post de sofer.

N-as intra foarte mult in ce tine de discriminare si the rest of social drama, pentru ca in general evit probleme de real life pe blog, dar e evident ca asta e tema centrala a filmului, plecand de la titlu = cartea verde a locurilor unde era acceptata populatia de culoare in sudul Statelor Unite in perioada respectiva - o brosurica turistica pentru o "calatorie sigura". Sa zicem doar ca problema rasismului e tratata fin, uneori cu umor, si as zice intr-un mod mult mai decent si eficient ca mesaj transmis decat in alte productii. Mai avem insa latura de road movie, care ca feeling duce mult spre Alexander Payne - "Sideways", "Descendants", "Nebraska", take a pick (stiu ca nu-s toate "road movies", dar daca le-ai vazut, you should know what I mean). Nu-i chiar acelasi farmec, si aceeasi intensitate - unde simti efectiv locul in scenariu - posibil si din cauza ca perspectiva e mai mult negativa vis-a-vis de South US aici, dar ne apropiem. Iar in final, ai cam aceeasi senzatie de calm dupa furtuna, indiferent de context, unde toate isi gasesc locul cumva ;)

Rating: 4 out of 5

Under the Silver Lake (2018)

Daca David Lynch ar fi facut un hippie movie... probabil s-ar fi chemat "Under the Silver Lake". Sau poate David Lynch o fi facut un hippie movie, dar nu-mi vine acu' nici unul in minte (unul really hippie). Ce avem aici e scris si regizat de David Robert Mitchell, al carui "It Follows" l-am trecut acu' vreo doi ani cred in categoria probably best horrors ever made. Nu-i cazul aici. De horror... nici de best ever made..

Un tip fara job si prea multe perspective, in afara evacuarii fortate pentru ca n-a platit chiria, isi gaseste o ocupatie peste noapte in a dezlega enigma din Silver Lake - o zona din East Los Angeles aparent cunoscuta pentru aerul mai hippie (at least Google says that). Enigma care pleaca de la o vecina de apartament rezidential care dispare peste noapte. Lantul de investigatii ne poarta prin locatii multe si diverse, cu personaje si mai multe si mai diverse - de la un dog killer, un autor paranoic de graphic novels obsedat de mitul urban al unei nimfe ucigase cu cap de bufnita, un milionar excentric disparut in conditii suspecte si (spoiler) gasit in conditii si mai suspecte, un compozitor care se ocupa de un secol de introdus mesaje subliminale in toate hiturile de pe planeta, si altii.

Sunt multe parti din film care nu au sens. Cel putin nu unul evident, si nici nu prea se ridica la un nivel care totusi sa te intrige suficient de tare incat sa cauti un sens. Am vazut cateva comments parca pe undeva vis-a-vis de faptul ca n-ar avea final. Eu zic ca are, cel putin pentru intriga de la care pleaca. Nu stiu cat de satisfacator, dar mi s-a parut ok. Iar ce mai urmeaza e doar un soi de epilog. De departe insa filmul merita vazut pentru cum e lucrat vizual. E atat de fain, incat parca nu prea mai conteaza subiectul. Nici nu prea stiu cum sa-l descriu din perspectiva asta. Trailerul nu-i prea elocvent. Sa zicem ca e foarte divers ca si camera work in primul rand. Which anyway, you should see, not read about... ;)

Rating: 3.5 out of 5

Upgrade (2018)

Probabil ca "Upgrade" nu e chiar cel mai "de sezon" film, dar alt subiect mai bun n-am. Si-n orice caz, daca ne uitam un pic printre randuri, pot sa zic ca are un pic de "hope for a better tomorrow" ca intrare de final de an ;)

Daca ar fi de facut o clasificare, "Upgrade" ar intra cred cel mai bine in categoria aia restransa de SF-uri cu mai mult sau mai putin iz de indie, care clar is in afara zonei mainstream, dar nici nu poti sa zici ca-s filme de serie B. Ma gandesc aici la "Dark City", "13th Floor", "Equilibrium", "Predestination", pe-aici pe undeva. Cu un aer de cyberpunk foarte bine prins. Dar sa lasam enumerarile si sa intram in subiect...

Undeva intr-un viitor augmentato-robotizat, Grey e un fost mecanic auto, nostalgic dupa vremurile cand trebuia sa pui mana pe volan, care se ocupa cu reparatii pe masini de colectie, in timp ce sotia, angajata unei companii din zona de implanturi electronice e cea care practic tine casa. Intr-o seara, in urma unui accident in care automobilul inteligent deraiaza suspect de la ruta standard si ajunge intr-o zona mai rau famata a orasului, cei doi sunt atacati de o banda de 4 indivizi. Rezultatul, el ajunge pe un pat de spital paralizat de la gat in jos, iar ea nici macar acolo. Moment in care ajungem la oferta. Unul din clientii amatori de masini de "epoca", proprietarul altei companii de implanturi, ii propune lui Grey sa devina cobai pentru un chip cu AI ultra-avansat care ii poate reda capacitatea de miscare. There's a catch... avem de semnat un NDA in care toata afacerea sa stea secreta iar el sa ramana in scaunul cu rotile. Problema e ca omul nu-i chiar dispus sa-si vada de viata lui intre patru pereti, avand ca prim item in todo list "avenge my wife". And another catch... AI-ul ultra-avansat has a voice of its own (si la propriu si la figurat). Care-s perspectivele de viata lunga si fericita in contextul asta - de vazut in film.

The bad: Sa zicem ca se putea mai bine pe partea de acting, desi aprecierea e partiala. Rolul principal si the main villain is ok, dar parca la restul se mai puteau trage cateva duble pe ici pe colo. In rest, e o "raceala" care nu pot s-o definesc mai bine - ceva in genul ca nu prea tinzi sa empatizezi cu nici un personaj. E ceva ce pot sa zic ca am mai simtit in cateva filme ale lui Nolan, in particular in "Inception" (acolo fiind cam singurul aspect negativ). Dar oricum e o senzatie temporara, care e cumva atenuata de final. Care ne duce la...

The good: N-am zis pana acum ca in spatele filmului e Leigh Whannell (script + regie), mai cunoscut poate pentru colaborarile cu James Wan in "Saw" si "Insidious". Din care background/story style, ni se trage cred si cea mai buna parte din film - finalul. Avem un twist care vine acolo dar care il poti vedea cu mult inainte. Ceea ce te lasa un pic dezamagit. Cam asa, vreo 5-10 minute, pana la the real twist :) Si ca cherry on top, mai avem si un (hai sa-i zicem) ultimate ending twist. Care se poate lasa cu ceva intrebari existentiale la what's better - a fake life in comfort or a true life in pain - sau, ca sa iesim din cliseu, cum naiba poti reusi s-ajungi la mijloc? :). Dar cum n-am nici un raspuns si nici nu vreau sa dau spoilers, tot ce mai pot zice e: Sarbatori Fericite! & un an viitor mai bun! ;)

Rating: 4 out of 5

Winter-Spring 2018-2019 Movie Preview (the brief version) - Part 2

Avand in vedere cata documentare am facut in ultima saptamana, la ora curenta mai degraba is tentat sa pornesc un survey pe tema tratarii unui diastazis tibio-peronier fara operatie decat sa ma ocup de movie blogging. However, oricat as chinui sa ma conving ca un "Dr." pe langa nume iti da super-powers sa re-interprezi convenabil un CT, pesemne ca nu-i chiar asa daca nu ai si un "M.D." pe-acolo, cu tot help-ul din articole de jurnal scrise de ortopezi coreeni. In plus, ar trebui sa-mi re-mut focusul oricum in zone de cardio ca se pare ca-s probleme mai urgente pe-acolo (not mine... yet, nu ca ar face lucrurile mai simple). In concluzie, poate-i mai recomandabil sa fac o pauza de la tentativele de re-calificare si sa completez intrarea de data trecuta. Still in brief mode = one title/month...

In martie avem "Captive State". Care nu-mi inspira mai multa incredere decat cel mai slab episod din "Black Mirror" (whichever that might be), dar avand in vedere seceta de SF-uri, is dispus sa dau o sansa la cam orice.

Seceta de SF-uri nu include (din pacate, as zice) si filme cu super-eroi. Dar "Shazam!" pare sa includa totusi si un pic de melanj intre "Kick-Ass" si "Defendor", care daca se confirma in aprilie, l-ar muta poate in afara restului de variante de ciorba reincalzita din categoria asta de filme.

Ramanem tot pe genul asta si in luna mai. Chiar daca ma duce cu gandul sa includ super-hero movies in lista de alergii de primavara, n-o sa ignor totusi "Avengers: Endgame". Why? Pentru ca "Infinity War" m-a surprins placut. Aproape cat sa-i dedic o intrare, da' am zis ca la mai bine de juma' de an de la release, cand m-am decis si eu sa-l vad, e un pic tardiv. In plus, e foarte probabil din cauza ca subconstientul meu reactioneaza favorabil la orice implica "time travel", si vrea sa vada o confirmare dupa episodul anterior ca that's the solution for all problems ;)

Cum spuneam cuiva candva long ago ca in lipsa caracteristica de comunicare care-o am, atata timp cat scriu pe blog inseamna totusi ca-s "still alive", o sa mai incerc o intrare pana la finalul anului. Asa ca amanam urarile de sarbatori pe data viitoare ( hopefully... ;) )

Winter-Spring 2018-2019 Movie Preview (the brief version) - Part 1

Never say you're done until you're really done... sau altfel spus, nu te lauda c-ai reusit sa scrii ceva saptamanal cat timp nu esti sigur ca nu-ti rupi un picior pana se termina anul. Asta fiind si motivul pentru care intrarea traditionala de inceput de iarna e in varianta scurta tura asta. Nu ca as scrie cu picioarele (cel putin nu la propriu), dar activitatea asta din pacate nu-i prea comoda de juma' de luna-ncoace. Asa ca avem o selectie stricta de una singura bucata incoming title pe luna calendaristica...

Cum decembrie e presarat ca de obicei cu o densitate de blockbusters de-ai zice ca-i luna de vara, e greu de gasit altceva. Iar din ce-avem aici cea mai rasarita optiune mi s-a parut "Aquaman". Chit ca DC movies tind prea mult spre copii Marvel in ultima vreme, poate poate mai avem o sansa. Sau o fi de vina Amber Heard as a redhead ca m-am oprit aici...

In ianuarie "The Cube" meets "Saw" in "Escape Room". Sau cel putin asa pare in trailer. Cu un background de "Weeds" "din alt film". Little boxes...

In februarie am preferat sa ignor continuarea la "How to Train Your Dragon" in favoarea continuarii la "The Lego Movie". Chiar daca "Lego: Batman" n-a fost chiar asa rasarit ca varianta originala, trendul tot e mai optimist fata de gaura in care a plonjat in picaj al doilea episod cu Toothless.

Cam atat pe azi. Long breaks heal legs (cica... sau cel putin le dezumfla). So back to horizontal now. Lunile de primavara, next time (hopefully).